Newsflash
Reportaje

Practica medicală şi dezvoltarea rurală

de Dumitru ŞERBAN - oct. 18 2012
Practica medicală şi dezvoltarea rurală
   De curând, ajuns în cabinetul dlui dr. Romică Coşovanu, medic de familie în comuna Avrămeni (jud. Botoşani), am luat pulsul sănătăţii oamenilor din zonă.
     Cum vă desfăşuraţi activitatea la Avrămeni? Mă refer la clădirea în care funcţionează cabinetul, la aparatură…
   – Întrebarea dumneavoastră vine într-un moment de mare bucurie pen­tru mine. Am primit recent un telefon de la Agenţia de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit Botoşani, despre faptul că un proiect, pe care l-am depus în urmă cu un an şi vreo două luni, a fost selectat pentru a fi derulat în comuna Avrămeni. Acesta va presu­pune o reabilitare din temelii până la vârf a clădirii dispensarului, ceea ce nu s-a mai făcut de ani buni şi era absolut necesar, dar şi o dotare corespunză­toare a acesteia. Pentru moment, funcţionează doar un cabinet de medicină de familie în acest dispensar, care, ca dotare deosebită, are un electro­­cardiograf primit printr-un pro­gram de parteneriat cu Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi. În urma acestui proiect, după reabilitare, va exista şi o parte de dotare a cabinetului, în care se va înfiinţa atât un cabinet de reumatologie-balneofizioterapie, cu o dotare corespunzătoare, cât şi unul de investigaţii – cu un ecograf ultramodern şi toate celelalte dotări, pornind de la oscilometru, holter de tensiune, holter de electrocardiografie, un electrocardiograf. Sperăm să avem şi un cabinet stomatologic foarte bine dotat: cel care funcţionează acum necesită îmbunătăţiri.
   – Care este valoarea proiectului şi când credeţi că va fi finalizat?
   – Într-o săptămână, două, voi semna contractul cu APDRP. Probabil că într-o lună şi jumătate vor începe lucrările, după selecţia prin oferte a constructorului. Proiectul se va derula pe o perioadă de un an şi jumătate, în ceea ce priveşte lucrările de reabilitare şi dotare, urmând ca în următorii cinci ani să se desfăşoare activitatea propriu-zisă. Proiectul are o valoare totală eligibilă de 250.000 de euro. Este o valoare mare, eu voi contribui cu o sumă mare, voi rămâne dator, dar sper ca activitatea care se va desfăşura aici să asigure resursele financiare necesare pentru a putea să-mi achit, ulterior, datoriile către bănci. O altă veste bună pe care am primit-o tot astăzi este faptul că s-a aprobat – tot eligibil şi tot în lista de selecţie – un alt proiect depus de mai multe comune, printre care şi Avrămeni, pentru înfiinţarea unui grup de acţiune locală (GAL). Din acesta fac parte atât cabinetul meu, cât şi Primăria Avrămeni, alături de câţiva investitori privaţi din comună. Sper ca din fondurile pe care acest GAL le va căpăta să existe posibilitatea să dezvoltăm şi o altă activitate medicală sau măcar alte activităţi private pe teritoriul comunei Avrămeni, ceea ce va crea o stare de bine, de creştere financiară a locuitorilor din comună, de care va beneficia şi cabinetul prin faptul că pacienţii vor avea posibilitatea să achite anumite servicii pe care le vom face contra cost.
   – De câţi ani activaţi la Avrămeni?
   – Sunt de douăzeci de ani în comuna Avrămeni. Lucrurile, pentru mine personal, au evoluat, dar cel mai mult sunt legat de pacienţii mei. Pe lângă cei din comuna Avrămeni, am pacienţi şi din comunele învecinate. Vin la serviciu, îmi fac treaba, sunt aici tot timpul şi asigur pacienţilor mei – deşi nu aş vrea să mă laud – o asistenţă medicală de bună calitate.
    – Puteţi estima numărul lor? Care sunt cele mai frecvente probleme cu care se prezintă aceştia la dumneavoastră?
   – Într-o zi în care plouă cu găleata sau sunt minus 30 de grade afară, numărul de consultaţii este mai redus. Sunt zile, cum este perioada aceasta de toamnă, în care pacienţii de multe ori renunţă la o consultaţie sau se tratează cu un algocalmin pentru afecţiuni minore, nu mai vin la cabinet, pentru că au foarte multe lucrări agricole de efectuat. Dar, în foarte multe zile din an, sunt peste 30 de consultaţii pe zi la cabinet. Sunt foarte mulţi copii, de până într-un an, cărora le asigurăm asistenţă medicală, vaccinările de care au nevoie; sunt copiii de la şcoli, cărora le asigurăm asistenţă medicală, asistenţă la vaccin; să nu uităm femeile gravide… Problemele cu care se confruntă majoritatea cetăţenilor o reprezintă resursa financiară: ei vin, suportă rigorile unei consultaţii – pentru că la noi pacienţii sunt consultaţi, nu doar văzuţi din uşă! – după care primesc o reţetă compensată, însă, adesea unii dintre ei nu au resurse financiare să cumpere medicamente, pentru că la valoarea compensată se adaugă o sumă de plată. În situaţia în care se va introduce şi coplata, cu siguranţă că mulţi pacienţi vor fi obligaţi să renunţe la reţetele compensate, la consultaţie, pentru că nu vor avea banii suficienţi pentru aceasta.
   – Nu v-a tentat urbea?
   – Ba da, de multe ori, însă, ca să fiu sincer, veniturile pe care le obţin – având în vedere că aici posibilităţile legale de câştig sunt mai mari – m-au determinat să rămân. Plecam în oraş, la un venit mai mic decât aici, pacienţii erau mai puţini, iar la sat sporurile sunt mai mari decât în mediul urban. Nu pot să fiu ipocrit şi să spun că m-am legat pe veşnicie de aceste locuri. Acum sunt, într-adevăr, legat, însă factorul determinant l-a constituit partea financiară.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe