Newsflash
REUNIUNI

Viitorul sună bine în Neurochirurgie

de Demostene ŞOFRON - mar. 24 2023
Viitorul sună bine în Neurochirurgie

Ediţia de anul acesta a masterclassului de Neurochirurgie s-a remarcat printr-un interes deosebit al studenţilor pentru neuroștiinţe, în general, și pentru neurochirurgie, în particular.

foto 1

Și ediţiile de până acum au fost interesante prin temele propuse, abordate de profesori, studenţi și rezidenţi deopotrivă.

Aproximativ 250 de participanţi din toate centrele universitare medicale din ţară, din Chișinău, precum și 11 speakeri din afara ţării au fost prezenţi  în Aula Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca la cea de-a 11-a ediţie a masterclassului de Neurochirurgie. Au fost prezentate 46 de lucrări și 28 de postere. Tot cu această ocazie au fost organizate și șapte workshopuri: tehnici neurochirugicale, training microchirurgical în neurochirurgie, genomică, suturi, morfopatologie, examinare neurologică.

Prof. dr. Ioan Ștefan Florian spune că masterclassul de Neurochirurgie este un fenomen unic pe plan internaţional și că modelul clujean a fost preluat anul trecut și de Societatea Europeană de Neurochirurgie. Manifestarea a pornit din iniţiativa studenţilor și dorește să atragă spre Neurochirurgie cât mai mulţi tineri aflaţi pe băncile facultăţii.

foto 2
Prof. dr Ioan Ștefan Florian

 

Formarea, încă de pe băncile facultăţii

„Consider  Neurochirurgia  ca fiind cea mai  frumoasă  specialitate. Personal, cred că au succes în Neurochirurgie cei care aleg cu mintea și cu sufletul. Dacă alegi numai cu sufletul, nu ajungi prea departe. Dar când știi despre ce este vorba, când te pregătești și vezi ce poate oferi Neurochirurgia, atunci sigur vei avea succes”, afirmă prof. dr. Ștefan Florian.

El este convins că dintre studenţii participanţi la ediţia de anul acesta a masterclassului se vor alege viitorii mari neurochirurgi: „Este nevoie de neurochirurgi care știu despre ce este vorba, care se formează încă de pe băncile facultăţii, ei sunt cei care vor aduce un plus în profesie”.

S-au oferit și patru premii pentru studenţii care au participat la masterclass. Câștigători au fost: Alina Botezatu (Cluj-Napoca; premiul 1), Mădălina Elena Popescu (București, premiul 2), Teodora Rizea (Iași, premiul 3) și Yanis Latrech (Belgia; Neuroquiz Prize).

Organizatorii masterclassului de Neurohirurgie au fost: Societatea Română de Neurochirurgie, Asociaţia Europeană a Societăţilor de Neurochirurgie, Clinica de Neurochirurgie Cluj-Napoca, Cercul Studenţesc de Neurochirurgie și Neurologie Cluj-Napoca, Fundaţia Transilvania Leaders.

Principala temă de anul acesta a fost neuro-oncologia. Prof. dr. Lukas Rasulic din Serbia a subliniat și importanţa celor două workshopuri hands-on: „Practica pe simulatoare, pe cadavre, reprezintă pași de urmat, necesari în profesia aleasă”. În plus, spune acesta, participanţii vor învăţa „un lucru la fel de important – modul în care să comunice cu pacienţii și aparţinătorii, mai ales că este vorba de o patologie sensibilă pentru toţi cei implicaţi în ea”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe