Peste
câteva zile vom avea privilegiul de a ura viață lungă și sănătate celui care va
împlini nouăzeci de ani și care, după o carieră strălucită și o muncă de pionier
în adevăratul înțeles al cuvântului, poate fi mândru de ceea ce a împlinit. El
este ctitorul și șeful de școală al anesteziologiei și terapiei intensive din
România.
George
Litarczek și-a început cariera medicală ca extern-intern la Clinica de
chirurgie de la Spitalul Colțea, condusă de Nicolae Hortolomei. Acolo s-a
întâmplat întâlnirea fericită dintre tânărul cu multe talente și disciplina
care abia se năștea în lume, anesteziologia. Iată cum povestește el însuși
momentul și circumstanțele:
„Devenisem
intern în clinică în anii 1948-49. La venirea mea, profesorul Hortolomei mi-a
arătat un aparat curios, pe care îl adusese din America, unde făcuse o
călătorie în vara precedentă. Era un aparat de anestezie Forreger, model Texas.
Se apucaseră să lucreze cu el Dan Setlacec și Traian Ștefănescu, dar de fapt
nimeni nu știa de ce cap să-l apuce. Profesorul, care mă poreclise Șurubel
pentru abilitățile mele tehnice, mi-a zis să mă apuc eu de el. Ceea ce am și
făcut și, deprinzându-i secretele, am dat cu el o serie de anestezii generale
cu eter-oxigen pe mască. În luna ianuarie 1951, m-am dus la clinica de ORL de
la Spitalul Grivița, condusă de profesorul Țețu și acolo m-am acomodat cu
anatomia căilor respiratorii superioare și cu tehnicile de laringoscopie și bronhoscopie.
După acest «antrenament în regiune», am ajuns ca la 3 martie 1951 să fac prima
intubație traheală și să dau anestezie generală, în garda de noapte, unui copil
de 12 ani, internat și operat de urgență, pentru o fractură deschisă de tibie.
Chirurg a fost Dr. Constantinescu-Ialomița, plecat în SUA din anul 1956.
Intubația am făcut-o după inducție cu eter pe mască și aprofundarea anesteziei
până la un nivel în care nu am mai avut reacție la atingerea glotei cu
laringoscopul.“ (Dora Petrilă și Martin S. Martin, Spitalul Fundeni: Istorieși destine, Editura Humanitas
2004).
Aceasta
a fost prima anestezie generală cu intubație traheală, o metodă revoluționară
la acel timp, făcută pentru prima dată în țara noastră, de George Litarczek, în
anul 1951. Avea 26 de ani.
Prin
introducerea anesteziei generale cu un control adecvat al funcției
respiratorii, a devenit posibilă dezvoltarea chirurgiei cu toate ramurile ei, a
medicinii de urgență și a terapiei intensive. La Spitalul Colțea, chirurgii N.
Hortolomei, D. Setlacec, I. Juvara și alții au putut, grație anesteziei
generale cu intubație traheală, deschide în condiții de siguranță cavitatea
toracică. Atunci s-au făcut primele intervenții de chirurgie pulmonară și
cardiacă.
Până
în anul 1951, în România nu existau medici anesteziști, după cum nu existau
mulți nici în lume. Chirurgii operau sub anestezie locală sau regională,
foloseau mult anesteziile spinale și, când aveau de făcut operații laborioase
și de durată, apelau la anestezia
generală prin inhalație de gaze (de obicei, eter sau cloroform) pe mască. Cei
care administrau drogul, fără o pregătire specială și – practic – fără niciun
control erau surori, sau, în cel mai bun caz, medici chirurgi tineri.
Mortalitatea prin supradozare era mare și comentariile de tipul „operația a
reușit, dar bolnavul a murit la anestezie“ erau deseori auzite.
Primul
curs de specializare în anestezie pentru medici a fost inițiat de Ministerul
Sănătății în 1951. Cu această ocazie, tânărul chirurg George Litarczek a
demonstrat altor câțiva chirurgi voluntari noile tehnici de anestezie. La
final, toți participanții, inclusiv cel care fusese și profesor și cursant, au
primit o diplomă care a confirmat intrarea lor în noua specialitate medicală,
numită pe atunci anestezie-reanimare. La cinci ani după acest moment avea să
publice prima carte de anestezie din România: „Anestezie, probleme teoretice și
practice“ (Editura Medicală București, 1956), în care apare listat ca al
patrulea autor, deși, în realitate, el era autorul.
Întâia
secție de profil a fost înființată la Clinica de Chirurgie de la Spitalul
Colțea, apoi s-a mutat, împreună cu chirurgia, la noul Spital Fundeni, în anul
1960. De atunci, șeful secției și ulterior șeful Clinicii de Anestezie și
Terapie intensivă, George Litarczek a educat peste 1.000 de medici
anesteziști-intensiviști, care au format rețeaua națională de specialiști în
domeniu. Tot el a pus bazele Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă.
Încă
din faza de formare a disciplinei, Litarczek a avut de luat o decizie majoră:
aceea de a opta pentru o specialitate strict limitată la administrarea
anesteziei în sălile de operație (așa cum este în multe țări), sau pentru
combinarea anesteziei cu terapia celor mai complexe stări patologice
(insuficiența organelor vitale, unică sau combinată), care pun în pericol
iminent viața bolnavilor. A ales să-i facă pe cei din noua specialitate nu
numai medici specializați în anestezierea bolnavilor, ci și „intensiviști
universali“. Pe lângă bolnavii operați, anesteziștii români îngrijesc urgențele
de traumatisme, arsuri, intoxicații, accidente cerebrale, come, șoc și marile
insuficiențe organice.
Intrat de foarte tânăr într-o specialitate
cu adevărat tânără, profesorul Litarczek a avut o carieră în care viața lui s-a
suprapus pe, și a urmat, dezvoltarea rapidă și spectaculoasă a noii ramuri
medicale. El a adus în țară, de îndată ce au fost elaborate, toate metodele noi
de anestezie și tratament intensiv și a ținut specialitatea și specialiștii
români în același pas cu progresele mondiale.
Până
în anii 1965–1966, Litarczek a învățat meseria de anestezist de unul singur,
fără să fi fost trimis la specializare nicăieri. Abia după aceea i s-au aprobat
călătorii în străinătate, în Germania, Anglia și Olanda, pe care le-a folosit
întotdeauna în scopul completării informației și cunoștințelor sale. La acel
moment, conducea două secții de specialitate la spitalele Fundeni și Elias.
După ce a dat prima anestezie lui Gheorghiu-Dej, acesta l-a întrebat unde a
învățat el meseria de anestezist. „De unul singur, citind și aplicând cele
învățate din literatură“, a răspuns anestezistul autodidact și șeful
statului i-a ordonat ministrului sănătății să îl trimită pe George Litarczek la
clinicile de profil din străinătate.
Profesorul
Litarczek este unul dintre acele exemple rare de oameni care au devenit
sinonimi cu sfera lor de activitate. Împlinirile lui profesionale au modelat și
șlefuit domeniul în care a fost pionier, performer, mentor și învățător. George
Litarczek este omul-monument al anesteziei și terapiei intensive din România.
Mulți folosesc termenul de părintele anesteziei românești, pe care eu l-aș
extinde la părintele fondator al specialității.
Biografia
lui Litarczek este unică încă dinainte să fi întemeiat anestezia românească. El
s-a născut la Boston, în statul Massachussetts, la 22 decembrie 1925, unde tatăl
său, dr. Gheorghe Litarczek făcea o specializare medicală înlesnită de o bursă
Rockefeller. De acolo familia a plecat în Anglia și Litarczekii s-au întors în
țară în anul 1927. Prima limbă vorbită de George a fost engleza, iar, după
venirea în România, având doică germană, a vorbit întâi nemțește, până a intrat
la școală în cursul primar, 
când a învățat, cu oarecare greutate, limba română.
A absolvit liceul „Spiru Haret“ în anul 1944, după care a urmat cursurile
Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București.
Performanța
face parte din istoria familiei Litarczek și a fost constant prezentă în mai
multe generații. Străbunicul Anton venise de la Viena și a devenit partenerul
bijutierului Casei regale a României, iar bunicul Carol (absolvent al
Universității din Zurich) a fost inginer-șef al Craiovei, unde a făcut prima
centrală electrică, după care a construit Teatrul Național din Iași și a lucrat
la instalarea tramvaiului în capitala Moldovei. Tatăl profesorului Litarczek,
Gheorghe, a urmat medicina în Belgia și Germania, s-a specializat în SUA și
Anglia și a practicat la spitalele Colțea și Colentina medicina internă, cu
mare interes în bolile de nutriție.
Cu
doi părinți medici și cu dorința de a deveni el însuși unul, George Litarczek
și-a început foarte devreme drumul. Ca elev de liceu, a avut propriul laborator
de chimie acasă, a lucrat în biologia experimentală și a făcut stagii de
voluntar în laboratoarele spitalului la care lucra tatăl său. Tot la îndemnul
tatălui, a intrat ucenic voluntar la un atelier auto, unde a deprins lucrul cu
uneltele, precizia, înțelegerea tehnicii și organizarea lucrului.
Ca
medic anestezist la spitalele Colțea și Fundeni, unde a fost membru al unei
generații de aur, colaborator și prieten cu alți deschizători de drumuri, ca Dan Setlacec,
Bradu Fotiade, Vincențiu Beroniade sau Marian Ionescu, Litarczek a contribuit la majoritatea noilor
metode introduse în practică: laboratorul clinic modern, cateterismul cardiac,
dializa extrarenală, chirurgia cardiacă, chirurgia de transplant și tehnicile
neinvazive.
„Îmi
este greu să apreciez rolul meu direct – spune el în sursa citată anterior –
dar cred că baza mea de cunoștințe, mai ales în domenii de graniță, ca fizica,
chimia, tehnica, electronica, m-a ajutat să pot păși peste anumite praguri,
care pe alții poate că i-ar fi inhibat“. Cu o vastă cultură științifică
extramedicală, Litarczek a fost și rămâne interesat în biologie, originea
vieții, cosmogonie, relația dintre știință și religie și corelația viață
materială / spiritualitate.
