Newsflash

Rezultate căutare « psihiatrie pediatrică »


Ortopedia pediatrică românească îşi afirmă identitatea

de Iftimie NESFÂNTU - oct. 28, 2011

Cu lucrări şi contribuţii de ultimă oră, uneori chiar priorităţi prezentate în premieră, cu o foarte bună organizare, al IV-lea Congres ARTOP, 6–8 octombrie 2011, Bucureşti (preşedinte dl prof. dr. Gheorghe Burnei) a fost o adevărată şcoală medicală. Ortopedia pediatrică românească a avut astfel prilejul să-şi afirme şi să-şi susţină identitatea. Tinereţea medicilor, originalitatea lucrărilor, viziunea modernă, îndrăzneala unor abordări, executate în deplină cunoaştere a patologiei specifice vârstei, au transformat congresul într-un eveniment viu, realmente de excepţie.  Un material realizat de dl Iftimie Nesfântu. 

Noi orientări în STOMATOLOGIA PEDIATRICĂ

de Prof. dr. Rodica LUCA - iul. 29, 2011

   Recent, pe fundalul unei Grecii profund zguduite de criză, într-o Atenă în care frământările sociale blocau zone importante ale oraşului – într-una din zile, chiar întreaga circulaţie –, s-a desfăşurat al 23-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale a Stomatologilor Pediatri (IAPD). Reuniunea a fost găzduită de Societatea Elenă a Stomatologilor Pediatri, care a aniversat, cu această ocazie, 50 de ani de activitate. (...)
 

S-a înfiinţat Societatea Română de Neurologie Pediatrică

de Dr. Carmen BURLOIU - iul. 29, 2011

   La fel ca în alte ţări europene – Austria, Italia, Rusia etc. – în România a existat până în 1991 specialitatea Neuropsihiatrie infantilă (NPI), care deservea atât cazurile de Neurologie pediatrică (NP), cât şi pe cele de Psihiatrie a copilului şi adolescentului (PCA). Datorită progreselor enorme în ambele domenii, la nivelul ştiinţelor fundamentale – neurofiziologie, genetică, imagistică, dar şi al clinicii neurologice şi psihiatrice, s-a simţit nevoia de a separa aceste două specialităţi. (...)

Congres francez de chirurgie pediatrică

de Prof. dr. Corneliu SABETAY - iul. 1, 2011

   Nancy a fost gazda celui de-al 68-lea Congres al Societăţii de Chirurgie Pediatrică din Franţa, între 8 şi 10 iunie a.c., în organizarea şi patronajul prof. dr. Michel Schmitt.
   Conferinţele educaţionale au avut următoarele teme: Bazele fiziologice, metodele şi indicaţiile terapiei prin presiune negativă (sistem VAC) – prof. dr. A. Bruhin (Lucerna); Chisturi şi fistule ale gâtului – dr. M. Bigorre (Montpellier); Complicaţiile chirurgicale ale aparatului superior urinar: diagnostic şi strategii – prof. dr. D. Aubert (Besançon).
   Reuniunile de prezentare a lucrărilor ştiinţifice orale şi a posterelor au abordat trei direcţii ale Chirurgiei pediatrice: viscerală, toracică şi plastică. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

 
 

Ortopedia pediatrică, repusă în drepturi

de Dr. Aurel F. MARIN - iun. 17, 2011

    Prin Decizia nr. 3.004 din 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, instanţa supremă dă câştig de cauză demersului iniţiat de Asociaţia Română a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatri (ARTOP), de anulare în contencios administrativ a prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.044 din 25 august 2006, prin care, la art. 6, lit. e, specialitatea Ortopedie şi traumatologie asimila specialitatea Ortopedie pediatrică. (...)

Neurologia pediatrică românească – recunoscută pe plan european

de Conf. dr. Dana CRAIU - iun. 17, 2011

   UMF „Carol Davila“: Şcoală de prestigiu. Maeştrii noştri: cheia de boltă a medicinii româneşti (...)

Psihiatrie sau sănătate mintală?

de Prof. dr. Ştefan MILEA - mar. 11, 2011

   O întrebare firească dacă luăm în consideraţie faptul că termenul de sănătate mintală (SM) a depăşit larg sfera medicală, devenind un bun comun, că – profesionişti sau nu – cei care-l folosesc nu-i atribuie întotdeauna acelaşi înţeles, deoarece are mai multe accepţiuni, dar mai ales că psihiatrii poartă „haina“ sănătăţii mintale de parcă ar fi principalii săi proprietari. (...)
 
  

Regal internaţional de Pneumologie pediatrică

de Dr. Laura DRACEA - aug. 13, 2010

  Recent, s-a desfăşurat, la Viena, cel de-al 9-lea Congres Internaţional de Pneumologie Pediatrică, cel mai mare dedicat în exclusivitate acestei (sub)specialităţi. Contextul de desfăşurare al manifestării a fost acela în care bolile respiratorii reprezintă la nivel mondial cea mai importantă cauză de morbiditate şi mortalitate la copii, iar profesioniştii implicaţi în domeniu joacă un rol esenţial în prevenirea şi tratarea acestor afecţiuni. (...)
 
 

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe