Are
un nume greu de pronunțat, așa că toată lumea îl știe de sir
Venki.
Fără să facă în vreun fel caz de importanța funcției pe care o
ocupă, de președinte al celei mai prestigioase academii din lume –
Royal Society – sau de premiul Nobel pentru chimie pe care l-a
câștigat în 2009 pentru studiile privind structura și funcția
ribozomilor, Venkatraman
Ramakrishnan
este preocupat de soarta științei și a cercetării.
Ca
președinte al Royal Society, a fost pus în fața faptului împlinit
odată cu anunțarea rezultatelor votului pentru Brexit, mai ales că
Marea Britanie este principala beneficiară a fondurilor europene
pentru știință.
Indiferent
de ce rezervă viitorul din punct de vedere politic, exemplul
personal al lui sir Venki este probabil un model de succes pentru
mulți alți cercetători. Născut (1952) și crescut în India, cu
excepția unui an petrecut la Adelaide, în Australia, Ramakrishnan
s-a mutat în SUA după absolvirea facultății de fizică din Baroda
și și-a completat studiile la Ohio University, la University of
California, San Diego și la Yale. Aici a lucrat apoi timp de 12 ani,
la Laboratorul național Brookheaven, după care, în 1995, a
acceptat postul de profesor la Universitatea din Utah. În 1999, s-a
mutat în Marea Britanie, la Universitatea din Cambridge.
În
2003 a devenit fellow
al Royal Society și, un an mai târziu, membru al Academiei de
științe a Statelor Unite. A primit numeroase premii pentru
cercetările privind ribozomii, culminând cu premiul Nobel pentru
chimie, în 2009. La sfârșitul lui 2011, a fost înnobilat de
regina Elisabeta a II-a. Din 2015, este președintele Royal Society,
cu un mandat de cinci ani.
Are
numeroase studii publicate în cele mai importante reviste
științifice ale lumii – Nature,
Science, Cell.
Știința
este globală
–
Dincolo de toate surprizele politice ale acestui an sau poate tocmai
din cauza lor, am remarcat o mai evidentă solidaritate a oamenilor
de știință față de evenimentele percepute ca amenințări. Care
ar fi explicația?
–
Știința este globală. Pot da exemplul personal, am trăit pe patru
continente și am făcut cercetare pe două. La fel de adevărat este
și dacă mă uit în laboratorul pe care îl conduc, unde lucrează
sau au lucrat oameni din aproape toată lumea. Dacă vrem să facem
știință de calitate, trebuie să fim competitivi și asta înseamnă
să avem cei mai buni oameni, indiferent de unde sunt ei.
–
În ce fel a schimbat percepțiile votul pentru Brexit?
–
Realitatea este că Marea Britanie este o țară foarte puternică în
știință și faptul că este membră a Uniunii Europene e doar unul
din aspectele pe care oamenii îl iau în considerare atunci când
vin să lucreze aici. Cu siguranță, atunci când eu am luat decizia
de a veni aici, era bine faptul că Marea Britanie era în UE, dar,
sincer vorbind, și dacă nu ar fi fost, eu tot aș fi venit pentru
știința de aici.
–
Și totuși, se va schimba ceva în cercetare după ce Marea Britanie
va ieși din UE?
–
Credem că știința depinde de mobilitate și de colaborare,
indiferent dacă Marea Britanie este sau nu în Uniunea Europeană.
Oamenii de știință – la fel ca în orice alt domeniu – își
doresc o stabilitate a situației. Putem face o paralelă cu
afacerile, un viitor nesigur nu este de dorit. La fel și cu
investițiile în știință.
Eficienți
în cercetare
–
Până acum, în ceea ce privește fondurile europene alocate
cercetării, indiferent de domeniul de specialitate, Marea Britanie
s-a situat invariabil pe primul loc în UE, ca număr de proiecte.
–
Așa este, deși cred că, dacă ne raportăm la populația fiecărei
țări, Olanda are rezultate extrem de bune.
–
Dar, ca număr total de proiecte de cercetare, Marea Britanie a fost
mereu prima. Ce vor face, în viitor, toate instituțiile britanice
obișnuite să obțină fonduri de la Bruxelles? Va putea guvernul
britanic să asigure aceste fonduri?
–
Să nu uităm că fondurile europene constituie aproximativ 10% din
întregul buget alocat cercetării de Marea Britanie. Eu văd
posibile două scenarii. Fie, în timpul negocierilor pe care încă
le așteptăm, se va decide să rămânem în continuare parte la
programul Orizont 2020 – și aceasta ar fi varianta de preferat
pentru cei mai mulți cercetători – fie ieșim din acest program,
o variantă extremă, caz în care vom insista ca guvernul britanic
să asigure fondurile pe care nu le vom mai putea accesa. Și am avea
argumente puternice, pentru că, în ce privește fondurile alocate
pentru știință din produsul intern brut raportat la numărul de
locuitori, suntem deja ultimii dintre țările membre OECD. Suntem,
cu alte cuvinte, foarte eficienți și nu există nicio „grăsime”
pe care să o tăiem, dacă pot spune așa, folosim foarte eficient
banii alocați științei.
–
Cum va arăta viitorul cercetării? În SUA și în Europa
Occidentală, tot mai puțini tineri se îndreaptă către zona de
cercetare, spre știință. În același timp, interesul se menține
crescut în alte zone ale lumii, precum China sau India.
– Știu ce vreți să spuneți, mulți tineri nu se mai îndreaptă
către știință deoarece alte profesii sunt mult mai lucrative. Dar
știința continuă să progreseze și ritmul descoperirilor se
accelerează. Tehnologia progresează rapid și transferul nu urmează
o relație liniară, pentru că știința nu doar contribuie la
progresul tehnologic, ci și profită de pe urma acestuia, astfel
încât se stimulează reciproc. Nu cred că va scădea interesul
tinerilor pentru știință, chiar dacă e adevărat că ei ar putea
veni din alte zone ale lumii. Și în Asia, Japonia este deja o
putere mondială, iar țări precum Singapore, China, Taiwan sau
Coreea progresează rapid în știință.
–
Dar și investesc foarte mult în știință.
–
Asta ar fi singura certitudine pe care o avem, că ai nevoie de bani
pentru a face știință. Dacă Occidentul vrea să rămână
competitiv, trebuie să continue să investească în știință și
tehnologie, nu există alternativă.
Arheologie
și inginerie
–
Cercetarea pe care ați desfășurat-o privind ribozomii a fost una
care a transformat știința și pentru care ați primit premiul
Nobel pentru chimie. Anul acesta, dacă ar fi să alegem ceva
similar, s-a vorbit foarte mult despre CRISPR și editarea genomică.
–
Pentru mine, sunt diferențe majore între cele două descoperiri.
Sunt, de fapt, două tipuri diferite de știință: arheologie,
respectiv inginerie. Arheologia încearcă să înțeleagă cum stau
lucrurile în realitate. Ribozomii sunt molecule străvechi, e ca și
cum ai intra în contact cu o civilizație antică și te-ai întreba
cum a apărut, cum a funcționat etc. Acesta e un tip de știință,
al descoperirilor și al observației. Celălalt tip de știință,
pe care l-am numit inginerie, pleacă de la niște principii
cunoscute cu ajutorul cărora încerci să creezi lucruri noi.
–
Și sistemul CRISPR a avut partea lui de arheologie...
– Aș
spune că CRISPR a fost, la bază, o descoperire de tip arheologic,
despre cum dobândesc bacteriile acest mecanism de editare a
genomului, dar apoi un moment-cheie a fost acela în care
cercetătorii au realizat că sistemul poate fi utilizat pentru a
modifica genomul, pentru a-l corecta sau pentru a introduce gene noi.
Toate aceste lucruri au mai fost făcute înainte, dar sistemul
CRISPR-Cas le face mai ușor de realizat. Poate să pară că
descoperirile acestea s-au produs brusc, dar ADN-ul recombinant și
editarea genomică sunt cunoscute de cel puțin douăzeci de ani.
Înainte de CRISPR, au fost zinc-nucleazele. Acum, că editarea
genomului este mult mai la îndemână, ce putem face? Sunt câteva
lucruri pe care trebuie să le reținem. Întâi, că tehnologia nu
este suficient de precisă încât să afecteze doar situl vizat,
deci va produce efecte și în afara țintei. Acestea însă pot avea
consecințe greu de prevăzut. Tehnologia nu este încă la nivelul
la care să poată fi utilizată chiar pentru orice aplicație. Dar
să presupunem că s-ar găsi rapid o soluție pentru ca metoda să
fie mai precisă, unde am putea să o aplicăm? Sunt foarte multe de
corectat – defecte genetice severe, de pildă, și nimeni nu cred
că ar avea ceva de obiectat. Dar întrebarea următoare ar fi dacă
să corectezi și celulele progenitoare, astfel încât toți urmașii
să fie feriți de defectul respectiv. Mulți ar spune că da, că și
ăsta e probabil un lucru bun. Apoi vor fi oameni care să spună: aș
vrea ca urmașii mei să fie mai înalți sau mai puternici sau mai
blonzi. Și de aici ajungi într-o serie de întrebări etice extrem
de dificile. Cred că suntem la o răscruce și că aceste lucruri
trebuie gândite cu mare atenție.
Putem
decide evoluția noastră ca specie
–
Aveți vreo opinie în privința problemelor etice majore?
–
Eu cred că ideea de inginerie a unor așa-zise trăsături dorite
ridică o mulțime de probleme etice. Ce este acum dorit se poate
schimba în timp, este supus subiectivității, depinde de cultură.
Și ajungem într-o zonă la care trebuie să reflectăm cu multă
atenție. Este, probabil, prima dată când ne confruntăm cu o
situație în care am putea să ne stabilim singuri direcția
evoluției noastre ca specie și chiar nu cred că înțelegem ce
este optim. Mulți biologi vor spune că este optim să avem
diversitate, pentru că nu știm care vor fi condițiile în viitor
și cum va trebui să ne adaptăm. Deci, dacă spunem că o trăsătură
este dorită, presupunem că știm cum va arăta viitorul. Este o
situație ușor periculoasă, dacă mă întrebați.
–
De când tehnologia CRISPR-Cas9 a devenit atât de accesibilă, parcă
s-au mai temperat reacțiile împotriva organismelor modificate
genetic. Opoziția față de CRISPR pare mult mai redusă.
–
Adevărul este că tehnologia de editare a genomului nu a devenit
încă o problemă. Încă este utilizată în principal în
cercetare, aplicațiile au fost limitate. Cred că va trebui să
așteptăm până ce tehnologia va fi adoptată pe scară largă și
apoi vom vedea care va fi spectrul opiniei oamenilor. Vor exista,
probabil, dezbateri și societatea va fi cea care va decide. Nu poate
fi o decizie pe care să o ia doar oamenii de știință, e un acord
la care trebuie să ajungem cu toții, ca societate.
–
Royal Society este implicată activ în acest demers?
–
Da, suntem implicați. Am avut anul trecut și o întâlnire
tripartită, cu National Academy of Sciences (SUA) și cu Academia
chineză de științe, la Washington, din care a rezultat o
declarație comună – tehnica ar trebui să fie permisă pentru o
serie de cercetări, dar nu și pentru modificări ale celulelor
progenitoare. Royal Society va mai organiza discuții pe tema
editării genomului, în care vor fi discutate aspecte tehnice,
aplicații în agricultură, sănătate, dar și problemele etice,
desigur. Sperăm ca, la final, să putem ajunge la un consens
rezonabil.
Armele
nucleare și editarea genomului
–
Dar există, la acest moment, țări în care tehnologia nu este încă
reglementată, iar progresul tehnologic este atât de rapid încât
permite utilizarea acestei metode și în laboratoare mai puțin
dotate.
–
Aveți perfectă dreptate și, în cele din urmă, va fi nevoie de
acorduri internaționale. Nu are niciun sens ca Royal Society să
decidă că, în Marea Britanie, cercetarea se va face într-un mod
foarte controlat, în vreme ce o altă țară să decidă că nu e
interesată de etică și să permită lucruri nu foarte corecte.
Este nevoie de o cooperare internațională puternică. Într-un
sens, lucrurile sunt diferite de armele nucleare, de pildă. Armele
nucleare sunt caracterizate de faptul că ai nevoie de o organizație
de mărimea unei țări pentru a ajunge să dispui de asemenea arme.
În vreme ce editarea genomului se poate face la o scară foarte
mică, de un singur om, grupuri mici. E o altfel de problemă.
–
Practic, nu știm nici dacă nu s-a întâmplat deja.
–
Este posibil, da.
–
Ați vorbit de arme nucleare. Credeți că sistemul CRISPR-Cas9 ar
putea fi folosit pentru crearea unor arme biologice?
–
Nu este foarte relevant. Pentru armele biologice, trebuie să poți
sintetiza orice ADN vrei, incluzând aici orice genom viral. Nu cred
că asta depinde în mod special de CRISPR-Cas, deși orice
tehnologie poate contribui. Probabil că vom discuta și acest aspect
în viitoarele noastre întâlniri, dar problema bioterorismului este
mult mai amplă decât cea referitoare la CRISPR-Cas.
Ribozomii
încă ascund multe secrete
–
Funcția de președinte al Royal Society vă mai lasă loc și pentru
propriile cercetări?
–
Am avut mult mai mult timp înainte de votul pentru Brexit și sper
ca lucrurile să se lămurească mai repede. Altfel, lucrăm în
continuare pe ribozomi, această uriașă mașină de translare. În
prezent, ne concentrăm să înțelegem cum funcționează în
organisme superioare, la om. Cu alte cuvinte, de unde știe
mecanismul ribozomal cum să înceapă translarea și cum să o
finalizeze și cum sunt reglate aceste procese. Organismele
superioare au o reglare foarte precisă a sintezei proteice, pot opri
sau porni brusc sinteza de proteine. Apoi, sunt virusuri care
deturnează ribozomii astfel încât aceștia să transleze numai
genele virale și nu genele gazdei și încercăm să înțelegem cum
funcționează aceste procese. Sunt foarte multe de făcut în
continuare în acest domeniu și cu siguranță vor mai fi mult timp
după ce mă voi pensiona.
–
Pentru ribozomi, a fost nevoie de decenii bune pentru a ajunge de la
microscopia electronică la structurile moleculare pe care le-ați
descris. Care ar putea fi următoarele descoperiri și când?
–
Experții se pricep bine la analiza prezentului, dar deloc la
previziuni. Descoperirile noastre s-au concentrat asupra structurii
și vizualizării ribozomilor. Pentru noi, mari progrese au apărut
în domeniul microscopiei electronice, cu doar doi-trei ani în urmă,
și asta ca rezultat al unor softuri noi. Cred că microscopia
electronică va continua să se îmbunătățească și își va găsi
noi aplicații în următorii ani. Dar, dincolo de asta, ce vrem este
să înțelegem felul în care acționează forțele la nivel
molecular, cum moleculele exercită forțe, cum se mișcă... Mă
aștept să apară studii interesante despre felul în care se
comportă o moleculă sau alta. În fine, metodele computaționale
vor progresa, ceea ce ne va permite să perfecționăm modele ale
unor molecule foarte mari, precum ribozomii, și astfel să anticipăm
modul în care decurg reacțiile sau felul în care moleculele se
deplasează, dinamica acestora. Acestea sunt lucrurile pe care le
consider eu interesante, și mă refer aici numai la aria mea
îngustă. Biologic, trebuie să vedem dacă există ribozomi
specializați, felul în care sunt ei controlați la nivelul celulei,
cum sunt produși – sunt foarte multe probleme.
–
Și suntem departe de a găsi răspunsurile.
–
Așa este, dar este ceva tipic pentru știință. Ai impresia că ai
găsit răspunsul, dar abia ce ai descoperit o mulțime de noi
întrebări.
–
Dacă ne uităm în perspectivă, pentru ribozomi a fost acordat un
premiu Nobel pentru medicină, apoi a fost acordat un premiu Nobel
pentru chimie – următorul ar putea fi un premiu Nobel pentru
fizică? Un nou progres în domeniul structurii?
–
Da, e greu de zis. Eu aș zice că ține mai mult de chimie sau de
biologie.
