Despre intervenţii medicale transmise în direct – suportul unui atelier internaţional de endoscopie digestivă organizat la Cluj-Napoca, un eveniment de excepţie – se poate vorbi – argumentează dl Iftimie Nesfântu – doar la distanţă. După ce impresiile s-au aşezat, ies la iveală fapte de referinţă şi profesionişti adevăraţi care au înţeles în ce fel şi cum îşi pot ajuta semenii. Şi când numărul unor astfel de oameni depăşeşte „masa critică“, atunci şi instituţia din care fac parte devine vizibilă.

 "> Impresii durabile - Viața Medicală
Reportaje

Impresii durabile

de Iftimie NESFÂNTU - ian. 17 2012
Impresii durabile

Despre intervenţii medicale transmise în direct – suportul unui atelier internaţional de endoscopie digestivă organizat la Cluj-Napoca, un eveniment de excepţie – se poate vorbi – argumentează dl Iftimie Nesfântu – doar la distanţă. După ce impresiile s-au aşezat, ies la iveală fapte de referinţă şi profesionişti adevăraţi care au înţeles în ce fel şi cum îşi pot ajuta semenii. Şi când numărul unor astfel de oameni depăşeşte „masa critică“, atunci şi instituţia din care fac parte devine vizibilă.

 

   Lucrările atelierului internaţional de endoscopie digestivă despre care povestim în acest reportaj s-au încheiat demult, aproape o lună şi jumătate. Iureşul reuniunilor medicale de la sfârşitul anului precedent nu ne-a mai lăsat răgaz să participăm şi să le prezentăm pe toate. Avantaje şi dezavantaje. Participanţii la eveniment vor fi păstrat în forme proprii note, imagini, înregistrări, impresii… „Vedem doar ceea ce cunoaştem deja“, îmi spunea un interlocutor la un alt congres. Traducând, aş putea spune că adevăratul ochi al unui medic de intervenţie este experienţa anterioară, ceea ce el a lucrat, a trăit, a văzut pe viu… Asemănător cumva şi-a formulat şi dl conf. dr. Marcel Tanţău, iniţiatorul şi girantul evenimentului organizat la Cluj-Napoca, argumentele care l-au determinat să iniţieze un atelier centrat pe intervenţii transmise în direct, însoţite, în unele cazuri, de prezentări clasice: „Endoscopiştii pot să vadă, poate chiar mai bine decât dacă ar fi prezenţi în blocul operator, să pună întrebări, să-şi clarifice detalii, paşi şi rezolvări ale unor intervenţii dificile, unele chiar în premieră“.

Departe şi aproape, în acelaşi timp

Locul desfăşurării evenimentului era parcă de pe altă planetă… Candelabre elegante şi lumini oglindindu-se în luciul pardoselii, chipuri prietenoase, descinse parcă din elegantele case de modă occidentale, spaţii generoase… Intrasem de câteva zeci de minute în sala unde se desfăşura workshop-ul şi încă nu mă dezmeticeam… Distingeam cu dificultate chipurile din jur. Circa 200 de participanţi urmăreau atenţi imaginile derulate pe un ecran uriaş, de aproximativ 2 x 3 metri. Nu erau acele prezenţe ţepene – costum, cămaşă, cravată – întâlnite la uzualele manifestări ştiinţifice. Nu mai era nici pauza de cafea sau ceai, prevăzută în program, înainte de care nu găseşti nici măcar un pahar cu apă să poţi lua un medicament.
În holul imens, de o curăţenie şi eleganţă impecabile, erau toate cele necesare. Am cerut la secretariatul ineditei reuniuni un program. L-am primit însoţit de un zâmbet. Nu m-a întrebat nimeni de unde sunt, nu au verificat pe liste dacă „organizatorii“ au menţionat numele unui jurnalist invitat la o astfel de manifestare. Nici nu făceam parte dintre invitaţi.
Am intrat în sală. Pe ecran continua o transmisiune directă de la clinică. Fără să fiu ghidat de program, n-aş fi ştiut nici unde mă aflu. Cei din echipă vorbeau în engleză, întrebările din sală erau în aceeaşi limbă. De undeva, de pe un alt ecran, un profesor din Bucureşti venise cu o altă întrebare – altă perspectivă – asupra aceleiaşi probleme. Pe un alt cadru, adus în prim-plan când dialogul făcea necesară şi prezenţa vorbitorilor, surprind chipuri cunoscute: dl conf. dr. Marcel Tanţău, dl prof. dr. Adrian Săftoiu, şi alături de ei, în echipamentul specific blocului operator, dl prof. dr. Olivier Lemoine, şeful Clinicii de Gastroenterologie a Spitalului „Erasmus“, dna dr. Marianna Arvanitakis de la acelaşi spital universitar din Bruxelles…

Intervenţiile minim invazive au preluat mult din marea chirurgie

20 de minute a avut la dispoziţie, exact în 20 de minute dl prof. dr. Haruhiro Inoue, din Yokohama, şi-a terminat prezentarea. Urma un interval – prevăzut în program – de 15 minute pentru întrebări. Un rezident s-a interesat cum se poate învăţa noua procedură… Vorbitorul l-a ascultat atent, s-a gândit câteva clipe, seriozitatea de pe faţa sa arătând şi respect pentru interlocutor, dar şi preocuparea de a formula în aşa fel răspunsul încât să-i ajute pe cei interesaţi. „Întâi să observaţi alături de cel care cunoaşte tehnica în timp ce o foloseşte, apoi…“
Au fost şi întrebări ce vizau subtilităţi tehnice….
Mă străduiesc, dar nu prind esenţa decât pe sărite. Caut către chipurile celor din sală, ei sunt totuşi – presupun eu – specializaţi în endoscopie digestivă, au lucrat, au văzut atâtea… Îmi încolţeşte, undeva într-un ungher al minţii, un gând: să-l rog pe unul dintre medicii tineri „să-mi traducă“ expunerea maestrului din Japonia, aşa cum el a înţeles-o… În intervalul dintre două întrebări, îmi pun în practică intenţia… Niciunul însă nu doreşte să piardă detaliile discuţiilor. Şi nici pe urmă nu mai e timp… Vor să vadă celelalte prezentări.
Întâmplător îl aud pe dl prof. dr. Cristian Gheorghe – Centrul de Gastroenterologie şi Hepatologie din Institutul Clinic Fundeni – discutând cu un însoţitor să-l ducă la Clinică. Urma să intre într-o intervenţie.
– Vin cu dv., îi zic eu.
Nu mai întreb dacă e de acord sau nu, nu mai are nici dânsul timp să refuze. E singura şansă de a face reportajul… Ieşim din sală, împachetez din mers aparatul foto. Nu cer amănunte. Într-o atare înlănţuire de evenimente, trebuie să te opreşti doar la esenţă… Şi, pentru mine, esenţa era reprezentată în acel moment de expunerea magistrală a dlui prof. dr.  Haruhiro Inoue.
– Ce anume înseamnă POEM?
O tehnică nouă de miotomie – rezecţie a musculaturii circulare din peretele esofagian, extinsă în stomac – pentru pacienţii cu acalazie.
– Îmi puteţi traduce, pe înţelesul unui nespecialist, termenul acalazie?
Este o boală rară, incidenţa ei este mică, cam 1 la o sută de mii; o lipsă de relaxare a sfincterului esofagian inferior, o boală practic incurabilă. Pacientul nu poate înghiţi, în termeni medicali asta se numeşte disfagie. După unele studii, boala ar fi generată de lipsa unor celule ganglionare cu rol în transmiterea influxurilor nervoase, având drept consecinţă lipsa de coordonare a mişcărilor esofagului. Când bolul alimentar ajunge în partea inferioară a esofagului, trecerea lui în stomac este dificilă…
Este o boală genetică?
Este o boală înnăscută. Nu se cunoaşte cauza, se discută încă… Este în lucru un studiu european multicentric – şi noi am primit invitaţie să participăm – se urmăreşte să se stabilească şi dacă există un determinism genetic…
Dl profesor Haruhiro Inoue a prezentat şi cazul unei fetiţe de trei ani…
Dânsul este un inovator şi un nume de vârf în Endoscopia digestivă intervenţională, el a conceput şi pus la punct această tehnică de rezecţie musculară cu acces per oral, prescurtarea POEM – abreviere de la PeroralOesophageal Miotomy – da, se intră cu endoscopul pe cale orală… şi apoi face această rezecţie de strat circular al musculaturii esofagiene…
Care e, după dv., noutatea tehnicii propuse de dl prof. dr. Inoue, din Japonia (Showa University Northern Yokohama Hospital)?
Este o tehnică minim invazivă, totul se face sub anestezie generală, pacientul este intubat la fel ca în intervenţiile chirurgicale mari, tehnica este inovatoare prin abordul minim invaziv.
Intră în categoria tehnicilor NOTES?
Tehnicile NOTES presupun abord prin orificii naturale, dar şi traversarea peretelui unui organ… Unii încadrează şi „tehnica Inoue“ în NOTES, deşi nu se traversează nimic… Eu cred că nu intră în aceeaşi categorie…
Momentele de dificultate?
Sigur, este o curbă de învăţare; tehnica este dificilă… cea mai dificilă este partea aceasta de rezecţie la nivelul cardiei.
După ce aţi asistat la expunere, aţi putea folosi metoda în clinică?
Se poate folosi după ce este învăţată… şi după ce concentrezi cazurile.
Aveţi experienţă în tratamentul acalaziei?
În clinica noastră sunt astfel de cazuri…
Şi cum le-aţi tratat?
Prin dilatare endoscopică esofagiană prin sonda cu balon, am şi comunicat de curând la Iaşi, aţi fost de faţă, la al 3-lea Simpozion Internaţional de Neurogastroenterologie rezultatele noastre pentru 235 de pacienţi cu acalazie.

„Sesam, deschide-te!“

La Institut – fosta Clinică „Medicală III“ – momente de suspans. Surprind nedumeriri privind prezenţa mea, neanunţată. „Aşteptaţi să vină dl conferenţiar Tanţău şi …«să intrăm în dispozitiv»“.
Sprâncene ridicate a mirare din partea mea, comutate pe un zâmbet. „Să intrăm în dispozitiv?!…“ Persoana care îmi vorbise, poate asistenta şefă, judecând după viteza şi autoritatea împărţirii poruncilor către colegii ce pregăteau deja un alt pacient, îmi zâmbeşte şi ea.
„La noi e mai drastic ca în cătănie!“
Era un semn bun. „Cadrele medicale au reflexe corecte“, i-am spus, admirativ. Nu puteam rata momentul. A fost, psihologic vorbind, un pas câştigat. Nu a mai avut timp să-mi răspundă. Algoritmul pregătirilor din sală nu-i mai lăsa nici o secundă. A mai adăugat doar: „Să nu pozaţi pacientul!…“ „Sunt de la Viaţa medicală, cunosc regulile. Şi chiar dacă le-aş încălca eu, nu le va încălca redacţia…“
A fost ca o formulă magică, un fel de „Sesam, deschide-te!“ Norocul celui care lucrează la un săptămânal ce apare fără întrerupere de douăzeci şi ceva de ani… N-a mai fost nevoie să aştept intrarea în sală a dlui conf. dr Marcel Tanţău. Şi nu era vorba doar de a fi prezent la o intervenţie dificilă… Sala era plină, legăturile cu sala de conferinţe, aflată tocmai pe dealul Feleacului, fuseseră restabilite, camerele de luat vederi erau deja deschise. Mai era acolo şi operatorul ce urma să filmeze prim-planuri, fie cu detalii de procedură, fie cu cei prinşi la un moment dat într-un dialog cu participanţii din sală sau cu cei ce puneau întrebări, din străinătate, din Bucureşti. Cu o oră mai înainte, asistam din sala de conferinţe, năucit la atari suite de întrebări şi răspunsuri în cursul unei alte proceduri şi rămăsesem plăcut surprins. Pentru aşa ceva era nevoie nu numai de prezenţa camerelor, ci şi de  un operator, cel puţin unul, cu adevărat profesionist. Aveam confirmarea. Era doar unul. Al doilea nici n-ar mai fi încăput în aceeaşi încăpere… Ne-am înţeles din priviri, m-a chemat lângă el. Câteva instrucţiuni scurte au fost de ajuns ca să înţeleg şi teritoriul pe care mă puteam mişca, în funcţie de  imaginea pe care doream să o fixez, şi restricţiile impuse unor mici deplasări, în aşa fel încât să nu mă împiedic de mulţimea de fire şi tuburi desfăşurate şi pe jos, şi pe sus, legând între ele componente ale echipamentelor ce urmau să fie folosite… Şi pacientul, şi instrumentele, şi echipa, erau deja pregătite.
A intrat şi dl conf dr Marcel Tanţău. „Motor!“ a anunţat din spatele grupului dl prof. dr. Cristian Gheorghe, prezent şi dânsul în asistenţă, de cealaltă parte a sălii…

Complicaţiile fac parte intrinsecă din gestul medical

Conform Hotărârii de Guvern nr. 964/octombrie 2010 –, prin reorganizarea Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Octavian Fodor“ din Cluj-Napoca, care s-a desfiinţat, a luat naştere Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor“ Cluj-Napoca, unitate sanitară publică, având personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii. Am crezut de multe ori, poate şi ascultând opiniile celor dezavantajaţi de anumite mutaţii, că schimbările statuate prin acte normative nu au legătură cu realităţile din teren. Dar iată, se poate şi altfel. Prin perseverenţă şi rezultate, un medic încă tânăr, ce merită o prezentare mai amplă, dl conf. dr. Marcel Tanţău, a izbutit să aducă la Cluj-Napoca nume de primă mână ale Gastroenterologiei mondiale. Aveam să-l „prind“ pentru câteva minute în Departamentul de Endoscopie digestivă din institut, unde finalizase cu brio – asistat şi de invitaţi din străinătate prezenţi în echipă, dar şi de participanţii la atelierul internaţional organizat tot de domnia-sa, aflaţi în sala de conferinţe – o intervenţie dificilă.
Gastroenterologie sau gastroenterologie intervenţională?
Peste 50 la sută din activitate este intervenţională; suntem cel mai mare institut din ţară de Endoscopie digestivă intervenţională…
Ce intervenţii s-au transmis în direct în cadrul atelierului organizat de dv. la Cluj-Napoca?
Prima – hemoragia digestivă, atât variceală cât şi nonvariceală… Prilej de a demonstra cum se fac ligaturi, clipări, sclerozări – intervenţii uzuale în sângerările digestive superioare; apoi tratamentul endoscopic al litiazei biliare şi litiaze coledociene, protezări în cancere de esofag, singurele soluţii ca pacienţii cu o astfel de boală să poată avea o viaţă cât de cât omenească. Mare parte din cancerele de esofag sunt inoperabile, tumora închide esofagul şi pacienţii nu mai pot mânca; şi-atunci, noi montăm endoscopic proteze esofagiene, iar ei pot supravieţui mult timp cu un confort optim, până când tumora evoluează atât de mult încât îi va provoca decesul prin alte cauze… Altfel ar fi nevoie de intervenţii chirurgicale extrem de riscante şi neplăcute pentru pacient.
În echipă au fost şi invitaţi din afară?
Au fost mulţi invitaţi din afară care au lucrat efectiv…
Îi putem enumera?
Da. Este dl dr. Olivier Lemoine, din Bruxelles, dna dr. Marianna Arvanitakis, tot din Bruxelles, dl dr. Pascal Burtin, din Angers, Franţa, o echipă de hepatologi din Toulouse – au făcut un şunt percutan radiologic intrahepatic pentru hemoragiile digestive pe care nu le controlăm endoscopic, în esenţă o procedură pregătitoare pentru transplantul hepatic, s-au recoltat şi biopsii transjugulare… Suntem onoraţi de prezenţa unui invitat cu totul şi cu totul special, dl prof. dr. Haruhiro Inoue, din Yokohama, Japonia, care în premieră în sud-estul Europei, folosind o procedură originală, va face în cursul zilei de mâine o intervenţie endoscopică pentru o boală mai rară. Practic, acest procedeu revoluţionează abordarea terapeutică în acalazie. Astăzi a făcut doar prezentarea orală a metodei.
Cum de se află la Cluj-Napoca? La invitaţia cui a venit?
La invitaţia mea, personală; acest atelier este o continuare a unor reuniuni similare făcute anterior de dl prof. dr. Oliviu Pascu. În urmă cu trei ani, a organizat un workshop sub egida Societăţii Europene de Endoscopie, după care am decis că ar fi bine ca în fiecare an să avem un astfel atelier de Endoscopie digestivă cu probleme practice, prezentate în direct. Oamenii văd cum lucrăm, fără trucaje, fără să ocolim anumite momente ale intervenţiei, cum se întâmplă când prezinţi în mod clasic o lucrare. Totul se transmite în direct: şi intervenţia, şi pregătirile. Cei prezenţi în sala de conferinţe pot să pună întrebări, se poartă un dialog cu echipa de intervenţie, se prezintă prim-planuri, se explică de ce s-a ales o cale sau alta pentru a rezolva o problemă concretă. Toate procedurile sunt filmate şi transmise în direct…
Doar invitaţii din străinătate fac aceste intervenţii?
Sigur, sunt şi câţiva români experţi români, şi nu numai din Cluj-Napoca, o să-i vedeţi în aceste intervenţii: dl prof. dr. Cristian Gheorghe, din Bucureşti, dl prof. dr. Adrian Săftoiu, din Craiova, câţiva colegi tineri de aici din institut…
Câţi participanţi au fost?
Peste 250! În seara aceasta vine şi şeful Societăţii Maghiare de Endoscopie; şi noi vom merge la workshop-ul ce va fi organizat de ei în septembrie 2012…
Vă rog, povestiţi-mi pe scurt despre intervenţia făcută de dv.
A fost secţionare a unui polip la nivelul duodenului, la un pacient care a sângerat foarte sever, a ajuns la o hemoglobină extrem de joasă, îşi risca efectiv existenţa dacă nu interveneam. Ar fi fost un caz de risc major dacă se adresa chirurgiei clasice. Poziţia polipului şi un anevrism asociat ne-au condus la ideea că rezecţia endoscopică  poate fi cea mai bună soluţie. Sigur, am avut nişte riscuri importante, dar… le-am depăşit.
Şi riscurile care erau?
Să sângereze foarte tare, să perforăm locul acela, destul de îngust… Le-am evitat însă… pacientul este acum în stare bună.
Să înţeleg că pentru o echipă performantă şi pentru un medic bine pregătit complicaţiile pot fi evitate?
Aş dori, pentru toată lumea medicală, să nu fiu înţeles greşit: nu există intervenţie fără complicaţii asociate şi fără riscuri… Complicaţiile fac parte intrinsecă din gestul medical, este necesar să fie cunoscute şi chiar dacă apar, trebuie să fim pregătiţi să intervenim în aşa fel încât consecinţele negative să fie minime…

Pe ce planetă locuiesc cercetătorii?

Ne întâlnim iarăşi, îi spun eu dlui conf. dr. Adrian Goldiş, din Clinica de Gastroenterologie, Timişoara. Săptămâna trecută aţi fost prezent la Iaşi, acum la Cluj-Napoca… Când mai aveţi timp să lucraţi?
E un workshop mult prea important, nu puteam să-l ratez… Sunt prezenţi, aţi văzut, profesionişti, dintre cei mai buni la ora actuală în lume…
Am făcut un sondaj fulger printre participanţi, cei din România. Evident, nu toţi. Răspunsurile primite m-au derutat. Sunt interlocutori care încearcă să-mi arate cât de importante sunt abordările proprii, deşi sunt deja vechi, cu rezultate nesigure, modeste. Ce se întâmplă? Nu văd ce fac ceilalţi? Nu înţeleg? Mi se pare mie sau este o lipsă de vedere în faţa unor direcţii novatoare în medicină? Toţi vorbesc cu aplomb despre metode minim invazive, dar dacă treci spre detalii, vor deturna dialogul spre, chipurile, filosofie…
Ceilalţi lucrează, nu fac filosofie… În spatele unei metode ce schimbă cu totul abordarea unui caz – cum a fost şi prezentarea dlui prof. Inoue – se află o pasiune fantastică, vizibilă, chiar şi în această prezentare, se află experienţă, şcoală, infrastructură tehnică şi IT. Ei, geografic, trăiesc pe o insulă. Ştiinţific însă, au o platformă uriaşă, niciuna din izbânzile tehnice nu le este necunoscută… Ei sunt şi în SUA, şi în Germania, şi la Cluj-Napoca, şi oriunde la fel ca acasă.

„Am stăruit mai mult asupra unor etape tehnice, mi-am pus întrebări“

Dle profesor Haruhiro Inoue, aţi început expunerea metodei elaborate de dv. referindu-vă la o miotomie semnalată comunităţii ştiinţifice încă din 14 aprilie 1913, cu aproape un secol în urmă, realizată de către doctorul F. Heller.
Este o metodă cunoscută în tratatele de specialitate, aşa-numita miotomie Heller. Muşchii inelului/valvei dintre esofag şi stomac sunt tăiaţi. O incizie deschisă, de 8 cm în peretele anterior al esofagului, care include 2 cm de tăietură în partea dilatată şi o porţiune din cardia… Mă priviţi uşor mirat, întrebător. Am reluat aceeaşi tehnică, însă pe segmente, căutând să mă restrâng doar la fragmentul ce trebuie neapărat incizat… Primul caz operat astfel a fost în septembrie 2008, intervenţia a durat aproape două ore.
Câţi pacienţi aţi operat începând de la acel moment?
151. Nouăsprezece cazuri cu acalazie de tip sigmoid, celelalte non-sigmoide, fără complicaţii majore după intervenţie…
Chiar au lipsit complicaţiile? Procedura nu este însoţită de riscuri?
Nu mai mult decât în alte abordări. Au apărut sângerări, în două cazuri, stopate la timp, au fost şi zece cazuri de pneumoperitoneu, rezolvate prin tehnici uzuale… Ghidajul permis de echipamente şi experienţa dobândită de-a lungul timpului ne-au permis să le putem controla. …Un bun ciclist nu este cel care stă drept pe bicicletă, ci acela care se poate redresa în mişcare, chiar şi din cele mai riscante unghiuri de aplecare.
Să înţeleg că dv. acceptaţi eventuale greşeli în timpul intervenţiilor şi încurajaţi colaboratorii, discipolii să găsească rezolvări şi nu mergeţi pe ideea de a evita greşelile.
Este o remarcă surprinzătoare pentru un jurnalist. Dacă ne centrăm pe evitarea greşelilor putem induce temeri, iar medicul nu va mai fi atent la scopul principal al intervenţiei… Dorind să nu faci greşeli, poţi face altele şi mai mari… ţine de personalitatea tânărului, e ceva intrinsec, îl are sau nu-l are; şi dacă nu, cel mult îl poţi îndruma către o altă zonă decât cea intervenţională…
Cei dedicaţi endoscopiei digestive au întâlnit, presupun, şi pacienţi cu acalazie şi cunosc, din tratatele de specialitate, şi miotomia Heller. Şi totuşi, doar dv., pornind de la aceeaşi intervenţie de bază, aţi căutat o altă rezolvare şi veniţi, iată, cu o procedură revoluţionară. Cum aţi făcut?
Nu m-am întrebat asta! Am făcut-o pur şi simplu. Poate că am stăruit mai mult asupra unor momente şi detalii tehnice… Mi-am pus întrebări. Dar dacă fac altfel?! …Citiţi  un roman şi vă opriţi la un fragment, la câteva cuvinte… Le repetaţi: de două, de trei, de mai mult ori… Şi dintr-odată vedeţi altceva: sensurile uzuale se pierd, ca şi cum s-ar da la o parte şi percepeţi ceea ce nici măcar nu aţi fi bănuit înainte… Şi dv. aţi stăruit să vă acord acest interviu…

Reporter pe frontul unui altfel de război

Au trecut deja şase săptămâni. Câteva amintiri se încăpăţânează să reziste trecerii timpului. Imagini, cuvinte, întrebări şi răspunsuri, căldura aproape nefirească din conversaţia purtată cu dl prof. dr. Inoue, pe care-l vedeam prima dată, sinceritatea netrucată a dlui conf. dr. Marcel Tanţău şi momentele de relaxare pe care ştia ca nimeni altul să le inducă în echipă în timpul intervenţ

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe