Newsflash
Reportaje

Deschideți poarta să intre Omul și opera

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - oct. 12 2018
Deschideți poarta să intre Omul și opera
Scriem adesea despre marile personalități ale științei și culturii ca despre niște fenomene, ca despre niște ființe care parcă nu au avut o existență mundană și îi transformăm în statui. Majoritatea tinerilor nici nu îndrăznesc să se apropie de opera lor. Se uită înspre soclul creat de istorici, de critici sau de manuale și aproape că nici nu mai zăresc statuia. Alții, puțini ce-i drept, fără nicio sfială, găsesc modalitatea de a escalada piedestalul și văd, privind statuia de aproape, că cel reprezentat în marmură are și trăsături umane.
În curtea unui spital celebru se întâmplă de o vreme ceva interesant. Dar și amuzant. Propun să căutați pe Google două din variantele pictate ale statuii de la Hôtel-Dieu a celebrului chirurg Dupuytren. Francezii nu se sfiesc să fie creativi... și nu ofensează deloc memoria acestui operator plin de fantezie. Anul trecut am vrut să umanizez un bust dintr-un muzeu al UMF Iași și i-am așezat o șapcă. Studenții au fost inițial amuzați, apoi au fotografiat bustul cu șapcă, l-au postat pe o rețea de socializare și, ulterior, am observat din reacțiile celor care au văzut imaginile că descoperiseră omul dindărătul bustului, cu toate ale sale, umane, academice sau administrative.
Este lăudabilă inițiativa Muzeului Național al Literaturii Române din Iași de a publica și lansa colecția „Scriitori de poveste” la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (3–7 octombrie 2018), prin care autori diverși au rescris, într-un mod diferit de cum suntem obișnuiți, viețile și poveștile literare ale unor mari scriitori români. Designul copertei, dimensiunile volumelor, dar, mai ales, felul în care au fost concepute, le fac atractive pentru liceenii care sunt confruntați constant cu manuale scrise greoi ori cu texte ce nu-i fac deloc să vibreze. De ce nu am scrie și noi, cei din spațiul medical, scurte biografii ale savanților medici români, dar cu un stil care să-i determine pe tineri, elevi, dar mai ales pe studenți mediciniști, să se apropie de înaintași?!
Recent, a fost organizată la Iași o manifestare dedicată Institutului de Psihiatrie „Socola”, așezământ de tradiție, cu povești captivante și cu personalități care mai de care mai interesante, prin realizările sau prin istoriile nescrise care au rămas în urma acestora. S-a vorbit despre profesorul Petre Brânzei (Țibănești, jud. Iași, 1916–1985, Iași). Cum se obișnuiește la evenimentele academice românești, s-a „evocat figura marcantă a profesorului”, a „organizatorului”, a „continuatorului și celui care a consolidat tradiția «Școlii de la Socola»”. Mai nimic despre omul Brânzei și despre impactul pe care l-a avut acesta în epocă. Într-un scurt film difuzat în deschiderea simpozionului, acad. Bălăceanu-Stolnici a vorbit altfel: „Petre Brânzei, atunci când l-am cunoscut, făcea o impresie destul de stranie fiindcă avea niște mustăți luuuungi, foarte luungi, cum purtau odinioară cei din Iași. Părea un personaj dintr-o comedie, dar avea o foarte mare înțelegere a psihiatriei”.
De fiecare dată când intru în curtea Muzeului Literaturii din Iași și văd expusă mașina care a aparținut poetului Mihai Ursachi (1941–2004) – un Dodge Aspen – cu care scriitorul a străbătut, în 1990, traseul San Diego (SUA) – Oceanul Atlantic – Marea Nordului – Bremerhaven (Germania) – Austria – Ungaria – România, îmi amintesc de profesorul Brânzei. Și de mașina lui – un Mercedes care îi făcea pe ieșeni să-l recunoască de fiecare dată când circula pe străzile urbei moldave, întorcându-se de la Socola, sau când își plimba cele trei nepoate, bucuroase să-și revadă bunicul pe care-l îndrăgeau enorm. Despre mașina profesorului am auzit numeroase povești. Una scurtă este relatată de un artist ieșean care a cunoscut bine atât spitalul, cât și șoferul: „Într-o zi își lăsă mașina în fața Cancelariei cu cheile în contact – ce nebun ar fi avut curajul să fure mașina șefului? Și uite că s-a găsit unul, care a început să se plimbe pe aleile asfaltate, urmărit de un alai de medici, pacienți și meseriași. Amatorul se distra la volanul Mercedesului de spuneai că se pregătește de raliul «Monte Carlo» accelerând motorul, oprind brusc, demarând din nou, spre disperarea stăpânului automobilului, care începuse să se gândească la tratamente speciale pentru acest șofer-pacient; în cele din urmă, Costică opri mașina lângă statuia lui Parhon și, în timp ce era imobilizat de gardieni, se adresă profesorului: «Faină mașină, dar aveți probleme cu filtrul de aer». Auzind un diagnostic clar, șeful uită de gândurile nefirești ce-l invadaseră și spuse: «Lăsați-l!». «Acu’ e sănătoasă.» Primi pe loc două pachete de țigări Mărășești din care avea totdeauna domnu’ profesor pentru oamenii lui și titlul de „mecanic personal” (Marcel Cahniță. Portarul de la Socola. Editura Timpul, Iași, 2005, p. 62).
Dincolo de contribuția sa importantă – științifică, academică, administrativă – ce depășise cu mult granițele României comuniste, dincolo de cărțile pe care le-a scris, dintre care „Itinerarul psihiatric” (Editura Junimea, 1975) este recomandat și citit și astăzi, rămân întâmplări hazli sau triste, care merită povestite, pentru a avea un portret cât mai real conturat. Un profesor ieșean scria acum ceva ani pe blogul său despre destinul cărților. Ale unora dintre volumele care ajunseseră în anticariate, după ce, inițial, fuseseră oferite de autorii acestora unor persoane cunoscute. Iată un fragment din textul eseistului și filosofului Valeriu Gherghel: „Ei bine, chiar atunci, în clipa aceea de extaz pur, observam cu groază și cutremurare, pe prima pagină a cărților, autograful creatorului. Destinatarul statornic al tuturor poeților era un anume doctor Petre Brânzei, vestit pe vremuri pentru ciudățeniile lui, directorul stabilimentului Socola. Nu știu cum se face, dar liricii ieșeni fără excepție îi prezentau omagiul de pioasă recunoștință, deși medicul psihiatru nu părea să aprecieze suficient aceste efuziuni. Remarcam cu indignare indiferența criminală a numitului Brânzei. Mă revoltam.
Clocoteam de mânie... Să primești de la însuși poetul Florin Mihai Petrescu (1930–1977) volumul „Orhideea de argint” și să-l vinzi la anticariat (cu tot cu dedicație), mi se părea suprema blasfemie. Dacă m-aș fi întâlnit cu doctorul bibliofob, i-aș fi spus câteva de la obraz. N-am avut acest noroc decât mai târziu, în împrejurări mai degrabă dubioase. Petre Brânzei era un star al psihiatriei locale, purta tot timpul (inclusiv vara) mănuși negre de piele, nu le scotea niciodată (mă întreb cum ținea lingura, cum scria rețetele), dormea în spital (și nici atunci nu-și scotea mănușile), alături de bolnavi și simulanți, avea niște câini uriași, care ascultau numai și numai de el. De fiecare dată când intram la Socola (pentru a-mi vizita amicii aflați în suferință), mă gândeam la câinele din Baskerville și la ochii lui fosforescenți. Mă îndoiesc profund că Brânzei a citit vreodată cărțile poetului Florin Mihai Petrescu. Dacă le-ar fi citit, nu le-ar fi transportat cu atâta ușurință la Casa Cărții. Nepăsarea lui mă intriga. Nu poți fi om întreg, dacă nu-i stimezi pe poeți. Numai un individ cu o minte primitivă și cu un suflet foarte crud poate disprețui o carte semnată de Florin Mihai Petrescu” (Valeriu Gherghel. Doctorul Brânzei și orhideea de argint. http://filosofiatis.blogspot.com). Petre Brânzei era cunoscut și ca un mare hipnotizator. Psihiatrul și profesorul timișorean Mircea Lăzărescu își amintea că „prin anii ’70 a apărut şi la televizor şi se zice că mulţi spectatori au adormit privindu-l şi ascultându-l. De fapt, profesorul Brânzei era dotat fizic şi comportamental pentru a face hipnoză, înalt şi pătrunzător cu privirea, ca un haiduc” (http://www.umft.ro).
    În diverse cărți pe care le-am parcurs am întâlnit numele Brânzei. Se pomenea despre „faima” sa (Alina Mungiu, Vartan Arachelian, „Tranziția. Primii 25 de ani”, Editura Polirom, Iași, 2014), dar și despre alte „calități” pe care le avea: „Alt lăudător de-al meu (dar nu aveam să aflu decât mai târziu, în exil) era profesorul de psihiatrie Petre Brânzei, de la Iași. El știa de persecuțiile psihiatrico-politice. Și a spus că bine făcusem denunțându-le. Brânzei era un tip abil și cu personalitate. El făcea parte din sistem, luptând cu arme egale. La Iași era un fel de pașă, dar avea arta de-a spune lucruri dezagreabile urechilor statale fără să pățească nimic. A murit relativ tânăr, însă ar fi meritat să trăiască după evenimente. Ce cale ar fi luat?” (Ion Vianu, Exercițiu de sinceritate, Editura Polirom, Iași, 2009).
    Scriind acest text, am dat peste o însemnare din volumul semnat de Cătălin Mihuleac – „America de peste pogrom” (Editura Polirom, Iași, 2014) – în care autorul ieșean scrie: „În studenție, am citit într-un tratat științific o cugetare a psihiatrului Petre Brânzei. Psihiatrii sunt singurii care ar merita autorizație pentru emis cugetări. Deși nu toți, dar profesorul Brânzei, da. A fost o somitate. Zicea că a face sex cu soția, după cinci ani de mariaj, poate fi considerat incest. Pentru că, între timp, soția nu-ți mai este soție. Ci fiică, mamă, soră sau vară. Uneori vară prin alianță. Sau chiar nepoată, când diferența de vârstă o impune”.
    Capul său modelat și amplasat la monumentul funerar din Cimitirul Eternitatea a dispărut. Au rămas cărțile, celebrul pavilion pe care l-a gândit și construit la Socola și poveștile risipite în cărți ori în memoria persoanelor care l-au cunoscut. Cum scriam la început, mi-ar plăcea să citesc cărți despre oameni ca profesorul Brânzei, scrise altfel. Și consider că un proces de demuzeificare le-ar fi de folos multor nume ilustre din istoria medicinei românești și le-ar deschide studenților mai ușor poarta înspre opera lor.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe