Newsflash
Reportaje

În ce scopuri folosesc medicii social media

de Florentina Ionescu - iul. 10 2020
În ce scopuri folosesc medicii social media

Mulţi medici creează conţinut sau postări adresate pacienţilor, iar prin intermediul reţelelor de socializare discută zilnic cu aceștia. Pe de altă parte, social media poate fi folosită și în scop personal.

Studiile arată că medicii petrec destul de mult timp pe reţelele de socializare, atât pe platformele publice, cât și pe cele private. Potrivit unei cercetări publicate în mai 2019 de o platformă privată de socializare pentru medici, folosirea social media de profesioniștii din domeniul sănătăţii se împarte în trei mari categorii din punctul de vedere al conţinutului:

  1. Medicii care creează un conţinut original pe care îl publică pe reţelele de socializare;
  2. Medicii care adună și îi prezintă publicului informaţii (este vorba despre comentarii la postări, participarea la discuţiile din grupurile dedicate, împărtășirea informaţiei cu alţi membri ai reţelei sau platformei respective);
  3. Cei care consumă conţinutul, adică cei care descoperă și citesc informaţii relevante referitoare la practica medicală ori la domeniul lor de activitate.

Aceeași cercetare a mai arătat că medicii se confruntă cu o dilemă legată de a fi sau a nu fi prezenţi pe reţele sau platforme de socializare. De exemplu, o parte dintre respondenţi au spus că simt un risc asociat cu faptul că participă în mod deschis la comunităţile online și la discuţiile din mediul online prin folosirea identităţii lor reale.

Conform rezultatelor, 55% dintre profesioniștii din domeniul sănătăţii nu se simt confortabil folosindu-și public numele real în comunităţile online și pe site-urile sau reţelele de socializare. Totodată, 62% dintre respondenţi au spus că nu se simt confortabil când folosesc o fotografie cu ei înșiși în mediul online.

Viaţa Medicală a ales să prezinte în acest material rolul pe care îl ocupă social media în vieţile profesioniștilor din domeniul sănătăţii. De la medici care folosesc des social media ca să creeze conţinut propriu, până la cei care încă nu au un cont creat pe o reţea de socializare, ne-am propus să aflăm direct de la sursă cum văd specialiștii uneltele pe care le oferă mediul digital în era modernă și, mai ales, cum folosesc aceste instrumente pentru a câștiga vizibilitate.

Un aliat în distribuirea știrilor din domeniu

Printre medicii care ne-au răspuns la întrebările referitoare la reţelele de socializare s-a aflat și dr. Dorin Bică, medic primar neuro­chirurg la clinica Neurohope, pe care l-am cunoscut în luna februarie la conferinţa Medic.ro de la București.

bica

El mi-a povestit că folosește în principal Facebook și că îi dedică cel puţin o oră sau două pe zi. În prezent, utilizează această reţea de socializare pentru a publica articole de neurochirurgie importante și a mediatiza știri esenţiale, sau pentru a anunţa diverse intervenţii pe care le poate efectua în clinică. Mi-a mărturisit că profilul și l-a creat în anul 2008: „Nu am pe nimeni care să se ocupe de contul meu de Facebook. Tot ce este pe Facebook la mine este produs de mine”. Ca percepţie asupra social media, dr. Dorin Bică a conchis: „Pentru mine, Facebook este un aliat”.

În contextul generat de pandemia de COVID-19 în ţara noastră, mai ales după instituirea stării de urgenţă, dr. Alice Șapcă, medic specialist dermatovenerolog, ne-a relatat că a petrecut mai mult timp în mediul online în grupuri private. Motivul? A dorit să afle cât mai multe informaţii despre ceea ce se întâmplă în sistemul medical din ţară, în pandemie.

Dr Alice Sapca medic dermatolog

„Reţelele de socializare sunt medii în care socializez cu prietenii și cunoscuţii pe care nu îi am prea aproape. Încerc, totuși, să-mi delimitez conturile de Facebook și Instagram ca fiind conturi personale, în care nu activez și nu-mi expun părerile ori cunoștinţele de medic”, a subliniat dr. Alice Șapcă. Aceasta a recunoscut că folosește social media suficient de des, însă doar pentru a se conecta la viaţa și la informaţiile pe care le caută în cadrul acestor reţele.

În pandemie, timpul este foarte preţios, după cum susţine interlocutoarea mea, care a încercat mai ales în contextul actual să-l valorifice, făcând lucrurile la care înainte doar visa.

Expunerea în online trebuie să fie de calitate

La fel ca antevorbitorul ei, doctorul Bică, și dr. Alice Șapcă este de părere că social media este un aliat pentru profesioniștii din domeniul medical. Percepţia pe care o au medicii, în general, vizavi de social media depinde foarte mult de specialitatea lor, dar și de modul în care fiecare clinician își dorește să își contureze imaginea în faţa pacienţilor săi: „Ca medic dermatovenerolog specializat pe ramura dermato-esteticii, consider că social media poate fi un aliat atât timp cât expunerea este de calitate și vine cu informaţii reale și corecte pentru pacienţi”, a subliniat dr. Alice Șapcă.

Chiar dacă în momentul de faţă nu are un cont dedicat, adică o pagină oficială care să îi poarte numele, vocea și recomandările sale ca medic dermatolog sunt expuse prin intermediul conturilor și site-urilor asociate clinicilor Derma Expert by Elōs și Elōs, unde lucrează în prezent. Odată cu închiderea temporară a clinicilor (în contextul limitării răspândirii noului coronavirus – n. red.), activitatea în mediul online a crescut, a amintit medicul dermatolog, cu toate că și înainte de pandemie avea postări periodice pe cele două platforme online, referitoare la indicaţiile de tratament și diagnosticare în sfera dermatologiei și esteticii medicale.

Informaţiile, verificate înainte de a fi postate

Reţelele de socializare nu ar trebui folosite ca sursă pentru a ne educa, subliniază dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriţie și boli metabolice la Clinica Smart Nutrition. Ea atrage atenţia că, de multe ori, știrile care sunt distribuite în social media sunt false (fake news), de aceea pacienţii nu trebuie să creadă orice informaţie pe care o citesc în mediul online.

Dr. mihaela posea medic specialist diabet

Medicul a explicat că, personal, folosește Facebook pentru a se relaxa, iar informaţiile serioase le obţine din surse verificate sau, în unele cazuri, verifică ea însăși informaţiile aflate în mediul online: „În ultimele două săptămâni (jumătatea lunii martie – n. red.), am aderat la două grupuri formate din medici, unde fiecare comunică situaţia de la locul de muncă, punem întrebări, articole, protocoale etc., legate de infecţia cu SARS-CoV-2”.

Pe de altă parte, medicul nutriţionist folosește WhatsApp pentru a comunica cu părinţii, prietenii, profesorii, și mai rar cu pacienţii. Are grupuri dedicate, pe care le utilizează pentru a distribui informaţii verificate, pentru a pune întrebări. Totodată, face parte din grupuri cu părinţii sau profesorii copiilor săi, pe care le folosește pentru a se informa despre lecţiile celor mici. În plus, are cont și pe Twitter, însă „prietenii sunt puţini aici”. „L-am făcut cu ocazia unui internship, pentru că cei de acolo îl foloseau mai mult. Nu știu dacă se pun la socoteală Skype și Zoom, le folosesc doar pentru consultaţii video cu pacienţii”, a precizat dr. Mihaela Posea.

Pandemia a influenţat numărul postărilor zilnice

Medicul nutriţionist postează rar pe reţeaua de socializare Facebook, la interval de trei sau patru zile. Însă în luna martie, din cauza situaţiei generate de COVID-19, postările ei au fost și zilnice. În general, petrece una sau două ore pe zi pe social media, iar timpul dedicat crește dacă are consultaţii prin Skype. Tot în martie, s-a reconectat pe Skype după o perioadă lungă în care nu a folosit platforma. Și pe Zoom a fost nevoită să își creeze un cont, iar cel de Twitter există încă din 2018. Sunt conturi personale, pe care le gestionează singură, iar de vizibilitatea ei, ca medic nutriţionist, în mediul online se ocupă un angajat al clinicii.

Am vrut să aflu de la interlocutoarea mea dacă are timp să își producă singură conţinutul pentru reţelele de socializare. „Postările de pe Facebook se împart în două categorii: pe de o parte, share-uri (distribuiri) ale unor informaţii de încredere, cum ar fi articole, documente oficiale etc. Preiau citate din articolele respective sau doar dau share. Pe de altă parte, postez texte scurte, de genul: «Ne vedem la conferinţa X». Durează sub trei minute să le fac”, a conchis medicul nutriţionist.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe