Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România a discutat cu reprezentanții Ministerului Sănătății și ai ANMDMR.
Banca Europeană de Investiții va finanţa proiecte cu peste 210,6 milioane euro, pentru susţinerea sectorului spitalicesc public supraîncărcat.
Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente contestă măsura propusă de MS, privind suspendarea temporară a exportului, pe o perioadă de 6 luni, a unor medicamente antibiotice şi antitermice.
La sfârșitul lunii decembrie 2022 a fost finalizat proiectul tehnic și detaliile de execuție (PTh+DDE) pentru noua clădire complexă a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș.
Dacă sunteți preocupați de sănătatea dumneavoastră și vreți să vă instalați aplicații de mobil care să vă ajute în acest sens, în anul 2023, mai jos găsiți câteva recomandări.
Gala Cercetării Românești este organizată în premieră de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și va avea loc în ianuarie 2023.
Se caută o soluţie la lipsa de pe piaţă a unor tratamente antigripale, pe fondul creşterii semnificative a cererii din ultima perioadă.
Alexandru Rafila a făcut o serie de recomandări cetățenilor, școlilor și grădinițelor, angajatorilor și personalului din unitățile sanitare.
Ministerul Sănătății comunică lista preparatelor comerciale pentru adulți și copii - antitermice, antiinflamatoare, antivirale pentru gripă - disponibile în România.
Echipa Ministerului Sănătății a finalizat evaluarea celor 46 de dosare de finanțare depuse în cadrul apelului Infrastructură spitalicească publică nouă aferent PNRR.
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunțat că municipalitatea este pregătită să preia o nouă unitate de sănătate în administrare, respectiv, Spitalul CFR, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor.
Ministerul Sănătăţii anunţă pe SICAP licitaţie pentru servicii de organizare a unei campanii de conştientizare asupra importanţei vaccinării, inclusiv în mediul audiovizual.
Profesioniști din Iași au pus bazele unui proiect care își propune să aducă o perspectivă holistică asupra sănătăţii mintale, prin prezentarea unor subiecte de interes și de actualitate.
Pe final de an, reprezentanții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” vin cu o veste extrem de bună.
Ministerul Sănătăţii nu va semna viitorul Contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale, dacă acesta aduce o restrângere a accesului la servicii de sănătate, a declarat ministrul Rafila.
Ministerul Cercetării lansează Consiliul Onorific pentru Știință, Inovare și Tehnologie. Români de elită pot face parte din acest organism, dacă îndeplinesc anumite condiții.
Al doilea accelerator liniar de particule de la Secţia de Radioterapie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi „Sf. Apostol Andrei” a fost pus în funcţiune, în prezenţa Ministrului Sănătăţii.
Ministerul Sănătății a anunțat că a fost publicată lista centrelor de vaccinare în care se administrează noul vaccin împotriva COVID-19.
Ministerul Sănătății a făcut o serie de recomandări privind îngrijirea copilului cu infecție respiratorie acută.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila s-a aflat recent la la Muzeul Național de Artă al României. Cu această ocazie, el a transmis celor prezenți un mesaj.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe