Cel de-al 48-lea Congres Național al Societății Române de Diabet,Nutriție și Boli Metabolice va avea loc în perioada 4-7 septembrie 2022.
PD Neurotechnology este un start-up din zona de tehnologie medicală pentru pacienții cu Parkinson. Acesta vizează 500.000 de euro în runda de finanțare deschisă de platforma SeedBlink.
Afecţiunile gastroenterologice au prevalenţe variate în regiuni diferite ale Europei, iar stilul de viaţă și capacitatea de diagnostic și de tratament își pun amprenta asupra evoluţiei acestora.
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății a felicitat recent Togo pentru că a devenit prima țară care elimină patru boli tropicale neglijate.
Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iaşi, spune că, la pacienții COVID adminiși la ATI, decompensarea pulmonară a fost înlocuită de cea cardiacă.
Prin monitorizarea simptomelor respirației, un algoritm de inteligență artificială detectează boala Parkinson.
Consilierul medical şef de la Casa Albă, dr. Anthony Fauci, se va retrage în decembrie din această funcție, după mai bine de 50 de ani de carieră în serviciul public.
Primăria Oradea a anunțat lansarea licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor la noul spital de boli infecțioase și pneumologie, de pe strada Vlădeasa.
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost adus la Spitalul Cinic de Boli Infecţioase Sf. Parascheva din Iaşi și a fost diagnosticat cu malarie. El revenise dintr-o călătorie în Camerun.
Pacienţii cu boală Fabry necesită diagnosticare precoce. Este esenţial ca tratamentul, indiferent de tipul acestuia, să fie demarat cât mai precoce în evoluţia bolii pentru a produce efecte optime.
Diabetologia înseamnă în cea mai mare parte prevenţie specializată, care salvează ani de viaţă, ne spune dr. Adrian Copcea.
Din 375 de boli infecțioase cunsocute, provocate de diverși agenți patogeni, 218 s-au agravat din cauza schimbărilor climatice, arată o cercetare americană.
Canicula, inundaţiile, seceta au agravat mai mult de jumătate dintre bolile infecţioase, inclusiv malaria, infecţia cu hantavirus, holera sau antraxul, arată rezultatele unui studiu publicat recent.
Un studiu recent a găsit o legătură între progresia bolii Alzheimer și bacteriile din cavitatea bucală.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj dispune de un departament nou de urologie, dotat cu un ultrasonograf modern, de ultimă generație, dar și cu un car de endoscopie urologică.
Alianța Națională pentru Boli Rare România a împlinit, marți, 9 august, 15 ani de activitate. A fost înființată la inițiativa Asociației Prader Willi din România printr-un proiect finanțat de CEE Trust, în anul 2007.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj a operaționalizat noul angiograf digital, de ultimă generație, achiziționat recent din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Potrivit medicului Adrian Marinescu, s-a ajuns în etapa de pandemie în care „se conviețuiește” cu virusul.
Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş a fost dotat cu un dispozitiv ECMO performant, destinat susţinerii funcţiilor cardio-pulmonare prin circulaţie extracorporală după intervenţii chirurgicale pediatrice.
Un studiu recent vine cu date interesante pentru iubitorii de cafea, chiar și pentru cei care o beau cu zahăr. Se pare că cei care consumă această băutură trăiesc mai mult.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe