În fiecare an, la 28 aprilie, este marcată Ziua mondială a siguranţei şi sănătăţii la locul de muncă, un domeniu care a suferit modificări majore.
Prevenirea consumului de droguri, a apariţiei cancerului uterin sau acordarea primului ajutor în situaţii de urgenţe medicale vor fi promovate în rândul elevilor.
În perioada sărbătorilor pascale, serviciile de ambulanţă au efectuat, la nivel naţional, 28.283 de intervenţii, din care peste 22.000 au fost cazuri grave şi foarte grave.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut declarații în contextul în care Guvernul intenţionează să îngheţe angajările la stat.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a semnat joi, 20 aprilie, contractele de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru infrastructură spitalicească nouă.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este implicată în InIm Institute, parte a programului BEING care reprezintă o inițiativă internațională pentru sănătatea mintală a tinerilor.
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de Guvern privind aprobarea Strategiei naţionale de sănătate 2023 - 2030 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea acesteia.
Noile medicamente sunt destinate pacienților cu boli psihice, cancer mamar, hemofilie A, dermatită atopică, spondiloartrită axială, tulburări depresive majore.
În cadrul unei dezbateri organizată de Ministerul Sănătății, mai multe asociații au cerut revizuirea listei, inclusă într-un proiect de ordin, a bolilor incompatibile cu calitatea de a deţine arme.
Printre medicii premiați recent pentru contribuții deosebite în pandemia de COVID s-a aflat și conf. dr. Irina Strâmbu, de la Institutul „Marius Nasta”.
Medicalis – un congres internațional destinat studenților și tinerilor profesioniști din domeniul sănătății – a ajuns, în 2023, la cea dea 23-a ediţie.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în parteneriat cu Casa de Asigurări de Sănătate Arad, a organizat astăzi, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, o întâlnire de lucru, pe tema prevenției.
Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat mai multe decrete de decorare a unor unități medicale.
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, le-a transmis românilor mesajul său cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, marcată astăzi, 7 aprilie.
Astăzi, 7 aprilie, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Sănătății, dar și cea de-a 75-a aniversare a Organizației Mondiale a Sănătății, înființată în anul 1948.
Cu prilejul aniversării a 75 de ani de la înființarea Organizației Mondiale a Sănătății, Colegiul Medicilor din România a ținut să marcheze acest eveniment printr-o întâlnire de lucru.
Prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București, a oferit câteva informații despre o inițiativă lansată de CMMB.
De la începutul acestei săptămâni, de luni, 3 aprilie, medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad au desfășurat mai multe evenimente pentru a trage un semnal de alarmă despre importanța prevenției.
Și rezidenți, și profesori vor examina starea de sănătate a persoanelor din instituție. Prin gestul lor, medicii voluntari celebrează și Ziua Mondială a Sănătății.
Infertilitatea afectează aproximativ una din şase persoane la nivel global, potrivit unui nou raport dat luni publicităţii de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe