Newsflash

Rezultate căutare « dosar adoptie »


Medicina militară, locomotiva învăţământului medical din România

de Dr. Alexandra MIHAI - nov. 4, 2022

Istoria medicinei militare nu numai că se suprapune cu istoria militară a poporului român, ci este și piatra de temelie a medicinei din ţara noastră.

Mecanisme energetice și genetice de transformare a celulelor normale în celule maligne

de Dr. Aurelian UDRIȘTIOIU - nov. 4, 2022

Starea de boală este considerată un deficit sau surplus bioenergetic al organismului, iar determinarea acestui nivel energetic oferă noi perspective pentru stabilirea diagnosticului și prognosticului unor afecţiuni.

Educaţie medicală continuă peste Prut

de Prof. dr. Dan L. DUMITRAŞCU - oct. 28, 2022

Reprezentanţii platformei EDUSON au oferit un program hibrid de formare și actualizare în ultrasonografie, găzduit de Universitatea de Medicină și Farmacie din Chișinău. Cursul a cuprins atât prezentări pe teme diverse, cât și ateliere hands-on.

Migrena, pași în necunoscut

de Dr. Alexandra MIHAI - oct. 28, 2022

Tratamentul antimigrenos vizează administrarea în faza acută, dar și ca profilaxie. Cu toate astea, întrucât patofiziologia migrenei nu este complet înțeleasă, răspunsul terapeutic e dificil de prezis, având totodată și o componentă individuală.

Reacția Agenției Naționale a Medicamentului, în scandalul legat de Euthyrox

de Florentina Ionescu - oct. 25, 2022

Compania care produce levotiroxină (Euthyrox) a fost pusă sub acuzare recent pentru „înșelăciune în formă agravată”.

Recuperarea post- infarct miocardic

de Dr. Maria-Alexandra Pană - oct. 21, 2022

Recuperarea cardiovasculară după un infarct miocardic e componenta majoră ce poate îmbunătăţi prognosticul pacientului, de aceea trebuie crescut gradul de conştientizare privind această intervenţie.

Demența, o patologie cu prevalenţă în creștere

de Dr. Valentin PANTEA - oct. 21, 2022

Prelungirea vieţii se asociază cu o creștere a prevalenţei afecţiunilor degenerative la nivel cerebral, ceea ce impune adoptarea unor măsuri active pentru prevenirea acestora.

Dosarul Levothyrox: Merck, pus sub acuzare pentru „înşelăciune în formă agravată”

de L. Budin - oct. 19, 2022

Decizia privește modalitatea prin care s-a făcut informarea pacienților, în momentul tranziției de la vechea la noua formulă a medicamentului, în 2017.

HTA în sarcină

de Dr. Valentin PANTEA - oct. 14, 2022

O gravidă cu HTA trebuie atent monitorizată și tratată. Această patologie crește semnificativ riscul de dezlipire prematură a placentei și de (pre)eclampsie, condiţii patologice care prezintă risc vital atât pentru mamă, cât și pentru făt.

Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină - scurtă selecție

de Dr. Mariana MINEA - oct. 7, 2022

Ce aţi alege dacă aţi fi întrebat care sunt, pentru voi, cele mai „de răsunet” descoperiri premiate cu Nobel? O întrebare cu multiple răspunsuri primite de la interlocutorii noștri.

Vaccinarea antigripală scade incidenţa COVID-19 la vârstnici

de Dr. Dan PEREŢIANU - oct. 7, 2022

Efectul vaccinului gripal asupra COVID-19 este explicat atât din punct de vedere biologic, cât și social.

Drogurile de ieri și de azi

de Prof. dr. Viorel ORDEANU - sept. 23, 2022

Unele alimente conţin substanţe psihoactive naturale ce pot crea adicţie. Recent, a apărut o altă categorie de droguri licite, pe care nimeni nu vrea încă să o conştientizeze: potenţiatorii de gust.

7 din 10 cazuri de demenţă sunt de tip Alzheimer

de Dr. Gabriela MIHĂILESCU - sept. 23, 2022

21 septembrie este considerată Ziua Mondială Alzheimer, o zi dedicată conștientizării, educaţiei medicale a populaţiei, dar și a personalului medical.

Medicul, faţă cu profesiunea

de Conf. dr. Corneliu ZEANA - sept. 16, 2022

O nouă pagină în istoria medicinei s-a întors dramatic odată cu schimbarea de regim. O latură de altruism s-a pierdut într-o anumită măsură.

Femeie cercetată penal: folosea mercur pentru dezlegare de farmece și boli

de L. Budin - sept. 1, 2022

Polițiștii au întocmit un dosar penal în cazul unei femei din Roata de Jos, care practica vrăjitoria folosind mercur. Ea cerea bani pentru dezlegarea de farmece și vindecarea de boli.

Percheziţii în Vâlcea pentru fraude cu certificate de handicap

de L. Budin - aug. 30, 2022

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează 14 percheziţii, în cadrul unui dosar de corupţie legat de obţinerea de certificate de încadrare în grad de handicap.

Mulţumiri unui corp medical de elită

de Dr. Teona Scopos - aug. 26, 2022

Sunt pensionară doar de câteva luni. Am încercat să mă obișnuiesc cu noul meu statut și să mă ocup, după puterile mele, doar de sănătatea celor foarte dragi și apropiaţi. Dar cum nu știm niciodată „Ce va fi mâine?” sau „Ce se va întâmpla până seara?”, am trăit o experienţă pe cât de șocantă, pe atât de bine finalizată.

Medic de gardă la Spitalul Municipal din Fetești, bătut de un pacient

de L. Budin - aug. 25, 2022

La Spitalul Municipal „Anghel Saligny” din Fetești s-a înregistrat un incident revoltător: medicul de gardă a fost bătut de un pacient.

Disfuncţii subclinice tiroidiene descoperite la un control randomizat în ambulatoriul de spital

de Dr. Aurelian UDRIȘTIOIU - aug. 19, 2022

La majoritatea pacienţilor, simptomele bolii tiroidiene sunt subtile într-o primă prezentare la medic, astfel încât numai testele biochimice pot detecta afecţiunea.

Iodul radioactiv: abordare medico-istorico-socială

de Dr. Dan PEREŢIANU - aug. 12, 2022

Populaţia României cu vârste de peste 6 luni are suficient iod în organism. Este unul dintre motivele pentru care administrarea de iodură de potasiu este inutilă.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe