Newsflash
Reportaje

Un Robin Hood al medicinii dentare

de Alexandra NISTOROIU - dec. 22 2014
Un Robin Hood al medicinii dentare

Pentru că persoanele seropozitive erau ocolite de medicii dentişti pentru tratamente stomatologice, Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS), condusă de un specialist în medicină dentară, a creat, în urmă cu 17 ani, un cabinet care să ofere tratament gratuit, fără discriminare. Trebuia să fie o soluţie pe termen scurt, până când sistemul ar fi oferit una de durată. În prezent, deşi cabinetul oferă servicii şi populaţiei generale, dr. Maria Georgescu şi echipa sa se întreabă dacă nu cumva însăşi existenţa lui întreţine discriminarea faţă de pacienţii seropozitivi.

 
 
 
În clădirea friguroasă a Casei Presei,  unde se află sediul central al ARAS, o găsesc pe Maria Georgescu, îmbrăcată sport, cu o jachetă roz, părul prins în două cozi împletite şi un zâmbet proaspăt –  pare o adevărată şcolăriţă, în ciuda vârstei sale. Stomatologul articulează cuvintele cu răbdare, lăsându-le timp să îşi producă efectul, ferindu-se de exagerări. Membru fondator şi director al organizaţiei nonguvernamentale, Maria Georgescu îmi povesteşte despre cabinet, un proiect care se autosusţine din încasările de la clienţii plătitori, reuşind să ofere gratuităţi sau reduceri masive persoanelor fără posibilităţi financiare sau celor provenite din grupuri vulnerabile. Sute de persoane seropozitive, oameni ai străzii, orfani, prostituate şi consumatori de droguri primesc aici, în fiecare an, asistenţă stomatologică accesibilă, adaptată posibilităţilor lor financiare.
Cabinetul, care acum funcţionează ca afacere socială, a fost deschis în 1997, cu ajutorul unei finanţări a Fundaţiilor Olandeze, prin intermediul Stichten Kinderpostzegels Nederland. Atunci, ARAS tocmai începuse să dezvolte proiecte şi pentru adulţii diagnosticaţi cu HIV/SIDA: iniţiau grupuri de suport şi ofereau asistenţă socială. Mulţi dintre adulţii cu care lucra organizaţia se plângeau că sunt refuzaţi de medicii stomatologi, odată ce îşi dezvăluiau diagnosticul. Învăţau la consiliere că e bine ca medicul să afle de statusul seropozitiv al pacientului, acesta având obligaţia de a păstra secretul şi, în acelaşi timp, de a lua în considerare infecţia HIV. Aşa s-a născut ideea creării acestui cabinet destinat persoanelor seropozitive, precizează Maria Georgescu.
Cu banii de la olandezi au cumpărat un apartament cu două camere, la parterul unui bloc de pe şoseaua Pantelimon. L-au amenajat şi dotat cu cele necesare funcţionării unui cabinet de medicină dentară şi i-au dat drumul cu un medic şi o asistentă.
Problemele au apărut însă chiar înainte de prima consultaţie. Ca să poată înfiinţa cabinetul într-un bloc de locuinţe, aveau nevoie de aprobări de la toţi vecinii cu care împărţeau un perete. Strânsul semnăturilor a durat aproape un an. „Nu înţelegeau de ce facem noi, ARAS, un cabinet. Am explicat că nu se întâmplă nimic, că avem o scurgere separată de cea generală, se duce direct în stradă, nu se amestecă nimic cu sistemul domestic, dar a durat ceva până i-am convins“, explică Maria Georgescu. La aparatul de radiologie, deşi fusese avizat de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului, au fost nevoiţi să renunţe, pentru că un vecin a refuzat să îşi dea acordul pentru utilizarea lui.
În primul an, la cabinet au fost trataţi doar seropozitivii, gratuit, finanţarea fiind asigurată de Fundaţiile Olandeze. Banii însă s-au terminat, iar nevoile nu dispăruseră. Au extins serviciile, de probă, pentru un an, la populaţia generală, iar cu profitul obţinut au reuşit să îşi susţină în continuare activitatea iniţială.
Primii clienţi au fost colegii din ARAS, rudele şi prietenii medicilor şi vecinii din blocul care găzduieşte cabinetul. Aceştia din urmă, reticenţi la deschiderea unităţii, se bucurau acum de preţurile accesibile: „deveniseră chiar mult prea prietenoşi, nu mai puteam să respirăm de cât de mulţi veneau să îşi rezolve problemele dentare. Şi de la scara vecină. Şi de peste drum…“.
Tot de-atunci, au început să taxeze parţial şi serviciile oferite seropozitivilor, doar dacă situaţia lor materială o permitea.

Minciuna ca metodă de supravieţuire

Când membrii asociaţiei au tras linie după acest an de probă, n-au prea ieşit pe plus, dar stăteau suficient de bine cât să prindă curaj. De-atunci, cabinetul funcţionează pe acelaşi principiu de autofinanţare: veniturile provenite de la clienţii plătitori susţin şi intervenţiile pentru asistaţii sociali ai ARAS. Sunt 16 ani de când formula aceasta s-a dovedit eficientă. În fiecare an, bilanţul e pe minus, dar suma este completată din fondurile asociaţiei, încât proiectul merge mai departe.
Din anul 2000, ARAS şi-a extins activitatea, iniţiind mai multe proiecte dedicate grupurilor vulnerabile, majoritatea vizând prevenirea infecţiei cu HIV în rândul prostituatelor sau al dependenţilor de droguri injectabile. De atunci, cabinetul este deschis şi pentru aceşti pacienţi. Singura condiţie este ca ei să treacă prin serviciul de asistenţă socială al organizaţiei, unde sunt evaluaţi, asistentul social face o mini-anchetă, completează o fişă şi, în final, propune fie gratuitate totală pentru serviciile de medicină dentară, fie un procent de reducere. Ancheta socială este, de cele mai multe ori, minimală, vizitele sunt adesea înlocuite cu telefoane de verificare, dar procesul rămâne un filtru menit să potrivească nevoile cu beneficiarii. „Lucrăm cu nişte oameni care sunt practic supravieţuitori şi au învăţat tot felul de metode de supravieţuire. Iar minciuna este o metodă de supravieţuire!“, mărturiseşte dr. Georgescu. Cam jumătate din pacienţi sunt beneficiari ARAS, restul îşi plătesc integral serviciile. Săptămânal, sunt cam 30 din fiecare categorie. Unii pacienţi preferă acest cabinet pentru că e aproape de ei, alţii datorită preţurilor mici. Iar faptul că există un procent atât de mare de seropozitivi îi face să creadă că personalul de aici ia absolut toate măsurile de precauţie. Şi-apoi, „noi nu stăm călare pe ei“, spune Maria Georgescu. Cine nu poate plăti pe loc intervenţia este păsuit un timp până poate aduce banii, la salariu sau pensie. Se merge mult pe încredere, chiar dacă nu e întotdeauna răsplătită. Numai anul trecut au pierdut 2.000 de euro astfel: „Luăm şi ţepe, unii nu mai vin deloc cu banii, dar zicem: asta e, să fie primit!“.

Fără mănuşi în sânge infectat

Maria Georgescu a terminat Facultatea de Medicină Dentară la Bucureşti, în 1978. Stagiul tot aici şi l-a făcut, dar o bună perioadă de timp nu s-a mai dat niciun concurs în oraş. A găsit un post într-o comună şi, timp de patru ani, a făcut naveta săptămânal. Pleca lunea şi se întorcea vinerea. Se căsătorise şi avea doi copii. În 1985 a reuşit să se angajeze la Institutul de Sănătate Publică. Nu era un post de stomatolog, dar l-a acceptat, ca să rămână acasă. După doi ani, a început să muncească în paralel, câte două după-amieze pe săptămână, la Policlinica Eforie, ca stomatolog. Aici îşi făcuse şi stagiul. Nimeni nu purta atunci mănuşi, nimeni nu auzise de precauţiile universale. Printre pacienţii care veneau periodic se afla un coleg de breaslă: „Un medic cu mobilităţi dentare. I-am făcut extracţii de tot felul. Era tot timpul bolnav; avea o imunitate mică şi nimeni nu ştia de ce“. În august ’91, soţia colegului a sunat-o pe Maria Georgescu să o cheme la înmormântare. Atunci a aflat că bărbatul a murit de SIDA. „Am înnebunit brusc, mi-am adus aminte cât m-am bălăcit eu în sângele lui cu mâinile, fără mănuşi. Iar acasă, curăţam cartofi, mă înţepam…“. Ştia că trebuie să se testeze. Pe atunci însă, rezultatul îl primeai abia la două luni după ce ţi se recolta sânge. Probele mergeau la Institutul Pasteur, în Franţa. Nu se punea diagnosticul în ţară. Ca să nu-i îngrijoreze, nu a spus nimic soţului şi copiilor şi, timp de două luni, a citit tot ce găsea despre infecţia cu HIV şi SIDA. „M-am îmbolnăvit cu capul. Nu exista internet, nu era multă literatură. Un lucru era cert: dacă aveai o leziune oricât de superficială, exista riscul să te infectezi. Aveam nevoie de cineva care să mă sfătuiască. Şi am simţit pe pielea mea cât de important este să ai în cabinet acel confort care să-ţi permită să lucrezi fără frica de a te infecta.“ A suportat aşteptarea împărtăşindu-şi temerile cu două colege de la Institut: una, psiholog, alta, matematician. Fiecare avea o relaţie personală cu virusul HIV, deşi experienţele difereau.  „Aşa de tare mi-au sărit capacele după spaima aia, că în toamnă ne-am apucat să facem statutul asociaţiei“.
Era o perioadă în care societatea civilă din România era discretă spre inexistentă, fusese decimată în timpul comunismului. Mai activau câteva organizaţii (a nevăzătorilor şi a persoanelor cu deficienţe de auz) şi Crucea Roşie, cu care dr. Georgescu colaborase timp de un an, tot pe un program de informare în domeniul HIV/SIDA, desfăşurat în spitalele de boli infecţioase din Bucureşti, Constanţa şi Craiova. Înfiinţarea asociaţiei a durat câteva luni bune, pe-atunci procedura era mai complicată decât în prezent. În 1992, ARAS şi-a început activitatea, cei mai mulţi membri fiind voluntari neplătiţi, inclusiv Maria Georgescu, care, timp de trei ani, a continuat să lucreze la Institutul de Sănătate Publică.

Nimeni nu lucrează singur

La cabinet, acum lucrează trei doctoriţe: două în regim de voluntariat, iar cea de-a treia şi o asistentă medicală sunt plătite. Pentru că există o singură asistentă pe toate turele, atunci când ea lipseşte, una dintre doctoriţe îi ţine locul. Nimeni nu lucrează singur. „În ţară au rămas multe cabinete fără asistentă medicală, ceea ce este extrem de riscant“, explică dr. Georgescu.
Majoritatea tratamentelor stomatologice se pot face aici, inclusiv partea de protetică (aceasta, contra cost, deoarece laboratorul de tehnică dentară nu aparţine ARAS). Momentan, nu se face şi implantologie, deşi există un plan de transformare a unei camere, care acum serveşte drept depozit şi vestiar, într-un al doilea cabinet, pentru chirurgie şi implantologie. Până atunci, pentru intervenţiile chirurgicale mai complicate, colaborează cu un cabinet de pe Calea Moşilor, care nu opreşte pacienţii la uşă, indiferent dacă au HIV sau vreo dependenţă. E drept că acolo nu mai beneficiază de preţuri reduse sau gratuităţi, dar măcar au siguranţa că nu li se va refuza tratamentul.

Consumatorii de droguri au probleme mari cu dinţii 

Am vizitat cabinetul ARAS într-o după-amiază friguroasă de decembrie. Apartamentul, deşi mic, este foarte prietenos. Pe pereţi nu sunt postate diplomele medicilor, ci picturi făcute de copiii seropozitivi prinşi în programele ARAS. Lucrau, pe rând, dr. Georgescu şi dr. Daniela Neacşu, o doctoriţă tânără, angajată şi la un alt cabinet privat. A terminat facultatea acum patru ani, şi-a făcut stagiul aici şi a vrut să rămână în continuare. Are un chip frumos şi o răbdare de invidiat, mai ales atunci când explică pacienţilor procedura sau ce au de făcut mai departe, acasă, astfel încât teama de dentist se cam duce.
Daniela nu crede că munca ei de-aici diferă de cea pe care o face la celălalt cabinet: „Cum lucrez aici, lucrez şi în altă parte. Tratez toţi pacienţii la fel. Cum am învăţat şi în facultate, îmi consider orice pacient ca fiind infectat cu tot ce se poate, îmi iau toate măsurile de precauţie. Poate uneori e mai simplu să ştii că sunt seropozitivi. De exemplu, unii sunt, dar nu ştiu încă şi ai greşi presupunând că sunt complet sănătoşi“.
Diferit însă trebuie trataţi consumatorii de droguri injectabile. În primul rând, pentru ei este nevoie de anestezice mai puternice – cele tradiţionale nu ţin. Apoi, aceştia sunt nişte pacienţi ceva mai dificili: „Sunt agitaţi, nu stau pe scaun. Nu vine unul singur, ci vin cinci cu unul. Intră şi ies pe uşă de câte zece ori, nu stau locului“, explică dr. Georgescu, fondatoarea cabinetului. Îşi aminteşte de mama unuia dintre ei, care a plătit pentru ca fiul ei să poată avea o lucrare de punte totală. Când l-a văzut, femeia şi-a făcut cruce şi a spus: „Acum pot să mor liniştită, băiatul meu are dinţi“. Le-a rugat pe doctoriţe să cimenteze lucrarea, pentru ca el să nu o poată vinde. Se temea, pentru că acesta vânduse deja tot ce aveau prin casă ca să îşi cumpere droguri.
După câţiva ani de consum, cei mai mulţi dintre consumatorii de heroină sau metadonă au probleme grave cu dinţii, „pur şi simplu, dinţi explodaţi“.

Unii oameni văd dincolo de boală, alţii – doar boala

Mulţi dintre pacienţii de azi ai cabinetului sunt copii infectaţi în anii ’90, pacienţi seropozitivi supravieţuitori de cursă lungă. Au avut şi au multe probleme dentare, nu atât din cauza bolii, cât mai ales a tratamentului: „Mulţi ajung să aibă proteze totale. Am copii de 23 de ani cu proteze totale“.
Sunt pacienţi care au trecut prin mai multe scheme terapeutice şi provocări sociale complexe care şi-au pus amprenta pe întreaga lor dezvoltare. Andreea, de exemplu, a fost pe rând beneficiar al organizaţiei, apoi voluntar în proiectele de informare din licee, iar acum munceşte la centrul de asistenţă integrată pentru dependenţii de droguri, deschis de ARAS în parteneriat cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“. De când s-a deschis cabinetul din Pantelimon, Andreea nu a mai mers la alt dentist. Îşi aduce aminte cu amărăciune de experienţele din copilărie: „Dentistul îşi punea două seturi de mănuşi, două măşti, de parcă era robot. Ştiu că îi dădea mamei acasă nişte instrumente speciale cu care să-mi cureţe canalele, să nu mai fie nevoie să merg aşa de des acolo“. Deşi la stomatologie nu mai întâmpină probleme, încă se loveşte din când în când de atitudini discriminatorii când are probleme de sănătate: „Acum patru ani aveam apendicită şi, la Colentina, nu au vrut să se ocupe de mine. Spuneau că nu am apendicită. Până la urmă am ajuns la urgenţă, aproape dădusem în peritonită, iar ei refuzaseră categoric să mă opereze“.
Acum e însărcinată. În urmă cu trei zile, într-o noapte, a ajuns de urgenţă la maternitate, acuzând dureri de abdomen. Doctoriţa de gardă a tratat-o normal, dar asistenta i-a amintit că, de fiecare dată când îşi dezvăluie diagnosticul, oamenii se vor împărţi în două: unii care văd şi dincolo de boală şi alţii care nu mai văd decât boala: „Îi tot zicea răstit doctoriţei să îşi pună mănuşi, ceea ce oricum avea de gând să facă. Apoi i-a zis să pună instrumentarul cu care m-a consultat deoparte, să nu-l amestece cu cele folosite. Doamna doctor s-a enervat şi a întrebat-o: de ce, nu tot la sterilizat merge?“. Deşi reacţiile medicilor uneori nu sunt plăcute, ea preferă să le spună că e seropozitivă, pentru că nu ştie cât de bine se sterilizează instrumentele.
Andreea nu s-a confruntat cu stigmatizarea doar în sistemul medical. Deşi e născută şi crescută în Bucureşti, a avut probleme şi cu accesul la educaţie. A fost nevoită să parcurgă materiile de gimnaziu tot cu învăţătoarea din şcoala primară. Profesorii au refuzat să îi predea. La liceu nu s-a putut înscrie la timp, îl face acum la seral. Între timp, s-a căsătorit şi este însărcinată cu al doilea copil: „Aşa merg la ore, gravidă în şapte luni şi cu celălalt copil după mine, dar nu ştie nimeni. Nu văd de ce le-aş mai zice“.
Alina este pacienta doctoriţei Georgescu încă de când s-a deschis cabinetul. A tot apelat la ea pentru mai multe intervenţii de-a lungul anilor. Uneori a şi plătit, de cele mai multe ori, nu. Acum a venit pentru o urgenţă: o carie urâtă, care îi dă dureri îngrozitoare. A auzit un zvon cum că dr. Georgescu ar fi ieşit la pensie şi s-a speriat. „Am fost disperată, mă simţeam pierdută fără dânsa. Am sunat-o să o implor să vină pentru mine special, deşi ar fi fost o aberaţie dacă s-ar fi pensionat. M-a liniştit şi mi-a spus să vin, că mă strecoară între două programări. (…) A făcut mult bine, să-i dea Dumnezeu sănătate să poată face în continuare.“
La cabinet vin şi oameni din afara Bucureştiului, în special din comunităţi mai mici, în care pacienţii se tem să-şi dezvăluie diagnosticul, iar medicii se tem să nu-şi piardă clientela dacă tratează un seropozitiv. Vin şi oameni din oraşe ca Piatra Neamţ, Baia Mare, Târgu Jiu, care nu găsesc medic la ei în oraş. Stau la rude sau, uneori, chiar în apartamentul social al ARAS. Din 2004, în apartament au locuit, pe rând, mulţi tineri seropozitivi. E vorba de tineri instituţionalizaţi, până la vârsta de 18 ani, care trebuiau să deprindă anumite abilităţi de viaţă independentă. Stau şase luni, un an aici, până reuşesc să-şi găsească un loc de muncă şi să fie pe picioarele lor. În zece ani, peste 80 de buletine au fost făcute la această adresă.

Te porţi cu fiecare pacient ca şi cum ar fi infectat

Încă de la înfiinţare, pe lângă tratamente stomatologice, cabinetul oferă şi un model de bune practici în ceea ce priveşte precauţiile universale. Un gest simplu ca purtatul mănuşilor era departe de a fi un reflex în comportamentul medicilor din diferite specialităţi.
În contextul existenţei unei cohorte de 10.000 de copii infectaţi cu HIV, s-a introdus şi la noi conceptul de precauţii universale. Ministerul Sănătăţii a acţionat în direcţia dotării instituţiilor medicale cu instrumentar şi materiale de curăţenie şi sterilizare. Dar, pe lângă dotări, mai este nevoie de ceva: de schimbarea atitudinilor personalului medical. Preocupaţi de prevenirea infectării cu HIV, cei de la ARAS au făcut, cu fonduri de la USAID şi World Vision, sesiuni de training pentru medici şi asistente medicale, pe tema precauţiilor universale. Principiul de bază este: „Orice pacient îţi intră în cabinet, tu îl consideri infectat cu toate infecţiile posibile şi îţi iei măsuri de prevenire pentru toţi pacienţii, nu numai pentru cei care îţi declară un anumit diagnostic“, spune dr. Maria Georgescu.
Personalul cabinetului a tradus şi adaptat o serie de materiale primite de la CDC despre prevenirea infecţiei cu HIV în asistenţa stomatologică. Au strâns materialele într-un ghid pe care, în 2003, cu sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti-Ilfov, au reuşit să îl distribuie în toate cabinetele de medicină dentară din Capitală. De-a lungul timpului, au încercat să participe la reuniunile colegiilor medicilor dentişti din ţară. Unii au fost mai receptivi (de exemplu, cei din Braşov), alţii mai puţin, cum ar fi cei din Bucureşti.
Pacienţii sunt învăţaţi ca, oriunde s-ar duce, la orice medic, să pună întrebări şi să fie atenţi la felul în care sunt sau nu respectate regulile de bază. Unii spun că nu pot ei să spună asistentei sau doctorului să poarte mănuşi, pentru că s-ar supăra. „«De ce să se supere?», le spun: «Te asiguri tu, îl asiguri şi pe el»“, zice dr. Georgescu.

Iniţiativa care a creat nevoia

În 17 ani, lucrurile s-au mai schimbat, medicii sunt mult mai atenţi cu procedurile şi din ce în ce mai mulţi respectă regulile prin care sunt prevenite infectările. Au supravieţuit însă discriminarea şi teama faţă de tratarea seropozitivilor. Unii medici refuză încă să trateze pacienţii infectaţi cu HIV. Pentru urgenţele stomatologice, mulţi se adresează facultăţii de stomatologie, de unde sunt frecvent redirecţionaţi spre cabinetul din Pantelimon.
„Dacă mă întrebaţi acum, cabinetul nu-şi mai are rostul, ca loc special pentru persoanele seropozitive. Mi-e teamă că îndeplineşte o nevoie pe care am creat-o noi. Nu face decât să producă în continuare discriminare şi oamenii să spună: stai, că există cabinetul ARAS, du-te acolo! (….) Să creăm cabinete speciale pentru seropozitivi e o ţăcăneală. Ce ar urma? Ginecologie specială pentru HIV? Chirurgie generală pentru HIV? Nu are sens. Orice unitate medicală ar trebui să facă precauţii“, se confesează Maria Georgescu. Face apoi o paralelă cu clasele speciale pentru copiii seropozitivi, create în anii ’90 în oraşe ca Petroşani şi Târgu Jiu, unde se aflau mulţi dintre copiii infectaţi în sistem. „Erau ca nişte leprozerii. Acolo era o oportunitate: copiii aceia trebuiau integraţi în clase normale şi cu toţii învăţaţi de mici să îşi ia anumite precauţii. De exemplu, când se loveşte unul şi îi curge sânge, celălalt să nu pună mâna.“
La fel ca în şcoli, unităţile medicale care tratează pacienţi seropozitivi sunt instituţii care obligă la standarde înalte în ce priveşte anumite precauţii. Primul pas însă este alungarea spaimei atât în rândul medicilor, cât şi al pacienţilor.

 

Pacientele seropozitive au fost menţionate cu nume fictive pentru a le respecta dreptul la confidenţialitate.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe