O premieră chirurgicală a avut loc recent în România, medicii reușind o artroscopie de umăr cu repararea tendoanelor coafei rotatorilor și neuroliza endoscopică minim invazivă a plexului brahial.
Societatea Națională de Medicina Familiei din România a efectuat recent un sondaj de opinie despre încrederea pacienților în medicii lor de familie.
Mai jos este comparaţia head-to-head a concluziilor unor investigaţii pentru aceeași problemă, realizate la trei clinici de top din Capitală.
Ultimul deceniu mi-a dezvăluit avantajele, dar și capcanele supraspecializării medicinei.
Din fotografiile pe care le răscolesc câteodată, poza doctorului Danciu mă pune întotdeauna pe gânduri. Mi-am dorit să fiu și eu ca el, să știu multe, să ajut, să vindec oamenii bolnavi.
Dincolo de vaccinarea propriu-zisă, medicii de familie pot juca un rol esenţial și în demontarea miturilor privind vaccinul anti-COVID.
Ziua mondială a astmului a fost marcată și în țara noastră, iar Societatea Română de Pneumologie a lansat un proiect ambițios cu această ocazie.
A fost lansat un website dedicat pacienților cu psoriazis, în cadrul inițiativei cu același nume, „Hai să PSOcializăm”, o campanie de educare și informare cu privire la impactul psoriazisului în viaţa pacientului.
Crucea Roșie Română lansează „DINȚI și părinți”, un grup online de educație stomatologică care se adresează atât părinților, cât și copiilor.
Profesia de medic poate fi exercitată, conform legii numărul 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, doar în situaţia în care medicul nu este declarat nedemn ori incompatibil.
La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de guvern de ieri, 28 aprilie, creșterea sumei pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la cabinete.
Un furnizor de telemedicină de la noi din țară a lansat recent modelul american de rețete digitale trimise de medic direct la farmacia aleasă de pacient.
Reprezentanții Colegiului Medicilor din România au explicat cum se pot înscrie medicii rezidenți, în baza legislației în vigoare, în CMR.
Dr. Andrei Nadu, de origine română, se alătură echipei Ponderas Academic Hospital, după 30 de ani de activitate în Israel, în domeniul chirurgiei urologice oncologice, laparscopice și robotice.
Medicii raportează că pacienții se prezintă la control cu cancere în stadii mult mai avansate – o posibilă consecință a îngrijirii întârziate de la începutul pandemiei de COVID-19, potrivit unui sondaj de opinie realizat de American Society for Radiation Oncology (ASTRO).
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a semnat ordinul de schimbare a protocolului specific privind decesele pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, dar și accesul în spitale a clericilor și aparținătorilor.
Ministerul Sănătăţii a anunțat zilele trecute cine este prima persoană care a fost vaccinată împotriva COVID-19 în cabinetul unui medic de familie din țara noastră.
Meseria de medic de familie poate fi, uneori, o adevărată provocare. Dr. Laura Roman ne-a povestit ce înseamnă această profesie într-un oraș în care medicul este considerat un „vrăjitor”, iar pacientul adult este, în general, dificil, nerăbdător și... slab informat.
Medicul Valeriu Gheorghiță a susținut ieri o conferință de presă în care a precizat ce rol vor avea medicii de familie în campania de vaccinare împotriva COVID.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România a transmis recent un punct de vedere în care explică faptul că medicii stomatologi trebuie să respecte măsurile propuse de medicii infecționiști, epidemiologi și de specialiștii în sănătate publică.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe