Newsflash

Rezultate căutare « dumitru lupuleasa »


ALIA(ţi) împotriva AVC

de Dan Dumitru MIHALACHE - nov. 3, 2023

În România, doar unul din șapte pacienţi cu AVC beneficiază de intervenţie endovasculară, pentru că încă avem prea puţine centre în care se realizează această procedură.

Recuperarea neuromusculară

de Dan Dumitru MIHALACHE - oct. 20, 2023

Pacientă septuagenară, cu hernie de disc lombară, formă severă, cu indicaţie operatorie, a suferit o intervenţie chirurgicală la acest nivel în urmă cu mai bine de un an. Din acel moment, viaţa sa a luat un alt curs.

Privarea de somn, risc major pentru siguranţa actului medical

de Dan Dumitru MIHALACHE - oct. 13, 2023

Somnul are un rol esenţial în promovarea sănătăţii. Cercetările din ultimul deceniu au documentat că tulburările de somn au o mare influenţă.

Actualităţi în farmacologie și farmacoterapie

de Florentina Ionescu - oct. 13, 2023

Și gripa poate să devină pandemică, au atras atenţia specialiștii care au participat la Forumul Farmacist.ro. Evenimentul, organizat de MedicHub Media, s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, în format hibrid.

Somnul de calitate, riscul cardiovascular și recuperarea pacienților cu deficit cognitiv, printre subiectele dezbătute la Forum Farmacist.ro

de Florentina Ionescu - oct. 6, 2023

Forum Farmacist.ro, eveniment organizat de MedicHub Media, a început în forță vineri, 6 octombrie. Nume importante din domeniu și-au prezentat lucrările pe teme actuale, incluzând noutăți din ghidurile societăților profesionale.

Transplantul medular a depășit o nouă bornă la Fundeni

de Dan Dumitru MIHALACHE - oct. 6, 2023

Primul centru de transplant medular din ţară, aflat la I.C. Fundeni, a depășit anul acesta 2.000 de proceduri efectuate.

Forumul Farmacist.ro are loc în perioada 6-7 octombrie, în format hibrid

de Florentina Ionescu - oct. 5, 2023

În zilele de vineri și sâmbătă, 6-7 octombrie 2023 are loc conferința „Forum Farmacist.ro, organizată de MedicHub Media.

Diagnosticul diferenţial al sindromului mononucleozic – de la teorie la practică –

Tabloul clinic în mononucleoza infecţioasă este polimorf și poate pune probleme în stabilirea diagnosticului. Acest lucru îl evidenţiază și actuala prezentare de caz.

Controlul tuberculozei este posibil, dar ţine de noi toţi

de Dan Dumitru MIHALACHE - sept. 22, 2023

Tuberculoza, deși e considerată o boală a trecutului sau a sărăciei, afectează și alte categorii sociale; orice persoană se poate îmbolnăvi. Boala are și un important stigmat social, pacienții fiind izolați de cei din jur și de colegi.

Migrena nu este un moft

de Dan Dumitru MIHALACHE - sept. 15, 2023

Deși este recunoscută ca una dintre cele mai invalidante afecţiuni, gradul de conștientizare și înţelegere a migrenei este foarte scăzut.

Astăzi vorbim despre migrenă

de Dan Dumitru MIHALACHE - sept. 8, 2023

Foarte multă vreme, migrena a fost sinonimă cu „o durere de cap”. În timp, s-a dovedit că este o boală neurologică complexă care impactează aproape toate sistemele organismului.

Relaţia dintre medicină și religie

de Demostene ŞOFRON - aug. 18, 2023

Autor a numeroase lucrări, prof. dr. Mircea Gelu Buta a lansat, recent, volumul „Dezvrăjirea medicinei”, o carte-pledoarie pentru om, pentru valorile umane și, în egală măsură, pentru știinţă, cultură.

Fenomenul Ion Chiricuţă

de Dan Dumitru MIHALACHE - aug. 18, 2023

Recent, la Cluj-Napoca, a avut loc lansarea volumului „Zilele Prof. Ion Chiricuţă 1958-1988”.

Sindroame mononucleozice- confirmarea diagnosticului

Datele de laborator non-etiologice au rol determinant în susţinerea diagnosticului de sindrom mononucleozic, acesta fiind confirmat de datele etiologice.

Inteligenţa artificială poate revoluţiona recuperarea medicală

de Dan Dumitru MIHALACHE - aug. 4, 2023

Echipamentele de tip exoschelet (și nu numai) pot deveni mult mai intuitive odată cu dezvoltarea inteligenţei artificiale. Am discutat despre acest subiect, dar și despre altele cu prof. dr. Gelu Onose.

Sindromul mononucleozic, de la teorie la practică

Manifestările clinice depind de răspunsul gazdei la infecţie. De multe ori, sindroamele mononucleozice pot fi silenţioase, mai ales la adulţii imunocompetenţi.

Hepatita virală, o ecuaţie complexă de sănătate publică

de Dan Dumitru MIHALACHE - iul. 28, 2023

Ziua Mondială a Hepatitei 2023 și tema de campanie aleasă subliniază o dată în plus inechitatea și pericolul cauzat de lipsa de acţiune în eliminarea hepatitelor virale.

Prof. dr. Gelu Onose: „Congresul AMR, măsura echilibrului dintre continuitate în tradiţie și progres”

de Dan Dumitru MIHALACHE - iul. 7, 2023

Ediţia a XV-a a Congresului AMR, desfășurat luna trecută la București, a beneficiat, în premieră, de 32 de credite de EMC acordate de UEMS.

Sindromul de burnout- cum este afectată breasla medicală

de Dan Dumitru MIHALACHE - iun. 30, 2023

Într-o proporţie de 36%, medicii din România sunt supuși riscului de a manifesta clinic un sindrom de burnout. Așa rezultă dintr-un studiu al CMR realizat recent.

Chirurgia, opţiune importantă în cancerul colorectal

de Dan Dumitru MIHALACHE - mai 26, 2023

De mare amploare, intervenţiile chirurgicale din sfera oncologiei necesită o echipă complexă și cu experienţă, operaţia fiind o etapă foarte importantă în managementul pacientului cu neoplasm.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe