Datele arată că peste 110.000 de oameni, majoritatea cu boli grave, așteaptă de mai bine de un an să primească medicamentul de care au nevoie. Datele arată că timpul de așteptare este de peste 900 de zile.
În ultimele săptămâni, focare de gripă aviară a fost depistate în mai multe regiuni din Ungaria, inclusiv la granița cu România.
Sursa infecției nu este cunoscută, spun reprezentanții Agenției britanice de securitate sanitară (UKHSA).
Și UMF-urile ar putea prelua o parte dintre unitățile sanitare care țin de Ministerul Transporturilor, consideră Sorin Grindeanu.
Spre deosebire de noi, autorităţile din alte ţări chiar aplică amenzi dacă nu sunt respectate regulile, fără teama că pierd voturi la alegeri.
Investigaţii suplimentare au descoperit că toate restaurantele din Austria în care s-au înregistrat cazuri de infectare au folosit kebab importat din Polonia.
Neuralink, una dintre companiile deţinute de miliardarul Elon Musk, a anunțat că a primit acordul autorităților sanitare americane de a testa implanturi cerebrale conectate la internet pe voluntari umani.
Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea cere sprijinul autorităților responsabile pentru crearea unui parc-pădure urbană în sectorul 6 al Bucureștiului, pe un teren de 84 de ha care aparține statului român.
Numărul cazurilor de difterie a crescut în 2022 în Anglia, au anunţat reprezentanţi ai autorităţilor sanitare din Marea Britanie, invocând zeci de cazuri descoperite în rândul solicitanţilor de azil.
Se va dezbate problematica resursei umane la nivel local - problema generală a sistemului medical în România, arată reprezentanții Colegiului Medicilor din România.
Mai mult de jumătate dintre medicii de familie sunt nemulţumiţi de imaginea/statutul lor, de timpul petrecut cu sarcinile administrative, de relaţia cu autorităţile, dar și de aspectele financiare ale activităţii lor.
Autorităţile finlandeze au cerut populaţiei cu vârsta sub 40 de ani să achiziţioneze tablete de iodură de potasiu, ca să fie pregătită în cazul unui risc de radiaţii nucleare.
Autoritățile sanitare britanice confirmă că virusul poliomielitic se răspândeşte în capitală pentru prima dată din anii ’80 încoace.
Aflată într-o ecluză, la 70 de kilometri de Paris, vietatea marină se află în continuare sub monitorizarea autorităților și a asociațiilor de profil.
SUA, care au înregistrat peste 6.600 de cazuri, au decretat epiedemia de variola maimuței drept o urgență de sănătate publică. Anunțul este însoțit de deblocarea fondurilor pentru a eradica boala.
Coreea de Sud a identificat primul său caz suspect de hepatită acută de origine necunoscută la un copil, au anunţat marţi, 10 mai, autorităţile sanitare.
Autorităţile sanitare chineze raportează că au detectat primul caz de gripă aviară H3N8 la om și susțin că riscul de contagiere pe scară largă este redus.
Autoritățile sanitare din Malawi au depistat un caz de infectare cu virus poliomielitic sălbatic de tip 1, la un copil din capitala țării, Lilongwe, arată Organizația Mondială a Sănătății.
Premierul provinciei canadiene Ontario a anunțat că permisul COVID nu va mai fi solicitat. De la sfârșitul lui ianuarie, zona este epicentrul unor manifestații anti-măsuri sanitare.
Autorităţile sanitare suedeze au recomandat o a patra doză de vaccin anti-COVID-19 pentru toate persoanele de peste 80 de ani, precum şi pentru rezidenţii căminelor de bătrâni, indiferent de vârstă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe