Sunt iţe de nedescurcat, se pare. Legăturile stabilite între componentele sistemului sanitar din România sunt ca îmbinări făcute de un electrician amator cât să nu sară siguranţa când aprinzi lumina, pornești aeroterma sau bagi casetofonul în priză.
Cum arată, de fapt, România nevaccinată împotriva COVID-19 și de ce acești oameni merită mai mult de la noi?
Aceasta nu este o victorie. Acesta nu este un triumf. Și, cu siguranţă, acesta nu este sfârșitul. Am vaccinat mulţi români. Sunt mulţi români care mai rămân de vaccinat.
Întrebarea pe străzi, în ultimele zile, este dacă o fi etic sau nu ca persoanele vaccinate anti-COVID să beneficieze de anumite avantaje.
Ieșeam de la o întâlnire cu un grup de profesori. În faţa ușii de la intrare surprind o conversaţie. Dădea amplu din extremităţile superioare și vorbea așa de tare de i se umfla masca precum pânzele corabiei.
Vaccinarea, dincolo de stratul raţional, devine un demers de uzură.
România are o manie cu liniile fierbinţi. Noi nu știm să facem, nu ne pricepem să implementăm programe în timp real, în viaţa reală, cu destinatari reali și cu beneficii măsurabile.
Trăim curios, trăim pe brânci, trăim în mijlocul unui vârtej dezastruos de informaţii privind molima noului mileniu.
Una dintre declaraţiile recente ale lui Vlad Voiculescu m-a surprins, nu neapărat în sensul negativ al cuvântului. Spunea domnia sa că instituţia pe care o conduce este Ministerul Sănătăţii, nu Ministerul COVID. Este o afirmaţie puternică, tranșantă.
Nu-i ușor să mori în România. Și de ce-ar fi, câtă vreme nu-i ușor să trăiești în România. Dar și mai greu e să mori în România tocmai în acel loc unde ne ducem fraţii și părinţii către o șansă la viaţă.
M-am săturat de câţi ani vorbim despre „sistemul de sănătate care ar fi”, mai degrabă decât „sistemul de sănătate care este”. M-am săturat și de lupii moraliști politici.
Discursurile TED sunt o resursă online de idei știinţifice prezentate cu un entuziasm molipsitor de speakeri, care inspiră și încurajează implicarea activă în domeniul sănătăţii.
Îndelung așteptata campanie de vaccinare împotriva COVID-19, la aproape o lună de la lansare, devine deja vizibil că va fi... îndelungă. Ceea ce n-ar trebui să ia prin surprindere pe nimeni.
Cel mai mare pericol, acum, că orizontul de vaccinare împotriva COVID-19 e în cătarea minţii atâtor amar de oameni, nu e vaccinarea însăși. Asta vor să crezi apostolii îndoielii și samsarii haosului.
Ne aflăm, după aproape un an de la debutul pandemiei cu o nouă specie de coronavirus, botezat SARS-nCOV (iniţial) și apoi SARS-CoV-2, în faţa unui moment istoric.
După trei ani petrecuţi pe locurile 5-6 în topul european al consumului de antibiotice la 1.000 de locuitori, România a revenit pe un nedorit loc 3.
Omenirea trece, anul acesta, printr-o teribilă cumpănă. Ai spune că e vorba despre pandemie, dar nu e vorba doar de ea. E despre felul în care noi, medicii, ne purtăm de faţă cu omul bolnav.
S-a schimbat, fără tam-tam și surlăsăraie, conducerea Colegiului Medicilor din România. Plecat-a doctorul Borcean, fie bună și luminoasă domnia doctorului Coriu!
Alegerile pentru echipa Colegiului Medicilor din Municipiul București s-au încheiat.
Salvaţi sufletele noastre! Salvaţi sufletele voastre! Și, dacă tot salvaţi, poate o să ne hotărâm curând ce-o fi aceea un suflet, și dacă există, la ce bun să fie salvat.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe