Newsflash

Rezultate căutare « doina carmen mazilu »


Noile anticoagulante orale au câştigat ele un rol în tratamentul tromboembolismului venos?

de Prof. dr. Carmen GINGHINĂ - iun. 21, 2012

Tromboembolismul venos este una din cauzele importante de mortalitate şi morbiditate la nivel global. Baza terapiei acestei afecţiuni este reprezentată de anticoagulante. Neajunsurile antagoniştilor de vitamina K au condus la dezvoltarea de noi agenţi, care să se apropie cât mai mult de „anticoagulantul ideal“. Dl dr. Vlad Molfea, dna dr. Marina Păcescu,dl dr. Sorin Băilă şi dna prof. dr. Carmen Ginghină trec în revistă noile anticoagulante orale utilizate în tratamentului tromboembolismului venos, discutând avantajele (şi dezavantajele) acestora, pe baza studiilor clinice desfăşurate până în prezent în lume.

 

600 de intervenţii chirurgicale robotice în Institutul Clinic Fundeni

de Prof. dr. Irinel POPESCU - mai 2, 2012

Despre experienţa românească în domeniul utilizării roboţilor chirurgicali în terapia diverselor patologii – chirurgie toracică, esogastrică, hepato-bilio-pancreatică, colo-rectală, splenică, ginecologică etc. – care numără, în perioada ianuarie 2008 – aprilie 2012, nu mai puţin de 600 de intervenţii, aflăm din articolul semnat de colectivul condus de dl prof. dr. Irinel Popescu, de la Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec“ din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

 

O întâlnire de înaltă ţinută

de Dr. Doina VELICAN - oct. 24, 2011

Dezbaterea celei de-a 19-a reuniuni a Federaţiei Balcanice de Laborator Clinic, eveniment anual desfăşurat recent la Bucureşti, care s-a bucurat de participarea unor specialişti de marcă de peste hotare, sunt relatate de dna dr. Doina Velican. Între subiectele abordate: implicarea cercetărilor de genetică asupra dezvoltării metodologiei de laborator clinic, eforturile pentru identificarea de noi markeri în vederea eficientizării diagnosticului şi a personalizării tratamentului, necesitatea instruirii continue a medicilor de laborator.

 

TEHNICILE ECOCARDIOGRAFICE MODERNE de la cercetare la clinică

de Dr. Oana SAVU - aug. 12, 2011

   În decursul ultimelor decade, cercetările medicale şi de inginerie biomedicală susţinute au dus la progrese importante în domeniul imagisticii cardiovasculare non-invazive, ce a devenit un element-cheie al diagnosticului şi ghidării terapeutice. Cele patru tehnici non-invazive principale în imagistica aparatului cardiovascular sunt reprezentate de ecocardiografie, imagistică cardiovasculară prin rezonanţă magnetică, imagistică nucleară prin tomografie cu emisia unui singur foton şi tomografie computerizată multi-slice. Despre evaluarea ecocardiografică funcţională prin imagistica de deformare miocardică scriu dna dr. Oana Savu, dna dr. Ruxandra Jurcuţ, dl dr. Bogdan A. Popescu şi dna prof. dr. Carmen Ginghină. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

S-a înfiinţat Societatea Română de Neurologie Pediatrică

de Dr. Carmen BURLOIU - iul. 29, 2011

   La fel ca în alte ţări europene – Austria, Italia, Rusia etc. – în România a existat până în 1991 specialitatea Neuropsihiatrie infantilă (NPI), care deservea atât cazurile de Neurologie pediatrică (NP), cât şi pe cele de Psihiatrie a copilului şi adolescentului (PCA). Datorită progreselor enorme în ambele domenii, la nivelul ştiinţelor fundamentale – neurofiziologie, genetică, imagistică, dar şi al clinicii neurologice şi psihiatrice, s-a simţit nevoia de a separa aceste două specialităţi. (...)

FITOTERAPIE ştiinţifică

de Dr. Carmen NONN - iul. 29, 2011

   Asociaţia Română a Medicilor Fitoterapeuţi (ARMF), cu suportul Laboratoarelor Fares Bio Vital, a organizat, recent, la Geoagiu Băi, al II-lea Congres al Medicilor Fitoterapeuţi din România. Au participat medici de diferite specialităţi, cu competenţă în apifitoterapie, simpatizanţi ai fitoterapiei, precum şi farmacişti specialişti în domeniul utilizării terapeutice a plantelor medicinale. (...)
 

Mastocitul, o celulă obscură dar uşor de evidenţiat

de Dr. Sorin MUŞAT - mai 27, 2011

   Deşi au fost descrise cu peste 130 de ani în urmă, rolul mastocitelor constituie încă o enigmă. Implicarea lor în diverse tipuri de cancer, precum şi metodele de punere în evidenţă în preparatele histologice sunt detaliate în articolul semnat de dl dr. Sorin Muşat şi colab., la rubrica In vitro. (...)

Demersurile justificate ale medicilor de familie

de Dr. Rodica TĂNĂSESCU - feb. 18, 2011

   Colegiul Medicilor din România susţine demersurile justificate ale medicilor de familie. În acest sens, pentru ale aduce la cunoştinţă întregii opinii publice medicale, publicăm comunicatul comun al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), Federaţiei Naţionale a Patronatelor de Medicina Familiei (FNPMF), Comisiei de Medicina familiei a Colegiului Medicilor din România (CMF-CMR), reunite în şedinţă comună în ziua de 12 februarie 2011. (...)
 

Medicii de familie reacţionează

de Dr. Rodica TĂNĂSESCU - ian. 28, 2011

   Societatea Naţională de Medicină a Familiei/Medicină Generală şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie îşi exprimă îngrijorarea şi nedumerirea faţă de afirmaţiile făcute de preşedintele CNAS, dr. Lucian Duţă, cu privire la situaţia pacienţilor înscrişi pe listele medicilor de familie, după cum reiese dintr-un comunicat de presă din 24 ianuarie a.c. al celor două organizaţii, primit la redacţie. Reproducem, în cele de urmează, principalele pasaje din comunicatul amintit. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Mai poate spune ceva nou o carte de specialitate?

de Dr. Carmen Diana BOTEZATU - ian. 14, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

O triadă de temut, ce poate fi controlată…

de Prof. dr. Carmen GINGHINĂ - nov. 12, 2010

   Cartea CARDIOMIOPATII. MIOCARDITE. INSUFICIENŢA CARDIACĂ, apărută sub redacţia dlui prof. dr. Leonida Gherasim împreună cu alţi cardiologi de elită – prof. dr. Ioan Bruckner, prof. dr. Dragoş Vinereanu, conf. dr. Adriana Ilieşiu, conf. dr. Şerban Bălănescu, este o apariţie de mare interes pentru lumea medicală cardiologică şi nu numai. Asocierea celor trei teme este incitantă. Sunt subiecte de un deosebit interes prin frecvenţa mare şi gravitatea bolilor pe care le includ şi prin schimbările recente de abordare, progresele făcute în evaluarea şi terapia acestor entităţi. (...)

La hotarul dintre două specialităţi, dar în centrul atenţiei…

de Prof. dr. Carmen GINGHINĂ - oct. 29, 2010

   Sub prestigioase semnături – dr. Mariana Dobrescu, cardiolog, şi prof. dr. Constantin Dumitrache, renumit endocrinolog – a apărut, în Colecţia Asociaţiei de Endocrinologie Clinică, la Editura Universitară „Carol Davila“, o carte deosebită intitulată CARDIOENDOCRINOLOGIE – Mecanisme moleculare, manifestări clinice. (...)
 

Clinic şi ecocardiografic putem învinge capcanele din endocardita infecţioasă

de Dr. Corina POPA - oct. 15, 2010

    Endocardita infecţioasă este o afecţiune ameninţătoare de viaţă asociată cu prognostic nefavorabil şi cu o rată mare de mortalitate, în pofida progreselor semnificative în stabilirea diagnosticului şi metodelor de abordare terapeutică. Trebuie subliniată, în acest context, importanţa ecografiei cardiace în diagnosticul precoce al acestei redutabile patologii, în diagnosticul complicaţiilor şi în ghidarea atitudinii terapeutice. (...)
   

O nouă treaptă în cercetarea clinico-farmaceutică

de Dr. Marian-Carmen VISSARION - iul. 2, 2010

   Metodologia actuală a cercetării clinicofarmaceutice este focalizată în cvasitotalitate pe fenomenologia atomo-celulară: porneşte de la premisa că omul este un fel de „maşină chimică“, ale cărei defectare (îmbolnăvire) şi reparare (vindecare) se realizează prin intervenţii ce produc modificări aproape exclusiv chimice. Da, putem privi omul viu şi ca pe o maşină chimică adaptabilă la mediu şi capabilă de autoreparare (prin complexe mecanisme chimico-cibernetice cunoscute azi, în bună măsură). Prin medicamente se vrea – şi adesea se reuşeşte – a fi ajutate mecanismele de autovindecare (varianta superioară a dictonului „medicus curat, natura sanat“). (...)

Un regim de teroare

de Dr. Doina MIHĂILĂ - iun. 11, 2010

   „Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicina Familiei constată cu îngrijorare instaurarea unui regim de teroare promovat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi susţinut de unele case de asigurări judeţene, în relaţia acestora cu medicii de familie. OUG nr. 36/2010 publicată în Monitorul Oficial la 12 mai 2010 modifică OUG nr. 158/2005 cu privire la concediile medicale, şi instituie, pe lângă restrângerea numărului de zile de concediu medical ce poate fi acordat de către medicii de familie, o serie de măsuri poliţieneşti de verificare atât a medicului prescriptor, cât şi a pacientului bolnav. Mai mult, aceste modificări trebuiau să fie cuprinse într-un act adiţional de modificare şi completare a convenţiei de eliberare de concedii medicale între cabinetele de medicină de familie şi casele de asigurări, lucru care nu s-a întâmplat, din vina caselor judeţene, ce nu au conceput documentele necesare.
 

Declaraţie de presă

de Dr. Doina MIHĂILĂ - iun. 4, 2010

    Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicina Familiei constată cu surprindere proferarea de acuzaţii nefondate şi injurii la adresa activităţii desfăşurate de cabinetele de Medicină de familie atât din partea presei, cât şi din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Aceste interpretări tendenţioase şi utilizarea fragmentată a unor acte normative, duc la acuzaţii menite să producă disensiuni în relaţia medic – pacient şi disfuncţionalităţi în furnizarea de servicii medicale, într-un domeniu de interes social major. Faţă de informaţiile eronate şi trunchiate ce ajung la cunoştinţa cetăţenilor cu privire la aşa-zisele încasări „ilegale“ de taxe de către medicii de familie, dorim să clarificăm o serie de aspecte, numai prin raportare la cadrul legal în vigoare. (...)

 

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe