Muzeul Naţional al Ţăranului Român și Palatul Suţu propun două expoziţii inedite, care pun în valoare o parte din patrimoniul muzeal din România.
După aproape șase luni de prezență intensă în viața culturală a capitalei, cu două serii de expuneri despre care ați citit deja în paginile publicației noastre, cortina a căzut deja și peste cea de-a zecea ediție a pavilionului Art Safari.
Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani”.
Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală, în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie.
Muzeul Național al Literaturii Române a organizat, în parteneriat cu ambasadele țărilor din America Latină și Institutul Cervantes, cea de-a treia ediția a Festivalului Cultural Latino-american.
Fidel misiunii sale de a menține vie flacăra limbii și literaturii române, și de a-i ține mereu aproape de public pe marii creatori, Muzeul Național al Literaturii Române a organizat pe 20 septembrie a.c. evenimentul intitulat „Remember Ion Băieșu”.
În această toamnă, Muzeul Naţional al Bucovinei continuă seria proiectelor de educaţie muzeală adresate elevilor.
Mâine, în Piaţa Ovidiu, nr. 12, din Constanța va fi lansat un volum inedit, al autoarei Delia Roxana Cornea.
Cu ocazia marcării Zilelor Bucureștiului, oferta făcută de Muzeul Municipiului București (MMB) publicului este extrem de diversă.
Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de film KINOdiseea aduce la Bucureşti filme pentru publicul tânăr premiate la festivaluri internaţionale.
În luna septembrie, Biblioteca ASTRA Sibiu, în parteneriat cu Muzeul Naţional Cotroceni, invită publicul larg să viziteze Expoziţia ASTRA 160.
Începând din 9 august, Muzeul Municipiului București, alături de Asociaţia Creatorilor de Ficţiune și revista Ficţiunea OPTm(otive), organizează în fiecare seară de marţi, în grădina Casei Filipescu-Cesianu, un eveniment în care literatura deţine rolul principal.
Muzeul de Artă Braşov, în colaborare cu Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, invită publicul braşovean la lansarea albumului „Noi consideraţii cu privire la icoanele pe sticlă din Transilvania”, autor dr. Alexandru Constantin Chituţă.
Legătura cu trecutul, chiar și atunci când amintirile personale nu sunt neapărat plăcute, este o parte fundamentală a identităţii fiecărui individ.
Cea de-a doua ediţie a Animation Bucharest International Film Festival (ABIFF), desfăşurată între 26 şi 28 august, aduce în atenţia publicului larg animaţia ucraineană.
„Cele care nu se văd” este o instalaţie fotografică ce va putea fi vizitată în perioada 18 august - 2 septembrie 2022.
Muzeul Judeţean Botoşani va găzdui, în perioada 16 - 30 august 2022 în spaţiul Galeriilor de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, expoziţia de artă vizuală „ARS LONGA” (investigări masterale).
Trei entități din sectorul muzeal și cultural vor să preia în administrare Muzeului Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, care riscă să fie desființat din cauza problemelor financiare.
Evoluţia Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” este subiectul expoziţiei „Tinereţe fără bătrâneţe”, deschisă în Sala „Gheorghe Focșa” a instituţiei culturale, până la 4 septembrie.
Republica Moldova este prezentă la București, vara aceasta, printr-o amplă expoziţie de pictură a unuia dintre cei mai valoroși reprezentanţi ai artelor plastice de peste Prut, Tudor Zbârnea.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe