Este vorba despre profesioniștii din sănătate (medici și farmaciști) care merg în cele mai „fierbinţi” puncte de pe Pământ pentru misiuni de salvare.

Médecins Sans Frontières (MSF) – tradus din limba lui Voltaire „Medici fără frontiere” – oferă, de mai bine de 50 de ani, asistenţă medicală independentă în zonele de criză din întreaga lume. Organizaţia intervine, la mii de kilometri distanţă, atunci când viaţa și sănătatea oamenilor sunt puse în pericol, în special din cauza conflictelor armate, a epidemiilor sau a dezastrelor naturale. MSF a primit și un Premiu Nobel pentru ajutorul umanitar pe care l-a oferit în mai multe ţări timp de câteva decenii.

GINECOLOG ÎN PRIMA MISIUNE

Gabriela Zoican, medic primar Obstetrică-Ginecologie la maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, a decis să plece, după mai mult de 35 de ani de activitate în sistemul de sănătate băcăuan, în prima ei misiune cu „Medici fără frontiere”. A aflat despre organizaţie încă din facultate, din anii ^,80, și de atunci a fost urmărită de dorinţa de a se alătura echipei, însă pe vremurile acelea era doar o himeră, așa cum îi place să spună.

Primul demers pentru recrutare l-a făcut în februarie 2019. „Pe internet am aflat toate informaţiile: unde este centrul de recrutare pentru ţările din Europa de Est și ce ai de făcut ca să ajungi să fii chemat la un interviu – trebuie să participi la un webinar, să răspunzi la câteva întrebări și să trimiţi niște documente”, povestește medicul ginecolog.

Ulterior, în iunie 2019, a fost invitată la un interviu, care, spune ea, a fost destul de neobișnuit:

În afară de o scrisoare de intenţie și de un interviu în sine, erau jocuri de roluri, simularea unei situaţii la care trebuia să faci faţă. Iar la sfârșit, nu știai dacă ai trecut sau nu probele.

Apoi a făcut un curs care se numește „Préparation du premier départ” (pregătirea primei plecări), iar limba de discuţie era engleza. 

Chiar la cursul de pregătire, doi colegi de-ai ei au primit misiune. „Credeam și eu că o să primesc, dar prima invitaţie a fost abia în februarie 2020, pentru Camerun. Însă a început pandemia de COVID-19 și au pus misiunea în stand-by. După care a urmat o tăcere de un an”, povestește dr. Gabriela Zoican.

Își amintește că renunţase la gândul de a mai pleca și nu credea că o vor mai căuta. Dar pentru că anesteziștii, ginecologii și pediatrii sunt cei mai căutaţi specialiști, în 2021 a primit invitaţia pentru o misiune într-un spital MSF din localitatea Abs, situată în nord-vestul statului Yemen, ţară aflată de șapte ani într-un război civil.

„Au urmat luni de documente și de așteptare. S-a amânat foarte mult. Asta e o situaţie frecventă în Yemen. Era prevăzut că ar trebui să plec în septembrie, dar până la urmă am ajuns la data de 8 noiembrie”, povestește medicul ginecolog care a fost în misiune aproape trei luni, până la 27 ianuarie 2022.

Aglomeraţie îngrozitoare în spital

Din cauza războiului, în Yemen nu există servicii medicale gratuite naţionale, doar private. Și atunci, existenţa unui spital MSF gratuit în zonă a început să atragă un număr din ce în ce mai mare de oameni. „La început, acum șapte ani, media nașterilor era de 400 pe lună în maternitate, iar când am ajuns eu, în 2021, erau 1.000 - 1.100 pe lună. Toată lumea vine unde sunt servicii de calitate, sală de operaţie și gratuitate”, explică dr. Gabriela Zoican.

Spitalul era foarte aglomerat din cauza numărului mare de pacienţi și pentru că în majoritatea ţărilor islamice femeile sunt însoţite obligatoriu de un aparţinător, o femeie mai în vârstă: „Senzaţia este de aglomeraţie îngrozitoare, este o senzaţie de ceva care nu poate fi controlat, dar până la urmă există control acolo, destul de bun. Fiecare știe ce are de făcut”.

Spitalul în care a lucrat era specializat strict în Obstetrică, nu și Ginecologie, iar pacientele aveau foarte multă patologie de tip hipertensiune de sarcină, preeclampsie și eclampsie. „N-aș putea să spun dacă din cauza unor factori existenţi sau din cauza lipsei îngrijirilor prenatale. Pentru că nu există un sistem clar de urmărire a sarcinii de la început, unele paciente ajungeau la noi în stare foarte gravă. Aveau și patologia pe care noi nu prea o avem, legată de multiparitate”, menţionează medicul.

Multiparitatea aduce riscurile de ruptură uterină, de sângerare post-partum: „Mai aveau, pe lângă foarte multe avorturi, și sarcină molară. În aproape 30 de ani cât am lucrat în România, cred că am văzut cinci-șase cazuri pe an, iar acolo vedeai în fiecare săptămână”.

În privinţa cazurilor dificile, dr. Gabriela Zoican mărturisește că a avut mai multe, dar cel mai greu pe care și-l amintește a fost în noaptea de Crăciun: „Pacienta avea o ruptură uterină cu sângerare. Am crezut că moare din sala de naștere până în sala de operaţie. Era după naștere naturală. Însă am reușit să o salvăm”.

Barierele de comunicare, rupte de interprete

Comunicarea în spital, între medici, este asigurată de interprete, angajate tot de MSF. „Dimineaţa erau două interprete angajate. Noaptea însă nu erau, dar întotdeauna se găsea cineva care știa engleza. Până la urmă, te înţelegeai și prin semne”, subliniază dr. Gabriela Zoican.

Ca să comunice cu pacienţii, medicul se folosea și el de interpreţi:

Relaţia cu aceștia [pacienţii] era strict profesională, diferă de relaţia pe care o am cu pacientele de aici, din România, care este oarecum personală, dar mult mai consumatoare de energie.

Medicul ginecolog mărturisește că nu s-a simţit în pericol în misiune, deoarece condiţiile de securitate erau destul de bune, dar exista o nesiguranţă a evenimentelor zilei de mâine. Și condiţiile de război, de atunci, au fost mai bune decât sunt acum: „Frontul cel mai apropiat era la aproximativ 60 de kilometri distanţă de localitatea unde stăteam, acum s-a apropiat la vreo 10 kilometri și se aud împușcături”. Recunoaște că atunci când era în misiune nu știa dacă vrea să mai plece. Însă, când a ajuns acasă, a înţeles că dacă o mai cheamă, pleacă din nou, oricând, oriunde.

Experienţa cu MSF mi-a schimbat foarte mult atitudinea faţă de oameni. Mi-am mai redus din prejudecăţi, am căpătat, sper, puţină răbdare, toleranţă. (Dr. Gabriela Zoican)

FARMACISTA CARE SALVEAZĂ VIEŢI

„Folosesc cunoștinţele mele ca farmacistă în misiunile cu «Medici fără frontiere»”, își începe povestea Ioana Silly. De ce a ales această cale? Pentru că, spune ea, a vrut ca munca ei să fie utilă și să aibă un impact asupra populaţiilor vulnerabile. Din 2015 lucrează în sectorul umanitar, iar din 2016 este membru al organizaţiei MSF.

A știut că vrea să meargă în misiuni încă de la vârsta de 16 ani, pe atunci își dorea să studieze Medicina, dar, până la urmă, a ajuns la Farmacie. „Am lucrat aproximativ șase ani în diverse farmacii din Germania. Am câștigat experienţă de lucru, dar tot aveam această idee în cap, să plec, să mă alătur organizaţiei”, povestește Ioana.

Totul pentru îndeplinirea unui vis

Pentru a-și vedea visul împlinit, și-a dat demisia de la farmacie și a făcut un masterat în ajutor umanitar, care a ajutat-o să se pregătească pentru misiuni. Ulterior, a lucrat, timp de un an, la un ONG în Germania, apoi a aplicat la organizaţia MSF: „Am fost prima oară în Africa, într-o misiune scurtă, în Ghana, unde am lucrat cu un spital. Când m-am întors, am înţeles că vreau (...) să fac asta. Și atunci mi-am trimis candidatura la MSF. Astfel, am început să lucrez cu ei, din septembrie-octombrie 2016”.

De atunci și până acum, a fost în șase misiuni – prima a fost în Congo, apoi au urmat și altele în Irak, Sudanul de Sud și Filipine, iar ultima s-a terminat în martie 2022, în Nigeria. După ce și-a depus candidatura la MSF, a susţinut un test de limbă franceză, apoi, chiar în aceeași după-amiază, i s-a propus o poziţie în Congo.

La început i-a fost teamă, însă în momentul în care a urcat în avion a prins curaj. Așa au început, pentru ea, ani de călătorii îndelungate. „Nu am avut niciodată o situaţie în care să zic că mi-a fost viaţa în pericol sau m-am temut. Bineînţeles că a trebuit să mă obișnuiesc cu contextul și cu condiţiile de viaţă mai simple – am locuit în colibe, fără duș, și m-am spălat din găleată. Dar am fost pregătită psihologic, pentru că în timpul masteratului am intrat în contact cu multe persoane care au făcut acest gen de muncă și mi-au zis că trebuie să mă obișnuiesc să trăiesc cu un singur rucsac”, mărturisește Ioana Silly.

Iar atunci când părăsea casa, trebuia să spună unde se duce și când ajunge la spital. Putea să meargă pe jos numai între casă și spital, celelalte drumuri le făcea cu mașina: „N-aveam cum să umblu pe jos, de capul meu, fiind periculos. Sunt reguli și măsuri stricte care m-au făcut, totuși, să mă simt în siguranţă”.

Cele mai frecvente probleme de sănătate

În misiunile în care a fost a întâmpinat dificultăţi de comunicare cu pacienţii, pentru că vorbesc limba locală și atunci au nevoie, de multe ori, de traducători și interpreţi:

De aia este important să lucrăm cu angajaţi localnici care vin chiar din zona respectivă. Ei sunt cei care interacţionează direct cu pacienţii. Noi venim pe o perioadă scurtă, pentru câteva luni, ei, localnicii, sunt cei care rămân și continuă activităţile mai departe.

Pentru că lucrează cu comunităţile de refugiaţi, cele mai frecvente probleme de sănătate ale pacienţilor sunt bolile transmisibile: „Majoritatea pacienţilor noștri sunt femei și copii. De aceea vorbim de rujeolă, boli diareice, infecţii respiratorii acute, holeră, malarie”.

Un aspect care a fost mai mult timp neglijat, dar care acum se bucură de mai multă atenţie, sunt bolile psihice. Foarte mulţi refugiaţi, spune ea, trec prin evenimente traumatizante, astfel, suferă de sindrom posttraumatic: „Și în proiecte unde lucrăm, mai ales unde este un conflict acut, oferim și suport psihologic. Avem psihiatri și psihologi care acompaniază pacienţii”.

Proiectul MSF i-a adus multe experienţe și lecţii de viaţă, a ajutat-o să se descopere și să se cunoască mai bine.

Este o experienţă foarte importantă. Înveţi despre tine că nu ai nevoie de așa de multe. Îţi dai seama de cât de puţin ai nevoie ca să fii fericit.

Tot într-o misiune, tânăra și-a găsit și sufletul pereche, în urmă cu patru ani. Partenerul ei lucrează în același domeniu, iar acum se gândesc să facă o pauză pentru a-și întemeia o familie: „Cu siguranţă îmi va fi dor de viaţa asta excitantă din misiune, totuși, mă bucur să fiu alături de familie și de partener. Poate că după o anumită pauză mă voi întoarce, cu siguranţă”.

Managementul stocurilor de medicamente

Farmaciștii care lucrează la MSF asigură aprovizionarea cu medicamente și produse medicale în zonele de conflict. „Lucrăm cu echipele medicale și logistice ca să definim o listă de medicamente esenţiale necesare, în funcţie de activităţile medicale. Apoi calculăm cantităţile în funcţie de numărul de pacienţi la care ne așteptăm. După aceea, recepţionăm medicamentele și le distribuim în zonele în care lucrăm”, explică Ioana Silly.

În sezonul ploilor, foarte mulţi pacienţi vin cu malarie: „Trebuie să calculăm diferit în funcţie de sezon, de perioada anului pe care vrem să o acoperim. În afară de asta, monitorizăm condiţiile de depozitare, avem grijă ca temperatura să fie OK, mai ales atunci când avem vaccinuri care trebuie stocate la rece”. Furnizarea medicamentelor se face cu vaporul, iar timpul de livrare este între cinci și șapte luni.

În MSF, cam 50% sunt personal medical, iar restul sunt logisticieni, electricieni, coordonatori de proiect, persoane care sunt axate pe finanţe și pe resurse umane, deci administratori, ingineri, constructori. (Ioana Silly)