Între Utrecht şi Paris este
Clujul. Nu geografic, ci pe harta congreselor anuale organizate de Societatea europeană
de cercetări clinice (European Society for Clinical Investigation – ESCI). Iar lista
continuă cu Genova, Barcelona, Coimbra, Bari... Pentru că ESCI a desemnat deja gazdele
reuniunilor până în 2020. Anul acesta însă, în centrul universitar din inima Transilvaniei,
profesorul Dan Dumitraşcu le-a facilitat colegilor români participarea la al 49-lea
congres ESCI, un eveniment conceptual diferit de conferinţele monospecializate organizate
în mod curent.
Diferenţa este dată de chiar principiul după
care funcţionează ESCI. Societatea a fost înfiinţată în 1967 cu scopul declarat
de a aduce împreună cercetarea fundamentală şi cea clinică, pentru a pune bazele
unor studii translaţionale, facilitând totodată schimbul de idei între oamenii de
ştiinţă şi clinicienii cu experienţă.
Citit şi citat
Participanţii la congresul ESCI au avut şansa
de a-l cunoaşte pe profesorul John Ioannidis, de la Universitatea Stanford, unul
dintre cei mai importanţi cercetători din domeniul politicii ştiinţei şi a medicinii
bazate pe dovezi, cu contribuţii fundamentale la ceea ce înseamnă cercetarea ştiinţifică
biomedicală din prezent. Lucrarea sa „De ce majoritatea rezultatelor cercetărilor
publicate sunt false“, apărută în urmă cu zece ani înPLoS Medicine, a schimbat
profund percepţia asupra interpretărilor statistice din studii şi a alimentat generaţii
întregi de sceptici şi comentatori ai cercetării ştiinţifice, contribuind pe termen
lung la creşterea calitativă a interpretării rezultatelor publicate. Profesorul
Ioannidis este unul dintre cei mai citaţi oameni de ştiinţă din toate timpurile,
cu un indice Hirsch de 126 (are cel puţin 126 de lucrări publicate citate de cel
puţin 126 de ori fiecare), cu peste optzeci de mii de citări din care peste două
treimi în ultimii cinci ani. Profesorul de origine greacă a fost prezent la Cluj
în calitatea sa de redactor şef al revistei ESCI – European Journal of Clinical
Investigation şi a intrat în dialog cu audienţa pe teme legate de politica editorială
a revistei pe care o conduce, dar şi cu privire la probleme şi capcane ale publicaţiilor
ştiinţifice biomedicale. Deşi congresul de la Cluj s-a bucurat de o participare
mai largă decât ediţia anterioară, de la Utrecht, după cum am aflat de la profesorul Dumitraşcu,
semnatarul acestor rânduri a fost surprins să constate un răspuns sub aşteptări
din partea comunităţii universitare clujene şi româneşti în general; prezenţa profesorului
Ioannidis ar fi fost suficientă pentru a justifica o sală plină până la refuz, mai
ales într-un centru universitar cu pretenţii, cum este Clujul.
Multidisciplinaritate
Congresul ESCI a avut o structură multidisciplinară,
originală în peisajul reuniunilor ştiinţifice de la noi. Astfel, au fost organizate
o serie de workshopuri, din cercetare fundamentală şi domenii clinice de mare interes.
Prof. dr. Dan L. Dumitraşcu, președintele Congresului ESCI (stânga), alături de prof. dr. Gema Frühbeck Martínez (Pamplona), prof. dr. John P. A. Ioannidis (Stanford), prof. dr. Piero Portincasa (Bari), președinte ESCI 2011-2015, şi prof. dr. Hendrik Nathoe (Utrecht), președinte ESCI 2015-2019
Workshopul având ca temă bolile cardiovasculare
a fost coordonat de Hendrik Nathoe (Utrecht), Fabrizio Montecucco (Geneva) şi Dan
Rădulescu (Cluj), iar lucrările prezentate au vizat diverse aspecte cu importante
implicaţii clinice, dintre care amintim: rolul dietei şi al exerciţiilor în prevenirea
stresului oxidativ şi a sindromului metabolic; tratamentul de reducere a chimiotaxiei
macrofagelor pentru prevenirea dezvoltării plăcii aterosclerotice; rolul tomografiei
în coerenţă optică în evaluarea aterosclerozei coronariene în timpul intervenţiilor
endovasculare percutanate; prevenţia fibrilaţiei atriale postoperatorii prin administrarea
de dexametazonă; atingerea cardiacă în bolile reumatologice;
Bolile metabolice şi stilul de viaţă au fost
tema workshopului coordonat de Piero Portincasa (Bari) şi Dan Dumitraşcu (Cluj-Napoca).
Lucrările au abordat, printre altele: determinanţii din mediu ai obezităţii şi ai
rezistenţei la insulină; microbiota şi obezitatea; impactul dietei bogate în fructoză
şi al celei de fast-food asupra markerilor metabolici la pacienţii tineri cu steatoză
hepatică non-alcoolică; adipocitokinele, insulinorezistenţa şi excesul de androgeni
la femei; rolul canabinoizilor în bolile cardiovasculare; depresia la pacienţii
diabetici cu afectare cardiovasculară; tratamentul endoscopic al obezităţii.
Workshopul privind mitocondriile a fost coordonat
de Paulo Oliveira (Coimbra), Mariusz Wieckowski (Varşovia), Carlos Palmeira (Coimbra)
şi Danina Muntean (Timişoara) şi a inclus o serie de lucrări experimentale. La fel,
workshopul pe tema fagocitelor, coordonat de trei cercetători madrileni: Andres
Hidalgo, Antonio Castrillo şi Eeva Inari Soininen.
Reumatologia a fost prezentă printr-un workshop
coordonat de Gyorgy Nagy (Budapesta) şi Kris Reedquist (Utrecht), abordând teme
precum: spondiloartrita axială; tulburările de motilitate intestinală la pacienţii
cu sclerodermie; capilaroscopia unghială la pacienţii cu scleroză sistemică şi hipertensiune
pulmonară; amiloidoza; markerii turnoverului osos la menopauză; condrocalcinoza.
Nefrologii şi urologii au putut participa la
un master class despre litiaza renală, coordonat de o echipă pariziană (Jean-Philippe
Haymann, Michel Daudon şi Olivier Traxer) şi una clujeană (Ion Coman şi Liviu Ghervan).
Neurogastro
Am lăsat la urmă workshopul de neurogastroenterologie,
coordonat de Dan Dumitraşcu (Cluj), Vasile Drug (Iaşi) şi Piero Portincasa (Bari),
deoarece el a constituit „specificul local“. De fapt, în cadrul congresului ESCI,
a fost inclusă reuniunea bienală a Societăţii Române de Neurogastroenterologie,
organizaţie înfiinţată de profesorul Dumitraşcu în urmă cu zece ani şi condusă în
prezent de conferenţiarul Drug. Neurogastroenterologia este, în plus, un domeniu
de expertiză aprofundată pentru Clinica Medicală II de la Cluj şi a permis, în timp,
stabilirea unor importante colaborări ştiinţifice internaţionale, cum este şi aceea
din cadrul ESCI.
Subiectele de neurogastro au inclus: rolul dietei
în refluxul gastroesofagian (RGE); manometria esofagiană; relaţia dintre fibrilaţia
atrială şi RGE; durerea viscerală din tulburările gastrointestinale; influenţa internetului
asupra acuzelor subiective ale pacienţilor; evaluarea prin biomarkeri organici sau
funcţionali, dar şi prin ecografia abdominală; implicaţiile culturale ale sindromului
de intestin iritabil; colita ulcerativă; modelele animale de tulburări gastrointestinale;
legătura dintre constipaţie şi RGE.
Inflamaţia, ca numitor comun
Legătura dintre toate aceste workshopuri aparent
disparate a fost realizată printr-o sesiune comună având ca temă inflamaţia. În
cadrul acesteia, câte un reprezentant al fiecărui grup de lucru a făcut conexiunea
dintre domeniul clinic sau fundamental dezbătut separat şi tema centrală.
Prof. dr. Dan L. DumitrașcuDespre procesele inflamatorii care guvernează
aterogeneza a vorbit Aldo Pende (Genova), în vreme ce Gema Frühbeck (Pamplona) a
detaliat fenotipurile obezităţii. Afshan Malik (Londra) s-a concentrat asupra ADN-ului
mitocondrial, iar Monica Acalovschi (Cluj-Napoca) s-a referit la inflamaţia căilor
biliare. Celulele mieloide au fost subiectul prezentării susţinute de Christian
Bogdan (Erlangen), în timp ce Kris Reedquist (Utrecht) s-a referit la histon-deacetilaze
şi bolile inflamatorii cronice.
Programul a fost fericit completat de o serie
de conferinţe plenare susţinute de personalităţi europene: Theodore Rokkas (Atena)
a marcat aniversarea de 31 de ani a descoperirii Helicobacter pylori; Alberto
Mantovani (Milano) a prezentat date recente despre rolul macrofagelor în aterogeneză;
Georg Schett (Erlangen) a abordat imunopatogeneza gutei; Jan Tack (Leuven) a trecut
în revistă progresele din neurogastroenterologie.
În plus, câştigătorii premiilor pentru cele
mai bune studii publicate în European Journal of Clinical Investigation în
2014 au avut prilejul de a-şi prezenta cercetările şi live, în faţa audienţei de
la congresul ESCI. Astfel, Klaus Distelmaier (Viena), premiat pentru cea mai bună
cercetare clinică, a vorbit despre valoarea prognostică a neutrofilelor în sindroamele
coronare acute, iar Danuta Zapolska-Downar (Varşovia) a explicat modul în care acidul
micofenolic atenuează răspunsul proinflamator mediat de TNF alfa în celulele endoteliale
– premiul pentru cea mai bună cercetare fundamentală.
Pe umerii giganţilor
Interviu
cu prof. dr. Piero Portincasa
Prof. dr. Piero Portincasa– Care au fost principalele subiecte discutate
la al 49-lea congres ESCI?
– Anul acesta am făcut alegeri bune. Am avut
o serie de workshopuri pe teme privind bolile cardiovasculare, bolile metabolice
şi stilul de viaţă, funcţiile mitocondriale, neurogastroenterologia, biologia fagocitelor
şi reumatologia. Pentru prima dată, a fost aleasă o temă ca numitor comun: inflamaţia.
– Cum au variat aceste teme de la un an la altul
şi de la o ediţie la alta?
– Consiliul ESCI alege teme variate, de la un
an la altul, în funcţie şi de organizatorii locali. Unele teme sunt tradiţionale,
cum ar fi biologia fagocitelor, tulburările metabolice sau afecţiunile mitocondriale.
Cum însă ediţia de anul acesta a fost organizată la Cluj-Napoca, de profesorul Dan
Dumitraşcu, care are o expertiză valoroasă, am ales să includem un workshop de neurogastroenterologie,
care s-a bucurat de un succes deosebit.
ESCI la Cluj
– Ce concluzii s-au desprins în urma congresului
de la Cluj?
– Una din concluziile reuniunii a fost că statusul
inflamator nu este întotdeauna benefic. Inflamaţia acută este foarte utilă, fiind
un mecanism de apărare. În schimb, dacă ne confruntăm cu o stare inflamatorie cronică,
cu evoluţie îndelungată, oricare ar fi ţesutul sau organul vizat (ţesutul adipos,
vasele etc.), aceasta induce un stres prelungit şi o reacţie negativă a organismului,
care explică diversele afecţiuni şi tulburări, precum obezitate, ateroscleroză,
boli hepatice etc. Din conferinţa profesorului Theodore Rokkas (Atena) am aflat
despre importanţa legăturii dintre infecţia cu Helicobacter pylori şi gastrita
cronică; au trecut mai bine de trei decenii de la descoperirea bacteriei de către
Barry Marshall şi Robin Warren, câştigători ai Premiului Nobel în 2005 pentru această
descoperire. De la profesorul Alberto Mantovani (Milano) am aflat că numeroşi receptori
sunt implicaţi în funcţionarea şi activarea celulelor inflamatorii; scenariile descrise
sunt deosebit de complexe şi explică felul în care macrofagele joacă un rol important
în procesul de tranziţie de la inflamaţie la boală. Profesorul Georg Schett (Erlangen)
a vorbit despre importanţa inflamaţiei în situaţiile în care nivelurile de uricază
sunt crescute, cum se întâmplă în gută. Alte subiecte interesante au vizat procesul
de ateroscleroză şi tulburările metabolismului lipidic legate de inflamaţie. Secţiunea
de boli metabolice, de a cărei organizare m-am ocupat, a discutat bolile hepatice,
steatoza, ateroscleroza, alimentaţia, microbiota şi obezitatea şi importanţa reacţiei
organismului uman la diverse alimente, precum fructoza.
Mai multe bacterii decât celule proprii
– Implicarea microbiotei a schimbat percepţia
asupra multora din bolile metabolice şi gastrointestinale?
– Avem, în intestin, mai mult de un kilogram
şi jumătate de bacterii, miliarde, din specii foarte diverse. Aceste bacterii sunt,
în general, benefice şi ajută la procesele digestive, dar şi la producerea unor
reacţii imune ca răspuns la infecţii sau la producerea de vitamine. Uneori însă,
se produc dezechilibre. Afectarea microbiotei a fost implicată în infecţii, obezitate,
inflamaţie intestinală, malabsorbţie şi o serie de alte afecţiuni. Până la urmă,
importanţa acestor bacterii reiese şi din faptul că sunt mai multe bacterii în organismul
uman decât celulele proprii. Interacţiunile dintre bacterii şi organismul-gazdă
trebuie să fie cele corecte, altfel pot apărea, cum s-a dovedit, numeroase tulburări
şi afecţiuni.
– În anii din urmă, au fost numeroase studii
interesante, unele publicate în reviste precum Science sau Nature, care au arătat
diverse mecanisme în care sunt implicate bacteriile intestinale, unele mergând până
la influenţa fenotipului. Dar limitarea majoră a acestor studii este că ele au fost
realizate la şoareci. Cum putem translata la om cercetările pe modele animale?
– Cred că există un interes deosebit pentru
acest subiect şi asta se vede inclusiv în cadrul congresului nostru. Spre exemplu,
bacteriile migrează precoce în intestinul nou-născutului, în primele ore după naştere,
iar unele rămân acolo pentru tot restul vieţii. Alimentele, mediul şi diverse patogenii
pot influenţa componenţa acestei flore. Sunt boli care pot modifica radical profilul
acestor bacterii. Încercăm să obţinem răspuns la întrebarea dacă bacteriile sunt
sau nu importante în hiperproducţia de gaze intestinale şi în apariţia simptomelor
gastrointestinale la unii pacienţii, sau dacă sunt sau nu implicate în debutul obezităţii.
Obezitatea este un alt exemplu bun de inflamaţie cronică urmată de tulburări intestinale,
alterări ale microbiotei. Profesorul Dan Dumitraşcu a prezentat dovezi ale implicării
bacteriene în contaminarea intestinală şi desfăşurăm împreună cercetări în acest
domeniu. Mă bucur că putem compara ce se întâmplă, în această privinţă, în populaţia
României, cu modificările întâlnite la populaţiile mediteraneene.
– De altfel, acum câteva săptămâni, revista
Cell Host & Microbe a publicat un număr special pe această temă. Unul din studiile
cele mai interesante din acel număr viza tocmai felul în care evolua microbiota
la nou-născuţi, după tipul de naştere (vaginală sau prin cezariană) şi după alimentaţia
în primele luni de viaţă (la sân sau artificială).
– Într-adevăr, este unul din domeniile de mare
interes. Microbiota ar putea fi implicată şi în alte patologii, cum ar fi depresia,
alergiile, răspunsul la infecţii bacteriene, la medicamente sau la alţi factori
de mediu.
Colaborări şi rezultate relevante clinic
– Aţi primit titlul de doctor honoris causa
din partea universităţilor de medicină şi farmacie din Bucureşti şi din Cluj, o
recunoaştere a strânsei colaborări cu aceste două instituţii. Cum decurg colaborările
dv. cu medicii români?
– Este o poveste care a început demult, în urmă
cu peste 15 ani. Am început atunci o colaborare întâi cu prof. dr. Monica Acalovschi,
apoi cu prof. dr. Dan Dumitraşcu. De atunci, am dezvoltat împreună o reţea, prin
burse de mobilitate Erasmus, pentru studenţi şi cadre didactice, extinsă apoi la
cercetări ştiinţifice comune. Titlurile onorifice primite sunt doar o recunoaştere
a eforturilor depuse în toţi aceşti ani, de apropiere între Universitatea din Bari
şi universităţile de medicină şi farmacie din România. Am crescut împreună, am împărţit
între noi profesori şi studenţi, am investit în cercetătorii şi medicii de mâine.
Este foarte important să continuăm să strângem legăturile dintre Italia şi România,
dintre universităţile noastre. Am întâlnit colegi din Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara,
Braşov şi din toate centrele universitare româneşti şi pot să vă spun că mă bucur
să constat că România face paşi importanţi în cercetarea ştiinţifică.
– Vorbind despre cercetare, aş spune că există
o problemă – şi nu doar în România, ci în întreaga Europă: cercetarea fundamentală
este mult mai dificil de efectuat în Europa decât în SUA. În România, de pildă,
cea mai mare parte a cercetării se face în clinică, deoarece se poate face în absenţa
unei infrastructuri costisitoare. Cum vedeţi evoluţia cercetării în Europa, mai
ales că ESCI îşi propune să aducă laolaltă domeniul fundamental şi cel clinic?
– În prezent, este foarte dificil să fii competitiv
internaţional în cercetarea fundamentală, deoarece costurile sunt foarte ridicate
şi concurenţa acerbă. Nu toate laboratoarele pot dispune de ceea ce este necesar
pentru progresul real al ştiinţei. Unul din sfaturi este acela de a avea o pregătire
adecvată, în ţară sau în străinătate, dar într-un centru de cercetare foarte bun.
Dar şi de a te întoarce, cu idei bune şi cu o metodologie riguroasă, de a încerca
să colaborezi, ca să nu risipeşti bani şi energie în diverse protocoale. Şi să faci
toate astea cu gândul de a translata rezultatele la om. Ceea ce realizezi pe animale
sau pe culturi celulare ar trebui să fie relevant şi în populaţie. Pentru a putea
atrage bani de la guvern sau de la sponsori privaţi, trebuie să dovedeşti că rezultatele
obţinute în experimente sunt relevante pentru pacienţi şi vor contribui la îmbunătăţirea
stării de sănătate şi la reducerea costurilor.
Brain drain vs. brain networking
– Poate Europa să intre în competiţie cu SUA
şi cu ţările din Asia – China, Japonia?
– Europa trebuie să fie competitivă şi trebuie
să facem tot ce putem pentru a rămâne în „arenă“. Poate că va fi dificil, dar avem
creierele, avem expertiza. Trebuie să investim mai mult, în ţările noastre, în cercetare.
Nu vrem ca tinerii să plece din ţările noastre sau chiar din Europa. Europa trebuie
să revină la direcţiile cu adevărat strategice: cercetare, dezvoltare, asigurarea
sănătăţii populaţiei.
– Există riscul de a pregăti tinerii pentru
cercetare şi de a-i pierde apoi în faţa Statelor Unite?
– Întotdeauna există acest risc, dar trebuie
să gândim pozitiv, că unii dintre ei, poate cei mai puternici, se vor întoarce
şi vor lucra pentru ţările lor. Dacă întărim colaborarea dintre centrele noastre,
atunci am putea lucra oriunde în Europa, fără a mai fi nevoie să părăsim continentul,
şi am fi competitivi.
– Una dintre ideile vehiculate şi în România
a fost că, dacă oricum nu-i putem avea înapoi în ţară pe cei deja stabiliţi în centre
importante din străinătate, ar fi util să stabilim o „reţea a creierelor“, prin
care cercetători din ţară să lucreze alături de românii din străinătate. Ar putea
fi asta o soluţie?
– Brain networking este întotdeauna o posibilitate
de luat în seamă. Un cercetător poate ajunge să lucreze oriunde în lume, poate să
câştige granturi în altă ţară, ajutând astfel şi ţara sa de origine. În final, cred
că ar trebui să se întoarcă şi ţările din care se pleacă ar trebui să investească
mai mult pentru a atrage aceste generaţii de cercetători. Altfel, nu vom fi niciodată
capabili să îmbunătăţim starea de sănătate a populaţiei noastre, vom fi mereu limitaţi
în propriile alegeri.
Vocaţie
şi metodologie
– Ce sfat i-aţi da unui medic tânăr?
– Medicii tineri ar trebui să-şi urmeze vocaţia.
Trebuie să aibă un caracter puternic, să citească şi să studieze cât mai mult. Procesul
de învăţare nu se încheie niciodată. Ai mereu nevoie să înveţi de la altcineva,
din revistele ştiinţifice, din cercetare. Întotdeauna ar trebui să-ţi cauţi un bun
mentor, chiar mai mulţi, dintre cei mai buni. Trebuie să te ridici pe umerii giganţilor.
De aceea sunt importante astfel de reuniuni, cum este cea organizată la Cluj, deoarece
ele le facilitează accesul tinerilor la cei mai valoroşi experţi internaţionali.
Un alt sfat pentru tineri este să îşi urmeze gândurile şi să stăpânească bine metodologia
profesiei lor, indiferent că sunt clinicieni sau cercetători.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
PLoS Medicine, a schimbat
profund percepţia asupra interpretărilor statistice din studii şi a alimentat generaţii
întregi de sceptici şi comentatori ai cercetării ştiinţifice, contribuind pe termen
lung la creşterea calitativă a interpretării rezultatelor publicate. Profesorul
Ioannidis este unul dintre cei mai citaţi oameni de ştiinţă din toate timpurile,
cu un indice Hirsch de 126 (are cel puţin 126 de lucrări publicate citate de cel
puţin 126 de ori fiecare), cu peste optzeci de mii de citări din care peste două
treimi în ultimii cinci ani. Profesorul de origine greacă a fost prezent la Cluj
în calitatea sa de redactor şef al revistei ESCI – European Journal of Clinical
Investigation şi a intrat în dialog cu audienţa pe teme legate de politica editorială
a revistei pe care o conduce, dar şi cu privire la probleme şi capcane ale publicaţiilor
ştiinţifice biomedicale. Deşi congresul de la Cluj s-a bucurat de o participare
mai largă decât ediţia anterioară, de la Utrecht, după cum am aflat de la profesorul Dumitraşcu,
semnatarul acestor rânduri a fost surprins să constate un răspuns sub aşteptări
din partea comunităţii universitare clujene şi româneşti în general; prezenţa profesorului
Ioannidis ar fi fost suficientă pentru a justifica o sală plină până la refuz, mai
ales într-un centru universitar cu pretenţii, cum este Clujul.
