Newsflash

Rezultate căutare « cezar%20irimia »


CFR Cluj și FABC își unesc forțele pentru conștientizarea cancerului pulmonar

de Florentina Ionescu - feb. 26, 2024

Echipa de fotbal CFR Cluj, în parteneriat cu Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, a organizat un moment profund emoționant înaintea meciului desfășurat pe 23 februarie 2024 pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Cezar Irimia (APCR): România are un sistem de sănătate care condamnă pacienții

de Magdalena Tănăsescu - ian. 22, 2024

România merge „pe contrasens” de ani de zile în ceea ce priveşte sistemul medical, susține Cezar Irimia, preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR).

Cezar Irimia: România rurală suferă de boli cronice

de Cristina GHIOCA - iul. 7, 2023

Mulţi dintre locuitorii din mediul rural nu știu că au o boală cronică și nu au idee despre posibilele complicaţii ale afecţiunilor de care suferă.

Află de la Dr. Cezar cum poți avea grijă de inima ta

- mar. 20, 2023

Conform unui studiu recent al OMS, hipertensiunea arterială este unul dintre factorii principali de deces prematur la nivel global, iar grija preventivă pare să fie cea mai ușoară modalitate de a o combate, deși și cea mai neglijată. Din fericire, tehnologia avansează pe zi ce trece. (P)

Ziua Supraviețuitorului de Cancer a fost marcată printr-un eveniment, la Brașov

de Florentina Ionescu - dec. 20, 2022

2022 a fost încă un an câștigat de pacienții cu cancer în lupta cu boala, dar și a unui plan național de combatere și control al cancerului, arată reprezentanții FABC.

Dr. Cezar Stoicea: „Avem pacienţi tot mai grei și tot mai bolnavi”

de Dr. Mariana MINEA - dec. 2, 2022

Ca medic ortoped, dr. Cezar Stoicea operează, alături de colegii săi, multe persoane cu obezitate. Prea multe, spune el, uimit că nu se mișcă mai bine lucrurile pentru a preveni această problemă de sănătate, care complică intervenţia și îngrijirea postoperatorie.

Doza de ficțiune: „Hai, noroc!” de Cezar Pârlog

de Redacția Viața Medicală - dec. 2, 2022

Cezar Pârlog revine cu un nou text la rubrica noastră, „Doza de ficțiune”, despre care spune că este „poate cel mai simpatic text, chiar dacă într-o cheie cumva comună”. Însă are convingerea că cei care îl vor citi vor zâmbi.

Doza de ficțiune: „Politeța, bat-o sănătatea s-o bată!...” de Cezar Pârlog

de Redacția Viața Medicală - iul. 29, 2022

Cezar Pârlog recidivează cu un text în cadrul „Dozei de ficțiune”. Ziarul tipărit conține varianta scurtă a textului, iar varianta lungă o puteți citi în continuare.

Apel pentru modificarea jurisdicţiei ghidurilor de practică

de Cristina GHIOCA - iul. 15, 2022

CMR și asociaţiile de pacienţi cer ca elaborarea ghidurilor de bună practică să intre în atribuţia Colegiului, în prezent ele aflându-se sub jurisdicţia Ministerului Sănătăţii.

Doza de ficțiune: „the charm of giving up” de Cezar Pârlog

de Redacția Viața Medicală - iun. 3, 2022

Cezar Pârlog ne-a trimis spre publicare, pentru Doza de ficțiune, un text „cu mai mult sau mai puțin iz medical. În două variante, una scurtă și alta lungă”. Varianta pe scurt a apărut în versiunea pe hârtie a revistei Viața Medicală, iar varianta lungă o puteți citi mai jos.

Pacienţii acuză un sistem în derivă

de Cristina GHIOCA - mar. 18, 2022

Lipsa resurselor financiare și umane este doar una dintre problemele cu care se confruntă asociaţiile de pacienţi din România.

Nevoile persoanelor cu afecțiuni oncologice din România

de Florentina Ionescu - ian. 18, 2022

Rezultatele unui chestionar de opinie referitor la nevoile persoanelor cu afecțiuni oncologice din România au fost publicate astăzi.

FABC: „Încă un an câștigat de pacienții cu cancer în lupta cu boala”

de Florentina Ionescu - dec. 22, 2021

Ziua Supraviețuitorului de Cancer, ediția a XVIII-a, a fost organizată în prima parte a lunii decembrie.

Primul podcast de psiho-oncologie lansat în România

de Florentina Ionescu - nov. 25, 2021

Podcastul „Gânduri și emoții în parcursul oncologic” este prima resursă multimedia de suport psiho-oncologic care se adresează persoanelor cu cancer.

Președinte FABC: „Nu există un traseu al pacientului oncologic în România”

de Florentina Ionescu - oct. 19, 2021

Persoanele cu afecțiuni oncologice din România au nevoie de un traseu bine delimitat al pacientului, de centre comprehensive, de îngrijiri oncologice de calitate și servicii de suport, spun reprezentanții asociațiilor de pacienți.

FABC a marcat pe 12 mai Ziua mondială de luptă împotriva cancerului ovarian

de Florentina Ionescu - mai 13, 2021

Ziua mondială de luptă împotriva cancerului ovarian a fost stabilită în 2013 de un grup de lideri care făceau parte din organizațiile care militau pentru combaterea acestei boli. Ea a fost stabilită în data de 8 mai și este una dintre zilele mondiale în care se dorește creșterea gradului de conștientizare în lupta împotriva cancerului ovarian.

Testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”

de Florentina Ionescu - mai 4, 2021

Caravana de testări medicale gratuite în mediul rural ar putea fi o soluție pentru accesul la servicii medicale în perioada pandemiei de COVID-19, spun organizatorii evenimentului „Nu am făcut destul”.

Decesele în oncologie s-au triplat în pandemie

de Cristina GHIOCA - mar. 12, 2021

În România, în contextul pandemiei, numărul zilnic de decese s-a triplat, de la o medie de 142 pe zi, a atras atenția Cezar Irimia, președintele FABC, într-o dezbatere online organizată ieri.

La fiecare 18 secunde, o persoană moare din cauza cancerului pulmonar

de Florentina Ionescu - nov. 27, 2020

Cancerul pulmonar este una dintre cele mai frecvente și mortale forme de cancer, dar povestea pacientului cu această boală poate fi plină de speranță cu o diagnosticare mai rapidă și un acces la tratament din primele stadii.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe