Interviu cu Vlad Voiculescu și Marius Ungureanu
Până ce anumite obiceiuri se vor schimba
– Dacă au fost deja aprobate măsurile noi
privind prevenția și controlul infecțiilor nosocomiale, au început să vină date
din țară?
– Da, avem deja un prim set de date pe care
le-am putut compara cu cele de anul trecut și am observat o creștere a
raportării infecțiilor nosocomiale. Cred, totuși, că trebuie să treacă mai mult
timp până ce anumite obiceiuri se vor schimba și raportările vor fi apropiate
de cele reale. De asemenea, trebuie găsite mecanisme pentru încurajarea
activităților de dezinfecție și de renovare masivă, acolo unde este cazul. A
fost cazul, de exemplu, la secția de terapie intensivă de la Spitalul de arși.
Așa cum s-a procedat acolo cu siguranță că trebuie procedat în mai multe
spitale din țară.
– Bine, Spitalul de arși rămâne oricum cu o
problemă majoră, anume că este spital monospecialitate.
– Din păcate, încă suntem tributari
modelului sovietic. Există încă multe spitale monospecialitate în țară – numai
dacă ne uităm în București și găsim multe exemple. Pacienții suferă din cauza
aceasta.
– Exact, o arsură survine adesea în cadrul
unui politraumatism.
– Așa este, iar pacienții merg întâi către
un spital multidisciplinar, înainte de a ajunge la Spitalul de arși. Da, așa
cum este în acest moment, Spitalul de arși este cu siguranță departe de ideal.
La construcția oricărei infrastructuri noi de spital multidisciplinar, va
trebui să fie luată în considerare și îngrijirea pacienților cu arsuri.
O hârtie de turnesol pentru sistemul sanitar
– Revenind la planul național de prevenire
și control al infecțiilor nosocomiale, nu exista unul? Nu funcționa sau ce s-a
întâmplat?
– Infecțiile nosocomiale nu sunt altceva
decât o hârtie de turnesol pentru sistemul nostru sanitar. Ne arată cât de mult
timp ne-am mințit, cât de mult timp am ascuns mizeria sub preș, în ce măsură
regulile – bune, rele, cum sunt – sunt cunoscute și respectate, în ce măsură
mecanismele de control ale statului sunt într-adevăr funcționale. În principiu,
vorbim aici de lucrurile de bază – modul în care se face curățenie în spital,
cum sunt echipate secțiile, de la plase la geamuri până la mopul pe care îl
folosește femeia de serviciu, dezinfectarea mâinilor de către personalul
medical – și trecem apoi la chestiuni mai complexe, cum e utilizarea judicioasă
a antibioticelor, circuitele funcționale din spital etc.
– Planul e doar o hârtie care să ne
încurajeze, dar suntem foarte departe de ce ne dorim.
– În principiu, nu poți rezolva din birou
problemele din întregul sistem sanitar. Primul pas este un set clar de reguli
și o comunicare adecvată. După care ai nevoie ca acele reguli să fie respectate
și ai nevoie de autorități puternice, de instituții puternice, care să verifice
respectarea acelor reguli.
Instituțiile trebuie întărite
– Măcar autoritățile puternice le avem?
– În volumul Why Nations Fail reiese
clar un lucru: succesul sau insuccesul unei națiuni depinde în mod esențial de
cât de solide sunt instituțiile acelei națiuni.
– E un răspuns ocolit, dar tot un răspuns
este.
– Da. Instituțiile statului român trebuie
profesionalizate, trebuie întărite. Ne-a spus cineva, la un moment dat:
„Întăriți-vă statul!”. Exact asta trebuie să facem. Ministerul Sănătății și
instituțiile din subordine nu fac notă discordantă.
– Că vorbim de Ministerul Sănătății și de
instituțiile din subordine, s-a schimbat ceva în astea șapte luni în zona
infecțiilor nosocomiale?
– Da, cu siguranță, mai multe. Dincolo de
seturile de reguli pe care le-am produs aici și de mecanismele de raportare, a
fost întărită și Inspecția Sanitară de Stat, practic printr-un alt mod de
funcționare, cu atribuții crescute pentru conducerea de la București. Atenția
pe care instituțiile din subordinea ministerului – Institutul Național de
Sănătate Publică, direcțiile de sănătate publică, Inspecția Sanitară de Stat –
o acordă infecțiilor nosocomiale este semnificativ mai mare decât înainte. De
aici se poate începe: pe de o parte un set de reguli, pe de alta o atenție
sporită din partea celor care implementează și a celor care verifică
respectarea regulilor.
Să știi cum și să ai cu cine
– Într-o investigație de acum trei ani,
„Viața medicală” arăta că există județe în țară unde se înregistrează zero
infecții nosocomiale într-un an. Era clar că datele respective nu corespund
realității. Dar, o altă problemă semnalată de acea investigație, era faptul că
nu sunt suficient de mulți medici epidemiologi sau de alte specialități
implicați în prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale. S-a schimbat ceva
între timp?
– Orice vrei să faci pe lumea asta, trebuie
să știi cum și să ai cu cine. La capitolul „să ai cu cine”, cu siguranță avem o
problemă majoră, cea pe care ați menționat-o. Ține de numărul de infecționiști,
de epidemiologi, de microbiologi pe care îi avem și lucrurile trebuie să se
îmbunătățească în această privință. Un pas pe care l-am făcut este
reintroducerea specialității de microbiologie medicală în oferta de la
concursul de rezidențiat, dar mai sunt pași de făcut. Este nevoie să încurajăm
tinerii absolvenți să meargă către aceste specialități, care au devenit un fel
de cenușărese.
– La partea de „să știi cum”, Ministerul
Sănătății a primit sprijin de la European Centre for Disease Prevention and
Control (ECDC). În ce a constat?
– Echipa ECDC a fost invitată în România la
începutul mandatului și am avut o evaluare a problemelor cu care ne confruntăm
în sistem și am primit câteva sfaturi din partea experților ECDC, sfaturi pe
care le-am și publicat, de altfel. Pe primul loc acolo era dezinfectarea
mâinilor în spitale, motiv pentru care am și pornit apoi campania „Mâini curate
în spitale”.
Vaccinurile, igiena și antibioticele
– De fapt două din campaniile pornite de
MS, chiar dacă mai aproape de iarnă, au fost pe tema aceasta.
– Dacă ne uităm la cum a evoluat medicina,
durata medie de viață a crescut cu câteva zeci de ani datorită progreselor
înregistrate. Printre lucrurile bune care au făcut posibil acest salt se numără
vaccinurile, igiena și antibioticele. Ei bine, cred că nu ar trebui să le
pierdem. La antibiotice este o discuție separată, dar tot foarte importantă.
Noi am lansat campanii de informare pentru fiecare din aceste subiecte și
sperăm să aibă efect nu doar pe termen scurt, ci și pe termen mediu și lung, să
fie reluate și încurajate mai departe.
– Pentru prevenirea infecțiilor
nosocomiale, datele existente și recomandările organismelor internaționale
indică gestul cel mai important: spălatul pe mâini. În schimb, în România, în
special în urma scandalului de la începutul anului, s-a indus cumva impresia că
biocidele sunt principala problemă a sistemului de sănătate. Când ați fost
numit în funcția de ministru al sănătății, aceasta era chestiunea zilei.
Subiectul nu a fost închis, dar unde s-a ajuns cu concluziile?
– Calitatea biocidelor și modul în care sunt
ele utilizate constituie un aspect important în combaterea infecțiilor
nosocomiale, fără îndoială.
– Dar discuția din spațiul public a fost
una disproporționată.
– Inflamarea unui subiect sau a altuia nu
ține neapărat de date statistice sau de importanța reală a unui fenomen sau a
unui element. Biocidele însă sunt importante. Aveam, pe de o parte, o problemă
de reglementare și, pe de altă parte, o problemă de control. Problema de
reglementare a fost soluționată și, la acest moment, avem una din cele mai
stricte reglementări din Europa, iar problema de control a fost, de asemenea,
abordată și toate produsele biocide trebuie controlate și trec printr-un proces
de acreditare într-un laborator la rândul lui acreditat.
Deschizi geamul și aprinzi lumina
– Predecesorul dv. de la Ministerul
Sănătății a avut ca principală activitate stingerea „incendiilor”. Au fost mai
multe: Hexi Pharma, cazurile de sindrom hemolitic uremic la sugari. S-a
schimbat abordarea în mandatul dv.? Din stingerea de incendii ați trecut la
construcție? Sau la peticire?
– Când intri într-o cameră și ai peste tot
lucruri aruncate, este haos și miroase urât, primul lucru pe care îl faci este
curățenia, deschizi geamul, aprinzi lumina. Duci gunoiul. Apoi te gândești cum
să faci locul mai frumos. Din păcate, timpul nu are răbdare cu noi, așa că a
trebuit să facem câte puțin din toate. Dar nu am uitat niciodată că nu poți
construi pe mizerie, pe o bază care nu are legătură cu valorile în care credem
și pe care vrem să se așeze societatea noastră. Am avut scandalurile și
problemele noastre, pe care cred că am putut să le gestionăm bine, în special
datorită unei echipe relativ largi, dar și foarte motivate, care m-a însoțit la
minister. Mi-am făcut timp și pentru a face ordine, dar și pentru a construi,
mai ales acolo unde timpul nu mai avea răbdare. Condiționalitățile extante
aveau deadline în decembrie anul acesta. Trebuia să începem pregătirea
spitalelor regionale și ne bucurăm că am reușit să facem acest lucru. Am făcut
selecția terenurilor, un proces destul de anevoios, dar și semnarea acordului
cu Banca europeană de investiții. La fel a fost și cu pregătirea proiectelor de
parteneriat public-privat.
Puncte critice ale sistemului
– Dincolo de câteva proiecte, pe care le-am
discutat deja, senzația a fost că nu ați putut face o reformă structurală, că
nici măcar Ministerul Sănătății nu ați putut să îl reformați. Și ați făcut
micromanagement, intervenții foarte punctuale dar care nu rezolvă problemele de
sistem.
– Problemele sistemului sanitar din România
nu pot fi rezolvate în întregime în șapte luni de zile, asta e sigur. Cred că
am atins însă câteva puncte critice ale sistemului.
– Cele legate de accesul la medicamente,
politica proiectelor mari de infrastructură, depolitizarea managementului de
spital, impunerea anumitor criterii de integritate, stabilirea de reguli și
asigurarea respectării lor în sistem. Și aș menționa aici ceea ce am reușit să
facem pentru medici. Amintesc creșterea veniturilor, a salariului de bază, de
la 1 august 2016, și apoi plata semnificativ mai bună a gărzilor începând cu 1
octombrie, dar și reglementarea timpului de lucru – repausul după gardă.
Recunoașterea vechimii în muncă pentru gărzi...
Planul național de resurse umane
– Ar fi de amintit și planul național de
resurse umane.
Marius
Ungureanu: – Planul multianual pentru dezvoltarea strategică a
resurselor umane în sănătate cuprinde toate aceste lucruri, pentru că ele nu ar
avea rost dacă ar fi luate disparat. Vedem unde s-a ajuns în momentul de față
pentru că nu a fost o abordare strategică. Da, este nevoie să crești
veniturile. Da, este nevoie să îmbunătățești condițiile de lucru. Dar, atâta
vreme cât nu ai un inventar complet al tuturor problemelor și nu știi în ce
direcție mergi, nu cauți soluții tocmai pornind de la acele probleme, atunci
rezultatele nu vor fi cele optime. Planul tocmai de la această premisă
pornește, am făcut o analiză a deficiențelor legate de personalul medical din
România și apoi, pe baza acestor probleme, am identificat o serie de măsuri pe
patru arii strategice mari: guvernanța resurselor umane, formarea personalului
medical, gestionarea personalului medical și motivarea cadrelor medicale.
Practic, toate măsurile adoptate în această perioadă se încadrează în aceste
arii. Creșterea plăților pentru gărzi se încadrează la motivare. La fel,
măsurile luate pentru protejarea personalului medical.
– Dar apropo de decizia de a cere
jandarmilor să patruleze prin unitățile medicale, acestea oricum erau obligate
să aibă contracte pentru servicii de pază și protecție.
Marius
Ungureanu: – Este eterna noastră problemă: avem reglementări, dar
ele nu sunt implementate.
Vlad
Voiculescu: – Mai mult decât atât, în anumite spitale, reprezentanții
firmei de pază pur și simplu nu sunt destul de convingători. Atunci, e bine de
știut că jandarmii sunt aproape.
– Nu puteau fi și până acum?
Vlad
Voiculescu: – Jandarmeria are definite obiectivele la care
patrulează. Acum au fost introduse și unitățile sanitare pe lista acestor
obiective. De asemenea, instrucțiunile sunt ca ei să fie disponibili, atunci
când își organizează traseul, acesta trebuie să treacă și prin zona spitalului.
Astfel, dacă se întâmplă ceva, jandarmii pot fi disponibili rapid.
Marius
Ungureanu: – Măsurile pe care le-am putut lua sunt cele care
remediază lucrurile pe termen scurt. Pentru a adresa cu adevărat problemele
structurale, este nevoie de măsuri pe termen mediu și lung și ele sunt cuprinse
în planul de dezvoltare a resursei umane. Aici vorbim de planificarea nevoii de
resurse umane, bazată pe date, pornind de la morbiditate, de la nevoile de
sănătate ale comunităților, de la numărul personalului medical dintr-o anumită
specialitate, corelat cu emigrația și cu pensionarea, deci cu ieșirile din
sistem. O asemenea metodologie nu exista, până acum lucrurile s-au făcut ad-hoc
și acesta este unul din motivele pentru care România, deși produce anual câteva
mii de absolvenți de medicină, are deficite majore: mai mult de un sfert din
posturile de medic din țară sunt vacante.
