La 28 iulie 1906, în București, lua ființă prima „Salvare” din România, la inițiativa privată a medicului Nicolae Minovici, sub deviza „Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor”. Echipajul era format din vizitiu și sergenți de oraș instruiți de doctorul Minovici. Practic, România a devenit al treilea stat din Europa cu serviciu de ambulanță, după Olanda și Austria. Salvarea a participat activ în Primul Război Mondial, totalizând aproape 150.000 de cazuri în București și lași.
    În 1931, Nicolae Minovici teoretizează pentru prima oară în lume „împingerea actului medical calificat la locul accidentului”. Salvarea este naționalizată în 1948. În 1995, Stația de Salvare a municipiului București și stațiile de salvare din întreaga țară dobândesc personalitate juridică, devenind Servicii de Ambulanță Județene.
    În toamna anului 2005 s-au pus bazele creării unui Sistem național de urgențe medicale în prespital, format din serviciile publice de ambulanță și SMURD, sistem care s-a legiferat în 2006 prin Legea 95. Astfel, serviciile județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al municipiului București (astăzi Serviciul de Ambulanță București-Ilfov – SABIF) au devenit servicii publice de ambulanță din România, fiind servicii strategice de interes național.

Coincidența de destine

    Anul acesta, Ziua națională a ambulanței a avut o semnificație aparte: Ambulanța din România a împlinit 112 ani de existență, număr de ani identic cu numărul unic de urgență – 112. La 28 iulie, „doamna” de 112 ani și-a sărbătorit venerabila vârstă chiar în orașul Marii Uniri – Alba Iulia. „Am considerat că este normal ca și cu această ocazie să subliniem anul centenar”, spune dr. Alis Grasu, manager al SABIF, cu ocazia Săptămânii porților deschise, eveniment pe care această instituție îl organizează an de an. Anul acesta, SABIF și-a deschis porțile publicului larg în perioada 23–26 iulie. Grupuri de copii de școală sau grădiniță au venit în vizită la sediul central, din București. Așa am aflat cât de interesați sunt micuții vizitatori de tot ceea ce înseamnă ambulanța și de ceea ce se întâmplă acolo.
    Andrei (șapte ani), unul dintre copiii sosiți cu grupul de la o grădiniță privată din Capitală, spune: „Am fost mereu curios să văd ce se întâmplă într-o ambulanță (...) M-am urcat într-o ambulanță și mi s-a părut foarte interesant că acolo pot exista atâtea lucruri”. Simona Cristea, cadrul didactic care a însoțit grupul, spune că aceste vizite sunt bune pentru copii, deoarece „este foarte bine ca, de mici, copiii să își aleagă o cale și să vadă din tot mai multe locuri ceea ce este important. Majoritatea copiilor vor să devină doctori și mi s-a părut o oportunitate perfectă această Săptămână a porților deschise de la Ambulanță. În acest fel, ei pot să vadă și să înțeleagă ce este o ambulanță, să vadă ce conține în interior, să discute cu oamenii, să le pună întrebări celor care lucrează aici”.

Speranțe pentru serviciile de urgență

    La 112 ani de la înființare, flota națională a serviciilor de ambulanță din România este formată din 2.090 de ambulanțe de tip C2, B1/B2, ACD, A1/A2 și șapte șalupe medicale, iar personalul nu depășește 11.000 de angajați. Potrivit managerului SABIF, în anul 2017, serviciile de ambulanță au intervenit la peste 3,5 milioane de cazuri de cod roșu, cod verde, consult la domiciliu, transport asistat și transport neasistat. Din păcate, spune acesta, începând cu anul 2013, odată cu trecerea finanțării integrale de la bugetul de stat, serviciile de ambulanță au pierdut aproximativ 3.000 de posturi, care erau vacante în statele de funcții: „Doar la București s-au pierdut 688 de posturi, care erau vacante printr-o politică nefavorabilă serviciilor de urgență, când ani de-a rândul nu s-a putut angaja decât un singur om la șapte oameni plecați din instituție”.
    În prezent, serviciile de ambulanță se confruntă cu „un mare deficit de personal în toată țara, dar cel mai mare deficit este la nivelul regiunii București-Ilfov”, spune Alis Grasu. Acest deficit de personal este calculat conform unui act normativ în vigoare doar la populația declarată statistic. În realitate, ca în orice capitală europeană, în București și în zona Ilfov, populația prezentă în fiecare zi este cu aproape un milion de persoane peste populația declarată statistic: „În realitate, deficitul de personal raportat la populația deservită este de peste 50% la SABIF”. Printre cei care se adaugă populației declarate statistic sunt: elevi, studenți, populație care vine să lucreze în București, rezidenți, oameni fără acte, turiști și alte categorii.
    Neajunsuri sunt reclamate și în ceea ce privește flota auto a serviciilor de ambulanță – într-o proporție de peste 75%, mașinile și-au îndeplinit deja norma de casare: „Se fac eforturi financiare foarte mari pentru menținerea lor în parametri tehnici normali, astfel încât să nu pună în pericol nici pacienții, dar nici personalul care lucrează pe ambulanțe”, spune dr. Alis Grasu.
Apare o rază de speranță anul acesta, adaugă ea, deoarece „sunt în curs de derulare două licitații, una la nivel național, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, unde vor fi achiziționate aproximativ 500 de ambulanțe pentru serviciile de ambulanță și serviciile SMURD”. Este vorba
despre un acord-cadru care se va derula pe o perioadă de patru ani, prin care se speră ca mare parte din parcul auto al serviciilor de ambulanță și SMURD să fie reînnoit. Pentru anul acesta speranțe sunt pentru cele 500.
    A doua licitație la care s-a referit Alis Grasu se derulează la nivelul primăriei municipiului București: „SABIF va fi dotat cu 106 ambulanțe de urgență”. Dacă acum numărul ambulanțelor de urgență din București și Ilfov este 108, cele 106 care ar urma să doteze instituția reprezintă „o gură mare de oxigen”. Se speră ca, până la sfârșitul acestui an, 75% din ele să ajungă deja la SABIF, având în vedere că „procedura este la final”, spune managera instituției.
    E suficient acest lucru pentru serviciile de urgență din prespital? Alis Grasu spune că nu, pentru că este nevoie și de personal suplimentar. În primă instanță, spune aceasta, ar fi nevoie stringentă de 100 de persoane în plus doar la SABIF: „Ne-am gândit la 50 de ambulanțieri și 50 de asistenți medicali, astfel încât să putem înscrie, în București și Ilfov, 11 echipaje în plus în fiecare zi, pe fiecare tură”. În prezent se reușește înscrierea a 49–50 de echipaje zilnic (între 45 și 53 de echipaje): „53 este cazul fericit, 45 este cazul de avarie”.

Pledoarie pentru voluntariat

    De ani întregi, conducerea SABIF s-a concentrat și pe dezvoltarea activității de voluntariat, pentru suplinirea lipsei de personal. Voluntarul reprezintă două mâini în plus, mai ales atunci când este vorba de cazuri grave și foarte grave. „Voluntarul nu numai că devine un ajutor real pentru echipajele noastre, fiind un membru în plus în echipaj, dar cu acest program de voluntariat ne-am propus să schimbăm atitudini. Atitudini la modul general. Acești voluntari trăiesc și ei în societate, au familii și le pot transmite și celorlalți din valorile morale pe care le obțin aici”, completează șefa
SABIF.
    Ca să devină voluntar în cadrul acestei instituții, candidatul trebuie să fi împlinit deja vârsta de 18 ani și să parcurgă un proces complex de selecție: test de cultură generală (mai ales de anatomie), un interviu și, pentru cei care au fost selectați, un program de pregătire. Interviul, potrivit managerului SABIF, își propune să departajeze persoanele altruiste, empatice, doritoare să facă voluntariat pentru a-și ajuta semenii, de cei care doresc doar să își îmbogățească CV-ul: „Pe aceste persoane [din urmă] dorim să le identificăm și să le lăsăm să facă voluntariat în altă parte”.
    Următorul pas este participarea la un curs de suport vital de bază și de prim ajutor, defibrilare etc. Doar după absolvirea acestui curs, candidatul va urma procedura legală pentru a deveni voluntar: încheierea contractului de voluntariat, examenul de medicina muncii, protecția muncii, fișa de post etc.
    Odată parcurse aceste etape, voluntarul este repartizat, conform regulamentului, să lucreze în diferite tipuri de echipaje, în funcție de nivelul de pregătire. De menționat că pe mașinile de tip C (cea mai performantă autosanitară) lucrează doar voluntari care au absolvit cursul de suport vital avansat (acesta se face după un an sau doi de practică și îl fac doar cei care au ajuns la un nivel de cunoștințe și de practică avansat).
    Nayyerani Reza este un tânăr student la medicină care a parcurs toate aceste etape, iar acum este în al patrulea an de voluntariat la SABIF. A început voluntariatul în același timp cu facultatea. El spune că a dat examenul de admitere la medicină din dorința de a salva cât mai mulți oameni și atunci s-a întâlnit cu cineva care era voluntar aici de câțiva ani. „Acesta mi-a explicat cam ce se întâmplă aici și mi-am dat seama că pot să fac și eu această activitate în timpul liber, care să îmi aducă experiență, să văd cât mai mulți oameni, să îi ajut din punct de vedere medical sau chiar psihologic. Sunt mulți oameni care au nevoie de îndrumare, de sfaturi. Chiar și să stai lângă ei le este suficient să se simtă mult mai bine.” El este convins că voluntariatul pe ambulanță îl ajută să capete stăpânire de sine, să pună în practică ceea ce învață la facultate: „Facultatea este 90% teorie. De-abia în anii clinici, anii mai mari, începi să capeți noțiuni practice. Făcând asta din anul întâi, eu de atunci am început sa acumulez lucruri practice”, mai spune voluntarul.
    Avantajul pe care acesta îl vede în activitatea de voluntariat pe ambulanță este că poate interacționa direct cu pacientul, poate învăța lucruri practice de la medicii și asistenții medicali cu care lucrează: „Practic, vezi pacientul de la început. Nu știi nimic despre el, primești doar niște informații minime despre cum se simte și începi să investighezi cât mai multe lucruri despre el, până când îl predai la spital, iar acolo poți să afli ce se va face ulterior”. De menționat că, pentru a-și păstra acest statut, voluntarul trebuie să facă minimum trei gărzi pe lună.

Eroul din noi

    O altă direcție către care, de această dată, Societatea de Salvare București s-a îndreptat este programul „Există un erou în fiecare dintre voi”. Spre deosebire de voluntarii de pe ambulanță, acești „eroi” sunt instruiți să facă ceea ce practic ar trebui să știe să facă orice persoană fără pregătire medicală: să asigure suportul vital de bază, să știe să ofere primul ajutor, să folosească un defribilator automat etc.
    După absolvirea cursului de prim ajutor, acești voluntari își declară telefonul –smartphone (Android sau iOS) pe care au instalată aplicația. Atunci când pe o rază de 1.000 de metri din punctul în care ei se află a sunat o persoană la 112 sau cineva a sunat pentru ea la acest număr că are nevoie de ajutor, voluntarii primesc o alertă. Conform programului, aceștia trebuie să ajungă la locul respectiv în cinci minute de la momentul la care au primit alerta: „merg acolo, evaluează repede persoana, dacă este în stop cardiorespirator încep manevrele de bază de resuscitare și roagă pe cineva să sune la 112, să spună că el este voluntarul din «Există un erou», este acolo, pacientul este în stop și să dea eventual amănunte legate de locație, cât de repede se poate ajunge etc.”, explică dr. Alis Grasu. Ea spune că o problemă destul de serioasă la aceste cazuri în loc public este că oamenii se pierd la telefon, nu știu să spună cu exactitate puncte de reper și în multe situații se pierde timp căutând persoana căreia i s-a făcut rău în loc public.
    Alerta către acest voluntar nu conține date personale, ci doar vârsta cu aproximație, sexul și locul unde se află. Mai mult, fiecare voluntar are două numere de telefon de la dispeceratul SABIF unde poate suna direct să anunțe medicul coordonator sau șeful de tură, să spună dacă a găsit sau nu pacientul, care este starea lui: „Este bună, respiră, l-am pus în poziție laterală de siguranță, aștept să vină echipajul”. Spune ce a făcut, iar dacă este nevoie primește și o îndrumare.
    Andreea (20 de ani) este de doi ani voluntar în acest program, deși de câteva zile a devenit voluntar cu acte în regulă și pe ambulanță. Ea este convinsă că acest program este un avantaj foarte mare atât pentru pacient, cât și pentru echipajul medical, pentru că „ajungi foarte repede la pacient, în condițiile în care, în câteva minute, starea acestuia se poate degrada foarte tare și poți interveni”.
    Andreea a urmat un an cursurile facultății de biologie, dar la momentul discuției noastre deja aflase că a promovat examenul de admitere la una dintre facultățile UMF „Carol Davila”. Ea povestește cum la un moment dat se afla în afara zonei București-Ilfov (deocamdată doar aici este implementat programul „Există un erou în fiecare dintre voi”) și a ajuns la locul unde o motocicletă accidentase un biciclist: „Biciclistul avea o hemoragie puternică, iar oamenii prezenți acolo spuneau «nu atingeți că îi faceți mai rău» în loc să oprească hemoragia cu un pansament, cu o cârpă curată. Era deja apelat 112, dar pur și simplu se uitau, iar balta de sânge era foarte mare, semn că biciclistul pierduse deja foarte mult sânge. Am oprit hemoragia până la sosirea ambulanței și mai departe a fost preluat de echipajul sosit”. Andreea spune că o pasionează această activitate pentru că poate ajuta oamenii și astfel va putea învăța și ea, pe partea de comunicare, psihologia pacientului.

Gânduri pentru viitor

    Dr. Alis Grasu consideră că șansa pentru a asigura o asistență medicală, în urgență, de bună calitate o reprezintă dotările tehnice, care trebuie să fie corespunzătoare, dar și un personal suficient și bine pregătit. Pentru aceasta, spune ea, „ne propunem ca în viitorul nu foarte îndepărtat să creștem capacitatea de formare profesională a serviciilor de ambulanță din București-Ilfov prin dezvoltarea unor centre de pregătire profesională cu toate dotările necesare și cu un număr corespunzător de instructori”.