Newsflash
Reportaje

O mină de aur

de Iftimie NESFÂNTU - sept. 4 2009
O mină de aur

Am trecut de multe ori prin Borşa, localitate aflată către extremitatea estică a Maramureşului voievodal, acolo unde drumul naţional DN18 începe să urce către pasul Prislop. Văzut din goana maşinii, Spitalul de Recuperare se arată privirilor ca o construcţie modernă, integrată în peisaj. O depăşesc ca înălţime Munţii Rodnei, situaţi către sud. Învăluiţi de nori sau de ceaţă, cu pârtiile lor de schi – la cea veche, de pe vremea Austro-Ungariei, se mai adaugă acum o pârtie olimpică, cu puzderie de cabane şi vile, când ascunse, când la vedere, oraşul are un mister al lui şi o frumuseţe ce rivalizează cu staţiunile turistice din Vest. Iar acestea îşi pun amprenta şi pe unitatea medicală, care a adus şi a ţinut la un loc o mână de profesionişti. (...)

   Investiţie relativ recentă, dat în funcţiune în 1985, spitalul a cunoscut coborâşuri şi suişuri. În 1988, a fost dată în funcţiune şi baza de recuperare, legată printr-o pasarelă de clădirea centrală. Se mai adaugă o bază de tratament unde a funcţionat câţiva ani Secţia de Recuperare Cardiovasculară, numită, probabil după arhitectura atipică, Stibina, care se degradează ireversibil în aşteptarea unei decizii a Ministerului Sănătăţii. Ce se întâmplă acum cu Spitalul de Recuperare Borşa?! Vom încerca să aflăm într-un scurt popas jurnalistic, iniţiat de redacţia săptămânalului „Viaţa medicală“.
 
   Cu 405 paturi şi 498 de posturi ocupate (între care 28 de medici, 195 de cadre medicale medii, 63 de infirmiere, 84 de îngrijitoare, spălătorese, brancardieri, garderobiere, 66 de muncitori, un farmacist, 42 de persoane la Serviciul TESA…), având anual circa 14.000 (14 mii) de pacienţi externaţi în spitalizare continuă şi un procent de 0,34 pacienţi internaţi şi transferaţi către alte spitale, cu o încărcare de 512 bolnavi internaţi/medic, 74 de bolnavi internaţi/asistentă medicală şi 228 de bolnavi internaţi/infirmieră (indicatori medicali pentru anul 2008), Spitalul de Recuperare Borşa rămâne una dintre unităţile reprezentative pentru judeţul Maramureş şi pentru reţeaua medicală din România. Secţiilor clasice de Chirurgie, Cardiologie, Medicină internă, Obstetrică-ginecologie, Pediatrie li se adaugă Secţia de Recuperare boli cardiovasculare, trei secţii de Recuperare, medicină fizică şi balneologie – I, II şi III, Compartimentul de Primiri urgenţe, ATI, Laboratorul de analize medicale, Laboratorul de Radiologie şi imagistică medicală, Farmacia, cabinetele medicale, celelalte servicii şi compartimente obişnuite în spitalele mari.

  Toate propunerile către Ministerul Sănătăţii au rămas fără răspuns
   Borşa are 59 km de la un capăt la altul. S-a construit mult, dar fără un proiect urbanistic… Baza ar trebui să fie turistică… Din păcate, doar iarna e mai solicitată. Deşi sunt preţuri accesibile … Din cauza distanţelor şi a obişnuinţelor, cei din sud merg către alte staţiuni. N-are nimic valea Prahovei în plus…
   Vin turişti de peste tot: Bistriţa, Cluj, Satu Mare, Suceava, Iaşi. Sunt apoi străinii care vin la schi… Consiliul local s-a implicat în realizarea unui proiect extrem de ambiţios: o pârtie olimpică, parţial din fonduri proprii, restul din fonduri europene…Dar formalităţile au ţinut ani: dacă îl făcea doar primăria era gata de mult… Nici în cazul nostru, al Spitalului, n-ar fi greu, dar e frâna pe care o pune Ministerul. Cofinanţarea! Putem accesa multe proiecte… Da’ ce folos?! Ne-am implicat, ştim ce avem de făcut, am pregătit documentaţii, am înaintat adrese şi propuneri. Degeaba, de fiecare dată ne împotmolim… Trebuie să plătim proiectul, să găsim resurse. Noi nu suntem decât administratorii, nu aveam putere de decizie. Dacă am aparţine de primărie, n-am avea probleme. Până acum eram departe. Avem proiecte, cunoaştem, putem accesa proiecte prin Agenţia Nord-Vest Cluj-Napoca, dar degeaba… Propunerile înaintate Ministerului Sănătăţii, iniţiativele noastre au rămas fără niciun răspuns. (...)

   Puterea tămăduitoare a liniştii şi a omeniei
   Am rămas mai multe zile la Borşa. Vizitarea spitalului, interviul cu managerul actual şi cu alte cadre medicale, scurtele dialoguri cu pacienţi şi aparţinători nu mi-au luat prea mult timp, dar nici nu-mi aduseseră răspunsurile aşteptate. Nu ştiam exact ce anume caut, aveam doar nelămuriri. Undeva, între zidurile unităţii sau în afara ei trebuia să fie şi un punct de plecare, un loc de unde spitalul, pacienţii, medicii să se poată vedea. L-am căutat pe internet, dar n-am găsit decât informaţii seci, relatări de presă lipsite de viaţă. Am parcurs rapoartele de activitate şi textele unor proiecte care nu aşteptau decât sprijin de la forul tutelar ca să poată fi derulate. Or, această „undă verde“, din motive necunoscute, a fost şi este încă mereu amânată. Ministerul Sănătăţii are alte priorităţi. Am vizitat iarăşi spitalul, mai atent de această dată la reacţiile pacienţilor şi aparţinătorilor, la gesturi şi expresii aparent mărunte, surprinse pe memoria digitală a camerei. Am făcut fotografii, am înregistrat frânturi de dialog între personalul din spital şi pacienţi, le-am reexaminat pe îndelete în răcoarea nopţilor, la pensiunea unde fusesem cazat. Fereastra era deschisă, televizorul în surdină transmitea puhoi de nenorociri, se auzea în apropiere susurul râului Vişeu, ce-şi vedea de curgerea lui tulbure. Nicăieri în ţară nu auzisem un râu susurând astfel. Parcă apa lui învolburată ar fi curs chiar prin sufletul meu, antrenând zgura perioadelor de timp obositoare petrecute în Capitală. Şi deodată, s-a făcut lumină. Numitorul comun al celor trăite sau înregistrate era liniştea. O linişte adâncă, aşa cum n-am mai întâlnit până acum în nicio altă aşezare din ţară. Poate că şi dincolo, în zona frecvenţelor joase pe care de obicei nu le percepem conştient, era linişte. Or fi importanţi munţii din jur, ce ecranează oraşul, m-am gândit.
   Sigur, mulţi au rezerve asupra „concubinajului“ între spitale şi administraţia locală. Dar, judecând la rece, este imposibil ca bunul-simţ şi interesele comunităţii să nu triumfe, şi consilierii locali să nu înţeleagă că este în avantajul întregii comunităţi să asigure buna funcţionare a unui spital. Ce om, fie el primar, parlamentar sau consilier nu are nevoie de un medic?! Şi într-o ţară cum este acum România, unde toţi au nevoie de recuperare, o unitate medicală cum este cea de la Borşa este pe drept cuvânt o mină de aur. Aşa încât, aşteptăm cu interes deznodământul acestei poveşti despre recuperarea unui spital de recuperare.
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe