Newsflash
Reportaje

Malpraxisul și greșelile medicilor

de Prof. dr. Dorin SARAFOLEANU - iul. 15 2016
Malpraxisul și greșelile medicilor
     Greșeala medicală este semnalată din ce în ce mai des și mai sever, atât de presă, cât și de opinia publică. În opinia publică, eroarea medicală se asociază cu eticheta de „medic incompetent“. S-a creat astfel și continuă să se amplifice o stare de adversitate între bolnavi și medici și între medici și societate. Fenomenul malpraxisului, înregistrat în toate țările și în toate sistemele de sănătate, există; el trebuie să fie recunoscut cu obiectivitate, nu trebuie ascuns sau scuzat, ci, dimpotrivă, trebuie analizat și explicat.
     Asupra fenomenului malpraxis s-au făcut studii ample de către reputate personalități internaționale medicale – juridice manageriale și politice. Concluziile lor demonstrează că în până la 15% din cazurile de eroare medicală vina poate aparține medicului, dar și că în 85% din cazuri cauza se găsește în deficiențele sistemului de sănătate.
     Sistemele de sănătate moderne, bine articulate, realiste, au cu mult mai puține procente de deficiențe organizatorice și de dotare și, în consecință, greșelile aparținând medicului scad cu mult sub 15% – dar nu pot dispărea complet niciodată. În aceste țări, și proporția spețelor de malpraxis rezolvate în justiție ajunge rareori la 2%. Acest procent redus arată eficiența sistemelor de asigurare contra malpraxisului – care colaborează benefic cu organizațiile profesionale medicale (sindicat, colegiu, management, universități, clinici, secții).
     La o succintă privire asupra calităților și defectelor sistemului nostru de sănătate – zona de gestație atât pentru succese cât și pentru greșeli, observăm că funcționează: cu mai puțin de 12.000 de medici necesari (îi găsim în străinătate); cu mai puțin de 50.000 de cadre sanitare; cu spitale arhaice sau închise; cu peste 300 de circumscripții rurale fără medic, cu dotări tehnice perimate și, din păcate, cu un management puternic politizat în detrimentul valorii și al priceperii medicale. Am enumerat doar câteva aspecte privind sistemul de sănătate, pentru că mai departe se va vedea cum aceste lipsuri pot influența sau chiar determina eroarea medicală.
     Greșelile medicale, indiferent de etiologia lor, nu trebuie ascunse. Ele trebuie să fie recunoscute, asumate, analizate și, mai ales, să producă învățăminte, concluzii practice și măsuri de evitare sau prevenire. În secții, în clinici, în ședințele de confruntare anatomoclinică la nivelul managementului de spital, în societățile savante universitare, academii, congrese, în presa medicală, se impune analiza acestor erori.
     Mulți colegi de generație au participat la congrese internaționale de înalt prestigiu, dedicate erorilor medicale și posibilelor mijloace de prevenire a acestora. Presupunând că sistemul oferă condițiile tehnice și de funcționare corecte, la standardele mileniului 3, voi trece în revistă doar cauza umană a greșelii medicului și echipei sale.
     Psihologul britanic J. Reason demonstrează că, în mod natural, fiecare individ are înclinații spre un anumit tip de greșeală. Contextul nu face decât să le declanșeze. Rutina, graba, presiunea birocratică, aglomerația, depășirea timpului de muncă pot fi factorii declanșatori. Raportând aceste elemente contextuale la activitatea majorității medicilor români, putem conchide cum, în mod nefericit, aceștia pot deveni veriga finală a unui lanț de dificultăți sau evenimente care-l conduc pe medic spre eșec. De aici și imperativul care trebuie să fie vigilența sistemului în privința malpraxisului. Vigilența însă nu poate pretinde medicilor să atingă perfecțiunea, ea va putea doar scădea numărul greșelilor. În schimb, vigilența prin persuasiune va putea inculca medicilor ideea de a nu înceta să se apropie cât mai mult de perfecțiune. Cred că este bine să se aducă în discuție aceste aspecte atunci când se judecă public greșelile medicale.
     Societatea românească trebuie să fie informată, să știe ce și cât i se atribuie medicului și ce și cât trebuie căutat în sistem. Trăim epoca tehnicizării fără precedent a medicinii, a informatizării ei, adică epoca industrializării actului medical, cu avantajele și dezavantajele lui. Bolnavii trăiesc drama „tehnologie vs. compasiune“. În acest binom interactiv, intuiția, flerul, judecata clinică a medicului devin nu numai necesare dar și suveran decisive. Mașinile fac servicii, ele nu gândesc. Medicului i se cere să țină cârma și să decidă. În același timp, de la medic bolnavul cere înțelegere și compasiune. Cercetătorul R. Hertzlinger de la Universitatea Harvard arată că: „medicina a devenit fabrica specializată în îngrijirea sănătății, iar tehnologia, cu fiecare progres, diminuă tot mai mult latura vital umană a medicinii“.
     Bolnavii nu au doar organe și sisteme anatomo-funcționale, ci și psihic, sensibilități, inteligență. Acestea pot fi pătrunse doar de intuiția medicului. Intuiția și propria judecată îl ajută pe medic să înțeleagă și să interpreteze holistic fenomenul morbid. Cu alte cuvinte, prin intuiție, experiență, fler clinic și cultură, medicul poate scurta neprevăzutul din infinitul mister al trupului și al sufletului uman. Nicio formulă matematică nu poate lua în calcul infinitatea de posibilități care pot conduce la evenimente neprevăzute în medicină. Nici cea mai strălucită minte omenească nu poate câștiga în lupta cu neprevăzutul. Așadar, nici cea mai perfecționată minte medicală nu poate pătrunde în totalitate neprevăzutul. Acesta poate fi doar diminuat printr-o medicină personalizată. Medicina personalizată, principiu energic susținut și de laureatul premiului Nobel pentru medicină Luc Montaigner: „Bolnavul caută în medicul său, pe lângă profesionistul avizat, un confident căruia îi încredințează sănătatea, bogăția lui cea mai de preț“.
     Lipsa de comunicare este cauza fundamentală a capcanelor medicale. Capcanele de comportament medical țin, după Anders-Ericsson, de psihologia cognitivă a medicului. Psihologia cognitivă poate avea carențe sau dificultăți în ancorarea, disponibilitatea sau atribuirea atitudinii medicale.
     Mintea medicului are tendințe de a se ancora de primele informații sau investigații de laborator, de obicei incomplete sau superficial relatate de pacient. Medicul superficial nu le include într-o judecată holistică, se mulțumește doar cu faptul că ele corespund ghidurilor medicale. Acestea sunt foarte utile pentru a-l apăra pe medic de consecințe juridice și pentru viteza impusă astăzi actului medical, însă nu spun nimic despre intuiție și despre caracteristicile psihologice ale pacientului. Folosite doar ca sursă de informare, ele rămân doar la statutul unei „cărți de bucate“.
     O altă capcană medicală este atribuirea: aceasta predispune medicul la stereotipie și rutină – dușmanii cei mai periculoși ai raționamentului medical clinic. Simbioza medicului cu computerul poate fi un atenuator al stereotipiei și rutinării.
     În sfârșit, disponibilitatea este a treia capcană a raționamentului medical. Medicul grăbit, stresat, superficial sau cu deficiențe de studiu medical la zi este grăbit să diagnosticheze sau să trateze un bolnav în mod identic cu un caz anterior văzut sau citit în literatura medicală, uitând de principiul conform căruia niciun bolnav nu seamănă cu altul și că nu există boli, ci bolnavi.
     Cei care reușesc să elimine din comportamentul lor profesional aceste capcane dispun de o remarcabilă înțelepciune medicală. Înțelepciunea medicală este rezultanta fenomenului de metacogniție. Metacogniția ne învață să gândim și să influențăm benefic propria noastră gândire medicală – în dinamica ei uneori extrem de rapidă.
     Metacogniția include și o doză de modestie. Prea orgolioșilor care raportează „numai succese“ le amintesc că și cele mai strălucite minți medicale sunt imperfecte. Marii noștri înaintași au avut puterea să-și recunoască limitele, să-și analizeze greșelile, să învețe ei și alții din ele.
     Ilustrul meu profesor Mihai Lăzeanu, eminent profesionist dar și gânditor al profesiei, îmi spunea că, din când în când, trebuie să te oprești din vâltoare și să îți pui întrebări: quo vadis doctore; quo vadis medicina?

 

 

 

PS: În ultima vreme se fac eforturi remarcabile, curajoase pentru reorganizarea sistemului românesc de sănătate. Sper să asistăm la o schimbare de paradigmă, de viziune managerială. Trecerea de la viziunea actuală verticală segmentară (în care chiar excelăm în unele specialități) la o viziune transversală a medicinii celor 4 P (predictivă, preventivă, participativă, personalizată). Principiul actual „only one health“ poate fi o cale de urmat.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe