Newsflash
Reportaje

Helen Herrman: „E nevoie de presiune continuă pentru a asigura resurse pentru psihiatria comunitară“

de Alexandra NISTOROIU - feb. 11 2016
Helen Herrman: „E nevoie de presiune continuă pentru a asigura resurse pentru psihiatria comunitară“

Prof. dr. Helen Herrman este președinte ales al Asociației mondiale de psihiatrie (WPA), director de cercetare la Centrul național de excelență în sănătatea tinerilor (Australia) și profesor de psihiatrie la Universitatea din Melbourne. A coordonat și centrul OMS din Melbourne dedicat sănătății mintale. Ocupă funcția de vicepreședinte în Asociația internațională pentru sănătatea mintală a femeilor și semnează peste 200 de articole științifice în reviste internaționale, opt cărți și 23 de monografii.

 

 

 

 

 

     Prof. dr. Helen Herrman vrea ca psihiatria să capete, pe plan global, un meritat loc central în îngrijirea medicală comunitară. Dar e convinsă că asta nu se va întâmpla decât abia atunci când pacienții, familiile lor și lucrătorii sociali din prima linie le vor fi parteneri egali psihiatrilor în lupta pentru sănătatea mintală și împotriva stigmatului asociat afecțiunilor psihiatrice.
     În 2017, Helen Herrman își va începe mandatul de președinte al World Psychiatric Association (WPA). Nu este prima femeie aleasă în fruntea organizației internaționale, dar este singura din ultimele trei decenii, iar de doisprezece ani este și unica femeie dintr-un comitet executiv alcătuit din opt membri.
     Când Helen Herrman a absolvit medicina la Universitatea Monash din sudul Australiei, era una din cele zece femei dintr-o generație de 120 de studenți. În prezent, mai mult de 50% din studenții mediciniști sunt femei – o schimbare dramatică și care o bucură. Vrea să vadă progrese la fel de mari întâmplându-se pentru pacientele cu tulburări psihice. În mandatul de președinte și-a propus să facă sănătatea mintală a femeii o temă prioritară pentru WPA.

 

Ca orice alte boli

 

     – Care sunt cele mai bune modalități prin care pot fi integrate îngrijirea sănătății mintale și asistența socială?
     – E foarte ușor de spus, din punct de vedere teoretic, că ele ar trebui integrate. Dar este unul dintre cele mai grele lucruri de obținut, în special pentru că există un stigmat asociat asistenței psihiatrice și, pentru a integra îngrijirea sănătății mintale și asistența socială, inclusiv oferirea de adăpost și toate programele de recuperare bazate pe implicarea comunității, este nevoie să existe înțelegere și acceptare pentru oamenii cu dizabilități legate de bolile mintale. Și adesea nu se întâmplă. Oamenii din afara sectorului sănătății mintale nu înțeleg sau nu sunt dispuși să accepte acești pacienți. Iar guvernele nu alocă finanțările necesare. Deci cred că modalitatea cea mai bună de a integra asistența psihiatrică și cea socială este de a îmbunătăți înțelegerea acestor patologii și de a reduce stigmatul pe toate căile.

 

     Dar există un stigmat asociat bolilor mintale inclusiv în rândul profesioniștilor din sănătate.
     – Da, așa este. O parte importantă a stigmatului este cel resimțit la nivelul comunității medicale. Cei din afara sectorului psihiatric nu se simt neapărat încrezători și poate uneori sunt înspăimântați de ceea ce trebuie făcut. Dar această neîncredere, această frică vine tot dintr-o lipsă a înțelegerii, din lipsa de experiență.

 

     – Ce putem face pentru a reduce stigmatul? De unde începem? Există acțiuni specifice care și-au dovedit eficiența?
     – Au fost câteva programe speciale dedicate combaterii stigmatului. Și o contribuție foarte importantă au adus profesorul Sartoris și echipa lui, alături de WPA. Și profesorul Graham, din Londra. Iar acțiunile variază de la educație la inițiative speciale menite să îi aducă pe oameni în contact cu cei care trăiesc cu boli mintale. Să îi facă să conștientizeze faptul că multe persoane din jurul lor au probleme de sănătate mintală. Este, de asemenea, foarte important ca profesioniștii din sectorul medical să facă echipă cu pacienții psihiatrici și familiile lor. În primul rând, reduce stigmatul, ajută la înțelegerea perspectivelor acestora. Pe scurt, este nevoie de aceste programe ghidate de nevoile pacientului, orientate de familii. Cu toții au idei despre ceea ce se poate face pentru a reduce stigmatul. Și, în al doilea rând, dacă profesioniștii din sănătate și pacienții merg împreună să se adreseze autorităților pentru finanțare și resurse, au șanse mult mai mari să fie convingători. Și, nu în ultimul rând, trebuie să profiți de situațiile în care o vedetă, un politician, un actor relevant în țara ta este dispus să vorbească despre propriile probleme de sănătate mintală sau ale unei persoane din familia lor. Pentru că îi face pe oameni să simtă că nu e ceva cu care trebuie să le fie rușine.

 

     – Cum ar trebui să procedeze o țară ca România, în care majoritatea asistenței psihiatrice este concentrată la nivelul spitalelor și instituțiilor psihiatrice? Foarte mulți pacienți sunt instituționalizați și își petrec toată viața izolați de restul societății.
     – Am înțeles că au început să se dezvolte niște programe de asistență psihiatrică comunitară și în România. Cu siguranță există în țări apropiate, ca Slovacia, Slovenia, Cehia. Sunt esențiale dezvoltarea legăturilor foarte strânse cu asistența medicală primară, alături de serviciile bazate pe comunitate, recunoașterea faptului că a discuta cu oamenii care suferă înainte ca problemele lor să prindă rădăcini este foarte important. Oferirea de intervenții precoce este vitală. Trebuie să te gândești la afecțiunile psihiatrice ca la orice alt tip de afecțiuni: cu cât intervii mai devreme, cu atât e mai probabil să ai un rezultat bun și, mai mult, tratamentul ar trebui să fie cât mai apropiat de casă. Altfel zis, trebuie să faci tratamentul pentru boala psihică foarte asemănător tratamentului oricărei alte afecțiuni.

 

     – Oricărei afecțiuni cronice?
     – Nu neapărat. Fiecare persoană care dezvoltă o boală mintală sau care manifestă semnele timpurii ale dezvoltării unei afecțiuni psihice ar trebui să primească ajutor, poate mai întâi la nivelul asistenței medicale primare și apoi, dacă este necesar, din partea unui specialist. Și este posibil ca această problemă să dispară cu sau fără tratament. Este posibil să persiste și în ciuda tratamentului. Dar avem această impresie cum că bolile de sănătate mintală sunt toate cronice, pentru că oamenii care sunt în instituții sunt cei care nu își revin. Cei care își revin pleacă. Deci s-a creat senzația falsă că sunt afecțiuni cronice. Unele boli mintale revin, pacientul manifestă recăderi. De exemplu, depresia sau psihoza. Dar nu toată lumea trece prin aceleași etape. Trebuie să vorbești cu pacientul, să îi obții istoricul, să afli când a început, care au fost primele probleme și, de aici, poți să înțelegi severitatea afecțiunii, probabilitatea ca boala să revină și ce fel de tratament va da rezultate.

 

Nimic nu e garantat

 

     – Care este experiența Australiei în crearea programelor comunitare pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală?
     – Noi avem o politică de sănătate mintală stabilită la nivel național, care a debutat cu o declarație privind drepturile și responsabilitățile persoanelor care trăiesc cu probleme de sănătate mintală. Aceasta a fost dezvoltată în urmă cu douăzeci de ani. Dar chiar și înainte de asta, au existat măsuri menite să reducă dimensiunea spitalelor și să trateze oamenii în comunitate. De aceea, unele regiuni din țară sunt mai avansate: la noi, în sud, în Victoria, am închis toate spitalele psihiatrice în urmă cu douăzeci de ani. Există posibilitatea chiar să nu fi lăsat destul la nivelul îngrijirii spitalicești. Dar în alte părți ale țării încă există spitale destul de mari. Este foarte important să păstrăm resursele, să existe un parteneriat solid între pacienți, familii și furnizorii serviciilor de sănătate mintală, să meargă împreună să vorbească cu guvernanții. Este ceva ce trebuie făcut în mod constant, din cauza stigmatului și din cauză că nu putem să luăm drept garantat că guvernanții și politicienii vor continua să dea resursele necesare asistenței psihiatrice. Dar Australia face progrese importante, facem asta de 25 de ani. Lacune avem încă la nivelul consolidării legăturilor cu asistența medicală primară. Avem programe bazate pe sprijinul comunității pentru cei cu boli psihice, dar ele tind să fie dedicate oamenilor cu afecțiuni mai severe. Avem tratament spitalicesc în spitalele generale, destul de mulți medici de familie care tratează persoane în comunitatea lor, fără însă să aibă prea mare legătură cu sistemul de asistență psihiatrică, și apoi avem psihiatri privați și ei îi văd pe unii din acești oameni.

 

     – Deci ar trebui să consolidați legătura cu medicii de familie, ca să acoperiți un gol actual în ceea ce îi privește pe pacienții care nu sunt într-un stadiu așa de grav sau poate pentru pacienții care nu au fost încă diagnosticați?
     – Exact. De fapt, nu există o diviziune chiar așa de clară între cei cu boli severe și cei cu boli mai puțin severe. Ar trebui să existe mai mult sprijin din partea fiecărui subsistem pentru celălalt. Cei din programele comunitare pot să trimită pacienți aflați în faza de recuperare la cei din medicina generală și invers. Când medicul de familie găsește un tânăr cu o afecțiune severă, care are nevoie de ajutor specializat, să îl trimită la cei care furnizează serviciile de sănătate mintală. Și apoi să îl preia din nou, când se simte mai bine.

 

Fără stigmat

 

     – Ce măsuri sunt luate în prezent în această direcție în țara dumneavoastră? Există o strategie pentru a integra asistența psihiatrică și medicina primară?
     – Este ceva ce ne dorim să vedem. Există strategii în curs de implementare pentru sănătatea mintală a tinerilor. Australia a avut programe importante pentru tinerii cu vârste între 15 și 25 de ani. Au un sistem numit Headspace, este ceea ce numim asistență medicală primară îmbunătățită (intensificată). Tinerii pot vizita centrele Headspace, înființate peste tot în țară, pentru probleme de ordin psihiatric, pentru dependențe de droguri sau alcool, pentru probleme generale de sănătate sau de sănătate sexuală, dar pot fi sprijiniți aici și în găsirea unui job sau a unei locuințe. Ideea a fost să le facem complet „fără stigmat“. Unitățile Headspace au fost înființate în foste ateliere sau fabrici renovate și în centre comunitare. Și sunt menite să fie spații atractive pentru tineri. Școlile, familiile, medicii de familie pot trimite tinerii acolo. Și, în interiorul lor, ai medici de familie, psihiatri, specialiști în adicții sau abuz și, dacă este necesar, ei pot direcționa pacienții mai departe către specialiști în sănătatea mintală a tinerilor. Este un program centrat pe intervenția precoce, pe a ajunge la tineri cât mai devreme.

 

     De ce a fost necesar acest program?
     – Când sunt tineri, cel puțin în țara mea, oamenilor nu le place să meargă la doctor, nu se gândesc la ei înșiși ca fiind bolnavi. Iar problemele de sănătate mintală sunt principala problemă de sănătate a tinerilor. Și totuși, ei nu se duc de regulă să ceară ajutorul medicului de familie sau într-un centru de asistență medicală primară. Foarte puțini fac asta. De aceea, este important că aceste legături între specialități să fie create prin programe speciale ca Headspace. În același timp, am testat diferite strategii concepute în alte părți ale lumii: sesiuni de training pentru medicii de familie, care să îi conecteze cu serviciile de sănătate mintală și cu psihiatrii. Una dintre cele mai de succes inițiative în SUA, Europa și într-o anumită măsură și în Australia este ceea ce numim collaborative care, îngrijire integratoare, prin care se încearcă să se dezvolte progra­me în care medicii de familie să aibă o relație continuă cu un psihiatru în practica lor. O altă strategie care pare să funcționeze este aducerea unor grupuri de profesioniști, precum asistentele medicale de psihiatrie, să lucreze în cabinetele de medicina familiei.

 

Cei care fac munca și cei care fac politicile

 

     E un aspect foarte interesant. În România nu există asistenți medicali specializați în psihiatrie. Au doar pregătire generală, nu formare specifică în psihiatrie.
     – Nici măcar în spitale?
 
     – Nici măcar. Specializare se face direct la locul de muncă. Și, în condițiile unui număr insuficient de psihiatri, e mai complicat să facă față la tot ce înseamnă să lucrezi într-o instituție psihiatrică.
     – Asistentele pregătite în psihiatrie sunt resurse foarte importante în îngrijirea spitalicească și în asistența medicală primară. O asistentă de psihiatrie talentată poate să reducă foarte mult folosirea medicamentelor și a mecanismelor de constrângere într-un spital. Deci o bună cultură a nursingului de psihiatrie este esențială. Este o sarcină politică imensă, la fel ca dezvoltarea psihiatriei comunitare. Și, în mod ideal, acestea sunt capitole la care trebuie să intervină Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, sprijinită de colegii din WPA. Trebuie să atragă împreună atenția miniștrilor voștri. În România există un program de advocacyși grupuri de pacienți active, am cunoscut o parte dintre ele în 2013. Unul dintre țelurile WPA este să stimuleze formarea grupurilor de pacienți – și sunt organizații ca acestea și în România. Este fundamental: fără presiune continuă este foarte greu să obții resursele necesare pentru a face ce este necesar.

 

     – O altă problemă în România, nu doar în sectorul psihiatric, ține de faptul că noi, de obicei, nu avem statistici, nu avem date epidemiologice și nici registre naționale. Ceea ce face și mai greu de obținut voința politică pentru un program sau altul. Ce facem în lipsa numerelor?
     – Da, este într-adevăr dificil. Știu că există mai multe inițiative europene menite să studieze epidemiologia în bolile psihice, inclusiv World Mental Health Survey. Sigur că e posibil să extrapolezi, poți să iei cifre din cele mai apropiate țări care au depus deja acest tip de eforturi. Și chiar dacă sunt studii mici efectuate în România, dacă sunt, în mod rațional, consistente cu rezultatele studiilor de proporții făcute în altă parte în lume, le poți folosi și pe acelea. Nu poți neapărat să faci imediat toată munca pentru fiecare boală în fiecare țară. Dar poți folosi datele OMS, de exemplu. Știi că, la nivel mondial, unul din cinci oameni trăiește cu depresie și una din cinci familii este afectată de boli ale sănătății mintale. Și studiul poverii globale a bolilor face diferite estimări și pentru România. Sigur că ar fi o strategie utilă să dezvolți cercetări care să investigheze prevalența afecțiunilor și costurile afecțiunilor.

 

     – Avem estimările făcute la nivel european și internațional, dar nu și date specifice țării.
     – Evident că ar fi nevoie de colegi din spațiul academic care să se ocupe de asta, să facă munca. Sunt sigură că sunt și oameni care au făcut niște studii. Dar adesea cei care muncesc nu sunt în legătură cu cei care fac politicile. E posibil să fie cercetări care n-au fost așa de bine diseminate, nu sunt foarte cunoscute, dar sigur există. Și, când ai estimările globale, nu ai nevoie de așa multe studii la nivel național. Poți să spui: uite, am făcut un studiu undeva în București și rezultatele sunt consistente cu ce au arătat estimările internaționale. Sau, dimpotrivă, sunt foarte diferite și atunci e clar că trebuie să aflăm de ce.

 

Cum ajungi la cei vulnerabili

 

     – Întorcându-ne la programul Headspace, cum îi aduceți pe tineri la aceste centre?
     – În parte află unii de la alții, în parte prin intermediul școlilor și al social media. Centrele nu mai fac față în prezent numărului mare de cereri. Acum au început chiar să aibă liste de așteptare. Și aceasta a devenit următoarea problemă: cum să gestionezi lista de așteptare, cum să faci serviciile mai eficiente și cum să obții mai mult de la ele. Acum trebuie să ne uităm la cât de cost-eficiente sunt și cât de utile sunt ca parte a sistemului de servicii. Dar, în prezent, mulți oameni sunt convinși de faptul că ne ajută să ajungem la pacienții tineri și că îi ajută pe aceștia să treacă peste anumite obstacole sau momente dificile, care le-ar fi făcut rău perspectivelor lor educaționale, sau profesionale.

 

     – Cât de eficient s-a dovedit programul în privința diagnosticului precoce al bolilor mintale?
     – În această fază, deseori diagnosticul nu este foarte clar și suntem conștienți de asta, înțelegând că tinerii cu probleme este posibil să nu aibă mereu un diagnostic consistent și că trebuie în primul rând să încercăm să prevenim dezvoltarea unei afecțiuni psihice. Ca să ajungem la rezultate obiective și să putem spune: atât facem pentru prevenția bolilor, atât de mult îmbunătățim eficiența serviciilor noastre de sănătate mintală. Este nevoie de timp, dar cel puțin momentan Headspace a avut mult succes în aducerea în sistem a tinerilor vulnerabili. Și unii vor avea diagnostice psihice serioase, mulți vor fi trimiși în altă parte pentru asistență specializată, chiar cu probleme cu drogurile sau cu alcoolul. Și întrebarea privind eficiența se pune acum în Australia, dar trebuie să avem răbdare pentru a face evaluarea.

 

Sănătatea femeii

 

     – Credeți că scopul tratamentului psihiatric ar trebui să fie minimizarea simptomelor sau recâștigarea capacității de a funcționa pe plan social?
     – Cred că ambele, dar obiectivul primordial ar trebui să fie funcționarea pe plan social a individului. Oamenii cu simptome pot să recapete funcții sociale, dar este posibil să nu se simtă suficient de comod. Deci ideal ar fi să folosim strategii care să le realizeze pe amândouă, inclusiv minimizarea simptomelor.

 

     – Care sunt prioritățile dumneavoastră ca viitor președinte WPA?
     – Programul meu are două capitole mari interconectate: prima direcție este aducerea împreună a profesioniștilor, a utilizatorilor de servicii și a familiilor, în multiple feluri, iar cealaltă ține de sănătatea mintală a fetelor și femeilor: intervenții precoce, integrarea cu restul asistenței medicale, intervenții pentru femeile și fetele în situații de dificultate sau de vulnerabilitate, pentru femeile însărcinate și mamele tinere, femeile care se căsătoresc foarte devreme – în țări din Africa sau Asia, pentru victimele traficului de persoane, pentru femeile cu tendințe suicidare etc. Prevalența violenței împotriva femeilor în comunitate este încă foarte mare, din păcate, iar tinerele femei dezavantajate sau cu o istorie complicată tind să aibă copii la vârste mai mici și de multe ori continuă un ciclu de traumă intergenerațională. Tinerele femei, în special, sunt un grup vulnerabil și trebuie să le acordăm mai multă atenție. Acestea ar fi prioritățile programului meu. Mă voi concentra pe încurajarea colaborării psihiatrilor cu beneficiarii serviciilor, familiile lor, alte grupuri din comunitate, inclusiv grupurile religioase, serviciile sociale, sistemul de educație, justiția. Psihiatria trebuie să lucreze împreună cu tot restul societății.

 

     – La capitolul sănătate mintală a femeilor, care sunt zonele în care veți interveni cu prioritate?
     – Cred că prioritățile sunt sănătatea mintală a mamelor în perioada perinatală, înainte și după sarcină. Sănătatea mintală legată de sarcină este o temă insuficient de bine abordată în multe locuri. Și legăturile psihiatriei cu serviciile de sănătate reproductivă și cu asistența medicală primară sunt iarăși foarte importante. Putem face foarte multe prin măsuri simple, lucrând cu angajații din maternități, dar și cu medicii de familie. În al doilea rând, sinuciderea, mai ales în rândul femeilor și fetelor în țările cu venituri mici, este o problemă foarte serioasă. Probleme din ce în ce mai relevante sunt traficarea femeilor, prevalența mai mare a HIV în rândul populației feminine, mutilarea genitală feminină în unele țări.

 

     – Ați fi de acord cu afirmația: „bolile psihice afectează în mod diferit bărbații și femeile“?
     – Probabil că nu aș fraza chiar așa. Dar este adevărat că femeile și bărbații suferă de tipuri diferite de afecțiuni, au riscuri distincte de a dezvolta anumite tulburări. Femeile, în mod obișnuit, au mai multe diagnostice de depresie iar bărbații au mai multe diagnostice de abuz de substanțe și de tulburări ale personalității. Există anumite diferențe vizibile pe parcursul vieții. Totuși, la tineri, când are loc debutul celor mai multe dintre bolile mintale, nu sunt diferențe chiar atât de pronunțate. Bolile se pot prezenta diferit, dar există la bază o suferință generală, un comportament afectat, iar acesta poate fi modelat de felul specific în care trăiesc tinerii bărbați, respectiv tinerele femei.

 

     – Aveți un mesaj pentru tinerii psihiatri din România? Ce sfat le-ați oferi?
     – Sper să fie optimiști, să fie alături de societatea națională și de WPA, să își păstreze mințile deschise, să lucreze împreună cu pacienții și familiile, să aibă mereu în minte că trebuie să combată stigmatul asociat bolilor mintale, să colaboreze cu celelalte specialități pentru a dezvolta proiecte de cercetare în zonele importante și să încerce mereu să rămână la zi cu noutățile privind tratamentele actuale. Și toate acestea presupun activități colective. E foarte greu să faci aceste lucruri de unul singur. Deci principalul meu sfat ar fi să se implice în proiectele asociației – fără psihiatrii tineri nu am putea să ne dezvoltăm. Să lucreze cu medicii de familie, cu pacienții și familiile lor. Și cu presa, să dezvolte o relație cu mass-media, pentru ca împreună să puteți transmite mai departe mesajele pe care trebuie să le audă decidenții.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe