Ideea, venită mai repede decât mă aşteptam, a
pornit de la o fotografie. Prof. dr. Idit Matot, moderator al sesiunii, tocmai îşi
încheiase expunerea şi un medic tânăr, autorul primei lucrări prezentate în
congres, dr. Daniel Reuter, ceruse speaker-ului câteva precizări. Din reflex,
am declanşat aparatul de fotografiat. Câteva clipe am examinat imaginea mărită
pe display. Mi-a atras atenţia privirea unui alt participant la congres, prins şi
el în acel cadru. Era elementul-cheie, dădea acelei fotografii o anume forţă,
insinuând un început de poveste. Tânărul medic era firesc, degajat. Vizibil, stăpânea
arta comunicării. M-am uitat imediat în sală, în jurul lui. Cei mai mulţi aveau
privirile aţintite către el. Întrebarea pusă, răspunsul interlocutorului,
utilitatea acelor informaţii pentru medicii ATI, creaseră pentru câteva minute
o legătură între toţi cei prezenţi. Deşi veneau din spaţii culturale şi etnice
diferite. În acea clipă am realizat că unul dintre secretele reuşitei –
justificând poate şi recunoaşterea de care se bucură congresele SRATI, ajuns
deja, iată, la a 39-a ediţie – este şi arta comunicării.
Noutăţi în terapie
– Dle dr. Daniel Reuter, de ce a fost atât
de importantă pentru dv. comunicarea dnei Idit Matot, încât să vă determine să
intraţi în dialog?
– A prezentat multe
elemente noi, care pot schimba realmente practica noastră de zi cu zi. Aplicând
aceste rezultate, rodul a numeroase observaţii şi cercetări, pacienţii vor fi îngrijiţi
mai bine, beneficiul lor este mult sporit.
– Aţi
fost „ales“ să deschideţi prima sesiune; practic, dv. aţi deschis lucrările
congresului. – Da, eu am prezentat
date clinice noi, o cercetare efectuată în Clinica de anesteziologie a
Universităţii Eppendorf din Hamburg. Sunt roadele din ultimul an de activitate,
privind managementul fluidelor în preoperator; a urmat lucrarea prezentată de
prof. dr. Carole Ichai din Nice (Franţa) despre avantajele soluţiilor
balansate. Apoi, prof. dr. Idit Madot a vorbit despre resuscitarea lichidiană,
debitul urinar şi injuria renală acută. O temă apropiată şi de propriile mele
cercetări clinice. Când informaţiile vin pe un teren cunoscut şi eşti motivat,
atunci interesul şi posibilitatea de a învăţa sunt mai mari. A fost o
oportunitate să întâlnesc în aceeaşi sesiune o lucrare care să interfereze cu
propriile mele preocupări.
– Şi
credeţi că o asemenea „întâlnire“ pe terenul ATI a fost o întâmplare?
– Nu, mai degrabă aş
spune că prof. dr. Dorel Săndesc şi colegii din conducerea SRATI au deja ştiinţa
să structureze programul unui congres în aşa fel încât oameni cu preocupări
similare să se cunoască. E un talent şi acesta.
Ceea ce face diferenţa
„Domnul Aspergillus
vine acasă seara, obosit după o zi lungă de muncă şi soţia lui, dna Candida se repede să-l îmbrăţişeze şi el
spune:
Nu, nu, nu, nu mă îmbrăţişa… sunt plin de Candida“.
Dialogul enunţat – o introducere inspirată,
care să acapareze atenţia celor din sală – fusese lansat de un „speaker“ (nu-mi
place termenul, l-am preluat şi eu din recuzita evenimentelor medicale recente)
cu experienţă în comunicare – conf. dr.
Ioana Grigoraş – din Iaşi. A urmat, fireşte o comunicare cu întrebări şi răspunsuri
– sistemul de vot electronic – privind abordarea
tratamentului antifungic – de la ghiduri clinice la practica medicală.
Despre cât de importantă e o asemenea temă şi cât de important este ca un om cu
experienţă clinică, recunoscut de colegi ca fiind un profesionist, nu mai este
nevoie să povestim. Este însă de subliniat că folosirea unor tehnici de comunicare
modernă şi un dialog concis, bine gândit şi în acord cu tema, polarizează
instantaneu interlocutorii, care ies astfel din pasivitatea obişnuită şi vor,
nu vor… se vor trezi prinşi în contextul unei anumite lucrări. Participă. E
ceea ce face diferenţa între doi lectori (speakeri) la fel de buni profesional,
unul rămas însă la mijloacele clasice de comunicare şi celălalt, cu alte
deschideri, având ştiinţa să se folosească de mijloace specifice literaturii,
comunicării neverbale, artei dramatice.
Nevoia… izvorul
„inspiraţiei“
– Voi avea o lucrare la ora 15 în sala 4, îmi
spune într-o pauză dr. Ovidiu Horea
Bedreag, din echipa dlui prof. dr. Dorel Săndesc. Vă rog să veniţi, nu va
fi timp pierdut. Este o lucrare originală, nu review; se numeşte: Incidenţa şi etiopatogenia infecţiilor de
tract respirator în Clinica ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara
în perioada ianuarie – decembrie 2012 (The Incidence and Ethiopathogeny of
Respiratory Tract Infections in Intensive Care Unit of the Clinical County
Hospital Timişoara between January 2012 and December 2012, autori: O. Bedreag,
M. Papurică, D. Drăgulescu, C. L. Neamţu, Carmen Guragata Balaşa, C. I.
Macarie, G. Gheorghiu, C. Henţia, D. Săndesc…) – Care
e frecvenţa unor astfel de infecţii?
– Practic, nu frecvenţa
este neapărat problema, ci alta. Noi am creat un program special ca să raportăm
incidenţa acestor infecţii cu scopul de a crea o mapă (o hartă) a germenilor
infecţioşi din clinica noastră. Practic, când un pacient se infectează, tu medic,
trebuie să introduci tratamentul cu antibiotic pentru a creşte şansele de supravieţuire…
a pacientului. Fiind şi celelalte boli asociate, suntem într-un spital, şi
pentru cei mai mulţi pacienţi terenul este slăbit, e vital să fim atenţi la aceşti
germeni. Pentru a introduce un antibiotic corect te bazezi pe datele din
literatură, pe intuiţia ta ca medic şi pe această hartă a incidenţei/frecvenţei
germenului respectiv. Adică, eu, ca medic curant, trebuie să ştiu care este
probabilitatea ca pacientul meu să facă o infecţie cu un anumit tip de germen,
pentru a-i introduce un antibiotic care să-i acopere cât mai corect spectrul
germenilor infecţioşi din spital.
– De ce
este nevoie de această hartă?
– Pentru că din
momentul când eu documentez infecţia şi suspicionez un posibil diagnostic de
infecţie, recoltez culturi – vorbim doar de bacterii – şi trimit probele la
laborator şi până când antibiograma este disponibilă, trec 48 de ore, 72 de
ore. Or, mai ales în ATI, nu ne permitem să aşteptăm atât de mult timp şi nici
nu putem risca să dăm la întâmplare un antibiotic. Dacă îi dăm greşit un anume
antibiotic, pacientul poate nu va supravieţui.
– Dacă
am înţeles bine, dv. alcătuiţi în timp şi păstraţi apoi actualizată o hartă a
frecvenţei germenilor în spital şi, când apare o infecţie, veţi alege
antibioticele în aşa fel încât să fie cât mai eficiente contra „faunei“ din
spital.
– Da, aşa este. E
foarte bun şi cuvântul „faună“. Cunoaşterea „faunei“ îmi permite să acţionez
eficient, înainte de a primi antibiograma. Şi am creat acest sistem,
www.raportATI.ro în care, declarând toţi
germenii infecţioşi, avem, la vedere, o statistică instantanee. În orice
moment, oricine are posibilitatea să vadă… realitatea din secţie.
–Poate fi generalizat acest sistem?
– Da. Lucrăm să-l facem
cunoscut, este şi rostul comunicării de aici. Noi sperăm că va fi acceptat şi
folosit în cât mai multe secţii ATI şi spitale din ţară.
–E o idee originală sau aţi preluat-o din
literatură şi aţi dezvoltat-o? Cum aţi pornit?
– Este o idee a noastră,
e originală. Şi am plecat la drum de la o necesitate; infecţiile cu germeni
sunt o realitate a spitalelor noastre şi una dintre cauzele unor decese.
Testele nu se pot face mai repede şi toţi căutam o rezolvare. În toate secţiile
ATI mari sau mici se doreşte stăpânirea acestui fenomen. Ceea ce noi propunem
este o rezolvare. Şi funcţionează deja cu succes în Spitalul Clinic Judeţean de
Urgenţă Timişoara.
Nu intrăm
în horă, stăm pe margine…
– Dle prof.
dr. George Litarczek, prin ce anume acest congres este o izbândă?
– Prin lucrări, prin
participanţi, prin cei care susţin conferinţe, prin echipamentele şi procedeele
prezentate în expoziţiile medicale luăm contact cu nivelul real al anesteziei şi
terapiei intensive. În general, ATI din România este aliniată performanţelor
din alte ţări.
– Nu sunt şi diferenţe între noi şi alţii?
– Sunt, sigur că sunt.
O specialitate medicală este inevitabil limitată de ceea ce numim „posibilităţile
locale“. Ceea ce limitează performanţa anesteziştilor noştri nu e mintea lor,
am văzut anestezişti din străinătate mai puţin dotaţi intelectual, din Irlanda,
Germania, Franţa… fiind totuşi nume pregnante şi dominante în anesteziologia ţărilor
în care s-au format, şi care practică o anestezie de multe ori peste nivelul celei
practicate la 
noi în ţară. Ca să sintetizez, nu ducem lipsă de minte, ci de
posibilităţi, materiale, organizatorice. Şi nu le avem pentru că nu ştim să
comunicăm dincolo de orizontul nostru. Şi neştiind să comunicăm, ne izolăm unii
de alţii, suntem ca o maioneză care se taie… nu ştim să (ne) folosim de acest întreg
din care am putea face parte. Nu intrăm în horă, stăm pe margine. Observăm! Nu
toţi. Remarcabil, au apărut semne că lucrurile merg către mai bine. Şi sunt
chiar şi la congresul acesta.
–Credeam că a sta pe margine şi a observa şi
a comenta – precum ţăranii adunaţi în Poiana lui Iocan – e o calitate…
– Pentru dv., jurnaliştii,
este. Ne-implicarea ţine de cerinţele profesiei, doar dacă nu te implici, vezi.
Pentru noi, ceilalţi, este un defect. Numai dacă te implici, înveţi, obţii
rezultate şi astfel, doar astfel, progresăm.
Recunoaşterea şi respectul reciproc sunt importante
L-am
întrebat pe prof. dr. Dorel Săndesc,
preşedintele SRATI şi al Congresului, care sunt secretele succesului acestor manifestări.
Răspunsul, măgulitor şi pentru redacţia Viaţa
medicală, a adus la vedere idei utile pentru orice medic, indiferent de
specialitate.
–
Rezolvările unor probleme aparent fără rezolvare se află cumva în afara
domeniului în care apar. Mi-a plăcut mult exemplul dat de dumneavoastră în
interviul cu profesorul Dorin Chisăliţă, publicat în Viaţa medicală. Unul din secrete se află în săptămânalul
dumneavoastră, pentru noi cel mai important partener media. Cauzele – şi soluţiile
– unor probleme din sfera ATI se pot afla în alte zone, neaşteptate chiar. Nici
nu vă imaginaţi câte putem descoperi în cultură, în literatură, în alte
specialităţi medicale… sau în sfera politică. Probleme spinoase – de supravieţuire
pentru ATI – cum a fost acel program lansat de noi de a continua finanţarea
marilor urgenţe şi dincolo de UPU (practic, odată aplicat acest program, nu va
mai muri niciun pacient la poarta spitalului) – nu s-ar fi rezolvat fără abilităţile
de comunicare ale celor din conducerea SRATI şi talentul de a convinge iată,
succesiv, trei miniştri ai sănătăţii, dr. Vasile Cepoi, dr. Raed Arafat şi
Eugen Nicolăescu, actualul ministru.
În afară de dr. Vasile Cepoi, ceilalţi au fost astăzi aici, au vorbit
participanţilor. Nu este encomiastică, nici din partea noastră şi nici a
domniilor lor. Recunoaşterea şi respectul reciproc sunt importante şi pentru
medicii ATI, şi pentru oameni politici, mă refer la cei adevăraţi, şi pentru
pacienţi. Momentul, repet, deloc festiv, a dat bine pentru toată lumea. Şi aţi
văzut şi din opinia profesorului Francis L. Delmonico din Boston, intervievat
de dumneavoastră. Sau din comunicarea doamnei profesor Mirela Busic, despre
rezultatele obţinute în Croaţia în managementul donorului şi în menţinerea în
stare funcţională a organelor în funcţie de tipul de donator. Practic, la
această oră, cu sprijinul instituţiilor din sănătate, Croaţia este pe primul
loc în lume.
Cum se pot influenţa deciziile guvernelor
Prezent
la congresul SRATI cu o lucrare: Un
concept unificat pentru diagnosticul de deces pentru a permite donarea de
organe: Programul 4D din cadrul OMS, prof.
dr. Francis L. Delmonico (născut la New York în 1945), expert OMS în
transplant şi managementul donorului, a avut amabilitatea să ne acorde un scurt
interviu.– Dle profesor, cum se vede din perspectiva
dumneavoastră congresul Societăţii Române de ATI? Ce impact a avut participarea
actualului ministru al sănătăţii şi a fostului ministru la o manifestare
medicală?
– Problemele medicale şi
ştiinţifice nu se rezolvă dacă ne cantonăm în interiorul secţiei ATI sau
blocului operator. Trebuie să ieşim în lume, să facem active noi canale de
comunicare. Pentru specialitate şi pentru asociaţia medicilor ATI din România a
fost cu siguranţă un moment de succes, tocmai prin acest moment oarecum festiv
– credibilitatea câştigată de medicii din SRATI în ochii participanţilor din ţară
şi din străinătate. E şi un mesaj subliminal: orice proiect derulat în
colaborare cu SRATI va avea şi sprijin politic şi e o garanţie că medicii din
staff-ul societăţii române dovedesc iniţiativă şi puterea de a finaliza astfel
de proiecte. Surprizele pot veni, iată, din România, Croaţia.
– Privitor la activitatea dumneavoastră în
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care este viitorul activităţilor privind
managementul donorului?
– Eu mă ocup mai mult
de latura politică şi mai puţin de cea strict medicală şi insist în sensul de a
face guvernele mult mai implicate şi responsabile în privinţa activităţilor
conexe transplantului. E vital ca fiecare ţară să-şi asigure necesarul de
organe pentru transplant.
–Prin ce fel de metode poate acţiona OMS?
Cum puteţi influenţa – determina – deciziile guvernelor?
– Prin adunarea generală,
unde toate ţările membre sunt prezente, prin cei prezenţi. Prin propuneri,
principii, priorităţi clar stabilite şi urmate apoi.
–Care sunt reuşitele mai vechi care v-au
propulsat şi v-au creat acest credit foarte mare în organizaţii mondiale de
prestigiu, între colegi, între politicieni?
– Unul din momentele
principale a fost iniţierea declaraţiei de la Istanbul prin care s-a luat poziţie
împotriva traficului de organe şi a riscului adus de acest trafic în
transplant, iar această declaraţie a fost apoi aprobată şi preluată de foarte
multe societăţi ştiinţifice internaţionale, de OMS, şi iată, acum, grupul care
a creat această delegaţie este invitat de Consiliul Europei să colaboreze în
dezvoltarea programului de transplant.
Încurajări care n-au fost uitate!
Medic
anestezist reanimator, secretar de stat, fost ministru al sănătăţii, doctorul Raed Arafat a prezentat,
concis şi cu argumente, contextul în care medicii ATI au reuşit să se smulgă
din inerţiile unui sistem medical depăşit şi să găsească rezolvări.
–
Ultimul bolnav pe care l-am tratat era sâmbătă înainte de Paşti, în Sighişoara,
cu elicopterul lângă mine… aşa că mai ştiu ce se întâmplă în sistem chiar
direct. N-am vrut să mă rup de sistem, eu cred că este cea mai bună soluţie ca
să cunoştem ce se întâmplă pe teren… în fiecare zi, să nu ne rupem de
problemele pe care trebuie să le rezolvăm. Eu cred că cele spuse de Dodo – eu aşa
îi spun profesorului Dorel Săndesc – reflectă o realitate. Şi este, într-adevăr,
o zi istorică. Putem, iată, continua cu anumite proiecte, putem recunoaşte
ce-au făcut ceilalţi şi construim de la ceea ce s-a făcut mai departe. În 2007,
la dorinţa dlui ministru Nicolăescu s-a făcut o generalizare a sistemului de
urgenţă, în 2012 s-a terminat şi am ajuns să avem SMURD în toată ţara şi un număr
de unităţi de primiri urgenţe, continuăm cu dotări şi programe de finanţare.
Cert este că trebuia continuat mai departe. Toţi eram siguri că programul DRG
nu rezolvă toate problemele de finanţare pe cazurile critice. Acum doi ani şi
jumătate s-a născut programul de infarct miocardic, anul acesta fiind alocaţi 17.500.000
lei, faţă de 15.000.000 lei anul trecut, cu 4.400 beneficiari faţă de 3.200
anul trecut. Rezultatele oferite de cardiologii care gestionează registrul de
infarct au arătat o reducere de mortalitate de la 13,7% la 8,3% în doi ani jumătate
pe plan naţional. În centrele care fac cateterism, reducerea mortalităţii este şi
mai mare, aproape de 4,5–5. Acelaşi lucru dorim să-l facem acum cu programul de
terapie intensivă. Sistemul DRG nu acoperă costurile reale. Degeaba dai 500 de
euro pentru un caz care costă 5.000 de euro la un spital regional unde
majoritatea cazurilor sunt critice şi au costuri foarte ridicate. Programul a
fost aprobat, este un început. Veţi păstra finanţarea din interiorul spitalului
şi vine şi programul şi aduce banii necesari pentru celelalte cheltuieli vitale
în ATI. Eu sper, când ne vom întâlni peste doi trei ani, să putem spune la fel
ca şi în cazul programului de infarct că aplicarea acestui pachet de măsuri va
duce la o scădere semnificativă a mortalităţii şi la îngrijiri mai bune ale
pacienţilor în ATI. Oricine va intra într-o secţie ATI va putea să spună că nu
e nicio diferenţă faţă de Franţa, Germania, orice ţară din UE. Deja avem astfel
de secţii, un exemplu este chiar secţia de la Timişoara. Trendul este unul de
dezvoltare pe o dorinţă reală de a înţelege corect priorităţile şi de a-i ajuta
pe oameni, când au într-adevăr nevoie de ajutor medical. În acest trend pozitiv
se înscrie şi congresul dv. şi tot ceea ce faceţi. Şi vă felicit. Şi vă mulţumesc
dle prof. dr. Dorel Săndesc, vă mulţumesc dle prof. dr. George Litarczek,
pentru încurajările din anii ’90 şi după, când mi-aţi spus: „Faceţi, că e bine
ce faceţi!“
Am învăţat cum să-i ţinem în viaţă pe ceilalţi
Conf.
dr. Ioana Grinţescu,
UMF Carol Davila, şef secţie/clinică ATI la Spitalul de Urgenţă Floreasca a
vorbit despre Complicaţii pulmonare la
donorul aflat în moarte cerebrală, cercetare
clinică utilă pentru realizarea transplantului de plămân.
– De ce
e atât de important pentru specialitatea ATI managementul donorului?
– Sunt pacienţi pe care
noi, altfel, i-am fi pierdut. Să nu vă opriţi la exemplul dat de mine în
ultimul slide… cu lada de gunoi. N-aş dori să se înţeleagă greşit.
– Dacă aţi folosit expresia, şi încă în plen, înseamnă
că era importantă ca mijloc de comunicare… având adică efectul scontat.
– Eu, medic ATI, ştiu că
ţin organele acelui pacient în funcţiune şi pot, cu ajutorul lor, să salvez nişte
vieţi.
– Cele
prezentate de dv. sunt rezultate ale unei activităţi de cercetare?
– E o cercetare mai
mult clinică… noi ne bazăm pe multe observaţii şi date preluate din literatură.
– Ce
presupune susţinerea plămânului unui pacient aflat în moarte cerebrală?
– Nu are niciun fel de
control central, nu are nicio reacţie adaptativă şi toate – cord, plămân,
metabolism, ioni, diureză – sunt controlate de reanimator pe baza unui protocol
foarte bine pus la punct. Ştim exact ce să-i facem când nu respiră, când
tensiunea merge în sus sau în jos, îi monitorizăm volumul de urină, ionii
(sodiul şi potasiul sunt extrem de importanţi), glucoza – nu e bine să ai nici
hiperosmolaritatre şi nici hipo – toţi parametrii aceştia sunt foarte, foarte
importanţi.
– Vă ajută această activitate pentru
cazurile curente din secţie?
– Da, am învăţat multe din modalitatea de a întreţine în viaţă
organele unui pacient în moarte cerebrală, am învăţat multe despre cum să-i ţinem
în viaţă pe ceilalţi pacienţi.
Un
mesaj inedit şi care a dat cumva greutate congresului, a fost expus în plen de Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii.
Dincolo de graniţele mai mult sau mai puţin vizibile între grupuri sociale şi
profesii, între medici şi pacienţi, dincolo de prejudecăţi şi de fapte,
discursul, reţinut şi de noi, a adus la vedere alte şi alte valenţe ale comunicării.
