Newsflash
Reportaje

Școala de la Cluj

de Prof. dr. Iurie ACALOVSCHI - dec. 28 2015
Școala de la Cluj
     În România, dezvoltarea învățământului de specializare în ATI a început la Spitalul Clinic Fundeni din București. După recunoașterea anesteziei ca specialitate independentă și înființarea secundariatului de trei ani, începând cu 1959 au fost organizate cursurile de specializare cu durata de un an la Fundeni. Ulterior, aceste cursuri au fost organizate și la Cluj și Iași, iar mai târziu la Timișoara și la Târgu Mureș. În primii ani, conducerea cursului a fost încredințată șefilor de clinici chirurgicale în care se desfășura. La Cluj, primul curs a fost organizat în perioada 1 noiembrie 1960 – 30 septembrie 1961 la Clinica Chirurgie I, iar responsabil a fost profesorul Aurel Nana. Tot la Clinica Chirurgie I mi-am efectuat internatul, între 1961 și 1963, împreună cu colegul Emil Cardan, pentru ca în 1964 să fim încadrați amândoi la Institutul de Medicină și Farmacie, în calitate de preparatori la catedrele Chirurgie III, respectiv Chirurgie I. Astfel, de la început am fost implicați în organizarea cursurilor de specializare și perfecționare ATI.
     Pentru propria perfecționare în specialitate, am participat amândoi la cursurile organizate la Spitalul Fundeni. Aici, sub conducerea profesorului Litarczek fusese deja înființată prima disciplină ATI din țară, în cadrul Institutului de Perfecționare a Medicilor și Farmaciștilor. A fost pentru noi o șansă unică, de a beneficia de îndrumarea profesorului Litarczek și a echipei sale (Ion Cristea, Aurelia Bălan, Radu Simionescu). A fost și prilejul începerii unei viitoare colaborări cu profesorul Litarczek pentru dezvoltarea unui învățământ de anestezie performant la Cluj.
     Deși oficial cursurile ATI erau coordonate de șeful catedrei de chirurgie, la început de profesorul Aurel Nana, la Clinica Chirurgie I, iar din 1973, de profesorul Cornel Toader, la Clinica Chirurgie III, contribuția noastră, a fiecăruia în catedra sa, a fost esențială. După 1982, ni s-a încredințat oficial responsabilitatea organizării cursurilor de specializare și perfecționare, pentru care am obținut un ajutor permanent din partea profesorului Litarczek. Anual, acesta accepta să vină la Cluj ca să țină cursuri pentru medicii secundari, pe tematica în care noi nu aveam încă suficientă expertiză. De cele mai multe ori își prelungea șederea timp de două săptămâni, perioadă în care petreceam mult timp împreună și am învățat cu toții să îl cunoaștem și să îl prețuim. Era găzduit de prietenul său dr. Liviu Roman, care conducea secția ATI a Institutului Oncologic din Cluj.
     Știind că iubește natura și că este un împătimit al drumețiilor, organizam cu aceste ocazii ex­cursii în împrejurimile Clujului. Ni se alăturau colegii anesteziști din Cluj și o parte dintre cursanți. Am vizitat împreună Cheile Turzii, Valea Arieșului, cabanele montane de la Mărișel, Beliș, Someșul Rece. Profesorul Traian Chirileanu, care conducea Clinica Chirurgie III, îl invita frecvent acasă, unde l-am însoțit de fiecare dată. Pentru mine, a fost un privilegiu să asist la conversații de înalt nivel, pe teme care arătau cultura enciclopedică remarcabilă a interlocutorilor. Prezența profesorului Litarczek era și un bun prilej pentru organizarea unor serate, la care ieșea de fiecare dată în evidență talentul său de bun dansator.
     Apoi, la inițiativa dânsului, am fost și noi invitați să ținem periodic câte un curs la Disciplina ATI Fundeni, unde din anul 1979 Litarczek fusese avansat profesor universitar.
     După 1990 au fost create catedre independente de ATI la majoritatea universităților de medicină, inclusiv la Cluj. Deveniți autonomi, am avut posibilitatea să finalizăm teze de doctorat, să organizăm cursuri de educație medicală continuă în ATI și manifestări științifice, unele cu participare internațională. Au fost tot atâtea noi prilejuri de a-l avea ca oaspete pe profesorul Litarczek. Foarte importantă pentru noi a fost și prezența sa în comisia Societății Europene de Anestezie și a boardului european de Anestezie – UEMS, care în 1996 a acreditat catedra noastră pentru nivelul european de instruire în anesteziologie.
     În preajma împlinirii a 90 de ani de viață și a peste 65 de ani de activitate neîntreruptă pentru progresul anesteziologiei românești, toate generațiile de anesteziști din Cluj, care l-au cunoscut și l-au prețuit, îi urează profesorului Litarczek un călduros „La mulți ani!“.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe