O asociație de pacienți organizează în această vară cea de-a șasea ediție a campaniei de prevenție a cancerului de piele, intitulată „Soare Fără Pete”.
O aluniţă traumatizată îţi dă o perioadă de graţie de 30 de zile, după care virează către o formă de cancer, a atras atenţia, recent, dr. Alin Nicolescu, secretar general al SRD.
Tratamentele inovatoare în ceea ce privește psoriazisul, dermatita atopică și urticaria cronică acută, au fost principalele subiecte care au deschis cea de-a XI-a ediţie a PDI.
Caravana pentru depistarea precoce a tuberculozei ajunge, miercuri, la Cornetu, au precizat reprezentanții Consiliul Judeţean Ilfov.
Recent, am fost într-un spital privat, cu scopul de a ajuta la îmbunătăţirea calităţii actului de îngrijire a pacienţilor. Între multe altele, am urmărit și niște consultaţii.
Prof. dr. Daciana Brănișteanu, președintele Primăverii Dermatologice Ieşene și fondatorul Asociației Dermatologilor din Moldova, vorbește despre manifestarea științifică ce va avea loc în format fizic.
Colegiul Medicilor din Municipiul București a anunțat vinerea trecută că o altă mare personalitate din medicină a trecut în neființă.
Tratamentul dermatitei atopice (DA) se adresează mai multor paliere și se alege în funcţie de severitatea bolii, începând cu acţiuni simple și până la administrarea de imunosupresoare şi imunomodulatoare.
Decontarea consultaţiilor în recuperarea medicală probabil ar putea schimba felul în care este percepută această specialitate, comparativ cu celelalte.
În luna mai, Societatea Română de Medicină Internă organizează două evenimente științifice, dintre care unul este intitulat „Endocrinologia vârstelor”.
Un semnal de alarmă pe care îl trag medicii dermatologi români se referă la efectele poluării aerului care se citesc pe pielea copiilor.
Cea mai frecventă afecţiune cutanată cronică, dermatita atopică este o afecţiune inflamatorie intens pruritogenă, care apare pe un fond de predispoziţie genetică și în contextul unor modificări ale imunităţii și unor alterări ale funcţiei de barieră a pielii.
Având în vedere modificările și completările aduse actelor normative cu privire la Contractul-cadru începând cu data de 1 aprilie, consultațiile la distanță nu mai pot fi acordate, arată FNPMF.
Un start-up austriac, prezent și în România, oferă consultaţii medicale gratuite pentru populaţia civilă ucraineană.
Bristol Myers Squibb (BMY.N) și Nektar Therapeutics (NKTR.O) au anunţat săptămâna trecută că vor întrerupe două studii de fază II ce vizează testarea terapiei bempegaldesleukin pentru pacienţii cu melanom, după ce rezultatele nu au atins obiectivele propuse.
În ultimii zece ani, în tratamentul sistemic al melanomului cutanat s-au produs modificări semnificative, care au condus la o scădere a mortalităţii prin această boală. Pacienţii români beneficiază doar de o parte din aceste progrese, însă mai sunt câteva aspecte de rezolvat.
Un start-up austriac oferă consultații medicale gratuite pentru populația civilă ucraineană. Utilizatorii trebuie să descarce aplicația myTeleDoc și să se înregistreze cu o adresă de e-mail.
Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei și Copilului ,,Alessandrescu- Rusescu” a inaugurat ambulatoriul de specialitate din cadrul INSMC Pediatrie, care a fost renovat cu sprijinul partenerilor.
Societatea Română de Endocrinologie trage un semnal de alarmă și subliniază că este o greşeală să luăm iodură de potasiu pentru că nu avem certitudinea expunerii la iodul radioactiv.
Numărul consultațiilor online oferite de medicii unei clinici private a crescut cu 47% în luna ianuarie, în comparație cu luna decembrie 2021, în contextul valului 5 al pandemiei.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe