Newsflash

Rezultate căutare « mihaela anghel »


FOTODERMATOZELE (3)

Articolul despre tratamentul fotodermatozelor (profilaxia şi tratamentul curativ) îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Regal internaţional de Pneumologie pediatrică

de Dr. Laura DRACEA - aug. 13, 2010

  Recent, s-a desfăşurat, la Viena, cel de-al 9-lea Congres Internaţional de Pneumologie Pediatrică, cel mai mare dedicat în exclusivitate acestei (sub)specialităţi. Contextul de desfăşurare al manifestării a fost acela în care bolile respiratorii reprezintă la nivel mondial cea mai importantă cauză de morbiditate şi mortalitate la copii, iar profesioniştii implicaţi în domeniu joacă un rol esenţial în prevenirea şi tratarea acestor afecţiuni. (...)
 
 

FOTODERMATOZELE (2)

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

FOTODERMATOZELE

– rezultatul acţiunii nocive asupra organului cutanat al radiaţiilor solare – nu sunt numai un subiect medical „de sezon“, ci – prin consecinţele patologice, uneori grave, – unul de permanentă actualitate. „Soarele arde altfel decât odinioară“, constată tot mai mulţi dintre „fanii“ plajelor marine, ai culmilor montane deschise ori ai ştrandurilor. Este o constatare pusă în evidenţă – deci, obiectivată, prin măsurarea zilnică a intensităţii radiaţiilor ultraviolete şi comunicarea rezultatului odată cu buletinul meteo. Despre răspunsul la expunerea la soare a diferitelor fototipuri de piele şi despre patologia de sorginte actinică, în studiul publicat „în serial“, sub semnăturile dnilor prof. dr. Justin Diaconu şi dr. V. Benea. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

SPITALUL DIN DRUM

de Remus ANGHEL - aug. 6, 2010

   În plină criză economică, asistăm şi participăm la proliferarea sărăciei în toate domeniile existenţei umane. Sănătatea nu face nicio excepţie. Pe bună dreptate, presa de toate orientările consemnează că reforma sănătăţii, a spitalelor are loc pe seama vieţii oamenilor, a bolnavilor care, nu de puţine ori, nu mai au altă soluţie decât să meargă şi să moară acasă la ei. Spitalele devin tot mai sărace, lipsite de capacităţile funcţionale de a mai trata profesionist suferinţele celor bântuiţi de boală. Se închid secţii, se desfiinţează paturi de spital. Urmează descentralizarea spitalelor. 373 de unităţi vor fi transferate în administraţia autorităţilor locale. Vor fi depistate oare soluţii de supravieţuire? (...)

Umor cu adresă exactă

de Remus ANGHEL - aug. 6, 2010

   Recent, dr. Liviu Vulcu ne-a trimis la redacţie, precum mulţi alţi colegi ai domniei sale, ultimele producţii editoriale, RĂSUL, MAREA PROBLEMĂ A SUPRAVEŢUIRII! SCHIŢE CU UMOR. 400 de pagini care propun o soluţie terapeutică pentru vremurile pe care le traversăm din ce în ce mai greu. Sutele de secvenţe de viaţă consemnate în pagini se adresează cu deosebire colegilor de breaslă. Cei mai în vârstă, care au trecut prin experienţe similare, vor zâmbi cu tâlc, amintindu-şi de un trecut care, la vremea respectivă, nu stârnea deloc râsul. Glume profesionale gustate acum în cercul restrâns al oamenilor în halate albe. Birocraţie cât cuprinde, absurdităţi care mai de care mai… originale, activişti de partid şi de stat selectaţi, parcă, după un coeficient cât mai mare de tâmpenie. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală. 
 

Psihiatrie la scară naţională

de Remus ANGHEL - iul. 23, 2010

  Recent, a sosit la redacţie volumul IV al culegerii ORIENTĂRI ŞI PERSPECTIVE ÎN GĂNDIREA PSIHIATRICĂ ROMĂNEASCĂ, apărut la Editura Universităţii din Oradea, 2010, avându-i coordonatori pe dnii prof. dr. Gavril Cornuţiu şi prof. dr. Dragoş Marinescu. Lucrarea a văzut lumina tiparului, cu sprijinul generosului sponsor, firma Pfizer.
  Volumul masiv, de 500 de pagini, în condiţii grafice onorabile, îşi propune şi reuşeşte să prezinte cititorului lucrări valoroase ce compun un amplu tablou al Psihiatriei actuale româneşti din mai multe centre universitare ale ţării. (...)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Un „anuar“ vechi de 72 de ani

de Remus ANGHEL - iun. 25, 2010

Printre cărţi cu vârstă apreciabilă intrate de-acum în istorie, a putut fi depistată recent o carte masivă de aproape 400 de pagini, apărută la Editura Aesculap din Bucureşti, intitulată ANUARUL MEDICAL AL ROMĂNIEI. 1938. Prima publicaţie de acest fel care a văzut lumina tiparului pe plaiurile mioritice. După cum se precizează în „Cuvânt înainte“, „Editorii şi întocmitorii acestui Anuar au credinţa pe care o socotim îndreptăţită că au împlinit un gol de mult simţit în publicistică de specialitate. Într-adevăr, legăturile dintre marele public de o parte şi lumea medicală de alta, apoi dintre acestea din urmă şi casele furnizoare, precum şi farmaciile care se pun în slujba sănătăţii publice s-au arătat anevoioase. Anuarul Medical îşi are tocmai această menire: aceea de a înlesni aceste legături şi, fireşte, a le întări totodată. Deocamdată ne îngăduim să ne mărturisim credinţa că pe acest tărâm… am pus o piatră de temelie“. (...)

Medicină la persoana întâi

de Remus ANGHEL - iun. 18, 2010

   La sugestia dnei dr. Luminiţa Apostolescu, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Vâlcea, am vizitat un cabinet medical individual din comuna Grădiştea, în extremitatea vestică, la graniţa cu judeţul Gorj. Cabinet apreciat a fi cel mai bine înzestrat de pe meleagurile vâlcene. Încă de la început, în discuţia cu tânăra doctoriţă Doina Manuela Mustafa, am avut surpriza să aflu că eram primul gazetar care călca pragul instituţiei pe care a onorat-o cu stăruinţă, profesionalism şi curaj, mult curaj, exact zece ani. Mi-a mărturisit, cu sinceritate, că nici nu ştie cum au trecut. Deşi la început, mai ales, au fost ani grei, foarte grei. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

MONGOLII, oameni ai lumii

de Remus ANGHEL - mai 28, 2010

   În urmă cu şapte ani, mai precis în noiembrie 2003, sub titlul „Medicină în limba română“, prezentam o familie de tineri mongoli care au învăţat medicina în limba acestui pământ şi aveau să o şi practice pentru o vreme aici. Mai mult decât statutul de ucenici ai lui Esculap, cei doi onorează şi rolul de ambasadori ai culturii poporului lor. Sarantuya Gayabazar sau „Privighetoarea din Altai“, cum am denumit-o atunci, a interpretat pentru românii iubitori de frumos, alături de cântece de pe plaiurile mioritice, balade şi cântece de dragoste ale oamenilor stepei asiatice. Soţul doctoriţei, dr. Bor Sugarjav, pregătea împreună cu un prieten român o carte despre ţara lor. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Răzbunare de suflet

de Remus ANGHEL - mai 14, 2010

  Gazetarii constănţeni au acordat o foarte slabă atenţie unui eveniment totuşi ieşit din comun: amenajarea întru totul originală a Secţiei Psihiatrie 1 a Spitalului Clinic Judeţean Constanţa din cartierul Palazu Mare. Dacă s-ar fi raportat vreun suicid, cu siguranţă ar fi stârnit senzaţie şi curiozitate... (...)

Învingătorii pe frontul invizibil

de Remus ANGHEL - mai 14, 2010

   (...) O lucrare modestă ca dimensiuni tipografice, dar mustind de informaţie ştiinţifică – 60 DE ANI ÎN INSTITUTUL „DR. ION CANTACUZINO“ 1950 – 2010, de Mihail Sefer (apărută la Editura Eurostampa în 2010) – depune mărturii elocvente de pe acest uriaş dar şi necunoscut front invizibil. Reprezintă bilanţul vieţii ştiinţifice a unuia dintre meritorii noştrii colaboratori: profesorul, octogenar de acum, Mihail Sefer, autorul a peste 160 de lucrări ştiinţifice publicate, precum şi a trei invenţii. (...)

 

Certificat de bun-simţ

de Remus ANGHEL - mai 7, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

INFECŢII ACUTE PALPEBRALE întâlnite frecvent în practica medicală

de Dr. Alina Mihaela CIOCÂLTEU - apr. 9, 2010

Articolul despre următoarele infecţii îl puteţi citi în ziaru nostru, Viaţa medicală.
BLEFARITA
ORJELETUL
ŞALAZIONUL
IMPETIGO
ERIZIPELUL
ABCESUL ŞI FLEGMONUL
PALPEBRAL
HERPESUL PALPEBRAL
HERPES ZOSTER OFTALMIC (HZO)



 

Responsabilitatea socială şi individuală pentru sănătate (3)

de Prof. dr. Vasile ASTĂRĂSTOAE - apr. 9, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Orchestra simfonică a medicilor din prefectura Aichi

de Dr. Mihaela ŞERBULEA - apr. 9, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

LUPUSUL ERITEMATOS (2)

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
TRATAMENT
EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC
LUPUSUL ERITEMATOS AL COPILULUI
LUPUSUL ERITEMATOS ŞI GRAVIDITATEA



 

Responsabilitatea socială şi individuală pentru sănătate (2)

de Prof. dr. Vasile ASTĂRĂSTOAE - apr. 2, 2010

Publicăm în acest număr partea a doua a raportului „Responsabilitatea socială şi individuală pentru sănătate în sistemul sanitar românesc“, prezentat în cadrul Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România, desfăşurată în zilele de 25 şi 26 martie 2010.
 

LUPUSUL ERITEMATOS

   Lupusul eritematos sau boala lupică este cea mai frecvent întâlnită colagenoză, având ca mecanism patogenic reacţii autoimune ce produc alterări ale ţesutului conjunctiv atât la nivelul pielii, cât şi al organelor interne. Declanşarea mecanismelor autoimune are loc pe fondul unei predispoziţii genetice, cu intervenţia unor factori exogeni între care radiaţiile solare joacă un rol major, dar sunt incriminaţi şi factori infectioşi, precum şi substanţe chimice, inclusiv medicamentoase. (...)

Responsabilitatea socială şi individuală pentru sănătate

de Prof. dr. Vasile ASTĂRĂSTOAE - mar. 26, 2010

În cadrul Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România, care are loc în zilele de 25 şi 26 martie 2010 este prezentat un raport cu tema „Responsabilitatea socială şi individuală pentru sănătate în sistemul sanitar românesc“. 
Detalii despre acesta puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe