Newsflash
REUNIUNI

Competiție in memoriam prof. dr. Ovidiu Băjenaru la Congresul UMFCD

de Florentina Ionescu - nov. 25 2020
Competiție in memoriam prof. dr. Ovidiu Băjenaru la Congresul UMFCD

Cea de-a VIII-a ediție a Congresului UMF „Carol Davila” din București, care anul acesta are ca temă "Pandemia Covid19 - cea mai mare provocare a sistemului medical global", va debuta mâine, 26 noiembrie.

Congresul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București își deschide mâine porțile celei de-a VIII-a ediții care, anul acesta, se va desfășura, în premieră, exclusiv online.

Manifestarea științifică va reuni peste 6.000 de participanți: studenți, medici rezidenți, medici specialiști, medici primari și cadre didactice universitare. 

ovidiu bajenaru
În programul ştiinţific va fi şi „Competiţia Tânărului Cercetător” în cadrul căreia premiul pentru specialități medicale va fi decernat in memoriam prof. dr. Ovidiu Alexandru Băjenaru.

 

Ediția din acest an a Congresului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București are ca temă principală Pandemia Covid19 - cea mai mare provocare a sistemului medical global, iar o parte dintre sesiunile tematice vor fi prezidate de personalități ale medicinei și cercetării științifice medicale internaționale. 

V-ar putea interesa și: Congresul UMF „Carol Davila” va avea loc între 26 și 28 noiembrie 

Renumiți speakeri din Anglia, Italia, Olanda, Turcia, SUA și România urmează să prezinte cele mai recente descoperiri din medicină, pe platforma online www.congresumf.ro care va găzdui acest amplu eveniment.

Ceremonia oficială de deschidere

Prezentările științifice se vor desfasura simultan pe trei canale de transmisie, iar Ceremonia oficială de deschidere a Congresului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti va avea loc mâine, 26 noiembrie, în intervalul orar 16:30 - 18.00.

În deschiderea oficială vor lua cuvântul invitaţi de prestigiu, reprezentanți de seamă ai unor instituţii de învăţământ superior din România, precum şi ai unor importante instituţii de stat.

„Cea de-a VIII-a ediţie a Congresului UMF „Carol Davila” din Bucureşti reconfirmă ideea de tradiţie a acestui amplu eveniment științific cu largă participare internațională, manifestare care, atât prin numărul mare de participanți, cât și prin valoarea lucrărilor ce vor fi prezentate, dar și a speakerilor români și străini, se arată a fi una de înaltă ținută academică, axându-se totodată pe cele trei mari coordonate ale Universității noastre: Inițiere, Evoluție, Excelență“, a declarat prof. dr.Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și președinte al Congresului.

8 sesiuni dedicate pandemiei de COVID-19

La rândul său, prof. dr. Simona Ruță, Prorector cu probleme de cercetare științifică și Co-Președinte al Congresului a ținut să precizeze că:

„Anul acesta, pe lângă sesiunile cu noutăți din domenii medicale de vârf, Congresul UMFCD adresează și cea mare provocare a sistemului medical global - pandemia SARS-CoV-2. Vom avea nu mai puțin de 8 sesiuni dedicate acestui subiect, în care vor fi prezentate actualitățile din patogenie, clinica, tratament și profilaxie, cu soluțiile și întebările care persistă. Vor fi impartasite experientele celor care au administrat direct raspunsul sistemului de sănătate publică, ale celor care îngrijesc pacienții infectați și ale celor care asigură diagnosticul și monitorizarea paraclinică a acestora. Ca de obicei, Congresul își propune să ofere o arenă deschisă dezbaterilor, opiniilor diverse, bazate pe dovezi științifice, care permit inițierea celor la început de drum, evoluția celor implicați activ și deschiderea către excelență în cercetarea științifică”.

„Competiţia Tânărului Cercetător”, in memoriam prof. dr. Ovidiu Băjenaru

Dincolo de complexitatea lucrărilor ştiinţifice care vor fi prezentate, Congresul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” înscrie în programul ştiinţific şi „Competiţia Tânărului Cercetător” în cadrul căreia premiul pentru specialități medicale va fi decernat in memoriam prof. dr. Ovidiu Alexandru Băjenaru.

Lucrările trimise pentru secțiunile medicină dentară, farmacie, specialități chirurgicale, medicale, preclinice au fost evaluate de către doi recenzori, fără a se cunoaște identitatea autorilor.

Primele lucrări cu mediile cele mai mari din fiecare categorie, ale autorilor sub 35 de ani, au fost selectate pentru această competiție. Titlul lucrărilor acceptate și numele autorilor care compun colectivul redacțional au fost anunțate și în programul științific al acestuia disponibil pe site-ul congresului.

Așadar, vineri, 27 noiembrie, începând cu ora 8.00, lucrările vor fi prezentate online în cadrul sesiunii dedicate. Durata de prezentare va fi de maxim 10 minute.

După fiecare lucrare, juriul format din trei experți în domeniul respectiv va pune întrebări pentru aproximativ 5 minute, iar în final va desemna cea mai bună lucrare, premiul constând într-o participare la un congres european.

Despre edițiile anterioare ale congresului UMFCD

Congresul UMF „Carol Davila” din București, eveniment cu important rol educațional pentru comunitatea medicală din ţară, a reunit până acum, la primele șapte ediţii (2013-2019), 23.485 de participanţi, 1.178 de lectori (membri ai Academiei Române, profesori, conferenţiari, medici).

„Avem convingerea că și ediția din acest an va reuni un număr foarte mare de absolvenți UMFCD, cercetători și cadre didactice universitare din România care vor prezenta subiecte dintre cele mai interesante, aducând în discuție informații de maximă actualitate în domeniul medical”, se arată într-un comunicat remis redacției.

Puncte EMC

Evenimentul este creditat cu 17 credite de Educație Medicală Continuă de către Colegiul Medicilor din România, 24 de ore de Educație Farmaceutică Continuă de către Colegiul Farmaciștilor din România și 24 de ore de Educație Medicală Continuă de către Colegiul Medicilor Stomatologi din România.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe