Modelarea sistemică înseamnă utilizarea modelelor matematice prin programe informatice care ajută la fundamentarea deciziilor, pe baza datelor și informaţiilor.
Despre nevoia de sânge se discută permanent. Se știe că atunci când se cere un component sanguin pentru transfuzie, această cerere devine o problemă. Rezolvarea ei necesită eforturi deosebite.
Accelerarea ritmului de muncă și problemele sociale au condus la creșterea anxietăţii în rândul populaţiei, iar acest fapt explică frecventele afecţiuni digestive funcţionale, explică prof. dr. Andrada Seicean, medic primar Gastroenterologie și Medicină internă.
În multitudinea de evenimente cu care luna lui Florar îi răsfață din plin pe bucureșteni, ne-am bucurat sâmbătă, 14 mai a.c., de un dar muzical deosebit, oferit de Ambasada Italiei la București și Institutul Italian de Cultură.
Construirea spitalului va dura 4 ani de la semnarea contractului de execuție, iar valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de 540 de milioane de euro.
Profesor Maria Dorobanțu este primul român membru asociat al Academiei Naționale de Medicină din Franța.
Alexandru Babeș, cercetător specializat în sistemul nervos periferic și studiul durerii, este unul dintre invitații ediției a cincea a festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim“.
Ne-am obișnuit, în acești doi ani, să avem permanent masca asupra noastră. Ar trebui să reflectăm un pic înainte să ne-o dăm jos definitiv, și să ne gândim că un gest minor poate salva vieţi.
Deși România a înregistrat progrese în ceea ce privește tratamentul mielomului multiplu, majoritatea moleculelor noi fiind rambursate și disponibile, încă ne confruntăm cu probleme importante.
Odată cu declanșarea pandemiei de COVID-19 a apărut și o nouă stare emoţională, numită Languishing.
De câţiva ani, am participat sau am aflat de organizarea unor zile de conștientizare a unor boli, mai mult sau mai puţin rare, dar care reprezintă o problemă de sănătate publică ce trebuie diseminată. Dezbaterile au loc nu doar între profesioniști, ci și cu participarea pacienţilor sau asociaţiilor de pacienţi.
Este vorba de medicul Dan L. Dumitrașcu (foto), profesor la UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, care va conduce și Comitetul de publicaţii al OMG.
Conform unui studiu desfășurat între decembrie 2021și februarie 2022, ceaiul a depășit, la români, stadiul de remediu folosit ocazional împotriva răcelilor, devenind parte din dieta zilnică.
Dacă în cazul unei vacanţe sau al achiziţiei unui automobil este timp destul să alegi, să compari, să strângi date, când apare o problemă de sănătate, timpul nu așteaptă.
Aparţinătorii pacienţilor cu COVID-19 sunt greu încercaţi în prezent. Chiar dacă sunt răbdători și înţelegători, relaţia medic-aparţinători trebuie schimbată, spune prof. dr. Dănuţ-Laurenţiu Nedelcu.
Deseori aud: „De 30 de ani nu s-a schimbat nimic în spitalele din România. Nu s-a făcut nimic în Sănătate”. Sunt declaraţii, în general, ale unor recent intraţi în politică sau presă.
Săptămâna Limbii Italiene (19-24 octombrie) a avut anul acesta o temă comună: „Dante, italianul”. Întregul conţinut al prestigioasei manifestări a avut loc exclusiv în spaţiul virtual.
Într-o dezbatere televizată, un analist care încerca să combată campania ucigașă de fake-news, lansată pe internet, spunea că medicii antivacciniști sunt în minoritate.
Inițiativa dorește, printr-un efort concertat, conturarea și implementarea celor mai bune soluții pentru dezvoltarea, promovarea și aplicarea strategiilor de prevenție prin vaccinare.
Medicul român Radu Lupescu a fost decorat în decembrie de președintele Franței, Emmanuel Macron, cu Ordinul Național al Meritului.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe