Newsflash
REUNIUNI

Primăvara Dermatologică Ieşeană, în online

de Dr. Gabriela Dîm - aug. 7 2020
Primăvara Dermatologică Ieşeană, în online

Capitala Moldovei a fost gazda unui eveniment în premieră, organizat sub egida manifestării știinţifice „Primăvara Dermatologică Ieșeană”, și anume școala de dermatologie în mediu virtual.

dermatologyLa jumătatea acestei luni (13-18 iulie), la Iaşi s-a desfăşurat prima şcoală de dermatologie din mediul virtual. Devenită deja tradiţie, Primăvara Dermatologică Ieşeană (PDI) este prezentă și anul acesta în peisajul manifestărilor știinţifice medicale, în alte circumstanţe desigur, impuse de condiţiile pandemice actuale. Cursurile, conferinţele şi workshopurile organizate în acest an s-au desfăşurat pe o platformă online profesională, informaţiile și mesajele transmise participanţilor fiind de înaltă factură știinţifică.
Manifestarea a fost iniţiată de prof. dr. Daciana Elena Brănişteanu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi și este organizată, an de an, de Asociaţia Dermatologilor din Moldova (ADEM) cu sprijinul UMF „Grigore T. Popa” Iaşi, al Colegiului Medicilor şi al Colegiului Farmaciştilor din Iaşi.

Prof. dr. Daciana Brănișteanu
Prof. dr. Daciana Brănișteanu

 

La ediţia de anul acesta – a noua – au fost prezenţi peste 100 de lectori naţionali şi internaţionali şi mai mult de 2.500 de participanţi – medici primari şi specialişti, medici rezidenţi, studenţi, asistenţi medicali generalişti şi de farmacie. Au fost prezente nume consacrate ale lumii medicale – prof. dr. Andrew Nicolaides (Marea Britanie), prof. dr. Torello Lotti (Italia), dr. Niazi Kushrow (SUA), prof. dr. Lăcrămioara Ionela Şerban (UMF „Gr. T. Popa” Iaşi) şi prof. dr. Călin Giurcăneanu, preşedintele Societăţii Române de Dermatologie (UMF „Carol Davila” Bucureşti). Prof. dr. Daciana Elena Brănişteanu şi prof. dr. Simona Roxana Georgescu (UMF „Carol Davila” Bucureşti) au fost copreședinţii manifestării.

ROLUL FARMACISTULUI ÎN CONSILIEREA PACIENTULUI

În decursul celor nouă ediţii, PDI s-a dovedit a fi o adevărată Școală de dermatologie, prin intermediul cursurilor, workshopurilor şi al prelegerilor susţinute fiind abordate teme importante, multe dintre ele aflate la graniţa cu alte specialităţi. Anul acesta s-au discutat subiecte precum: abordarea pacientului cu acnee, beneficii pentru piele, păr şi unghii prin formule inovatoare, suplimentele alimentare pentru pacienţii cu afecţiuni dermatologice, trusa de vacanţă – antibacteriene topice şi cicatrizante, campanii educaţionale pentru reducerea incidenţei micozelor cutanate.
Evenimentul a debutat cu un curs intitulat „ABC în dermatologie”, dedicat farmaciştilor şi asistenţilor de farmacie. Farmacistul, ca specialist în sfera medicamentelor, are un rol foarte important în consilierea pacientului cu afecţiuni dermatologice. Astfel, programele educaţionale care se derulează în farmacii reprezintă un instrument prin care pacienţii au acces la informaţiile de specialitate referitoare la siguranţa şi eficacitatea tratamentelor.

INTERFERENŢELE DERMATOLOGIEI

O sesiune specială a fost dedicată infecţiei cu noul coronavirus (SARS-CoV-2). Au fost discutate subiecte diverse din domenii precum: dermatologie, venerologie, dermato-cosmetologie, flebologie, chirurgie vasculară, alergologie, imunologie, boli infecţioase, chirurgie estetică. De asemenea, au fost abordate subiecte din farmacologie, farmacognozie-fitoterapie, fiziologie, fiziopatologie, microbiologie, nutriţie, oftalmologie, pediatrie, medicină de familie. Toate acestea au dat curs unor ample dezbateri, evenimentul în sine devenind un spaţiu în care ştiinţa şi cunoaşterea s-au împletit cu dragostea de a duce mai departe această tradiţie şi de a-i inspira şi pe alţii.
În cuvintele de mulţumire adresate participanţilor, prof. dr. Daciana Brănişteanu a specificat faptul că toate cursurile, conferinţele şi workshopurile susţinute anul acesta la PDI sunt disponibile încă o lună pe platforma evenimentului. Astfel, participanţii pot reciti şi reasculta informaţiile prezentate. „Sperăm ca anul viitor, când va fi o ediţie aniversară, să ne întâlnim şi fizic cu lectorii şi invitaţii”, a conchis aceasta.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe