Timp
de zece zile, la Cluj-Napoca s-a desfăşurat o nouă ediţie a proiectului
„Oratorium“, organizat de Fundaţia „Jubilate“ din Oradea, coordonat de Kenneth
Tucker. Muzicianul american, stabilit de ani buni la noi, s-a implicat în tot
ce înseamnă selecţie, relaţie cu cei de aici şi din străinătate, repetiţii,
cazare, mese, lucrând şi cu ansamblul coral, cântând şi la pian în recitaluri.
L-a avut alături şi pe tenorul Ruben Mureşan, la fel de dăruit pentru muzică,
pentru reuşita deplină a unei adevărate provocări; acesta a cântat şi în cor,
s-a ocupat şi de aspecte pragmatice, asemeni lui Susan Strohschein, directoarea
executivă al fundaţiei.
Lucrând
cu „docenţii“ sosiţi din SUA sau din Europa, aducând experienţa lor îndelungată
în orchestre cu tradiţie, cei aproape 150 de tineri din toată ţara au pregătit,
pe lângă recitaluri, şi monumentalul Requiem
german de Brahms, în repetiţii „duble“, solicitante şi pasionante totodată,
cu americanul Delta David Gier la pupitru, reuşind performanţa de a se
omogeniza, de a construi planuri expresive bine definite, contrastante dar
echilibrate; momentele de izbucnire, cu accente terifiante, au alternat cu cele
de reculegere adâncă, profund umană, într-o manieră apropiată versiunilor
oferite, în timp, de ansambluri experimentate. Iar bucuria colaborării într-o
astfel de „aventură“ s-a împlinit în bucuria succesului deosebit repurtat apoi
în concertele oferite la Biserica Neagră din Braşov, la Biserica reformată „cu
două turnuri“ din Cluj şi la Biserica romano-catolică din Oradea, unde un
public extrem de numeros a ascultat cu încântare interpretarea conferită unei
partituri dificile, dar de mare frumuseţe. Şi din nou a impresionat simplitatea
elevată a rugii încărcate de sensuri, redată de soprana Georgeta Stoleriu,
maestră recunoscută a genului, în timp ce foarte tânărul bariton american Will
Hughes a etalat un glas calitativ (aproape tenoral) şi bine condus, aducând, în
intervenţiile sale, incisivitatea cerută de text, rămânând însă în atmosfera
generală; cei doi solişti s-au integrat în demersul artistic al cărui efect s-a
amplificat în ambianţa lăcaşelor de rugă. Probabil că o parte din spectatori
descoperea astfel muzica vocal-simfonică, lăsându-se cucerită de paginile a căror
sobrietate şi anvergură înseamnă în primul rând introspecţie, invocare. Conţinutul
ideatic al textului (cântat în germană), a fost simultan tradus, în română şi
maghiară, pe două panouri, tocmai pentru a fi înţeles în semnificaţiile sale
adânci.
Efortul, oboseala, sutele de kilometri parcurşi
dintr-un loc în altul, intensa implicare a celor cu experienţă şi a tinerilor
deopotrivă au fost din plin răsplătite de faptul că, în doar câteva zile, au
reuşit să realizeze, la cote valorice deosebite, o asemenea lucrare complexă – şi
prin scriitură, dar mai ales prin dificultatea de a reda spiritul fiecărui
moment, expresivitatea cuprinsă în sunet şi cuvânt, făcând ascultătorii să
vibreze. Şi trebuie subliniat faptul că emoţia interpreţilor s-a transmis şi în
public, aşa încât, la final, liniştea care s-a lăsat a devenit elocventă pentru
impactul puternic şi deci pentru reuşita celui mai amplu proiect realizat până
acum sub genericul „Oratorium“. Iar faptul că s-a creat o aşteptare şi din
partea publicului, şi din partea întregului ansamblu, este cea mai bună dovadă
că… deja trebuie gândit noul proiect al ediţiei viitoare. Poate Elias de Mendelssohn-Bartholdy? Ar fi o
propunere extrem de tentantă pentru toată lumea.