Newsflash
Reportaje

Medicină şi conştiinţă la Târgu Cărbuneşti

de Marian CÂMPEANU - nov. 24 2011
Medicină şi conştiinţă la Târgu Cărbuneşti
Spitalul Orăşenesc Târgu Cărbuneşti s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, în ultimul weekend al lunii septembrie, cu prilejul aniversării a 119 ani de activitate.
A fost momentul pentru bilanţuri şi obiective, speranţe şi regrete, grupate sub genericul „Medicina – artă, ştiinţă şi conştiinţă“, conferinţă ce şi-a propus să reediteze succesul primei ediţii, de anul trecut.
   Desfăşurat pe parcursul a două zile, evenimentul, care s-a bucurat şi de participarea unor personalităţi ale radiologiei şi imagisticii – dnii prof. dr. Gheorghe Iana (Bucureşti) şi prof. dr. Andrei Bondari (Craiova) –, a prilejuit expunerea unor lucrări interesante ale tinerilor medici ai spitalului. De altfel, tinereţea pare a fi cuvântul de ordine la Tg. Cărbuneşti, aşa cum mărturisea şi dl dr. Constantin Tîrziu, managerul unităţii: „În baza unei foarte bune relaţii cu UMF Craiova, dar nu numai, am reuşit să atragem către spitalul nostru medici tineri, cu mare potenţial, cărora le-am acordat de la început o foarte mare încredere“. Potenţialul cadrelor medicale aflate la început de drum a putut fi remarcat prin intermediul lucrărilor ştiinţifice temeinic aprofundate, prezentate în cadrul reuniunii. Astfel, din subiectele dezbătute au atras atenţia: „Tratamentul de urgenţă în fracturile de inel pelvin“ (dr. Bogdan Niculescu), „Afectarea esofagului în bolile sistemice“ (dr. Cristina Constantin), „Eficienţa pe termen lung – concept teoretic sau argument real, în luarea deciziei terapeutice încă din faza acută în schizofrenie“ (dr. Loredana Bercea) sau „Tipuri de afecţiuni bucale – simptomatologie, diagnostic şi tratament“ (dr. Elena Ciobîrcă).
   Profesorul Gheorghe Iana a vorbit despre „Diagnosticul imagistic în traumatismele cranio-cerebrale“, subiect dezvoltat treptat într-o discuţie interactivă ce a trezit interesul celor prezenţi.
   Conferinţa „Medicina – artă, ştiinţă şi conştiinţă“, desfăşurată la Târgu Cărbuneşti, tinde să devină un reper pe harta manifestărilor ştiinţifice din Oltenia. Aşteptăm cu interes ediţia de anul viitor, când Spitalul Orăşenesc din localitate va aniversa 120 de ani de existenţă.

Obiective îndrăzneţe, bani puţini…

   Accesând „Târgu Cărbuneşti“ pe Wikipedia, te întâmpină următoarea explicaţie: „Disponibilizările repetate au dus la încetarea activităţii multor societăţi. Actualmente, aici mai funcţionează spitalul, unităţile militare, judecătoria şi câteva mici societăţi“. Ei bine, da, Spitalul este un punct de reper important, un edificiu cu care localnicii se mândresc. Şi au şi motive. „Unul dintre cele mai frumoase şi moderne spitale din România“, după cum aprecia dl prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Spitalul Orăşenesc Târgu Cărbuneşti este clasificat pe nivelul III (cu plan de conformare), având în prezent opt secţii, nouă compartimente şi trei secţii externe. Asistenţa medicală este asigurată de 78 de medici, personal mediu şi auxiliar sanitar, asigurând 11 linii de gardă. Managerul, dr. Constantin Tîrziu, este unul dintre cei ce au pus serios umărul la ridicarea ştachetei. Şi nu are de gând să se oprească aici.
   – Domnule manager, se aniversează 119 ani…
   – Da, sunt tot atâţia ani de istorie. Spitalul Petreştii de Sus – vechiul nume al comunei, pe atunci –, azi Târgu Cărbuneşti, este unul din spitalele reprezentative ale Olteniei. Am reuşit, cu eforturi numai de noi ştiute, achiziţionarea de aparatură modernă, asigurând medicilor cele mai bune condiţii, pentru a-şi face cum se cuvine meseria.
   – Aţi atras aici medici valoroşi…
   – Este adevărat, din centrele universitare Craiova şi Timişoara, am atras tineri cu dorinţă de afirmare, dar şi medici cu experienţă cum este cazul dnei dr. Tatiana Neamţu, care a lăsat Institutul Clinic Fundeni pentru noi, în acest moment fiind reprezentanta noastră la Congresul Naţional de Cardiologie, la Sinaia…
   – Ce vă propuneţi pentru viitor?
   – Pentru viitorul apropiat, ne dorim definitivarea lucrărilor de modernizare începute în primăvară şi înfiinţarea unui cabinet de medicina somnului. Avem în vedere şi obiective mai îndrăzneţe, dar din punct de vedere financiar nu stăm totuşi chiar atât de bine. Am avut promisiuni pentru suplimentarea de fonduri, care s-au dovedit a fi doar… promisiuni. Pacientul însă nu ştie asta şi oricum nu are nicio vină. În spitalul nostru nimeni nu a plătit vreun ban pe medicamente, ba, mai mult, am plătit uneori şi din propriul buzunar proteze de zeci de milioane… Eforturi nevăzute, adevărul din spatele cortinei.
   – Aţi organizat în aceste zile şi o slujbă de sfinţire a întregului edificiu… Să înţeleg că, în lipsa sprijinului autorităţilor, apelaţi la ajutorul divin?
   – Am avut sprijin din partea autorităţilor, dar se putea şi mai bine. Apoi, în profesia noastră, ai nevoie şi de un pic de har, aşa că prin slujba de astăzi am încercat să fim mai aproape de Dumnezeu, pentru a lua cele mai bune decizii în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul pacienţilor.

Tineri şi entuziaşti

   La Cărbuneşti, Spitalul Orăşenesc este atipic. Contrastează cu realitatea din sistemul sanitar prin două elemente ce îţi atrag atenţia de cum îi treci pragul. Întâi, ordinea şi curăţenia te impresionează, iar normalul de aici pare senzaţional în comparaţie cu alte unităţi sanitare. De asemenea, entuziasmul tinerilor medici ce au ales să vină la Cărbuneşti, într-o perioadă în care colegii lor pleacă în străinătate, pare din alt film.
   „Am terminat Facultatea de Medicină din Timişoara în 2002 şi am venit la Cărbuneşti pentru a lucra alături de soţia mea. Este un mediu motivant, prin aparatura modernă şi datorită sprijinului dlui manager, dr. Constantin Tîrziu. Provocări sunt la tot pasul – de fapt acestea sunt cele care mă determină să rămân aici, plafonarea fiind pentru mine principalul duşman şi singurul motiv care m-ar determina să mă uit spre alte destinaţii, externe“, ne mărturiseşte dl dr. Bogdan Niculescu, medic specialist Ortopedie-traumatologie.
   „Am absolvit UMF Craiova în 2005 şi am ajuns aici anul trecut, în noiembrie, printr-o întâmplare fericită. Nici nu găseam Târgu Cărbuneşti pe hartă şi am fost uimită de ce am găsit aici: aparatură medicală – superioară, la unele capitole, Spitalului Judeţean din Craiova – şi un colectiv foarte primitor. Mi se acordă foarte multă încredere“, ne relatează dna dr. Cristina Constantin, medic specialist Radiologie-imagistică medicală.
   Eforturile dlui dr. Tîrziu, de a atrage medicii tineri şi de a-i determina să rămână la Târgu Cărbuneşti, sunt lăudabile. Piedicile puse de sistem sunt şi ele importante. Lipsa de fonduri poate fi compensată, uneori, prin ambiţia unui manager gospodar. Uneori. Dar până când?…
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe