Newsflash
Reportaje

Cancerul, un diagnostic intuit?

de Dr. Florina Constantinescu - nov. 16 2018
Cancerul, un diagnostic intuit?
Reuniunea naţională CONFER promite un program complex și multidisciplinar, în care vor fi prezentate noile progrese în domeniul oncologiei, spune prof. dr. Lucian Miron. 
 
Î n perioada 22-25 noiembrie va avea loc cea de-a șaptea ediţie CONFER. Manifestarea este organizată de Institutul Regional de Oncologie Iaşi, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iași și Colegiul Medicilor Iaşi.
Asistăm la o creștere a numărului de pacienţi tineri care sunt diagnosticaţi cu diferite forme de cancer. Care sunt cauzele acestui fenomen?
Nu asistăm la un fenomen chiar epidemic al cancerului în rândul tinerilor. Regula generală a cancerului este că apare la persoane trecute de 50 de ani, pentru că acţiunea factorilor exogeni se cumulează în timp. Avem cazuri de cancer la tineri, în care tânărul este expus mult mai puţin timp factorilor exogeni, dar, cu siguranţă, acesta are deja un trecut genetic, vine cu o moștenire familială. Nu toate genele umane pot declanșa cancerul, ci numai un număr limitat. În genomul nostru avem 21.000 de gene. Dintre acestea, numai un număr de aproximativ 600 sunt cele care, odată modificate, prin factorii exogeni sau endogeni, declanșează cancerul. Or, acești tineri sosesc cu o moștenire familială în acest compartiment al genelor. De regulă, cancerul apare după un număr de mutaţii succesive, cam șapte–opt, pe linie familială, deja efectuate. Timpul de dezvoltare a acestora este, deci, mult mai scurt.
Care este adevărul din spatele mitului conform căruia cancerul înseamnă moarte?
În ultimii ani, odată ce s-a cunoscut mai bine genomul, cercetarea în cancer a devenit explozivă, pentru că au apărut noi medicaţii și sunt adăugate două mari categorii de tratamente: medicaţia moleculară ţintită, prin care vizăm numai celula malignă (chimioterapia clasică distruge și celula malignă, și pe cea normală) și în câţiva ani, nu mulţi, vreo patru–cinci, va fi folosită o imunoterapie eficace. Am reușit să descoperim care sunt factorii prin care celula malignă, odată apărută în organism, blochează sistemul imunitar și am învăţat că, dacă blocăm aceste „întrerupătoare”, reușim ca sistemul imun să se dezvolte și să atace tumora în locul medicaţiei.
Cât de dificil este să comunicaţi cu un pacient care poartă acest diagnostic?
Practica este extrem de importantă, nu ai o reţetă comună pentru toţi pacienţii, este o artă complexă și individualizată pe fiecare caz în parte. Comunicarea se face în funcţie de ceea ce dorește pacientul să afle. Unii pacienţi spun că rămân pe mâinile medicului. Pentru pacienţii care sunt expuși la riscuri în timpul tratamentului, care este destul de complicat, este nevoie de o cooperare între medic și bolnav, ca să înţeleagă diagnosticul. Sunt și pacienţi care nu vor să afle, sunt de obicei firi complexe intelectual, care de fapt cunosc bine situaţia, intuiesc diagnosticul, dar pentru protecţia lor psihologică nu vor să le fie confirmat.
Care sunt noutăţile ediţiei CONFER din acest an?
De-a lungul timpului, CONFER și-a câștigat un prestigiu binemeritat ca audienţă, pentru că de la prima ediţie a abordat o temă originală, și anume managementul multidisciplinar al cancerului. Așa încât avem prezente secţiuni mari, independente de chirurgie oncologică, de radioterapie, de oncologie medicală, de terapie paliativă și suportivă a pacientului oncologic – inclusiv asistenţa psihologică și spirituală. De asemenea, va avea loc și conferinţa dedicată hematologiei, anul acesta împlinindu-se 21 de ani de hematologie la Iași. Această abordare pluridiciplinară a fost o formula de succes, deoarece audienţa a crescut de la an la an, anul acesta fiind înscriși peste 1.300 de participanţi. Vor fi două zile precongres destinate medicilor rezidenţi pe teme de oncologie medicală, chirurgie oncologică, terapie paliativă. Și anul acesta vom dezbate actualităţile din oncologie, ceea ce a adus nou cercetarea în cancer, sau terapiile și procedurile apărute în 2018. Lectorii care vor susţine lucrările sunt atât din ţară, dar și din străinătate – din Grecia, Germania, Italia –, maeștri ai oncologiei europene. O secţiune nouă va fi cea dedicată cancerelor digestive, reușind să avem alături de noi pe specialiștii Institutului de Gastroenterologie din Iași. De asemenea, vom avea și o secţiune de cardio-oncologie, în care vom dezbate în principal efectele cardiotoxice ale medicaţiei antineoplazice. La deschiderea CONFER vom acorda un premiu de excelenţă unei personalităţi care și-a dedicat întreaga activitate cercetării în cancer și a adus un aport substanţial la dezvoltarea oncologiei românești. Anul acesta, premiul va fi acordat distinsului chirurg pediatru Gabriel Ionescu, care a creat o adevărată școală de chirurgie pediatrică la Iași.
Anul trecut au avut loc dezbateri la care au luat parte și pacienţii.
Așa este. Vom avea o întreagă paletă de workshopuri, cele mai așteptate fiind dezbaterile pro-contra pe o temă știinţifică mai cunoscută în oncologie. Patru dezbateri vom avea anul acesta pe teme legate de terapiile cancerul bronhopulmonar, ale cancerului de colon, dar și despre chimioterapie și radioterapie. În cadrul ediţiei vor fi lansate și cărţi. Este vorba despre cartea lui Corneliu Pricop, care se referă la tumorile vezicale superficiale, iar a doua carte aparţine colectivului de oncologie și are ca temă nursingul pacientului cu cancer din punct de vedere chirurgical, oncologic, radioterapic. Este un manual care include procedurile de îngrijire pe care asistenţii medicali, medicii și rezidenţii trebuie să le cunoască, fiind partea practică în managementul pacientului oncologic.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe