Asemenea multor tineri, dr. Adrian Cătănescu, om vârstnic şi aşezat de acum, visa să
cunoască America. Ţara libertăţii, democraţiei, succesului şi a tuturor şanselor
cucerea minţile. În ţările cu dictatură comunistă, cu graniţele închise şi
cenzură severă, visul american sporea forţa cântecului de sirenă – tentaţia
evaziunii. Nu puţini au plătit cu viaţa şi cu libertatea îndrăzneala de a încerca
să evadeze.
După evenimentele din decembrie 1989, când
frontierele au devenit permeabile după jumătate de secol, tânărul doctor şi-a
putut vedea visul cu ochii. A plecat în vizită la rudele de peste ocean, iar
primei vizite i-a urmat a doua. A cercetat atent viaţa oamenilor din
continentul râvnit şi l-a impresionat nivelul înalt de civilizaţie şi bunăstare,
dar l-au nemulţumit relaţiile umane. Răceala şi individualismul accentuat l-au
dezarmat – cu colegii de muncă comunicai doar în orele de activitate. După
aceea, orice punte cădea.
Entuziasmul s-a diminuat treptat, până la
dispariţie. Concluzia experienţei celor două vizite s-a finalizat: America este
o ţară frumoasă, bogată şi interesantă, dar să nu locuieşti acolo. Pentru un
medic, obligat prin natura profesiei să fie zi şi noapte în legătură cu pacienţii
săi, relaţiile umane de empatie şi de participare directă la viaţa semenului
fac regula jocului – a echilibrului fragil dintre viaţă şi moarte. Un joc în
care, odată intrat, îţi asumi atât riscurile, cât şi bucuriile, împlinirile
de-o viaţă. Iar aceste reguli trebuie învăţate temeinic.