Guvernul României a aprobat acordarea biletelor de tratament balnear în anul 2023 şi a majorat suma alocată în acest scop.
E nevoie de creşterea acoperirii asistenţei medicale materne şi de o îmbunătăţire a capacităţii femeilor de a lua propriile decizii privind sănătatea lor reproductivă, arată raportul OMS.
Numărul bolnavilor de tuberculoză înregistraţi în judeţul Vaslui în cursul anului 2022 a crescut faţă de anul anterior, arată datele Direcţiei de Sănătate Publică.
Biblioteca Academiei Române a găzduit o expoziţie dedicată lui Dimitrie Cantemir.
Conform cifrelor oferite de Centrul de Transfuzie din Capitală, în anul 2022 s-a donat cu 16% mai mult comparativ cu anul anterior, a anunțat primarul general Nicușor Dan.
Numărul cazurilor de COVID-19 este în creștere în China, în contextul renunţării la politica „zero-COVID”. Vârful infectărilor este așteptat să apară în timpul sărbătorilor dedicate Anului Nou Chinezesc, care încep la 21 ianuarie.
România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană: 5,6 la mia de copii născuți vii, față de 3,3, media europeană, fiind urmată de Bulgaria și Slovacia.
Vara 2022 s-a situat pe locul al treilea pe lista celor mai calde veri din 1961 până în prezent, cu o abatere termică pozitivă de 2 grade Celsius faţă de media sezonului.
Pentru CMSR, anul 2022 a fost unul încărcat de evenimente, realizări, împliniri, dar și de unele dezamăgiri.
Specialiștii au analizat și au anunţat ce ne așteaptă în 2023 în domeniul medical și știinţific.
În perioada 12 - 18 decembrie au fost raportate la nivel naţional 101.059 de cazuri de infecţii respiratorii acute - gripă clinică, IACRS şi pneumonii.
V-aţi imaginat vreodată cum arată Crăciunul și Revelionul celor care lucrează sau sunt voluntari la Ambulanţă?
Ca de fiecare dată în ultimii 11 ani, Google prezintă în luna decembrie listele cu cele mai populare (trending) căutări ale românilor în anul care tocmai se încheie.
Comisia Europeană pune accentul pe faptul că deținerea competențelor relevante le permite oamenilor să facă față cu succes schimbărilor de pe piața forței de muncă.
Prioritatea Comisiei Europene pentru anul în desfășurare este grija acordată noilor generații.
În campusul universitar din Hamburg, 538 de studenți provenind din 17 țări studiază medicina în limba engleză, sub îndrumarea profesorilor români și germani.
Producătorul de medicamente a înregistrat evoluții pozitive în categoria Consumer Healthcare (CHC), atât în termeni de volum, cât și de valoare, anunță reprezentanții companiei.
Mai multe lungmetraje românești premiate la Cannes și San Sebastián sunt incluse în programul Festivalului ANONIMUL în ediția din 2022.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova organizează concursul de admitere 2022 pentru 425 de locuri la buget și 340 de locuri la taxă.
Un studiu recent a estimat că vaccinurile împotriva COVID-19 au salvat aproape 20 de milioane de vieți în anul 2021.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe