A fost lansat un studiu clinic vizând încetinirea evoluției bolii Parkinson, după ce o pacientă a primit un implant cerebral care difuza radiații în infraroșu, anunță cercetătorii francezi de la CHU Grenoble-Alpes.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul întâi în topul celor 31 de instituții de învățământ superior din România incluse în clasamentul SCIMAGO 2021, urcând cu două locuri față de poziția ocupată în 2020.
Comisia Europeană a lansat miercuri, 24 martie, „Open Research Europe”, o platformă pentru publicarea lucrărilor științifice care va fi accesibilă tuturor.
UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, în calitate de membru fondator al Consorțiului Universităților Europene NeurotechEU, va coordona pachetul de lucru Open Science, Education and Innovation din cadrul proiectul NeurotechRI, destinat cercetării și inovării în domeniul neuroștiințelor.
Sanofi oferă oportunităţi de finanţare pentru 40 de organizaţii nonprofit. Finanţarea este menită să sprijine proiectele axate pe îmbunătăţirea vieţii pacienţilor cu cancer și a familiilor acestora.
Locul 1859 în lume ocupă Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în topul „Webometrics Ranking of World Universities”, o inițiativă a unui grup de cercetare intitulat Cybermetrics Lab.
În 2020, organizația non-profit EIT Health a susținut, prin programele sale, peste 120 de startupuri din regiunile europene emergente, printre care și unele din România.
Istoria studiilor clinice a cunoscut derapaje majore, care au condus la crearea unor reguli și standarde privind etica, bunele practici și siguranţa participanţilor la studii.
Un studiu de piață recent arată că 62% dintre români sunt dornici să se vaccineze împotriva COVID-19, dintre care 36% imediat, iar 26% preferă să mai aștepte.
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit ieri, la finalul vizitei pe care a făcut-o la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice Râmnicu Vâlcea, despre vaccinul împotriva coronavirusului SARS-CoV-2.
Stigmatizarea persoanelor care trăiesc cu HIV continuă să fie o problemă în țara noastră, potrivit celei mai recente cercetări online, realizate pe platforma de sondare iVOX.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca este partener într-un proiectul de cercetare european ce privește elaborarea unui dispozitiv pentru detecția de bacterii patogene și protozoare, în situații de urgență, pentru protecţia forțelor de intervenție.
Clădirea „Farmacia B” a UMF „Iuliu Hațieganu” va fi modernizată și transformată în „Centrul de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului”. Valoarea investiției este de aproape 30 de milioane de lei.
China și-a dezvăluit vaccinurile împotriva noului tip de coronavirus pentru prima dată, la un târg. Presa chineză scrie chiar despre un posibil preț al dozelor de vaccin.
Institutul de Științe Spațiale a dezvoltat o aplicație smartphone prin care românii pot afla dacă au intrat în contact, în ultimele 14 zile, cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2.
Federația „Solidaritatea Sanitară” din România a inițiat o cercetare, prin Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”.
Subreprezentarea medicilor români în reviste medicale de prestigiu este una dintre întrebările care stau pe buzele majorităţii acestora.
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România - Filiala București a anunțat că desfășoară o cercetare în rândul profesioniștilor din sănătate, pentru a afla care este impactul pe care pandemia îl are asupra lor.
Interviu cu dr. Ismaiel Abdulrahman, medic rezident în medicină internă.
Sanofi România a anunțat că Lidija Milicevic a fost numită în funcția de Director General al diviziei de vaccinuri, una dintre cele patru divizii de business ale filialei din România și Moldova.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe