Peste 9.000 de medici au participat la cea de-a IX-a ediţie a conferinţei anuale a CMMB, desfășurată de data aceasta exclusiv online, pe parcursul a patru zile.
Sesiuni multidisciplinare, dar și de comunicare pentru medici, o masă rotundă privind fake news au fost vizionate cu interes de participanţi. Sesiunea ce a avut ca temă managementul multidisciplinar al tumorilor neuroendocrine gastropancreatice a fost moderată de prof. dr. Cornelia Niţipir și prof. dr. Cătălina Poiană (președintele CMMB).
Tumorile neuroendocrine reprezintă o adevărată provocare pentru clinicieni. Aceste neoplasme considerate rare, extrem de heterogene, pot proveni dintr-o serie de celule de origine epitelială, neuronală sau neuroectodermală și exprimă o serie de proteine, inclusiv markeri care ilustrează diferenţierea neuroendocrină sau marker specific situsului de unde provin (hormoni sau factori de transcripţie), explică prof.
dr. Cătălina Poiană.
Aceste formaţiuni tumorale pot fi împărţite în funcţie de situsul tumorii primare, status funcţional, gradul de diferenţiere și gradingul tumoral. Se poate vorbi despre tumori neuroendocrine de ansă anterioară: pulmonare, timus, stomac, pancreas și prima parte a duodenului; de ansă mijlocie (20-25%): partea a doua a duodenului, jejunul, ileonul și colonul drept; și cele de ansă posterioară, care includ restul tractului digestiv. Dintre acestea, două treimi provin de la nivelul tractului gastrointestinal și pancreatic.
Incidenţă tumorală în creștere
Tumorile intestinale prezintă în proporţie de 20% sindrom carcinoid (eliberare de substanţe biologic active, cum este serotonina, însoţit din punct de vedere clinic de flush, diaree, wheezing sau
fibroză cardiacă), iar în 80% dintre cazuri nu sunt însoţite de sindrom carcinoid.
Tumorile neuroendocrine pancreatice pot fi funcţionale (gastrinoame, insulinoame, glucagonoame sau VIPoame, mai rar cele de tipul celor care produc peptid P sau somatostatină etc). Din punctul de vedere al diferenţierii, tumorile neuroendocrine pot fi bine diferenţiate (celulele sunt relativ uniforme, au granule neurosecretorii abundente care au o expresie puternică a markerilor neuroendocrini: cromogranina A sau sinaptofizina) sau slab diferenţiate, cu expresie slabă a markerilor neuroendocrini.
Date recente arată că incidenţa acestor formaţiuni tumorale este în creștere, tubul digestiv fiind cea mai frecventă localizare primară a acestor tumori. Este subliniat faptul că în momentul diagnosticului aproximativ jumătate dintre pacienţi au determinări secundare, localizarea hepatică fiind cea mai frecventă.
De multe ori, diagnosticul este mult întârziat din cauza unor simptome nespecifice la debut, iar abordarea multidisciplinară este obligatorie pentru a asigura un management adecvat. Aceste tumori trebuie caracterizate corect pentru a putea lua decizia corectă privind managementul acestora, după cum a explicat prof. dr. Cornelia Niţipir.
Opţiuni terapeutice
Tumorile neuroendocrine sunt în mod cert responsive la chimioterapia citotoxică, chiar și în cazul pacienţilor cu tumori bine diferenţiate, dar cu simptomatologie cauzată de formaţiunea tumorală primară sau cele ce înregistrează o creștere rapidă.
Se preferă chimioterapia citotoxică faţă de analogul de somatostatină, ţinând cont de o rată mai mare de răspuns. Combinaţia CAPTEM (capecitabină și temozolomid) reprezintă prima opţiune, și în favoarea moleculelor mai vechi. În tumorile neuroendocrine gastropancreatice nu există niciun regim standard de chimioterapie, deși ghidurile includ combinaţii de capecitabină/dacarbazină, 5-fluorouracil și temozolomid.
Un aspect important de care trebuie ţinut cont este toxicitatea acestor medicamente, alături de o rată mică de răspuns și absenţa datelor care să confirme beneficiul asupra supravieţuirii. Există mai multe metode prin care se poate personaliza tratamentul, iar determinarea încărcăturii mutaţionale a adus în atenţia specialiștilor mai multe molecule noi, una dintre acestea fiind pembrolizumab (aprobat la pacienţii cu tumori solide refractare la tratamentul standard cu încărcătură mutaţională mare).
Datele de până acum referitoare la siguranţa vaccinurilor împotriva COVID-19 au fost expuse de prof. dr. Victoria Aramă. În ceea ce privește multiplele controverse care au alarmat populaţia, privind efectele adverse apărute după vaccinarea cu serul de la compania AstraZeneca, prof. dr. Victoria Aramă a subliniat importanţa identificării simptomelor de alarmă: dificultăţi de respiraţie, dureri toracice, dureri abdominale persistente, tumefiere la nivelul unei gambe, cefalee severă sau persistentă, vedere înceţoșată, sângerare persistentă, echimoze sau peteșii la distanţă de locul injectării, care apar la câteva zile de la administrare.
În cazul acestor simptome este indicată solicitarea asistenţei medicale și informarea personalului medical cu privire la vaccinarea recentă cu acest ser. Trombozele au fost evenimente adverse înregistrare și în cazul vaccinului Janssen (Johnson&Johnson). La începutul lunii aprilie au fost raportate șase cazuri de tromboze de sinusuri și vene cerebrale asociate cu trombocitopenie, la femei cu vârsta între 18 și 48 de ani, cu simptome la 6-13 zile de la vaccinare.
În aceste cazuri nu este recomandată heparina ca metodă de anticoagulare și nici profilactic, fiind necesare tratamente alternative: anticoagulante non-heparinice și administrare intravenoasă de imunoglobuline nespecifice.
Posibile mecanisme privind aceste efecte adverse – vectorii adenovirali umani nereplicabili – pot provoca tromboză, trombocitopenie secundară (consumptive) și coagulare intravasculară diseminată, în special după injectarea particulelor de virus (aceste efecte au fost raportate în studiile de fază I). În patogeneza acestor evenimente rare ar putea interveni anticorpi împotriva factorului plachetar 4, activatori de trombocite (vectorii adenovirali având capacitatea de a se lega de factorul plachetar 4).
Concluzionând, vaccinurile aflate la ora actuală în uz clinic asigură prevenţia formelor severe de COVID-19, iar accidentele trombotice sunt evenimente rare – 1/200.000 de doze administrate.
Despre hemofilia dobândită postpartum a vorbit prof. dr. Daniel Coriu. Aceasta este o boală foarte rară, cu risc mare de deces, care necesită un management complex și multidisciplinar. În diagnosticul patologiei este foarte important examenul clinic, iar ca teste de confirmare foarte importante sunt APTT și testul de mixare a plasmei.
Dacă se corectează APTT la adaos de plasmă înseamnă că există un deficit de factor de coagulare, iar dacă nu se corectează, înseamnă că sunt prezenţi inhibitori – autoanticorpi împotriva factorului VIII.
Managementul presupune controlul sângerării cu agenţi de by-pass care să suplinească lipsa factorului VIII și se încearcă înlăturarea autoanticorpilor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
