Newsflash

Rezultate căutare « casa na��ional�� de asigur��ri de s��n��tate »


Rădăcinile neamului românesc

de Dr. Raluca BULEA - iun. 4, 2021

În inima Capitalei există un loc care ne poate readuce echilibrul minţii și sufletului, atunci când simţim nevoia unui răgaz de tihnă și de meditaţie.

CNAS: „Vaccinarea, cea mai eficientă soluție pentru a învinge pandemia”

de Florentina Ionescu - apr. 7, 2021

În fiecare an, pe data de 7 aprilie, este marcată Ziua Mondială a Sănătății, prilej cu care ne îndreptăm recunoștința și aprecierea către personalul medical, spun reprezentanții CNAS.

Reacția CMR după negocierea cu CNAS cu privire la Contractul-cadru 2021-2022

de Florentina Ionescu - mar. 31, 2021

Colegiul Medicilor din România a transmis luni un comunicat în care subliniază că „Viitorul activității medicale din România nu poate fi negociat în 3 ore”.

CNAS: ce reglementări se vor aplica în al doilea trimestru în sistemul de sănătate

de Florentina Ionescu - mar. 29, 2021

Noi reglementări vor fi aplicabile în sistemul de sănătate în trimestrul al doilea al anului 2021, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

De la 1 aprilie, medicamentele prescrise pot fi ridicate de la orice farmacie

de L. Budin - mar. 26, 2021

Asigurații vor avea posibilitatea să ridice medicamentele prescrise de la orice farmacie din țară, indiferent dacă aceasta se află sau nu în relație contractuală cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care este și medicul prescriptor.

„Casa de lângă spital”: cazare şi masă pentru pacienţii oncologici

de L. Budin - mar. 18, 2021

În urmă cu câţiva ani, când boala băieţelului ei, Iannis, a împins-o să caute tratament în Italia, orădeanca Mădălina Maiorescu avea să afle cât de importantă e activitatea organizaţiilor-suport.

Adeverințele medicale pentru înscrierea copiilor în colectivitate sunt gratuite

de Dorina Novac - ian. 12, 2021

Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara a anunțat că medicii de familie trebuie să elibereze gratuit adeverințele medicale și avizele epidemiologice pentru înscrierea copiilor în colectivitate.

Asigurările medicale în Marea Britanie de la 1 ianuarie - Cum funcționează

de Florentina Ionescu - ian. 4, 2021

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate explică reglementările privind accesul la asistența medicală în Regatul Unit al Marii Britanii începând cu 1 ianuarie 2021, conform acordului post-Brexit.

Medic vindecat de COVID: „Stai în casă la cel mai mic semn de boală respiratorie”

de Dorina Novac - dec. 23, 2020

Dr. Raluca Zoițanu, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, a povestit, după ce s-a vindecat recent de COVID-19, despre experiența sa cu această boală.

CNAS: Serviciile medicale paraclinice pot fi acordate oriunde în țară, cu bilet de trimitere

de Florentina Ionescu - nov. 24, 2020

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat că, în baza unui bilet de trimitere, asiguratul poate beneficia de investigații paraclinice la orice furnizor din țară.

Valvă aortică decontată de Casa de Asigurări

de Florentina Ionescu - nov. 13, 2020

Centrele ARES din Spitalul Monza București anunţă că până la sfârșitul acestui an, 35 de pacienţi români cu insuficienţă aortică severă pot beneficia de procedura TAVI cu valva aortică decontată de CNAS.

HOSPICE Casa Speranței oferă pacienților oncologici îngrijiri la domiciliu

de Florentina Ionescu - nov. 11, 2020

Activitatea echipei multidisciplinare de îngrijiri la domiciliu a Fundației HOSPICE Casa Speranței din Brașov va fi susținută financiar cu 114.000 de lei.

Asociația Sus Inima va caza gratuit pacienți oncologici

de Dorina Novac - nov. 11, 2020

Asociația Sus Inima va deschide, la data de 23 noiembrie, Casa Sus Inima București, unde va caza gratuit pacienții oncologici care fac radioterapie.

Nelu Tătaru: Asimptomaticii care nu au comorbidităţi vor fi evaluaţi la domiciliu

de Dorina Novac - oct. 12, 2020

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat duminică, la Iași, că asimptomaticii care nu au comorbidităţi vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţii medicale.

Donald Trump și soția sa, Melania Trump, confirmați cu COVID-19

de Dorina Novac - oct. 2, 2020

Preşedintele SUA, Donald Trump și soția sa, Melania Trump, au fost confirmați cu noul coronavirus.

Măsuri privind asigurările de sănătate, prelungite până la 31 decembrie

de Florentina Ionescu - sept. 25, 2020

Guvernul României a aprobat o Ordonanță de Urgență prin care sunt prelungite până la finalul acestui an unele măsuri care vizează sistemul de asigurări sociale de sănătate în pandemia de COVID-19.

Carol Popp de Szathmári – un artist polivalent

- aug. 28, 2020

Muzeul Municipiului București propune o incursiune în creaţia lui Carol Popp de Szathmári, în expoziţia de grafică deschisă până la 18 octombrie, la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuţescu-Storck.

CNAS: salariații care au fost în șomaj tehnic își păstrează calitatea de asigurat

de Florentina Ionescu - iul. 27, 2020

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat astăzi că salariații în șomaj tehnic sunt asigurați în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

CNAS accesează fonduri europene pentru dezvoltarea de proiecte de informatizare

de Dorina Novac - iun. 5, 2020

Casa Națională de Asigurări de Sănătate accesează fonduri europene pentru dezvoltarea a trei proiecte de informatizare, pentru care estimează că se va obține aprobarea cererilor de finanțare până la finalul acestui an.

Ultima noapte de urgenţă, prima zi de alertă

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - mai 22, 2020

Infecţia cu SARS-CoV-2 pare că își va face cuib de lungă durată la noi, încurajată de indolenţa unor români dispuși oricând să nege evidenţe știinţifice și de libertatea prost înţeleasă, care nu-ţi dă dreptul de a-i îmbolnăvi pe alţii.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe