Abuzul de
alcool este al doilea după fumat în lista factorilor majori de risc pentru boli
netransmisibile în lumina programului CINDI (Countrywide Integrated
Non-communicable Diseases Intervention), strategie de prevenție
populațională a bolilor netransmisibile ce a stabilit punți de solidaritate și
cooperare între estul și vestul Europei. Efectele nocive ale abuzului de alcool
îl plasează printre primii cinci factori de risc pentru boli, invaliditate și
deces pe plan global. Abuzul de alcool este implicat în etiologia a peste 200
de boli și dizabilități (1).
În cele ce
urmează, prin „adult“ se înțelege (în scopuri statistice) o persoană cu vârsta
de 15 ani sau mai mult.
Consumul de alcool în Uniunea
Europeană
Consumul de alcool în UE prezintă pe alocuri niveluri îngrijorătoare, cu precădere în țările Europei de Est. Situația actuală și dinamica ultimului deceniu privind consumul de alcool la adulții din UE și alte câteva țări europene sunt descrise în fig. 1 și fig. 2. În lumina acestor date, trecând peste Luxemburg (cu populație mică și achiziții mari de către nerezidenți), Letonia, România, Lituania, Austria și Franța raportau în 2010 cel mai mare consum de alcool (definit ca bere, vin sau spirtoase luate împreună) cu sau peste 12 litri echivalent alcool pur/adult/an. La capătul pozitiv al statisticii, unele țări din sud (Cipru, Grecia, Italia, Malta) raportau consumurile cele mai scăzute, spre 7–8 litri/adult/an.
În zona central-estică a UE, România „conduce“ (în sensul defavorabil), urmată de Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Polonia și Croația. Din centru-vest, mai bine, dar nu departe de România, se prezentau Austria, Franța, Irlanda, Germania și Spania.
Ca diferență brută, în 2010 față de 1980, cele mai multe țări din UE raportau scăderi: cea mai mare Italia (59%), apoi Grecia, Spania și Franța (38%). Creșterile cele mai ridicate (în valoare absolută mai mică decât scăderile) au fost raportate de Cipru (35%), Irlanda (24%) și Finlanda (23%). În medie, s-a înregistrat o descreștere a consumului de 15% în 2010 față de 1980.
În privința dinamicii consumului de alcool în intervalul 1980–2012 (fig. 2), în timp ce Franța prezenta o îmbunătățire vizibilă, UE 28 ca întreg înregistra o stagnare începând cu 1990 (neașteptat, Finlanda, o campioană a noii sănătăți publice, schița chiar o anumită creștere). Italia prezenta evoluția cea mai convingătoare: metodele și căile lor trebuie să fie o sursă de învățăminte pentru Est și Europa in toto.
În ceea ce privește consumul de spirtoase (fig. 3), un aspect în legătură directă cu abuzul de alcool, atât la adulți cât și la tineri, Slovacia, Bulgaria, Polonia și Ungaria „conduc“ în Europa Centrală și de Est, urmate de Cehia, România și Croația. În Europa de Vest, Spania, Franța, Marea Britanie, Irlanda și Germania prezentau cifre de nivel mijlociu, apropiate de România.
În legătură cu distribuția în populație după vârstă, consumul de alcool la adolescenții de 15–19 ani este prezentat în fig. 4, cu România, Ungaria, Slovacia și Bulgaria ca „lideri“ în Europa Centrală și de Est, urmate de Polonia, Slovenia, Croația și Republica Cehă. În Europa de Vest, numai Germania, Portugalia și Franța prezentau cifre nu departe de România.
Să remarcăm că, în majoritatea țărilor membre UE, adolescenții îi depășesc apreciabil pe adulți în privința consumului de alcool (comparați figurile 1 și 3). De exemplu, în 2010, un adolescent român ingera 16,3 litri/an, comparativ cu 12,7 litri/an pentru un adult.
Și în dinamică, situația tineretului apare mai rea decât cea a adulților: 12 din 18 țări UE selectate în fig. 5 raportau între 2002 și 2012 creșteri semnificative (12–47%) în proporția tinerilor de 15 ani care consumaseră deja alcool. Oarecum surprinzător, Italia prezenta a doua cea mai agresivă creștere după Slovenia, începând însă de la niveluri mai scăzute în 2002.
Consumul abuziv de alcool este doar un aspect al fenomenului dependenței de ingestia unor substanțe (ilustrat în extrem de dependența de drogurile ilegale), ale cărui multiple fațete ar trebui considerate ca un tot când sunt proiectate strategii de prevenție sau de restricție social-eficiente. Ingestia de alcool poate interacționa în mod semnificativ (crește când este combinată) cu consumul de tutun, cu utilizarea sistematică a canabisului, cu utilizarea de droguri ilicite altele decât canabisul, cu folosirea de rutină a tranchilizantelor fără rețetă medicală, cu utilizarea de inhalante și, de asemenea, cu promiscuitatea sexuală, cu jocurile de noroc, cu „viața de noapte“ abuzivă sau viața dezordonată, în general.
Figura 6 sugerează că reciproca este adevărată în cazul adolescenților români de 15–16 ani în 2011: consumul mai mic de alcool în ultima zi de consum rezonează cu niveluri mai scăzute față de euro-media altor dependențe (cu excepția fumatului): alcool ingerat în ultima lună, beție în ultima lună, folosirea canabisului și a altor droguri ilicite, recurgerea la tranchilizante sau inhalante.
Compararea datelor privind cohortele 15–19, respectiv 15–16 ani (figurile 3 și 6) sugerează că, în medie, adolescenții români nu încep să consume semnificativ alcool mai devreme de 16 ani: o informație utilă pentru educatorii de sănătate din România, care s-ar putea dovedi interesantă și pentru alți vecini din Est. Cu toate acestea, în privința episoadelor de beție la 15 ani, în 2009–2010, românii se găsesc în vecinătatea mediei UE (fig. 7) cu un 47% alarmant la băieți – un semnal de avertizare pentru părinți și educatori.
Cazul Italiei
În Italia,
consumul de băuturi alcoolice a fost în creștere până la terminarea
așa-numitului boom economic, cu nivel maxim raportat în 1970. În anii următori,
consumul mediu de alcool în Italia s-a stabilizat, iar apoi a intrat într-o
fază de declin lent, dar neîntrerupt.
Mai
departe, conform sondajelor asumate de Osservatorio Permanente sui Giovani e
l’Alcool, începând din 1991 a existat o reducere progresivă a consumului de
alcool la adulți. Aceste date par să sugereze instalarea unui mecanism de
autoreglare durabil privind ingestia de alcool, spontan și independent de
politicile statului, ce ar putea fi privit ca rezultatul unei condiționări
culturale începute în deceniul anterior. Deplasările în structura consumului
alimentar în Italia par să fi contribuit la actualizarea unei tradiții
implicând consum mai ales în timpul meselor, orientat către calitate mai
degrabă decât spre cantitate.
Intrând
în detalii, după 1990, consumul de bere și, mai recent, cel de cocktailuri au crescut
comparativ cu alte băuturi alcoolice. Numărul marilor consumatori a scăzut în
rândul bărbaților adulți, în timp ce a crescut (surprinzător?) în cel al
femeilor adulte.
Mecanismele
de autoreglare a ingestiei de alcool sunt încă active în Italia. Totuși, odată
cu scăderea consumului mediu și creșterea proporției consumatorilor moderați în
cohorta adultă, apar în ultimul timp semne de slăbire a autocontrolului la
populația tânără, reflectată de frecvența abuzului de alcool la anumite
categorii. Ca o ilustrare, procentul celor care consumă băuturi alcoolice tari
în una până la trei zile pe săptămână este în creștere. Se poate presupune, în
privința consumului de cocktailuri, că fenomenul este legat de stilul de viață
tipic în weekend. În particular, subiecții din cohorta adolescenților apar
influențați atât de anturaj, cât și de modă. Accesul masiv la rețelele de
socializare a contribuit la răspândirea acestor modele comportamentale.
Pe
scurt, elementele cele mai importante, în lumina ultimului bilanț (Censis 2011)
după 20 de ani de activitate a Osservatorio, sunt creșterea numărului
consumatorilor ocazionali, precum și diminuarea numărului celor din următoarele
categorii: consumatori zi-de-zi, cei care beau doar vin și bere în cantități
excesive și cei care servesc vin acasă. Printre consumatorii ocazionali,
bilanțul menționează pe cei care beau între mese la
baruri/cafenele/petreceri/cluburi de noapte, pe cei care consumă alte băuturi
alcoolice în afară de vin și bere și pe cei care beau cu partenerul sau cu
prietenii (2).
Reglementări privind alcoolul
Analizăm
reglementările privind alcoolul pe baza datelor Eurocare (European Alcohol
Policy Alliance), care include statistici din majoritatea țărilor din Europa de
Vest (3). Tabelul Eurocare al reglementărilor legale antialcool include opt
țări și 26 de restricții (parametri). Am introdus în acest tabel datele pentru
România, Ungaria și Lituania (tabelul 1).
Pentru a
compara strictețea dispozițiilor legale antialcool, am marcat „intensitatea“
restricțiilor cu un scor între 0 (nereglementat) și 1 (reglementat, prohibit),
trecând prin 1/2 (parțial reglementat). Pentru alcoolul consumat de șoferi, am
atribuit scorul 1 celui mai restrictiv prag de alcoolemie/celei mai avansate
restricții și scoruri fracționare pentru restricțiile mai slabe. Detaliile
privind scorul propriu-zis nu sunt importante în această evaluare de primă
instanță; este suficient să arătăm că metoda a fost rezonabilă și aplicată în
mod consecvent. Rezultatele sunt arătate în tabelul 2 (un scor mediu mai
aproape de 1 înseamnă reglementări mai stricte).
Un test
non-parametric a calificat drept semnificativă din punct de vedere statistic
diferența dintre mediile Vest/Est (p 0,01), adică Estul este mai sever în
termenii reglementărilor antialcool decât Vestul. Pe de altă parte, consumul de
alcool pentru cohorta peste 15 ani, în anul 2010, se prezenta astfel (fig.
1): media Estului a fost de 12,2, în timp ce media Vestului a fost de 10,6
litri de alcool pur/persoană. Estul „bate“ din nou Vestul (p 0,028), contrar
așteptărilor bazate pe logica (prea) simplă: mai multe restricții → consum mai
mic.
Dacă restrângem
interesul la criteriile legate de tineret și consumul mare de alcool,
rezultatele apar astfel: reglementări – media Est 0,80 vs. media Vest 0,57;
consumul de alcool în cohorta 15–19 ani (fig. 4) – media Est 18,6 vs.
media Vest 11,8 litri de alcool pur/persoană (am remarcat deja că tineretul bea
mai mult decât adulții). Sugestia cifrelor este și mai convingătoare:
reglementările mai stricte din Est nu scad consumul în rândul tinerilor, s-ar
putea spune chiar dimpotrivă!
Dispunem astfel
de o fundamentare cantitativă de primă instanță a impresiilor provenite din
analizele de caz pentru România, Lituania, Germania și Italia, efectuate în
altă parte (4), anume că Estul (atât adulții, cât și adolescenții – mai cu
seamă) bea mai mult, în ciuda reglementărilor mai stricte decât în Vest.
Discuție
Cazul Italiei
este singular: reglementările sunt de strictețea celor din Est, dar sunt
însoțite de un consum de alcool/capita (numit metaforic mai sus „rezultat“) de
departe la cel mai salutar nivel din UE. Totuși, italienii sunt actualmente
îngrijorați în privința creșterii consumului de alcool și a frecvenței
episoadelor de beție în rândul tinerilor, de-a lungul primei decade a anilor
2000, fără ca, din fericire, această creștere să rezoneze în consumul
adulților, ce rămâne foarte scăzut. În Italia, scăderea consumului pe cap de
locuitor și creșterea simultană a consumului la vârsta tânără au produs o serie
de reflecții pe care vom încerca să le rezumăm.
În urmă cu
câteva decenii, consumul de alcool a fost ridicat, dar caracterizat printr-o
modalitate mai puțin „sofisticată“ și „competentă“ a băutului. Ulterior,
asistăm la o creștere progresivă a calității în producția de băuturi alcoolice
(în special în ceea ce privește vinurile și, recent, berea), precum și a
distribuirii acestora (calitatea la consumator). Prin urmare, cumpărătorul a
devenit mai exigent față de produs. Această atitudine față de alcool a combinat
exigențele privind sănătatea publică și individuală cu interesele relevante ale
producătorilor. Astfel, actualmente, nu restricțiile în a consuma alcool sunt
cele care influențează în general cantitatea/modul de consum, ci probabil
dezvoltarea acestei conștientizări și competențe relativ noi.
În rândul
tinerilor, asistăm la un fenomen contrar: omniprezența spațiilor pentru consum
colectiv (puburi, cluburi și baruri), unde sunt deseori observate comportamente
specifice de grup (chiar dacă încă în limitele legii) – logica grupului
prevalează alegerii individuale (mai cumpătată).
Chiar și în
acest caz însă, limitarea disponibilității alcoolului ar necesita studierea
prealabilă a nevoilor și motivațiilor părților interesate: consumatori în
căutare de mijloace de agregare (și omologare) socială ce ar putea reduce
inhibițiile prin scăderea pragurilor de autocontrol, distribuitori dornici
să-și sporească numărul clienților și producători care doresc să-și crească
vânzările.
Ne putem
imagina, cu titlu experimental, acțiuni de coordonare între interesele aflate
în joc, astfel încât „limitarea disponibilității“ alcoolului să nu fie în
conflict cu cerințele actorilor în domeniu. În acest fel, limitarea
disponibilității nu ar fi transmisă exclusiv sau în primul rând printr-o formă
de restricție prin norme legale, ci printr-o mai cuprinzătoare competență a
consumului respectând sănătatea individuală și colectivă. Astfel, în viziunea
colegilor italieni, ar fi interesant de studiat modul în care țările din Europa
de Est, cu reglementări puternice antialcool, ar putea redirecționa politicile
naționale către acordarea unei atenții sporite modurilor/stilului de consum,
precum și către calitatea producerii, distribuției și disponibilității
alcoolului (localuri, orare, zile ale săptămânii încurajând degustarea,
consumul responsabil, savurarea și descurajând beția). În acest fel, interesele
producătorilor s-ar putea corela cu cele ale sănătății publice și ale
cetățenilor liberi în a-și alege propriul stil de viață. Pe scurt, norme și
legi judicios întocmite pentru a proteja pe cât posibil libertățile personale
caracteristice democrațiilor liberale ar putea limita unele comportamente
deviante.
Contrastul
tineret/adulți privind consumul de alcool în Italia sugerează că actualmente
ceva (deosebit de ce se întâmplă în Est) intervine în atitudinea tineretului
italian față de alcool pe măsura trecerii către vârsta adultă. Colegii italieni
vorbesc despre o condiționare socioculturală exprimată prin tranziția de la
cantitate la calitate, de la băuturi spirtoase (tării) la cele în care nu
gradele alcoolice prevalează, ci savoarea, de la brut la rafinat, de la
ingestie fără discernământ la consumul avizat/competent. Condiționarea
socioculturală presupune, probabil, un exercițiu îndelungat al unei democrații
liberale prospere.
Cum ar putea
Estul grăbi pasul (sau arde etapele) pentru a declanșa un proces similar de-a
lungul unei singure generații (timp dovedit insuficient pentru recuperarea
decalajului față de Vest în privința prosperității)? Opțiunea noastră ar fi educația
formală, sistematică pentru sănătate/stil de viață în școală și comunitate
a copiilor/tinerilor (profilaxia primordială) și morala socială în general (de
sorginte creștină în Europa). Altfel spus, ceea ce italienii au asimilat
treptat prin școala vieții (modele, morală, opinie publică activă, etos
social), esticii vor avea de dobândit în regim de urgență prin învățare
intensivă/organizată în școli sau similaria, adică prin condiționare
educațională. Atmosfera integratoare a UE – deplasarea liberă a esticilor în
Europa, urmată de expunerea parțială la o condiționare socioculturală de tip
italian – nu poate decât accelera dobândirea unor asemenea deprinderi.
Ar putea fi
educația intensivă suficientă pentru a reduce frecvența episoadelor de beție în
rândul tinerilor, în Est și Vest deopotrivă? Probabil că nu, întrucât Estul se
confruntă cu o condiționare socioculturală în sens opus celei italiene (către
beție) după modelul adult al locurilor, în timp ce în Vest fenomenul exces-de-libertate,
statornic de decenii, frânează adoptarea modelului de temperanță oferit de
adulți. Legea concepută și aplicată inteligent rămâne soluția adjunctă ce va
urmări reducerea disponibilității alcoolului prin reglementări inteligente
inspirate de cele mai bune practici din lume; menționăm în acest sens practica
americană a vânzării alcoolului în magazine separate (față de cele alimentare),
cu program restrâns zilnic și mai ales în weekend, sau cea finlandeză, în care
raioanele cu alcool din magazinele generale sunt „sigilate“ la orele 21.
Aplicabilitatea și eficiența
reglementărilor antialcool în România
Am argumentat
mai sus caracterul mai cuprinzător al cadrului juridic antialcool în Europa de
Est în comparație cu cel din Vest. Aceste prevederi legale mai stricte nu sunt
fructuoase pentru că raportarea esticilor la lege este condiționată istoric și
geopolitic.
De exemplu,
vânzările de alcool către minori sunt o practică obișnuită în multe zone rurale
din România unde mijloacele de supraveghere și de retorsiune legală a
contravențiilor lipsesc. Cauzate de nivelul scăzut al conștiinței civice,
aceste evenimente sunt (chiar în multe zone urbane) serios subraportate către
Agenția pentru Protecția Consumatorilor, responsabilă cu aplicarea legii. Același
lucru este valabil și pentru consumul de băuturi alcoolice în spații
neautorizate pentru vânzare/consum de alcool sau în vecinătatea lor.
Conducerea
autovehiculelor după consumul de alcool nu este atât de rară cât ne-am aștepta
dată fiind strictețea legii. Consumul moderat este separat de abuzul de alcool
printr-o fâșie fragilă și însoțește, fără speranță de schimbare în viitorul
previzibil, principalele evenimente de viață precum ceremonii de botez, nunți,
funeralii, zile de naștere sau de nume.
Rădăcinile
lipsei de respect față de lege sunt istorice – subiect de analiză pentru
istorici și sociologi – și nu sunt ușor corectabile pe termen scurt sau mediu.
Tot ce putem face acum este să mobilizăm știința noastră de sănătate publică
pentru a colecta și analiza experiența altor socioculturi în scopul de a
reformula (completa sau eventual simplifica) cadrul nostru legal cu prevederi
acceptabile și aplicabile în România. Este un obiectiv dificil, dar tangibil,
dată fiind înclinația multor români care lucrează sau au lucrat în afara țării
de a reflecta asupra modului de viață prin care occidentalii au ajuns la
bunăstare.
În
România, suntem confruntați cu probleme speciale legate de alcool la populația
de etnie romă. Într-un studiu recent (de tip chestionar) pe 654 de subiecți,
din cei 50% respondenți numai 17% au declarat consum regulat de alcool, în timp
ce 70% au negat orice fel de consum în viața lor (5). Într-o proporție foarte
mică, respondenții au declarat că au fost consiliați cel puțin o dată în viață
pe probleme legate de alcool. Dincolo de statutul psihosocial precar al
subiecților, rezultatele par a nu fi de încredere din cauza limitărilor
cunoscute ale aplicării neghidate a chestionarului. Totuși, un alt studiu indică proporția consumului
regulat de alcool în rândul romilor la nivelul de 15–18% (6). În
sfârșit, circa jumătate din 67 adolescenți romi intervievați într-un studiu
UNICEF au declarat că au consumat alcool cel puțin o dată în viață, în timp ce
mai puțin de 50% au primit consiliere legată de alcool (7).
Un grup
defavorizat de interes aparte în România este format din copiii și tinerii
crescuți de aparținători vârstnici, de regulă bunici săraci, în timp ce
părinții lor sunt plecați la muncă pentru mult timp în părți mai prospere ale
UE. A priori, dintre ei se recrutează „campionii“ la consumul de alcool și
episoade de beție. Până acum niciun studiu capabil să atragă măsuri de
protecție nu s-a aplecat asupra lor.
Aproximativ o
treime din cantitatea totală de alcool ingerată la noi se produce în gospodării
(acasă) și de obicei scapă de înregistrare, fiscalizare și controlul calității
(8). Acest fapt subevaluează datele comunicate de România în statisticile
internaționale. Legislația este destul de permisivă (9) și încurajează abuzul,
incluzând accesul tinerilor la spirtoase (rachiuri, palincă) ce încurajează
beția.
Concluzii
Consumul de alcool în Uniunea Europeană prezintă pe alocuri niveluri îngrijorătoare, cu precădere în țările membre din Europa de Est. România se găsea în 2010 practic pe locul al doilea din 28 de țări UE în privința consumului total de alcool la cohorta 15+, pe locul al șaselea din 13 în țările UE din centru-est în privința consumului de spirtoase și, în același context, pe locul întâi în privința consumului total de alcool la cohorta 15–19 ani. Italia se găsea de departe în cea mai bună poziție UE în privința consumului total de alcool la adulți, cu unele îngrijorări privind dinamica consumului de alcool la tineri în prima decadă a anilor 2000.
Analiza comparativă efectuată de noi în privința reglementărilor antialcool în opt țări din Vest și trei din Est (incluzând România) a permis o fundamentare cantitativă de primă instanță a sugestiei inspirate de studii de caz punctuale, cum că Estul (atât adulții, cât mai cu seamă tineretul) bea mai mult, în ciuda reglementărilor antialcool mai stricte decât în Vest.
În privința Italiei, se vorbește despre o condiționare socioculturală exprimată prin tranziția de la cantitate la calitate, de la ingestie fără discernământ la consumul avizat/competent, de la tărie la savoare. O asemenea atitudine ar permite împăcarea exigențelor privind sănătatea publică și individuală cu interesele relevante ale producătorilor de vin, dar presupune, credem noi, exercițiul îndelungat al unei democrații liberale prospere.
Cum ar putea Estul arde etapele pentru a declanșa un proces similar de-a lungul unei singure generații (de-a lungul căreia decalajul față de Vest în privința prosperității nu se va fi recuperat) rămâne neclar. Opțiunea noastră ar fi educația formală, sistematică pentru sănătate/stil de viață în școală și comunitate. Altfel spus, ceea ce italienii au asimilat treptat prin școala vieții (modele, morală, opinie publică activă, etos social), esticii vor avea de dobândit în regim de urgență prin învățare intensivă/organizată în școli sau similaria, adică prin condiționare socioeducațională.