Nu plecase trenul din gara Filaret când,
privind pe geam spre cer şi spre mocirla care acoperea peronul, mi-am dat seama
cât de rău mă îmbrăcasem pentru misiunea ce aveam de îndeplinit la capătul
drumului. Deşi nu mai eram tânăr, directorul ziarului din Sărindari, la care
lucram ca redactor, hotărâse că eu aş fi omul potrivit să-l însoţesc pe N.
Torjescu, din partea Ministerului de Interne, în ancheta sa, la Giurgiu. Şi,
fireşte, să scriu un foileton la rubrica pe care o deţineam. Dsa conducea
Divizia Farmaceutică a Serviciului Sanitar în calitate de inspector general al
farmaciilor şi drogueriilor. Ştiind că voi fi alături de un personagiu
important, nu-mi luasem şoşonii, cam umblaţi, ci încălţai pantofii mei cei
buni, îmbumbând deasupra ghetrele de pâslă. Şi, în loc de căciulă, care mă
salvase în fiece iarnă de frigul din redacţiune, luai din cuiu pălăria de feutre
gris. Era sâmbătă, 4 fevruarie 1913, zi umedă şi rece; părea, fie că o să plouă,
fie că vor cădea niscaiva fulgi anemici de zăpadă. Conductorul invită puţinii călători:
„Poftiţi în vagoane!“, el însuşi sărind pe scara primului din cele patru, sună
din corn plecarea (aveam să aflu că era pentru ultima oară că se mai folosea
acest semnal învechit) şi, ducând mâna la caschetă, salută pe impiegatul care,
cu paleta, dăduse liber. Locomotiva pufăi, înfăşurându-se într-o hlamidă
evanescentă de aburi, roţile se învârtiră de
două-trei ori pe loc, apoi „Călugăreni“
se urni, lăsând în urmă Capitala. Scosei ceasul din buzunarul jiletcii, îi
deschisei capacul: era ora zece şi patruzeci şi cinci de minute. Aceste date mi
le notai în bloc-notesul de care nu mă separam niciodată. După 67 de km, cu
opriri la Vidra, Comana şi Băneasa, ajunsei la destinaţie, părăsii peronul, căutând
cu privirea bodega de lângă Turnul cu Ceas (trecuse de miezul zilei), unde
trebuia să mă întâlnesc cu dl Torjescu. Dar până s-o identific, primii „botezul
urbei“: o birjă, trecând în goana cailor prin gropi şi băltoace, „mă împestriţă“
din cap până în picioare.
După
ce făcurăm cunoştinţă, inspectorul Torjescu sorbi ultima picătură de vin alb
din paharul care-i acompaniase gustarea (batog şi tarama pe feliuţe de pâine),
îşi răsuci musteaţa, îşi puse ochelarii pe vârful nasului, apoi desfăcu
ghiozdanul de piele, din care extrase o hârtie:
– E
petiţiunea dlui Gh. V. Mihălţeanu, dirigintele farmaciei din Lespezi, judeţul
Suceava, înregistrată cu No 104655/912 la direcţiunea generală a serviciului
nostru sanitar, prin care dlui arată că fraţii Hristescu din Giurgiu vând medicamente
neautorizate, pentru diferite boli – mă puse în temă, cu minuţiozitatea unui
amploiat de canţilerie, dl Torjescu. Acestora li se face o reclamă deşănţată în
ziarele din proprietatea dlor. Mihălţeanu ne indică şi preţul cu care fraţii
Hristescu le desfac către populaţiune şi ne ataşează, ca dovadă, un exemplar al
uneia din aceste publicaţii-reclamă.
Mă
ridic şi iau din teancul de ziare ce văzui pe măsuţa alăturată „Alarma“, o
foaie săptămânală, directori-proprietari fiind fraţii Hristescu. Într-adevăr,
conform anunţurilor, nu există boală care să nu se poată cura cu medicamentele
dlor: sifilis, blenoragie, râie, reumatism, trânji, beţie, banala durere de dinţi,
pelagra (cu „o dosă“ de numai şapte lei), 
durerea de cap („cu creionul
cristalin“) şi, nu în ultimul rând, neputinţa bărbătească... Răsfoim, luându-le
din acelaşi loc, şi celelalte publicaţiuni: „Salvatorul“, aparţinând librarului
I. R. Dumitrescu, „Anunţătorul“, ziarul dlui N. Pandelescu, proprietar de librărie-tipografie.
Toate repetă reclamele din „Alarma“a. Un optimism de neînfrânt răzbate
către cetitor, fie damă, fie domn. Astfel, furăm asiguraţi că „Sifilisul se
vindecă sigur. Boală lumească la Femei şi Bărbaţi se vindecă definitiv în
câte-va zile, ori-cât de grav ar fi, fără a mai lăsa vre-o urmă de scurgere,
usturimi sau rană şi nici va mai răsufla vre-o dată. Vindecarea Sifilisului se
garantează. Suferinzii sunt rugaţi ca odată cu comanda să arate prin scrisoare
şi felul boalei, adică dacă are scurgere multă, puţină, are rană sau usturimi.
Preţul unei cantităţi pentru vindecare este 12 lei, cari se va trimete înainte
prin mandat poştal. Comandele se fac numai prin Tip. N. Pandelescu – Giurgiu“.
De
asemenea, cetim în „Anunţătorul“ că alcoolismul nu mai e un problem: „Patima beţiei
se ştie ce consecinţe rele vin după urma ei, beţia este una dintre cele mai
teribile boale. În beţiv se încuibă toate viţurile rele din lume, ca harţagurile
cu scandal, risipa banilor, ruina avutului, zdruncinarea sănătăţei etc., omul
devine trândav şi neglijent în afacerile sale, el uită chiar de datoriile sale
casnice faţă de femeia şi copii săi, lăsându’i a îndura uneori lipsa, pe când
el cheltuieşte tot ce are în pungă, pentru a se îmbăta (...) Pentru că aceşti
oameni (bărbaţi ori femei) ce au patima beţiei, ca să poată deveni oameni buni,
pentru ca ei să se lase de beţie pentru toată viaţa lor, li se recomandă
Prafuri Contra Beţiei. Aceste prafuri i se poate da prin ştirea sau fără să ştie
beţivul, el le poate lua cu multă înlesnire, căci nu au vre-un gust rău la
luat, aşa că nici nu simte nimic. S’au văzut beţivi în gradul cel mai mare cari
cădeau şi dormeau pe măidanuri; ei bine toţi aceşti beţivi ce au luat dela noi
Prafurile Contra Beţiei sau vindecat cu totul, ei nu mai beau nici vin, nici
rachiu, nici bere. Prafurile Contra Beţiei, cantitate complectă a vindecărei
împreună cu instrucţiunea costă 12 lei. Comandele se pot face numai prin
tipografia N. Pandelescu din Giurgiu, unde se poate trimete costul mandatului
poştal şi se va trimete prin poştă franco la domiciliu“.
Ne
transportarăm mai întâiu la magazinul de pielărie a dlui Vasile Ghenu, din str.
Olari No 11, pentru că acolo Aristide Hristescu, unul din fraţi, îşi are biroul
şi depozitul. Pe drum, dl Torjescu îmi relată că, în urmă cu o săptămână,
împreună cu medicul primar al oraşului, Al. Vianub, asistat de
subcomisarul N. Hristea, făcuseră cercetări nu numai la magazinele şi librăriile
fraţilor Hristescu, N. Pandelescu şi I. R. Dumitrescu, dar şi la drogueria unde
este diriginte G. A. Ziegler. Aici se găsiseră substanţe neacceptate de lege,
medicamente, cosmetice, diferite ceaiuri etc. şi descoperiră condiţiuni de
preparare a unor reţete magistrale – lucru interzis şi acceptat doar în
farmacii. Comisiunea confiscă unele dintre acestea iar doctorul Al. Vianu fu
însărcinat să le trimeată la Bucureşti pentru analiză.
– Îţi
voi arăta în tren rezultatul acestor analize, dar te închezăşuiesc de pe acum,
zise inspectorul, că majoritatea produselor sunt adevărate escrocherii, unele
periculoase pentru sănătate!
La
dl Vasile Ghenu, nu găsirăm – „ca efect al anteriorului control“, spuse dsa,
zâmbind a râde – decât imprimate cu modul de întrebuinţare a medicamentelor
contra reumatismului, râiei, durerilor de măsele şi alifiei universale...
Iordan Hristescu este părintele fraţilor Hristescu şi gerantul în afaceri al
dlui Ghenu. La proprietarul ziarului „Salvatorul“ dar şi la dl N. Pandelescu –
nimic, afară doar de Ceaiul Carpaţilor Vorel, în pachete originale, aprobat de
Consiliul Sanitar Superior cu preţul de vânzare pentru public de 1 leu cutia,
deşi în ziar este trecut 3 lei cutia, şi un borcan cu Pomada Helmerichc.
Să se fi dus buhul că dl inspector dela Bucureşti face astăzi un recontrol? Dl
Torjescu întrebându-i pe cei trei comercianţi de unde-şi procură articolele
despre care fac atâta reclamă, fiecare în parte au răspuns că la trebuinţă le
procură din diferite locuri şi dela drogueria din Giurgiu, adăugând pe lângă
cost preţul transportului contra ramburs, embalagiu etc., ceea ce face ca preţul
substanţelor să fie de trei-patru ori mai mare ca acela plătit la origină.
Pentru complectarea cercetărilor, dl Torjescu făcu o inspecţie inopinată şi la
drogueria din localitate, str. Principele Nicolae, proprietatea dlui Ziegler,
unde abia fusese. Dirigintele, surprins, ne-a primit cu oarecare ostilitate. Dl
inspector m-a rugat să notez, dictându-mi, pentru a trece în raportul său către
Directorul General al Serviciului Sanitar, fără vre-o omisiune, următoarele:
„numitul droguist are în localul drogueriei pe lângă diferite tincturi şi alte
substanţe ca: Tinct. de Digitală, Strophant, soluţiune de sublimat currosiv
1/20 gr., alcool de menthă, melisă, formicar etherat, vin de china cu malaga,
biscoturi purgative, pomadă cu precipitat galben de mercur, ungt. mercur
belladonat, Ceai pectoral de St. Germain şi mai multe alte preparate galenice,
precum şi ustensile de tot felul şi de diferite mărimi care servesc la
elaborarea unor preparate de artă farmaceutică, astfel că oricând se poate
executa în acea droguerie chiar prescripţiuni medicale. În atare caz, numitul
droguist contravine dispoziţiunilor Art. 2 şi 9 din regulamentul drogueriilor,
iar cei trei comercianţi vizitaţi au contravenit dispoziţiunilor Art. 138 din
legea sanitară, făcând comerţ ilicit cu medicamente prin reclame“.
În
legea sanitară din 1910, art. 92, se spune că nu le e îngăduit medicilor, dentiştilor,
farmaciştilor, droguiştilor a anunţa prin ziare, afipted, broşuri,
scrisori sau orice alt mod, în scop de a capta buna credinţă a clienţilor, că
ar poseda tratamente proprii pentru vindecarea cutărei sau cutărei boli, mă lămuri
dl inspector. Înţelesei, dar fu doar o convenţiune ritorică, pentru că
adresantul era de fapt „numitul 
droguist“.
Se
înseră şi parcă se făcu şi mai frig, când pornirăm, grăbit, spre gară. Mă
gândeam, trecând pe lângă o zalhana plină de veseli muşterii: ce bună ar fi
fost o ciorbă fierbinte de burtă, apoi nişte tochituri grase cu mămăliguţă şi
un ţoi-două de ţuică! Mi s-ar fi uscat şi ciorapii, căci eleganţii mei pantofi
naufragiaseră de mult străbătând clisa stradelelor. Dar, pesemne, dl Torjescu
se grăbea să ajungă acasă. Se şi vedea aşezat la pupitrul său, muind tocul în călimară
şi, după ce va fi făcut cu el două-trei volute în aer înainte de a desena prima
literă, să desvolte raportul său către Onor. Domnul Director General, despre
inspecţia de la Giurgiu. Iar, în final, să ceară dispunerea unor măsuri.
– Ţi-am
promis să-ţi arăt rezultatele analizelor la substanţele confiscate, spuse dlui.
Îmi dete o copie, scoasă din servieta sa de piele crăpată, recomandându-mi fie
s-o public în coprinsul articolului, fie să păstrez documentul la dosar, dacă
cei vizaţi vor face proces.
Institutul
de Chimie din Bucureşti, supunând analizei chimice 13 preparate medicamentoase
găsite la fraţii Hristescu, în magazinul dlui Vasile Ghemu (sic) şi înaintate
de dl medic primar al oraşului Giurgiu, dl dr. Al. Vianu acestui Institut (...)
s’au obţinut următoarele rezultate:
1. Pasta Tip (?) Dogall’s preparat original
contra insectelor la animale, 6 pachete şi 8 bucăţi, este o pastă care conţine gudroane;
2. Ceaiul Carpaţilor Vorel, 3 pachete;
3. Bomboane pectorale din ceaiul Carpaţilor
Vorel, 1 cutie;
4. Creioane de menthol, 2 bucăţi;
5. Gouttes dentifrices «Idiaton» 3 flacoane
– conţine alcool, camfor, cloroform;
6. Capsule contra blenoragiei conţin: un balsam copaivae, iar altele
oleu de santal;
7. Tinctură pentru vopsit părul No 1, 1 flacon, conţine acid pirogalic;
8. Tinctură pentru vopsit părul No 2, 1 flacon, conţine nitrat de argint;
9. Laptele «Marguerita», 2 flacoane conţine
amidon, talc, carbonat de plumb;
10. Crema «Marguerita», 4 borcane conţine
carbonat de plumb;
11. Alifie pentru pelagră, 3 borcane, este un unguent de oxid de zinc;
12. Alifia universală de casă F.H., 3 borcane, este unguent basilicon;
13. Un flacon de capacitate 30 cc. neetichetat conţine tinctură Bestucheff.
Din cele 13 substanţe, cele sub No 1–8 se pot vinde numai de persoane
autorizate. Laptele şi Crema «Marguerita» conţinând carbonat de plumb sunt vătămătoare pentru persoanele care le
întrebuinţează. Alifia etichetată pentru
pelagră nu are nimic comun ca remediu cu această maladie.
Semnează (indescifrabil) directorul
Institutului şi un chimist expert.
*
Nu, nu s-au luat măsuri! Trecu ceva timp. La
o partidă de pescuit în bălţile judeţului Vlaşca, şeful cel mare fu convins că
observaţiunile făcute celor în culpă de dl inspector le deşteptase conştiinţa şi
că ele sunt deocamdată, suficiente. „Vom întoarce însă foaia, ar fi zis dlui cu
asprime, dacă la o nouă inspecţie vom constata că lucrurile stau aidoma!“ Şi
reportajul meu fu scos din pagină, cu numai o zi înainte de apariţie, şi aşteaptă
şi acum în şpec. Aflai totodată că directorul meu, pe care îl ştiam vânător, e şi
un împătimit pescar.
