Situaţia din România a determinat dispariţia a peste 2.500 de medicamente generice în ultimii ani, numai în primele luni ale acestui an fiind retrase 100 de astfel de produse, conform site-ului ANMDMR.
Sensibilă, cu zâmbetul cochet și sfios, dar ambiţioasă și puternică – așa am descoperit-o pe Ioana Porceanu, membră APAN. La 20 de ani, tânăra duce o luptă continuă pentru o viaţă normală. Și se pare că-i reușește!
Studiile complementare de Medicină de călătorie deschid medicilor un orizont multidisciplinar, de la Medicina tropicală și sănătatea la mare altitudine până la morbidităţile refugiaţilor și imigranţilor.
Cunoscutul antreprenor în turism consideră Medicina de călătorie un domeniu bine-venit, mai ales că tot mai mulţi oameni aleg să exploreze locuri mai puţin bătătorite.
„The Dentist” este un board-game care simulează deschiderea și funcţionarea unui cabinet stomatologic, cu provocările inerente unui business medical. El a fost creat de un tânăr antreprenor român.
Piața produselor alimentare pentru sugari și copii de vârstă mică este în creștere și se îmbogățește cu noi categorii, anunță specialiștii Nestlé România.
O asociație de pacienți organizează în această vară cea de-a șasea ediție a campaniei de prevenție a cancerului de piele, intitulată „Soare Fără Pete”.
Din 24 iunie, Lacul Ursu, din Sovata, cu apă heliotermală, se redeschide pentru public. Lacul Aluniș este deja deschis de la sfârșitul lunii mai.
Viaţa persoanelor cu scleroză multiplă se modifică enorm, iar drumul până la diagnostic este plin de provocări.
Datoria medicului este să ofere pacientului variante, recomandări, să se adapteze la nevoile lui și să-și menţină mintea deschisă.
Am discutat recent cu Ioana Cristea, formator acreditat în comunicare și management de proiecte, despre câteva reguli simple de care ar fi bine să țină cont medicii atunci când își construiesc o imagine în social media.
Spectacolul „Constelaţii” al Teatrului de Artă spune povestea a doi îndrăgostiţi care se întâlnesc în multivers. Un spectacol „de actor”, în care comedia se împletește cu tristeţea.
De peste 16 ani, dr. Mihaela Cucu coordonează baza de tratament de la Ana Aslan Health Spa Eforie Nord și e o veritabilă ambasadoare a nămolului românesc la congresele internaţionale de balneologie.
Excesul ponderal este o problemă de sănătate publică în multe țări. Deși medicii au instrumente pentru a trata obezitatea, complianţa la schimbarea dietei rămâne relativ redusă. Ce este de făcut?
Liderul pieţei de generice din România marchează 60 de ani de producţie neîntreruptă de medicamente în ţara noastră.
Ioana Cristea este unul dintre partenerii agenţiei de digital marketing KITE. Am stat de vorbă cu ea recent, pentru a afla de ce medicii pot beneficia de pe urma unui specialist în social media.
După primul an de rezidenţiat pot spune că abia am început primul capitol al carierei mele și că, de acum înainte, am de învăţat mult mai mult decât îmi pot imagina.
Cu toţii am auzit zicala „Haina îl face pe om”. Dincolo de halatul alb impecabil, epoca modernă a adus în mediul online un alt tip de „haină” pe care medicii nu ezită să o îmbrace, brandul personal.
Săptămâna Mondială a Imunodeficienţelor Primare (22-29 aprilie) vizează creșterea conștientizării asupra acestor afecţiuni, care au o prevalenţă mai ridicată decât se considera iniţial.
Ioana Serota a pregătit pentru Doza de ficțiune un text despre care mărturisește că îi este foarte drag. A fost publicat în urmă cu doi sau trei ani, într-un format mai lung, în Revista de Povestiri.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe