Newsflash
ACTUALITATE Știri

Salvați Copiii extinde programul de combatere a mortalității infantile

de Magdalena Tănăsescu - ian. 30 2024
Salvați Copiii extinde programul de combatere a mortalității infantile

Programul de combatere a mortalităţii infantile va fi extins de Organizația „Salvaţi Copiii” România, în principal prin asigurarea accesului la servicii medicale în timpul sarcinii pentru mamele vulnerabile, inclusiv cele minore.

Potrivit unui comunicat de presă, se are în vedere şi dotarea prioritară a secţiilor de neonatologie

„Conform datelor statistice, patru din cinci decese înregistrate la copiii sub 5 ani au fost la nou-născuţi (sub un an), iar una din 10 naşteri şi unul din 10 avorturi s-au înregistrat la grupa de vârstă 12-19 ani (2021). Doar 47% dintre localităţile din țară au suficienţi medici de familie, iar 328 de comune nu au medic de familie”, se menționează în comunicat.

Din anul 2010 şi până în prezent, Organizaţia Salvaţi Copiii a dotat 122 de unităţi medicale (secţii de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secţii de pediatrie şi Obstetrică-Ginecologie) din toate judeţele ţării, cu peste 1.700 de echipamente vitale, investind peste 10 milioane de euro.

Reprezentanții organizației susțin că redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit constituie o resursă esenţială pentru dotarea secţiilor şi spitalelor de pediatrie.

„Dintre cele 1.253 de decese înregistrate la copiii sub 5 ani în anul 2022, majoritatea covârşitoare sunt la copiii sub un an – respectiv 1.014. Malformaţiile congenitale şi bolile aparatului respirator reprezintă principalele cauze. Totodată, aproape 34,7% dintre copiii care au murit în primul an de viaţă au avut ca principală cauză de deces afecţiuni a căror origine se situează în perioada perinatală, 25,5% au decedat în urma malformaţiilor congenitale, deformaţiilor şi anomaliilor cromozomiale şi 23,3% ca urmare a unor boli ale aparatului respirator”, se mai spune în comunicat.

Conform Indexului European al Serviciilor de Sănătate, România este pe penultimul loc într-un clasament european care clasifică sistemele naţionale de sănătate din punctul de vedere al pacientului. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe