Persoanele de peste 60 de ani cu o pierdere ușoară a auzului prezintă un risc dublu de a dezvolta demență, iar cele cu o pierdere severă - un risc de aproape cinci ori mai mare, arată un studiu australian.
Spitalele Colentina şi Colţea, care împreună deservesc anual peste 300.000 de pacienţi, au fost dotate cu sterilizatoare cu abur și cu plasmă, toate de mare capacitate, a anunțat Nicuşor Dan.
Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology – MIT au creat un ventilator mecanic robotic ce poate fi încorporat în organismul pacientului.
Americanii pot cumpăra acum proteze auditive mai ieftine, direct din magazin, fără să necesite o vizită la medic și o reţetă în acest sens.
Tratamentele ortodontice sunt foarte variate. Astfel putem avea mai multe opţiuni de tratament și, în funcţie de fiecare pacient, acestea să fie cât mai confortabil de purtat, spune dr. Ana Cosma.
Aparatele primite de la Asociația Dăruiește Viață reduc considerabil efectele adverse ale hemodializei la copiii cu insuficiență renală și cresc șansele de transplant pentru cei care încep tratamentul.
Discuţiile despre sistemele moderne de gestionare a fluxului de aer în mediile critice, despre folosirea unui sistem de supraveghere și urmărire inteligentă a bunurilor sunt povești frumoase pentru angajaţii din sistemul de stat românesc.
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a primit două aparate de hemodializă, care vor ajuta personalul medical în tratarea pacienţilor cu insuficiență renală.
Două aparte de monitorizare a funcţiilor vitale pentru nou-născuţi au fost oferite, pe 15 mai, de Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Brăila, pentru dotarea Secţiei de Neonatologie.
Colectarea de plasmă convalescentă a scăzut cu peste 50% în ultima lună, în timp ce rata mortalității pacienților infectați cu SARS-COV-2 s-a dublat în ultimul trimestru.
Mai multe secţii ale Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi au fost dotate cu echipamente medicale de ultimă generaţie.
Ieri după-amiază, în cadrul Compartimentului Terapie Intensivă al Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” a avut loc un incident regretabil, soldat cu decesul unei paciente cu COVID-19.
O pacientă cu COVID-19 a murit ieri la Spitalul „Victor Babeș” după ce ar fi fost deconectată din greșeală de la aparate de un brancardier.
Spitalul Județean de Urgență Zalău a avut de gestionat, în luna noiembrie, cea mai are rată de incidență a infectărilor la nivel local de la începerea epidemiei COVID-19, o situație limită dată de un context fără precedent.
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut ieri o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în care a subliniat că se lucrează pentru a extinde capacitatea spitalelor din țară.
Cinci noi aparate de ventilație ajung la Institutul Inimii, într-un moment de importanță critică, în contextul epidemiologic actual.
Cinci aparate de ventilație mecanică pentru pacienții cu dificultăți majore în respirație au ajuns astăzi la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a anunțat ieri că la nivelul MAI va fi înființat un Centru de transfuzii de donare de sânge și plasmă convalescentă pentru a veni în sprijinul persoanelor grav bolnave, ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Patru aparate de tip EKG (electrocardiograf) portabile au fost donate Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Doctor Victor Babeş” din Timişoara.
Au trecut șase luni de când în România se colectează plasmă convalescentă, iar în această perioadă se observă o performanță de cinci ori mai scăzută decât în Uniunea Europeană și utilizarea mult sub potențial a metodei plasmaferezei.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe