Newsflash
Reportaje

Familia medicală

de Paula ROMANESCU - nov. 14 2012
Familia medicală
   Pentru a 120-a oară spune toamna frunzelor cum trebuie să cadă în curtea primei aşezări spitaliceşti din ţara lui Brâncuşi, la Târgul Cărbuneşti din Gorj. Şi iată-ne la manifestările organizate cu ocazia aniversării, la a treia ediţie a conferinţei „Medicina – artă, ştiinţă şi conştiinţă“ (19–20 octombrie), în cadrul căreia au fost prezentate lucrări şi referate cât pentru a ilustra zicerea aceea materialistă cu iz marxist, cum că „ştiinţa fără conştiinţă este ruină sufletului“. Medicina rămâne artă pură, credinţă în dumnezeirea-suflet, ştiinţă sinonimă cu lumina minţii şi conştiinţă că prin tot ceea ce suntem datorăm vieţii o nouă şansă.
   Marea familie a Spitalului Tg. Cărbuneşti (de curând devenită unitate de urgenţă) era, în preziua aniversării, „pe baricade“. Grădina râde în soare prin toate rozele târzii şi pâlcurile de crizanteme multicolore proaspăt înflorite, în cele nouă secţii cu dotări de ultimă generaţie se acordă îngrijiri de specialitate pacienţilor, întreg personalul este la datorie, domneşte o atmosferă de înţelegere şi colaborare, la care fiecare contribuie. Nu stres, nu teamă de ochiul şefului, nu voce ridicată (ba da, am auzit un ţipăt: salutul adresat luminii de un nou-născut de la secţia pe care acesta şi-o adjudecase drept prag de lume). Şi, cum gorjenii sunt păsări măiestre care ştiu şi de cânt şi de joc, ar fi trebuit să-i vedeţi la festivitatea de primire a invitaţilor la conferinţa medicală, îmbinând cântecul şi voia bună. Şi totuşi, dintr-o atât de mare prezenţă a slujitorilor în halate albe, nu s-a clintit nimeni să acorde un minim ajutor unei Mării-Mărioare care-şi plângea surâzând ghiduş un fel de dor din pricina căruia „de trei zile, zăcea în boală/Şi nu-i zicea nimeni: scoală!…“.
   Manifestarea, o complexă îmbinare de elemente, defineşte permanenta preocupare a oamenilor de aici de a demonstra că, în România de astăzi, medicii îşi pot afla rost şi împlinire, cu condiţia să creadă mai întâi îi ei înşişi. Chiar acest lucru a reieşit din comunicările (studii de caz) prezentate pe parcursul a două zile dense şi bogate în informaţii de specialitate, rod al experienţei când medicina se preschimbă, sub mâinile şi prin ştiinţa doctorului aplecat asupra bolnavului suferind, în artă, în conştiinţă regeneratoare de crez.
   Am vizitat cu sfială toate secţiile de aici, cât să nu-i inoportunez pe cei care îşi împlineau cu eficienţă rosturile. Peste tot domnea o ordine desăvârşită. Undeva, pe latura de vest a curţii-grădină interioară, o minusculă bisericuţă, semn că ştiinţa fără credinţă în lumină lasă mai greu loc de înflorire conştiinţei. Oare, chiar din întâmplare, deschiderea simpozionului de aniversare a 120 de ani de existenţă a spitalului să fi adus în faţa sfântului lăcaş înalte feţe de slujitori ai rosturilor vieţii noastre sub soarele care ne ştie? Un singur lucru lipseşte spitalului acesta ca să semene a bolniţă mânăstirească de altădată: locul cu… verdeaţă. Doar un muzeu – minuscul şi acesta – aminteşte de oamenii-medici care au slujit aici, de faptele lor, de flacăra vieţii niciodată muritoare, în care omul doar se stinge la ceasul sorocit, nu înainte de a da sens venirii sale.
   Familia medicală de la Târgu Cărbuneşti îşi cunoaşte perfect rostul, fiecare membru al ei dând sens trecerii întru lăsare de semn vieţii prin sănătatea oamenilor la minte, la trup şi la suflet. N-am consemnat niciun nume dintre aceia care formează amintita familie? Cu cine să încep? Cu medicii rezidenţi pentru care urmează să se asigure locuinţă chiar în nou construitele blocuri din faţa spitalului? Cu cei de mai multă vreme tineri, care şi cunosc prea bine rostul şi sensul? Cu managerul – argint viu – din ultimii opt ani, de când rostuieşte activitatea de aici?

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe