De
multe ori am fost întrebat: „Și totuși, eu nu primesc niciun
antibiotic?” sau „Doar atât de puține zile de tratament cu
antibiotic?”. Intonația pacientului evoca uneori neîncrederea,
alteori mirarea. Este acel moment în care înțeleg că nu am cum să
renunț și merg mai departe să îmi explic decizia: de ce în acel
caz antibioticul nu (mai) ajuta și, încă și mai important, faptul
că deși nu mai este de niciun folos, insistența poate fi nocivă
pentru pacient. Efectele nedorite pot apărea și în situațiile în
care antibioticul nu mai are nicio eficiență, ba chiar riscurile
sunt tot mai mari cu cât continuăm mai mult administrarea.
Antibioticele,
despre care cred că au reprezentat cea mai importantă descoperire
medicală a secolului trecut, au salvat probabil sute de milioane de
vieți, au prevenit sau au scurtat suferința legată de alte
nenumărate infecții. Din păcate, există un preț al acestor
realizări, reprezentat de efectele adverse ale antibioticelor, unele
toxice, altele generate de modificări ale microbilor purtați de
pacientul tratat – cum ar fi infecțiile postantibiotice (cazul
infecției determinate de Clostridium
difficile)
sau selectarea de bacterii rezistente la antibiotice. Ultimul fenomen
menționat individualizează antibioticele în „lumea”
medicamentelor: prin faptul că pot determina selecția de bacterii
rezistente ce se pot transmite mai departe altor persoane,
antibioticele pot afecta nu numai persoana tratată, ci pot avea
efecte și la nivelul societății.
Din
păcate, de prea multe ori, atitudinea noastră nu este una de
utilizare judicioasă a acestei resurse terapeutice; estimările
organizațiilor internaționale arată că mai mult de o treime,
posibil până la jumătate din tratamentele cu antibiotice nu sunt
justificate. Deși antibioticele sunt eficiente doar în tratamentul
infecțiilor bacteriene, de foarte multe ori se constată că s-au
administrat în viroze respiratorii sau în toxiinfecții alimentare;
deși aproape întotdeauna antibioticele se administrează ca să
ajute la vindecarea unor infecții și nu ca să le prevină, de
foarte multe ori sunt tratate persoane care nu au nicio manifestare
de boală, ci doar colonizări bacteriene demonstrate prin teste de
laborator. Alteori, deși ar fi eficient un antibiotic cu un spectru
mult mai îngust, pacientul este tratat cu unul cu un spectru mai
larg, poate chiar cu o asociere de antibiotice, „pentru mai multă
siguranță”; iar în alte situații, în care antibioticul este
corect ales și administrat, durata tratamentului se prelungește
dincolo de momentul când ar putea fi întrerupt, tot în numele
siguranței pacientului.
În
luna noiembrie a fiecărui an, ECDC comunică date privind consumul
de antibiotice și rezistența bacteriană la antibiotice în anul
precedent. Datele statistice comunicate recent arată că, în
România, consumul de antibiotice are o tendință de creștere;
corelat cu ceea ce se întâmplă în alte state europene, în anul
2015, am ajuns pe un nedorit loc secund între statele Uniunii
Europene la indicatorul consum zilnic de antibiotice la 1.000 de
locuitori. Acest volum mare al consumului de antibiotice se corelează
cu un nivel mai ridicat al rezistenței bacteriene și cu o incidență
crescută a infecțiilor cu Clostridium
difficile.
Mai mult, analiza claselor de antibiotice utilizate indică o
preferință a utilizării tocmai pentru acele antibiotice care aduc
un risc mai mare de selectare a rezistenței bacteriene și care
declanșează mai frecvent infecții cu Clostridium
difficile.
În anul 2015, un sfert din consumul total de antibiotice din România
a fost din aceste categorii: chinolone, cefalosporine din generațiile
2–4, carbapeneme, iar antibioticele cu spectru larg sunt de
douăsprezece ori mai frecvent utilizate în raport cu cele cu
spectru îngust.
Un
asemenea consum de antibiotice se reflectă în numărul de cazuri de
infecție cu Clostridium
difficile
(aproape 6.000 de cazuri confirmate raportate de spitalele din
România în anul 2015 – o subevaluare, așa cum rezultă din
faptul că doar mai puțin de jumătate din spitalele din țară au
comunicat date despre această infecție). Acest consum de
antibiotice, alături de precaritatea măsurilor de limitare a
transmiterii de bacterii rezistente de la o persoană la alta,
explică și nivelurile mari de rezistență bacteriană: cele mai
ridicate din statele Uniunii Europene dacă ne referim la
stafilococul auriu meticilinorezistent, la Pseudomonas
aeruginosa
și principalele antibiotice folosite în tratamentul infecțiilor ce
le generează (carbapeneme, chinolone, aminoglicozide) și unele
dintre cele mai ridicate niveluri în privința rezistenței la
carbapeneme pentru Klebsiella
pneumoniae
și Acinetobacter
baumannii
sau a rezistenței Enterococcus
faecium
la vancomicină.
La
perpetuarea acestei utilizări excesive sau eronate a antibioticelor
poate contribui fiecare dintre cei implicați în mod firesc în
tratamentul unei infecții. De aceea, ar fi nevoie să se înțeleagă
rolul pe care îl avem când, din postura de nespecialiști, ne
autoadministrăm antibiotice, le recomandăm și uneori le
împărțim cu cei apropiați crezând că o simptomatologie aparent
asemănătoare are mereu aceeași cauză și același tratament;
contribuția farmaciștilor când eliberează antibiotice fără
prescripție medicală; sau faptul că medicii prescriu uneori
antibiotice fără a fi necesare, în numele acelei siguranțe despre
care aminteam, pentru că așa li s-a solicitat de către pacienți,
li s-a sugerat de cei care lucrează în industria farmaceutică sau
comercializează medicamente, ori pentru că așa li s-a spus sau așa
au văzut la cei care îi învață și le coordonează activitatea
medicală.
De
aceea, pentru a putea combate eficient excesul și erorile de
utilizare de antibiotice, ar trebui intervenit la nivelul fiecărei
categorii, atât prin reglementare, cât și prin formare și
informare medicală. Lansarea campaniei de informare „Nu
antibiotice la întâmplare”, adresată simultan populației
generale și prescriptorilor, reprezintă un moment al speranței că
în perioada ce vine se va reuși o reducere a consumului total de
antibiotice și o utilizare cât mai judicioasă a diverselor clase
de antibiotice.
De-a
lungul timpului, eficiența oricărei inițiative privind utilizarea
corectă a antibioticelor a depins de insistența cu care s-au
repetat mesajele și de durata campaniei. Aceleași lucruri sunt
valabile și la noi pentru a nu risipi repede un bun început.
Depinde de cei care au înțeles mesajul campaniei, de cei care îl
vor asuma și îl vor duce mai departe prin ceea ce fac. Pentru că
doar astfel vom putea spera că tot mai rar se vor repeta întâmplări
precum cele prin care am trecut în ultimul an, comemorând tineri
doborâți de infecții cu germeni extrem de rezistenți la
antibiotice sau aflând despre tot mai mulți dintre cei din preajmă
că au avut apropiați cu infecții cu Clostridium
difficile
după administrarea mai mult sau mai puțin justificată de
antibiotice.