Vaccinurile care vizează în mod special varianta Omicron ar putea primi aprobarea UE până cel târziu la sfârşitul lunii septembrie, a anunţat joi Agenţia Europeană a Medicamentului.
Reprezentanţii companiei Moderna au solicitat autorizarea vaccinului împotriva COVID-19 pentru a fi administrat copiilor cu vârste sub 6 ani.
Compania Moderna a depus solicitarea de extindere a autorizării condiționate de punere pe piață în Uniunea Europeană a vaccinului său COVID-19, pentru includerea copiilor sub 6 ani.
Moderna Inc a declarat vineri că retrage 764.900 de doze din vaccinul său anti-COVID fabricate de producătorul său contractual Rovi, după ce o fiolă a fost găsită contaminată cu un corp străin.
FDA a autorizat marţi cel de-al doilea booster pentru două dintre cele mai utilizate vaccinuri anti-COVID din lume, Pfizer-BioNTech şi Moderna, pentru persoanele de peste 50 de ani.
Moderna va solicita aprobarea utilizării vaccinului anti-COVID la copiii cu vârsta între 6 luni şi 6 ani, după ce studiile clinice au arătat că este sigur şi produce un răspuns imunitar puternic.
Medicina este un „organism viu” care evoluează. În alt fel și alte boli tratau părinţii și bunicii noștri, și altceva facem noi acum ca medici.
Agenţia Europeană pentru Medicamente - EMA a anunțat joi că a autorizat vaccinul Moderna împotriva coronavirusului pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 11 ani.
Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat joi că a autorizat folosirea dozelor de rapel (booster) ale vaccinului Pfizer-BioNTech COVID-19 pentru copiii cu vârsta de 12 ani şi peste.
Compania Moderna a anunțat că are trei noi vaccinuri pe bază de ARN mesager care țintesc virusul herpes simplex, zona zoster și cancerul.
Mai mulți copii belgieni de 7 -12 ani au primit din greșeală vaccinul produs de Moderna, pe care Agenţia Europeană pentru Medicamente nu l-a autorizat încă pentru această categorie de vârstă.
Scopul vaccinării e de a stimula producerea unui anumit tip de anticorpi (bnAb). Studiul clinic de fază 1 va fi realizat în Statele Unite pe 56 de adulţi sănătoşi, seronegativi.
După Pfizer, și Moderna a anunţat că a început testele clinice pentru o doză de rapel a unui vaccin conceput special împotriva variantei Omicron.
Serul dezvoltat de Moderna împotriva variantei Omicron va intra în etapa testelor clinice, iar specialiştii estimează că, în martie, vor transmite primele date autorităților de reglementare.
Unul dintre argumentele folosite de antivacciniști în contestarea eficacității vaccinării împotriva COVID-19 este acela că „și persoanele vaccinate fac COVID-19”.
Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București – SUUB au anunțat în 30 decembrie 2021 că centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din această unitate a împlinit un an.
Compania farmaceutică americană Moderna a asigurat, luni, 20 decembrie, că doza booster a vaccinului său împotriva COVID-19 sporeşte protecţia împotriva variantei Omicron.
Mai mulţi copii din Germania au fost vaccinaţi din greşeală, duminică, cu un vaccin împotriva COVID-19 care nu fusese încă aprobat pentru grupa lor de vârstă.
Moderna a anunţat că vaccinul său experimental antigripal, bazat pe tehnologia ARN mesager, a avut rezultate bune într-o fază incipientă a unui studiu clinic.
EMA a demarat evaluarea unei cereri pentru extinderea utilizării vaccinului împotriva COVID-19 al companiei Moderna, cu includerea copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe